A muri nu inseamna a muri. Amintiri din vietile anterioare - Universul din noi

A muri nu inseamna a muri. Amintiri din vietile anterioare - Universul din noi
-15%
Editura:
Anul publicării: 2008
Categoria: Ezoteric
17,00 lei
20,00 lei (-15%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Povestea adevarata a lui Orville, pe care Isola Pisani ne-o relateaza cu multa maiestrie, ne da prilejul sa reflectam la sensul terapeuticilor prin regresie. Ele se practica pe scara larga, dar nu sunt inca prea bine cunoscute; as putea sa spun acelasi lucru despre tot ce se petrece in interiorul nostru, de acest spatiu interior care asteapta un nou Cristofor Columb si a carui explorare este poate mai importanta si mai urgenta decat cea a tainelor atomului. Dar stiinta noastra occidentala s-a indepartat de atat de multa vreme de aceste lucruri incat va fi nevoie de multe eforturi ca sa ne schimbam punctul de vedere...

   Redusa la esential, tema cartii se refera la o terapeutica prin constientizarea vietilor anterioare de catre subiect. Cand acesta si-a constientizat din plin inhibitiile, ura sau furia din existentele anterioare si cand s-a eliberat de ele, tulburarile patologice pe care le prezinta in viata actuala au disparut imediat. Sa nu uitam ca, desi lucrurile acestea nu sunt prea clar exprimate, aceste tulburari au rezistat la toate celelalte terapeutici.


Fragment:

 Zorii unui soare negru

  .. Moartea nu este decat o clipa in care inceteaza faptul de a muri" MONTAIGNE

   Thomas Orville este un barbat suplu, cu un anumit gen de umor, cu o sanatate medie.

   Afacerile biroului de arhitecti unde lucreaza sunt prospere. Anturajul sau il considera ca fiind un om cu un viitor frumos; deocamdata este un om fericit.

   Este, desi inca nu-si da seama.

   In septembrie 1972 Thomas isi serbeaza fericit ziua de nastere: patruzeci si doi de ani. A doua zi, sotia sa, Miguelle, este omorata intr-un accident de masina.

   Cei doi se cunosc de multa vreme.

   Doua luni mai tarziu ar fi trebuit sa se nasca primul lor copil.

   Miguelle si Thomas se completau, se intelegeau, stiau sa-si faca unul altuia mici bucurii. Daca aveau probleme - bineinteles - cu noroc si cu tandrete nu le prelungeau; apoi le uitau. Altceva era important pentru ei, ceea ce ii unea. Formau un cuplu: un cuplu plin de ingaduinta, asa cum sunt mii de cupluri.

   Dar pentru Thomas, Miguelle este unica. Pentru ca ei se iubesc. Acestui avantaj, afinitatilor care ii leaga, li se adauga ceva in plus: asupra ei, el si-a concentrat toata afectiunea pe care nu trebuia s-o mai acorde familiei sale disparute prea curand. Nu mai are decat un tata cu care nu se intelege.

   In clipa in care fericirea lui a disparut, ea a inteles intinderea.

   Pierduta.

   Astfel intr-o clipa, universul lui Thomas Orviile a devenit de nesuportat. El insusi se simte orb, infirm, diform.

Dintr-o data se afla inconjurat numai de intuneric intr-o imensitate rece. Si, pentru el, chiar si soarele este negru. Nu si-a explicat niciodata - nu a putut sa explice nimanui - cum de se mai tinea pe picioare atunci cand sotia si copilul coborau in pamant. Vointa curajului, poate. Dar mai ales sentimentul, evident, ca tipetele si gesturile ar fi fost ridicole, fara nicio legatura cu durerea sa. Bunicii murisera, mama sa era moarta, cei apropiati si prietenii dragi murisera si ei: dar niciodata pana acum nu simtise o durere atat de sfasietoare, atat de groaznica. Acolo, lipsit de carnea din carnea sa, de bucuria de a trai, respira cu greutate, nu mai auzea decat un urlet prelung de spaima in interiorul sau.

