Clepsidra cu pasi

Clepsidra cu pasi
-15%
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2006
Pagini: 242
16,15 lei
19,00 lei (-15%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Descriere: Macchu Picchu m-a reprimit în braţele ruinelor, ca pe un fiu rătăcitor. M-am întins pe o terasă unde iarba îşi regenera vigoarea şi am expirat, în sfârşit, ultimele reminiscenţe ale mantrei care mi-a flagelat substanţa îndoielilor, mai mult de un deceniu. Astfel am mai închis un cerc. Dacă mi-aş imagina companionul meu nevăzut ca fiind obstacolul în prima tentativă de urcare, acum nu pot decât să-i mulţumesc. Vechea nereuşită m-a făcut mai atent cu alte decizii, iar nevoia subconştientă să mai vin o dată în ţara incaşilor ar fi fost cu siguranţă mai puţin aprinsă. Sau o fi fost decizia lui? Un final în care un cerc mare închide nenumărate cercuri mai reduse. Incaşii măsurau timpul în cicluri de un mileniu, numite Inti. Ciclurile erau divizate în jumătăţi complementare, ce se numeau Pachakuti. Dualitatea dintre ele era similară cu yin şi yang-ul oriental. După acest calendar incas, Pământul ar fi intrat de ceva vreme în al zecelea Pachakuti. Şamanii afirmă plini de convingere că, din 1987, centrul energetic al planetei s-ar fi mutat din cel masculin aflat în Himalaya, în cel feminin aflat în munţii Anzi - mai exact, în zona care a fost inima imperiului incaş. Va fi o perioadă luminoasă, plină de promisiuni. (HUAYNA PICCHU) Încet, foarte încet, mişcarea lentă spre final străpunge straturile protectoare ale argumentelor raţionale cu care ne înfăşăm temerile că povestea noastră de dragoste îşi pregăteşte concertul de adio. Trupurile se mai topesc în flăcări de pasiuni, săruturile nu sunt ofilite, conversaţiile nu poartă încă flori de mucegai, dar sufletul simte o oboseală care cerşeşte odihnă.... Se pare că femeile sunt mai dotate de natură decât bărbaţii să simtă această clipă, să aibă prima temere de doliu emoţional. Un gest neatent, o vorbă nesăbuită, o plecare de câteva zile, un sfârşit de săptămână în singurătate sau migraţia unei fior de dragoste spre ură sunt semnale ce cristalizează îndoielile în certitudini. Mai încet sau mai repede, căci fiecare iubire are flacăra ei, lumina dintre noi devine mai suavă, mai transparentă, mai greu de vizualizat. Unii îşi apără iubirea, punând esenţe preţioase peste plăpânda şi neliniştita petală de foc. Speranţe deşarte. Tumultul vieţii, în faza asta, e potrivnic şi înăbuşă focul ultimei îmbrăţişări în jăratec, ca mai apoi vântul despărţirii să împrăştie nemilos cenuşa ultimului sărut. Alţii, mai înţelepţi, privesc drumul parcurs împreună şi se bucură, nu pentru că l-au încheiat, ci pentru că l-au trăit intens cu un companion de drumeţie adevărat. Pentru aceştia, dragostea se stinge lin şi transcende diafan, într-un univers paralel, de unde alte viitoare iubiri îşi trag seva. Acestora le va rămâne prietenia, încrederea şi căldura din suflet, precum şi o imensă capacitate de a dărui. În acea secundă sacră a înţelegerii, e timpul potrivit să ne apropiem mâinile pentru o ultimă atingere şi să ne spunem cu un zâmbet pe buze la revedere şi pe curând, într-o altă încarnare. (COMPANION DE DRUMEŢIE) Pelerinajul e o decizie personală. Este, în primul rând, un voiaj spre sine, lumea exterioară nefiind decât un eşafodaj pe care ne sprijinim căutarea. De aceea mă aflam în vestul Tibetului, în îndepărtata regiune Ngari. Acolo, într-una dintre cele mai puţin populate zone de pe planetă, unde greutăţile impuse de lipsuri şi de climă sunt considerate unelte