Clinamen. Cum a inceput Renasterea - Editia I, ilustrata

Clinamen. Cum a inceput Renasterea - Editia I, ilustrata
-20%
Editura:
Anul publicării: 2012
Categoria: Carti diverse
36,00 lei
45,00 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Dictionarul latin prezinta lapidar:„clinamen, minis n. inclinatie“. Sub aceasta definitie exigua se ascunde o intreaga istorie, termenul fiind unul dintre cele mai importante concepte ale filozofiei, aparut in atomismului lui Epicur si preluat de filozoful si poetul latin Lucretiu in poemul sau De rerum natura. El semnifica acea abatere accidentala in miscarea atomilor, care face posibila combinarea lor in nesfarsite chipuri si duce la infinita diversitate a lumii.
Despre un accident e vorba si in cartea de fata, adevarat thriller al unei descoperiri, anume descoperirea intr-o manastire germana, in 1417, de catre secretarul pontifical Poggio Bracciolini, a unui manuscris vechi de sase sute de ani cuprinzand chiar poemul lui Lucretiu, socotit pierdut pentru totdeauna. Dat la copiat si raspandit imediat in cercul umanistilor vremii, De rerum natura a reprezentat tocmai acea abatere in preocuparile lor care a facut cu putinta Renasterea. Incepand cu copia manuscrisului facuta de mana lui Machiavelli, continuand cu exemplarul tiparit purtand comentariile marginale al lui Montaigne, cu filozofia lui Giordano Bruno inspirata de lectura poemului sau cu stiinta lui Galileo Galilei, pana la exemplarele aflate in biblioteca unuia dintre cei mai importanti presedinti americani, Thomas Jefferson, ba chiar pana la Darwin, Freud sau Einstein, poemul lucretian a contribuit din plin la modelarea gandirii si stiintei asa cum le cunoastem astazi.

„Cea mai frumoasa si mai lamuritoare istorie a Renasterii.“ (Kirkus Reviews)


National Book Award, Pulitzer Prize


In iarna anului 1417, Poggio Bracciolini calarea pe dealurile si vaile impadurite din sudul Germaniei catre o destinatie indepartata, o manastire renumita pentru depozitul sau secret de manuscrise vechi. Asa cum cu siguranta si-au dat seama imediat localnicii care-l priveau din usa colibelor lor, omul era un strain. Zvelt la trup! si proaspat ras, trebuie sa fi fost imbracat modest cu o tunica simpla, dar bine croita si o pelerina. Era cat se poate de clar ca nu provenea de la tara, si cu toate acestea nu semana nici cu vreunul dintre orasenii sau curtenii pe care localnicii erau obisnuiti sa-i zareasca din cand in cand. Fara arme si fara protectia vreunei armuri zornaitoare, nu semana nicidecum cu un cavaler teuton - o lovitura zdravana de ciomag din partea unui taranoi costeliv l-ar fi pus imediat la pamant. Nu parea sarac, dar nici nu purta vreun insemn familiar al bogatiei si statutului: nu era un curte an cu vesminte sclipitoare si cu parul parfumat atarnand in bucle lungi si nici un nobil aflat cu soimulla vanatoare. Si, asa cum o aratau clar hainele si tunsoare a sa, nu era nici preot sau calugar.
1. Despre infatisarea lui Poggio, vezi Poggio Bracciolini: 1380-1980:
Nel VI centenario della nascita, Istituto Nazionale di Studi Sul Rinascimento, vol. 7, Sansoni, Florenta, 1982 si Un Toscano del '400 Poggio Bracciolini, 1380-1459, ed. Patrizia Castelli, Terranuova Bracciolini: Amministrazione Comunale, 1980. Principala sursa biografica este Ernst Walser, Poggius Florentinus: Leben und Werke, George Olms, Hildesheim, 1974.
24 CLINAMEN. CUM A INCEPUT RENASTEREA
La acea vreme, sudul Germaniei era o regiune prospera.