   La cimitir nu a strans mana nimanui. Din ceremonia inmormantarii, din soaptele despre drama sa, el nu a retinut decat senzatia unei pacle apasatoare, strabatuta de un fulger: tatal sau nu era cu el in aceasta incercare care avea ca semn specific crizantemele. Cumnatul sau, Georges, i-a spus, mult timp mai tarziu, ca nu fusese nicio crizantema in ziua aceea. Ele nu infloresc in septembrie. Si totusi Thomas le-a vazut tot timpul. in mod absurd, o fraza ii revenea in minte:.. in China ele rad la inmormantari. Stramosii vor ca cei vii sa rada la inmormantari".
   Thomas a crezut ca isi pierde mintile.
   Si poate ca este intr-adevar alienat.

   In afara de Georges, nimeni nu se indoieste. Daca studiul comportamentului, in zilele noastre, ne intereseaza din punct de vedere teoretic, el ne conduce rareori la ingrijirea unei suferinte speciale. Apropiatii lui Thomas asteapta ca el sa depaseasca aceasta intamplare fara prea multe probleme, asa cum au facut multi altii inaintea lui. Totusi, este simplu. Este suficient sa te agati cu incapatanare de rutina zilnica pana cand vei reusi: intr-o seara, cand vei fi gata sa adormi, suferinta va fi si ea amortita deja de ritualurile de peste zi, dejunuri, intalniri...
   Cam asa vorbeste mama sotiei mele. Ea este cu adevarat...

A cincea zi - sambata, 25

   "Chiar daca am reusit sa formulam o teorie generala despre materie, nu am stiut sa intocmim o teorie generala despre viata". A. PECCEI

   Dragul meu Georges,
   Fara nici o introducere, vreau sa-ti comunic ceea ce, dupa parerea mea, reprezinta cea mai fantastica veste: este posibil sa avem "informatii" despre moarte.

   Noi nu cunoastem decat oameni care dau inapoi in fata profunzimii misterului, care se inspaimanta, care isi acopera fata, care ii privesc cu suspiciune pe cei care sunt preocupati de aceasta problema; ei isi imagineaza ca daca evita sa vorbeasca despre acest subiect, vor invinge moartea.

   Nu ne putem astepta la nimic de la o astfel de atitudine.

   Dar vezi tu, daca ne dam osteneala sa cautam, clarificarile sunt la indemana noastra. Cred ca toate lucrurile de care avem nevoie se afla dispuse in jurul nostru, intr-o civilizatie sau in alta, dar noi nu stim - sau nu vrem - sa le sesizam. Nu trebuie sa credem orice, bineinteles, ci sa mergem sa vedem, sa ne informam.

   Nu ar merita oare sa avem emisiuni televizate, intruniri ale savantilor, profesorilor, parintilor, articole in ziare cu titlul: MOARTEA POATE FI STUDIATA. EA NE DEZVALUIE UNELE SECRETE.

   In fine, sa nu mai mori, inseamna ceva, nu?

   Prin asta vreau sa spun: sa nu fii pulverizat de moarte, redus la nefiinta totala, ci sa continui sa existi, acestui lucru nu merita sa ii acorzi o anumita atentie?

   Te si vad de aici cum sari in sus, inecandu-te cu fumul de la pipa si gandind: "Thomas nu mai stie ce vorbeste. Capcana cu iluzii este deschisa si el a cazut in ea. Fiindca daca "noutatea" ar fi exacta ar starni multa valva... s-ar sti".

   Asa am gandit si eu. Cauzele si motivele ocultarii ei, cum spun sociologii, nu sunt prea clare. Fara indoiala ca sunt multe pentru tarile noastre. Noi nici macar nu ne mai amintim ca mai multe popoare sunt sigure de supravietuirea fiintelor care se duc, vin si se amesteca in treburile celor vii. Acestia stiu, deci oamenii stiu, dar nimeni nu le acorda atentie. Vom mai vorbi despre acest subiect cand ne vom vedea.