care cizelează sufletul, se află muntele Kailash. Locul e plin de simboluri mitologice.... Şi nu e de mirare că un astfel de loc are o putere care impune o credinţă nedirecţionată către vreo religie. E spaţiul geometric unde supranaturalul înlocuieşte, cu simplitate, super-naturalul. Cu ochii aţintiţi spre Kailash, spre dimensiunea nevăzută, simbolizată de muntele care, conform credinţelor orientale, purifică miezul uman, păşeam împreună cu alţii, uitând de foame, de sete, de durerile cărnii sau de oboseală. Inhalam energia pe care natura ne-o dăruia, cu modestia ei caracteristică. Pentru tibetani, buddhişti, hindu, jain sau bon, pelerinajul în jurul muntelui simbolizează traversarea mentală prin Bardo - zona crepusculară prin care sufletul e nevoit să treacă între moarte şi reîncarnare. Pentru ei, acest munte este - fără vreo îndoială sau ezitare sufletească - tronul zeilor, centru al universului, sau locul în care divinul se revarsă într-o mărginire pe care natura umană e capabilă s-o cuprindă. Este realitatea tangibilă a miticului munte Meru, care, deşi nevăzut, a fost descris cu mare acurateţe în mitologia asiatică. Înconjurat de şapte oceane şi în jurul căruia sunt izvoarele a patru fluvii, Meru îşi juxtapune prezenţa în Kailash. Un spasm geografic, cu conotaţii religioase, face din Kailash o realitate inconfundabilă.(Kailash - JURNALUL TIBETAN) Nefiind fracţionat de zgomote, timpul îşi pierduse fluiditatea, clipele păreau sudate într-o masă amorfă cu iz de linişte. O linişte pe care aproape c-o puteam simţi cu dinţii - aşa cum doar cu dinţii poţi deosebi perlele adevărate, de cele mai rafinate imitaţii. Simţeam cum această înfrăţire dintre linişte şi timp crea pace. Era o formă de timp primordial, timp mitic. Aşa trebuie să fi fost pacea care a precedat Creaţia. Blaga spunea, în felul lui unic: "E-atâta linişte în jur, încât aud cum bat în geam razele de lună". Nu tăcere, ci linişte. Oare de ce? Să fie liniştea superlativul tăcerii? Tăcerea poate fi absenţa zgomotelor. Liniştea mai e şi absenţa oricărui zbucium, oricărei îndoieli. În liniştea asta mi se părea că aud doar mişcările lunii şi a rotitoarelor constelaţii, în peregrinarea lor pe cadranul nopţii. Sau să fi fost ecoul gândurilor ce se zbăteau între tâmple?... De-a lungul timpului petrecut în Tibet, convieţuirea neîntreruptă cu un alt mod de viaţă, cu seturi de valori care, în ciuda familiarizării incipiente, îmi erau în cea mai mare parte străine, a spart tiparele în care gândurile închideau realitatea. Ce este mai important în viaţă? Care-mi este menirea? Cât din noi trebuie să sacrificăm pentru compromisuri? Suntem importanţi? Unde trebuie să-ţi fixezi privirea: pe drum, sau spre ţel? După care fapte suntem judecaţi? După greşelile comise, sau după şansele nerecunoscute? ((Kailash - JURNALUL TIBETAN) Cartea CLEPSIDRA CU PAŞI este scrisă de un scriitor român, care semnează cu pseudonimul TRISTAN. Cartea este deosebit de frumoasă, întrucât autorul a călătorit mult în Tibet şi Peru, pe lângă toate ţările Europei, iar modul de a prezenta amintirile din aceste călătorii este absolut unic. Povestirile sunt pline de gingăşie, umor, senzualitate şi... multă spiritualitate! Ele ating o coardă sensibilă a sufletului, de care rareori suntem conştienţi - şi încă şi mai rar înţelegem că este cea de care ar trebui să avem cel mai mult grijă, pentru ca să fim compleţi şi împliniţi. Îi mulţumim lui Tristan că ne-a amintit de ea şi că o mângâie cu povestirile sale!

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.172 sec