Catastrofalul Razboi de Treizeci de Ani, care avea sa faca ravagii la sate si sa zguduie din temelii orase intregi, era la mare distanta in viitor, asa cum erau si ororile timpului nostru care au distrus o parte insemnata din ceea ce a supravietuit din acea perioada. Pe langa cavaleri, curteni si nobili, mai erau si alte persoane insemnate care calatoreau cu diverse treburi pe drumurile batatorite. Ravensburg, situat in apropierea orasului Konstanz, era angajat in comertul cu panzeturi de in si de curand incepuse sa fabrice hartie. Ulm, pe malul stang al Dunarii, era un centru infloritor de mestesuguri si comert, la fel ca Heidenheim, Aalen, frumosul Rothenburg ob der Tauber si inca si mai frumosul Wurzburg, Orasenii, samsari de lana, negustori de piele si haine, carciumari, berari, mestesugari si ucenicii lor, la fel ca si diplomatii, bancherii si colectorii de taxe - cu totii erau figuri familiare. Insa Poggio nu se potrivea cu nici una dintre acestea.
Existau si personaje mai putin prospere, zilieri, spoitori, tocilari si altii ca ei, ale caror activitati ii purtau pe drumuri; pelerini aflati in drum spre locurile sfinte, unde puteau sa se inchine in fata osciorului sau pica turii de sange a vreunui sfant; jongleri, ghicitori, soimari, acrobati si mimi care mergeau din sat in sat; fugari, vagabonzi si hoti marunti. Si apoi, mai erau evreii cu palariile lor conice si cu emblemele galbene pe care autoritatile crestine ii obligau sa le poarte pentru a putea fi identificati cu usurinta ca obiecte ale dispretului si urii. Cu siguranta, Poggio nu era nici dintre acestia.
Pentru cei care-l priveau, trebuie sa fi fost o figura foarte curioasa. La acea vreme, cei mai multi oameni isi semnalau identitatea si pozitia lor in ierarhia sociala prin semne vizibile pe care le putea citi orisicine, precum petele persistente de pe degetele unui vopsitor. Poggio cu greu putea fi identificat. Un individ izolat, privit in afara structurilor fami-
CAUTATORUL DE CARTI 25
liale si ocupationale, nu insemna mare lucru. Ceea ce conta era grupul din care faceai parte sau chiar persoana careia ii apartineai. Micul cuplet pe care Alexander Pope l-a scris in secolul al XVIII-lea, pentru a ridiculiza pe unul dintre mopsii reginei, s-ar fi putut aplica cu succes lumii in care traia Poggio:"Sunt cainele Altetei Sale de la Kew; I Rogu-te domnule, al cui caine esti tu?" Familia, legaturile de rudenie, breasla, corporatia - acestea erau pietrele de temelie ale personalitatii. Independenta si increderea in fortele proprii nu aveau loc intr-o asemenea cultura; intr-adevar, ele cu greu puteau fi concepute si nu erau nicidecum apreciate. Identitatea se contura odata cu un loc exact, bine insusit, in lantul comenzilor si al obedientei.
A incerca sa rupi acest lant era o adevarata nebunie. Un gest impertinent - refuzul de a te inclina, de a ingenunchea sau de a-ti descoperi capul in fata persoanei cuvenite - putea sa duca la taierea nasului sau la frangerea gatului. Si, la urma urmei, la ce bun? Caci nu existau alternative coerente; cu siguranta nu cele definite de Biserica, de curtea regala sau de oligarhii orasului. Cea mai buna cale era sa accepti cu umilinta identitatea pe care destinul ti-a atribuit-o: plugarul nu trebuia sa stie decat sa are, tesatorul sa teasa, calugarul sa se roage. Era posibil, desigur, sa fii mai mult sau mai putin priceput la oricare dintre aceste lucruri; societatea in care se afla Poggio recunostea si, intr-o masura considerabila, rasplatea talentele neobisnuite. Dar sa apreciezi o persoana pentru individualitatea sa inefabila, pentru personalitatea sa multilaterala sau pentru imensa curiozitate, era ceva de-a dreptul nemaiauzit. Intr-adevar, in ochii Bisericii curiozitatea trecea/ drept un pacat capital. A te lasa prada ei insemna sa risti o eternitate in iad.
2. Despre curiozitate ca pacat si procesul complex de reabilitare a ei, vezi Hans Blumenberg, The Legitimacy ofthe Modern Age, trad. Robert M. Wallace, MIT Press, Cambridge, MA, 1983 (ed. orig. germana 1966), pp. 229-453.