   Nu am pretentia ca am inteles totul in mai putin de o saptamana. Dar acestea sunt faptele: discutam despre aceasta scadenta inevitabila, despre natura si chiar despre realitatea ei. Moartea nu este un suveran orb asa cum crede lumea. Ea vrea sa i se puna intrebari. Asta fac si eu aici. Daca imi vei telefona: "nu, este imposibil, eu iti voi raspunde: "vino si da-ti seama singur".

   Contam pe discutii. Doctorul si doamna Kelsey - Joan si Denys - m-au condus spre latura experimentarilor. Ea are alta valoare decat cea a cuvintelor acumulate: este o realitate personala. Georges! Mi-am trait propria moarte, o moarte din trecut, intr-o stare de perceptie mai bogata, fara sa uit de canapeaua pe care stateam, de telefon sau de stranuturile lui Denys. Ca si cand puteam tot timpul sa cercetez un domeniu vecin, care nu astepta decat aceasta. Ma cunosti: nu sunt destept ca Einstein, nu am incredere in imaginatie, am o oarecare sensibilitate dar nu sunt senzitiv; in plus, nu imi place deloc sa ma ambalez, iata prima mea parere: memoria indepartata nu este altceva decat memoria noastra prelungita. In punctul in care am ajuns, sunt inclinat sa examinez fara reticenta valorile pe care le vehiculeaza, dar le voi examina cu rigurozitate.

   Daca aceste amintiri sunt autentice, sau pot fi autentificate, pot sa vorbesc deci despre moarte...


  ... face intr-adevar sa se intrebe o data in plus daca contextul este real. Aceasta greutate a membrelor era resimtita oare de pajul italian atunci cand trupul i se golea de sange?

   Nu. Imaginile sunt clare: cele referitoare la pajul care moare intr-o incapere slab luminata se succed in acelasi fel cum s-au reconstituit inainte. Nu apare nicio modificare. Acolo il cuprinde frigul si moartea. Acum, dimpotriva, odata cu caldura soarelui viata isi regaseste ritmul ei.

   Thomas a avut presentimentul unei absente, un lesin poate. Scrutand una dupa alta scenele care se impun, intelege ca un somn s-a incheiat. In clipa trezirii, deschizand ochii, el vede soarele. Apoi, in cerc, fetele aplecate ale unor oameni. Trupul sau este intins pe nisip. Marea este aproape. Un barbat tanar, foarte frumos, cu parul blond buclat, este ingenunchiat langa el. In mintea lui amortita patrund unele cuvinte si intelege ca pescarii au adus acest trup, inecat, pana la mal. Aici, unde tanarul blond, care este medic, l-a readus la viata.

   Este evident ca pielea rece si umeda, hainele pline de apa sunt martorii unei intoarceri. O coma nu seamana cu o calatorie departe? Satenii adunati acolo vorbesc despre o furtuna, despre un naufragiu. Ei comenteaza ca tanara a avut mult noroc...

   "Este adevarat, spune Thomas, este trupul unei femei. O tanara femeie cu parul lung, saten. Inaltime medie, picioare fine, dar soldurile sunt putin cam mari... Amintirile despre naufragiu sunt confuze. Nu este prea penibil sa te ineci. Dar mi-a fost teama...

   "Cum sa spun "eu" vorbind despre o femeie? Si totusi, eu - Thomas simt acest lucru ca pe ceva atat de real... nisipul, il ating cu mana, hainele imi sunt lipite de trup: sunt in dezordine... imi vine sa vars... stomacul meu este plin cu apa, sau cu bila, nu stiu, si toti oamenii acestia care ma privesc... dar medicul ma ridica, imi da parul la o parte, ma sustine in timpul spasmelor, imi vorbeste incetisor, imi mangaie fruntea,... si simt viata, viata pierduta cum renaste in mine... as vrea sa cant... sa dansez... traiesc! Furtuna a ramas undeva in urma... vaporul... nu mai stiu... Soarele imi face bine, sangele circula, respir mai bine...

   A douazeci si sasea zi - miercuri, 10

   "Este de datoria fiecarui om sa realizeze progresiv nobletea fiintei sale." GOETHE

   "Zaresc limpede coloanele care inconjoara Templul. Sute de alte detalii imi vin in minte. Dar printre ele, este unul care nu se "leaga" deloc. Nu-mi dau seama unde gresesc.

   - Despre ce este vorba? intreaba Denys.

   In cadrul unor expozitii, am vazut cutite de sacrificiu pre-columbiene. Ele sunt facute dintr-un aliaj de aur cu alte metale. Nu seamana cu cele pe care le foloseam eu insumi.
   - Ce fel de cutit foloseati?
   - Era o arma lunga din piatra sacra. Nu pot sa va spun care era numele rocii: noi o numeam "piatra sfanta".
   "Imaginati-va acele varfuri de piatra cioplita, considerate ca fiind opera stramosilor nostri indepartati. Cutitul "meu" semana putin cu ele. Dar piatra este ca fildesul cu reflexe trandafirii; manerul este "batut cu ciocanul", mat, in timp ce taisul este slefuit, stralucitor.

   "Degeaba incerc sa ma conving ca acele cutite de sacrificiu nu sunt din piatra, asta vad de fiecare data.
   - Ati accepta sa dati detalii unui etnolog?
   - Desigur. Discutiile ar putea fi interesante.
   - Ce imi puteti spune astazi? intreaba Denys.
   - Am fost cam violent data trecuta cand am povestit. Nu va suparati pe mine.
   - Ati vorbit ca un Preot al Soarelui. Aveati dreptate;...

  ... bogat pentru ca am inteles. Asa ca am putut sa-l "iert" pe tatal meu pentru ca a acordat atata timp politicii, campaniilor partidului sau, dogmelor religiei sale, mai mult decat sotiei si fiului sau. Il vedeam dedicandu-se unor pasiuni si unor practici din cauza carora eu suferisem deja atat de mult! Deosebirile dintre noi s-au accentuat. Un om care nu a avut o experienta concreta a josniciilor si pericolelor care fac ravagii in acest labirint, nu ar fi reactionat in acest fel. Altul decat mine, mostenitorul unor acumulari diferite, ar fi considerat aceasta pasiune ca o inclinatie spre rugby, spre extinderea unei intreprinderi, spre explorarea Amazoniei.

   "In consecinta, nu era atat de "vinovat'" pe cat parea. In ceea ce ma priveste, am si eu o parte de "vina" in aceasta situatie dificila. Priveam prejudiciul din punct de vedere unilateral. De fapt, cum nu exista asa ceva, antagonismul a disparut. A fost inlocuit de calm, de seninatate. Ma apropii de un adevar care ne este comun si ma simt bine in pielea mea.
   - Mai suferiti din cauza acelei multimi lipsite de caldura omeneasca?
   - Mai putin. Dar a ramas o vulnerabilitate, destul de mare inca. Cum puteau ei, Denys, sa ramana atat de impasibili? Ca psihiatru, cum va explicati acest lucru?
   - Sa nu mai vorbim despre psihologia multimilor. Sa vorbim despre dumneavoastra, pentru ca asta este important. Ati suferit mult timp, in moduri greu de exprimat. Poate ca - si este ceva normal - v-ati pierdut luciditatea: cereati de la oameni ceva ce ei nu puteau sa aiba.

   "Din punct de vedere statistic, in aceasta multime, cel putin o persoana ar fi trebuit sa va ureze curaj. Dar nu ati luat in calcul probabilitatea. Erati singur, este adevarat. Erati prea indurerat ca sa va asteptati la asa ceva. Totusi vice-regele...
   - Un adversar. Eu speram un prieten!
   "Stiu, ritmul este altul, cantecul este acelasi.
   "Aceasta continuitate a caracterului sau ma impresioneaza. "Am pus la un loc elementele disparate care ma sfasiau intr-un fel. Sunt conciliabile. Ele ma explica si ma unifica.

Nr. de pagini: 224
Anul aparitiei: 2011

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Ezoteric

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.677 sec