26 CLINAMEN. CUM A INCEPUT RENASTEREA
Cine era Poggio, atunci? De ce nu-si proclama identitatea printr-un insemn pe spate, asa cum proceda de regula orice om cumsecade? Nu purta nici un semn si nici o legaturica cu marfuri pentru negot. Cu toate ca avea aerul increzator al cuiva obisnuit cu inalta societate, nu putea fi decat o persoana neinsemnata. Toti stiau cum arata o persoana importanta, pentru ca traiau intr-o societate a servitorilor, a garzilor inarmate si a lacheilor in livrea. Strainul in cauza, invesmantat simplu, calatorea intovarasit de un singur om. Cand se opreau la vreun han, insotitorul, care parea sa fie un fel de servitor sau asistent, era cel care dadea comenzile necesare; iar cand stapanul sau incepea sa vorbeasca, cei din jur isi puteau da seama ca stie putina germana, sau mai bine zis deloc, si ca limba sa nativa era italiana.
Daca ar fi incercat sa explice vreunei persoane iscoditoare ce planuri avea, n-ar fi reusit decat sa adanceasca misterul identitatii sale. Intr-o cultura cu un nivel de instructie foarte scazut, manifestarea interesului pentru carti reprezenta deja o ciudatenie. Asadar, cum ar fi putut sa explice Poggio natura inca si mai ciudata a intereselor sale particulare? Nu se afla in cautarea unor carti ale orelor*, misaluri** sau culegeri de imnuri religioase, ale caror anluminuri deosebite si legaturi splendide i-ar fi facut pana si pe analfabeti sa le aprecieze. Aceste carti, unele dintre ele incrustate cu pietre pretioase si cu marginile de aur, erau adesea incuiate in cutii speciale sau legate cu lanturi de pupitre sau de rafturi, astfel ca cititorii mai iuti de mana sa nu plece cu ele. Insa, pentru Poggio, nu reprezentau o atractie speciala. Si nu avea nici vreo inclinatie pentru tomurile de teologie,
* Carte de rugaciuni aparuta pe la jumatatea secolului al XIII-lea, bogat ilustrata, foarte populara in spatiul anglo-saxon, unde era folosita si pe post de calendar sau abecedar. (N. t.)
** Din lat. missale, carte liturgica (i se mai spune si"Liturghier") care contine toate textele si instructiunile necesare pentru celebrarea liturghiei in religia catolica. (N. t.)
CAUTATORUL DE CARTI 27
de medicina sau de drept care erau instrumentele prestigioase ale elitelor profesionale. Asemenea carti aveau puterea de a-i impresiona si intimida chiar si pe cei ce nu puteau sa le citeasca. Aveau un fel de magie sociala, de genul celei asociate de cei mai multi indivizi cu evenimentele neplacute: un proces, o umflatura dureroasa in vintre, o acuzatie de vrajitorie sau de erezie. O persoana obisnuita ar fi inteles ca asemenea volume aveau dinti si gheare si astfel si-ar fi dat seama de ce ar putea fi vanate de cineva inteligent. Dar si in aceasta privinta, indiferenta lui Poggio era dezarmanta,
Strainul mergea la o manastire, dar nu era preot, teolog sau inchizitor si nici interesat de cartile de rugaciune. Se afla in cautarea unor manuscrise vechi, multe dintre ele mucegaite, mancate de viermi si, bineinteles, indescifrabile chiar si pentru cei mai antrenati cititori. Daca foile de pergament pe care fusesera scrise aceste carti erau inca intacte, ele aveau o anumita valoare monetara, deoarece puteau fi curatate bine cu cutitul, netezite cu pudra de talc si folosite din nou pentru scris. Dar Poggio nu era implicat in negotul cu pergament si, de fapt, ii detesta pe cei care radeau literele vechi. El voia sa vada ce fusese scris pe ele, chiar daca scrisul era ilizibil si dificil, si il interesau cel mai mult manuscrisele vechi de patru sau cinci sute de ani, datand din secolul al X-lea sau chiar de mai demult.
Daca Poggio ar fi incercat sa lamureasca aceasta expeditie, cu exceptia catorva, tuturor celorlalti germani li s-ar fi parut ciudat. Si li s-ar fi parut si mai ciudat daca Poggio ar fi continuat sa explice, aratand ca, de fapt, nu era deloc interesat de ceea ce se scrisese cu patru sau cinci sute de ani in urma. Dispretuia acele vremuri, considerandu-le un fel de cloaca a superstitiei si ignorantei. Ceea ce spera cu adevarat sa gaseasca erau cuvinte ce n-aveau nimic de-a face cu momentul in care fusesera scrise pe vechiul pergament si care, in cel mai bun caz, ramasesera necontaminate de universul mental al scribului marunt care le copiase. Acesta
28 CLINAMEN. CUM A INCEPUT RENASTEREA
din urma, spera Poggio, copiase cu constiinciozitate si exactitate de pe un pergament si mai vechi, facut de un alt scrib a carui viata umila, la randul ei, nu prezenta interes pentru cautatorul de carte decat in masura in care lasase in urma scrierea cu pricina. Daca acest sir aproape miraculos de intamplari norocoase ar fi continuat, ultimul manuscris, prefacut de mult in pulbere, ar fi fost, la randul lui, o copie fidela a unui manuscris si mai vechi care fusese si el copia altuia, si tot asa. In sfarsit, pentru Poggio, prada devenea acum din ce in ce mai ispititoare, iar inima de vanator din pieptul lui batea din ce in ce mai tare. Pista pe care o urma il ducea inapoi la Roma, insa nu la Roma contemporana cu o curte papala corupta, subminata de intrigi, de fragilitate politica si de explozii periodice de ciuma bubonica, ci la aceea in care exista sera Forumul si Casa Senatului, si o limba latina a carei frumusete cristalina il umplea de incantare si de nostalgia dupa o lume pierduta.
Ce ar fi putut sa insemne toate aceste lucruri pentru orice om cu picioarele pe pamant care traia in sudul Germaniei in anul 1417? Ascultandu-l pe Poggio, un om superstitios l-ar fi suspectat probabil de un anumit tip de vrajitorie, bibliomantia; un altul, mai sofisticat, l-ar fi diagnosticat cu o obsesie psihologica, bibliomania; un crestin s-ar fi intrebat cum e posibil ca un suflet inteligent sa simta o atractie pasionala fata de vremurile de dinainte ca Mantuitorul sa aduca paganilor ignoranti promisiunea izbavirii. Si cu totii si-ar fi pus intrebarea evidenta: pe cine slujeste acest om?
E posibil ca Poggio insusi sa se fi simtit puternic presat sa gaseasca un raspuns. Pana de curand, il slujise pe Papa, iar inainte de aceasta slujise o serie intreaga de pontifi romani. Ocupatia lui era de scriptor; cu alte cuvinte, era un scriitor talentat de documente oficiale emise de birocratia papala; iar prin abilitate si viclenie, inainta se pana la mult ravnita pozitie de secretar apostolic. Prin urmare, el se afla in preajma Papei pentru a-i nota cuvintele, a inregistra
CAUTATORUL DE CARTI 29
deciziile sale suverane si a pune intr-o latina eleganta vasta lui corespondenta internationala. In randuiala formala a curtii, in care proximitatea fizica fata de conducatorul absolut era un avantaj-cheie, Poggio ocupa un loc important. El asculta cu atentie ceea ce-i soptea Papa la ureche, ii raspundea tot in soapta si cunostea intelesul zambetelor si incruntarilor acestuia. Avea acces, asa cum sugereaza insasi cuvantul"secretar", la secretele Papei. Iar acest Papa a avut o multime de secrete.
Insa, pe cand cutreiera in cautarea manuscriselor antice, Poggio nu mai era secretar apostolic. Nici vorba sa-si fi dezamagit stapanul, adica pe Papa, sau ca acesta sa fi murit. Dar lucrurile luasera o alta intorsatura. Papa pe care-l servise si inaintea caruia credinciosii (si mai putin credinciosii) tremurasera se afla in acea iarna a anului 1417 intr-o inchisoare imperiala din Heidelberg. Privat de titlul sau, de numele sau, de puterea si de demnitatea sa, el fusese dizgratiat public si condamnat chiar de principii propriei sale biserici."Sfantul si infailibilul" Conciliu General de la Konstanz a declarat ca prin"viata lui detestabila si indecenta'" provocase scandal in sanul Bisericii si al crestinatatii si ca era nepotrivit pentru a ramane in inalta sa functie. Ca urmare, conciliul i-a eliberat pe toti credinciosii de obligatia de a-i fi fideli si supusi; si, intr-adevar, acum era interzis sa-I numesti Papa sau sa i te supui. In lunga istorie a Bisericii, marcata, de altfel, de un numar impresionant de scandaluri, avusesera loc putine incidente de acest fel, iar dupa aceea asa ceva nici nu s-a mai repetat.
Detronatul Papa nu era acolo in persoana, insa Poggio, fostul sau secretar apostolic, e posibil sa fi fost prezent in momentul in care arhiepiscopul de Riga a inmanat sigiliul
3. Eustace J. Kitts, In the days of the Councils: A Sketch of the Life and Times of Baldassare Cossa (devenit Papa Ioan al XXIII-lea), Archibald Constable& Co., Londra, 1908, p. 359.
30 CLINAMEN. CUM A INCEPUT RENASTEREA
papal unui aurar care, cu gesturi solemne, l-a spart in bucati, impreuna cu insemne le papale. Toti slujitorii fostului papa au fost demisi, iar corespondenta acestuia - in administrarea careia Poggio avusese un rol de prim ordin - a fost incheiata in mod oficial. Papa, care se autointitulase Ioan XXIII, nu mai exista; omul care purtase acel titlu a revenit la numele de botez, Baldassare Cossa. Iar Poggio ajunsese astfel un om fara stapan.
La inceputul secolului al XV-lea, un asemenea statut era, pentru majoritatea oamenilor, de neinvidiat si chiar periculos. Satele si orasele se uitau cu suspiciune la calatori; vagabonzii erau biciuiti si insemnati; si, intr-o lume aproape lipsita de forte de ordine, cei care calatoreau neprotejati pe drumurile izolate, erau extrem de vulnerabili. Desigur, cu greu se putea spune despre Poggio ca era un vagabond. Sofisticat si deosebit de talentat, el se miscase vreme indelungata in cercurile celor mari. Garzile inarmate de la Vatican si Castel Sant'Angelo il lasau sa treaca de porti fara sa-I interogheze in nici un fel, si petitionari importanti veniti la curtea papala incercau sa-i atraga privirea. Avusese acces direct la un conducator absolut, stapanul bogat si viclean al unor enorme teritorii, care pretindea totodata ca e stapanul spiritual al intregii crestinatati occidentale. In camerele private ale palatelor, ca si la curtea papala insasi, secretarul apostolic Poggio era o prezenta familiara, schimband glume cu cardinal ii impodobiti cu pietre pretioase, conversand cu ambasadorii si band vinuri fine din cupe de aur si cristal. La Florenta, fusese in gratiile unora dintre cele mai importante figuri ale Signoriei, organul conducator al orasului, si avusese un cerc distins de prieteni.
Dar Poggio nu se afla in Roma sau Florenta, ci in Germania, iar Papa, pe care-l urmase in orasul Konstanz, zacea in inchisoare. Inamicii lui Ioan XXIII triumfa sera si acum controlau situatia. Usile care ii fusesera candva deschise lui Poggio, erau acum inchise pentru totdeauna. Si
CAUTATORUL DE CARTI 31
petitionarii dornici de o favoare - o dis pensa, o ordonanta legala, o pozitie avantajoasa pentru ei insisi sau pentru rubedeniile lor -, care ii facusera curte secretarului pentru a obtine ceva de la stapanul sau, se uitau cu totii in alta parte. Venitul lui Poggio inghetase peste noapte.
Acest venit fusese considerabil. Scriptorii nu primeau un salariu fix, insa li se permitea sa incaseze taxe pentru intocmirea de documente si obtinerea asa-numitelor"binecuvantate dispense", adica a unor favoruri legale in chestiuni care necesitau niste corectari tehnice sau acordarea unor scutiri, in mod verbal sau in scris, de catre Papa. Si, bineinteles, mai erau si alte taxe, mai putin oficiale, care umpleau discret buzunarul celui care avea acces la urechea Papei. La jumatatea secolului al XV-lea, venitul anual al unui secretar se incadra intre 250 si 300 de florini, iar cei cu spirit intreprinzator puteau sa castige mult mai mult. Dupa doisprezece ani petrecuti intr-un asemenea serviciu, colegul lui Poggio, Gheorghe de Trapezunt, economisise'' peste 4000 de florini la bancile din Roma, alaturi de o serie de investitii fructuoase in domeniul imobiliar.
In scrisorile adresate prietenilor sai, Poggio a sustinut de-a lungul vietii ca nu era nici ambitios si nici lacom. El a compus un eseu faimos in care ataca avaritia, ca pe una dintre cele mai detestabile vicii omenesti, si scotea in evidenta lacomia calugarilor ipocriti, principilor lipsiti de scrupule si comerciantilor hrapareti. Desigur, ar fi o dovada de naivitate din partea noastra sa luam de buna o asemenea declaratie: exista o ampla evidenta, dintr-o perioada tarzie a carierei sale, cand a reusit sa revina din nou la curtea papala, ca el a profitat de pozitia sa pentru a face avere peste noapte. In anii 14505, alaturi de unpalazzo de
4. Peter Partner, The Pope's Men: The Papal Civil Service in the Renaissance, Clarendon Press, Oxford, 1990, p. 54.
5. Lauro Martines, The Social World ofthe Florentine Humanists, 1390-1460, Princeton University Press, Princeton, 1963, pp. 123-27.
32 CLINAMEN. CUM A INCEPUT RENASTEREA
familie si o proprietate la tara, el reusise sa achizitioneze cateva ferme, 19 terenuri si doua case in Florenta si facuse, de asemenea, depuneri substantiale la banci si la alte case comerciale.
Insa aceasta prosperitate avea sa se produca peste cateva decenii. Un inventar oficial (numit catasto) alcatuit in 1427 de catre functionarii care se ocupau cu impozitele ne arata ca Poggio dispunea de mijloace destul de modeste. Cu zece ani mai devreme, cand Ioan XXIII a fost detronat, cu siguranta ca dispunea de si mai putin. Intr-adevar, setea lui de castig de mai tarziu ar putea fi explicata ca o reactie la amintirea acelor nesfarsite luni, care s-au transformat mai apoi in ani, in care s-a aflat intr-o tara straina, fara serviciu sau venit si cu foarte putine resurse pe care sa se bazeze. In iarna anului 1417, cand traversa calare satele din sudul Germaniei, nu avea nici cea mai mica idee, sau poate doar una vaga, de unde vor proveni urmatorii lui florini.
Este cu atat mai surprinzator ca, in acea perioada dificila", Poggio n-a incercat sa gaseasca rapid o slujba noua sau sa se intoarca imediat in Italia. In schimb, a pornit in cautarea unor carti.
6. In 1416 el a incercat, alaturi de ceilalti membri ai curiei, sa-si asigure o prebenda [un venit fix acordat unui titlu ecleziastic catolic - n. z.], insa alocatia a fost contestata si, in cele din urma, nu i-a fost acordata. De asemenea, se pare ca ar fi putut sa ocupe o pozitie de scriptor in cadrul noului pontificat al lui Martin V, insa a refuzat, considerand-o drept o degradare in raport cu functia sa de secretar (Walser, Poggius Florentinus, pp. 42ff).


Cuprins
Prefata......................................... 7
1. Cautatorul de carti............................... 23
II. Momentul descoperirii............................ 33
III. In cautarea lui Lucretiu 66
IV. Dintii Timpului 103
V. Nastere si Renastere 142
VI. La Fabrica de Minciuni........................... 172
VII. O cursa de prins vulpi............................ 195
VIII. Ordinea firii 225
IX. Intoarcerea..................................... 249
X. Abateri 267
XI. Dainuiri........................................ 294
Multumiri...................................... 319
Bibliografie selectiva 321
Indice 353


Traducere: Adina Avramescu
Format: 13x20 cm
An aparitie: 2012
Pagini: 384

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.908 sec