Comunitarismul. Mituri si realitati

Comunitarismul. Mituri si realitati
-10%
Anul publicării: 2014
Categoria: Carti diverse
20,70 lei
23,00 lei (-10%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Daca exista un cuvant strain urechii republicane franceze, acesta este tocmai cuvantul„comunitarism”. El conduce, de fapt, catre scenarii ingrijoratoare de diluare a unitatii nationale, de fragmentare a spatiului public si de particularizare a identitatilor in tot atatea aspiratii ale grupurilor sau minoritatilor la criterii de apartenenta indoielnice, ba chiar periculoase.

Astfel, dupa cum intalnim in special de cativa ani cu ocazia discursurile politice, precum si, in mod bizar, la anumiti„intelectuali”, cu ocazia dezbaterilor identitare care strapung literalmente societatea franceza,„modelul republican” francez ideal, in care n-ar exista decat o singura, unica si legitima comunitate, aceea a cetatenilor, atat de draga lui Jean Jacques Rousseau, se opune„modelului comunitarist” american, dezagreabil, ce se rezuma la un mozaic obtinut prin juxtapunerea a nenumarate comunitati– rasiale, etnice, religioase etc.

Caracterul simplu al acestei opozitii nu ar putea, evident, sa dea socoteala de realitatea complexa a diferentelor intre societatea franceza si cea americana. Ea dovedeste cel mult, printre altele, o necunoastere profunda a sistemului Statelor Unite si o forma populara in Franta de anti-americanism. In mod corelativ, asta spune multe despre iluziile poporului francez cu privire la„modelul nostru republican”.


Sumar
Introducere 7
1. Matricea americana 18
2. Sensul comunitatii 41
3. Comunitarisrn si multiculturalism 56
4. O exceptie franceza? 92
Concluzii 115
Anexe 121

Introducere

Daca exista un cuvant strain urechii republicane franceze, acesta este tocmai cuvantul"comunitarism". El conduce, de fapt, catre scenarii ingrijoratoare de diluare a unitatii nationale, de fragmentare a spatiului public si de particularizare a identitatilor in tot atatea aspiratii ale grupurilor sau minoritatilor la criterii de apartenenta indoielnice, ba chiar periculoase. Astfel, dupa cum intalnim in special de cativa ani cu ocazia discursurile politice, precum si, in mod bizar, la anumiti"intelectuali", cu ocazia dezbaterilor identitare care strapung literalmente societatea franceza,"modelul republican" francez ideal, in care n-ar exista decat o singura, unica si legitima comunitate, aceea a cetatenilor, atat de draga lui Jean Jacques Rousseau, se opune"modelului comunitarist" american, dezagreabil, ce se rezuma la un mozaic obtinut prin juxtapunerea a nenumarate comunitati - rasiale, etnice, religioase etc. Caracterul simplu al acestei opozitii nu ar putea, evident, sa dea socoteala de realitatea complexa a diferentelor intre societatea franceza si cea americana. Ea dovedeste cel mult, printre altele, o necunoastere profunda a sistemului Statelor Unite si o forma populara ~ Franta de anti-americanism. In mod corel~tiv, asta spune multe despre iluziile poporului francez cu privire la"modelul nostru republican".

Astfel, devine urgent si indispensabil sa se aduca publicului francez precizari si elemente de informare si de comparatie asupra unei termen necunoscut si care are o conotatie imediat peiorativa, dupa cum remarca Pierre-Andre Taguieff:"Prin modalitatile contemporane preponderente de folosire in Franta, acest termen in<> nu desemneaza o ideologie politica (precum nationalismul), nici o configuratie ideologica (precum rasismul), nici un stil politic (precum populismul), nici o scoala de gandire (precum filosofia politica a cornunitaristilor americani sau canadieni): el denumeste un dusman abstract, desemneaza o amenintare, semnaleaza un pericol, exprima o teama si indica, in consecinta, o tendinta ingrijoratoare, surprinde o tentatie presupusa a fi in crestere, tradeaza o<> (despre care stim, conform ideii admise, ca nu poate conduce decat<>. Intr-adevar, nimeni nu se declara - sau nu apara o asemenea pozitie -"comunitarist".

Daca termenul ar fi figurat in Dictionnaire des idees recues al lui Flaubert, am fi putut fara indoiala sa citim"Comunitarismul: trebuie mereu denuntat". Prima sa definitie ar fi putut astfel sa fie aceea ca el reprezinta o glisare iremediabila si iminenta a oricarei societati, care lasa"comunitatilor" o marja de actiune suficienta pentru ca acestea sa reuseasca sa destructureze legatura sociala si sa se replieze asupra lor insele, ignorante, ba chiar antagoniste unele fata de altele. Comunitarismul ar fi semnalat inainte de toate domnia comunitatilor. Dar, numai a anumitor comunitati, ceea ce permite sa adaugam un al doilea element la definitia comunitarisrnului. Intr-adevar, daca acesta este perceput doar de maniera peiorativa, nu se intampla la fel pentru comunitate si nici chiar pentru comunitati. Mai intai, pentru ca acest cuvant la singular face parte de mult timp din vocabularul politic, intr-o versiune nobila, imbogatita de catre republicanismul francez: comunitatea cetatenilor sau comunitatea nationala. Ambele valorizeaza caracterul exceptional al legaturii sociale franceze si, dincolo de aceasta, constructia moderna a unui Stat-natiune leagan al suveranitatii unui popor unitar si invizibil, unit in comuniunea solidara permisa de apartenenta nationala.

Comunitatea la singular corespunde perfect ideii rousseauiste de unanimitate a corpului social din moment ce el exprima vointa sa (generala) politica. Apoi deoarece comunitatile nu vehiculeaza cu necesitate, nici chiar la plural, o imagine negativa. Ele se pot infatisa, in perioada moderna, ca fiind locuri de prezervare, de refugiu si de calitate a legaturii dintre membrii pe care"societatea indivizilor", potrivit formulei lui Norbert Elias, nu este sau nu mai este in masura sa le ofere3. Comunitatile rurale de proximitate (familia, cartierul etc.) si chiar cele religioase, in anumite cazuri, creeaza mediul propice de a te simti"intre ai tai", fiind un protector impotriva anonimatului si a lipsei de caldura a relatiilor in marile societati impersonale, in care orasul ar fi exponentul principal. Atractia pentru formele comunitare de experienta religioasa in randul celor mai tineri credinciosi, in diferitele biserici crestine, de exemplu 4, arata ca exista aici nu doar o supravietuire a trecutului - mostenire indepartata de la comunitas - in modernitate, ci si modalitati de interactiune si de protectie in spatiul public, plenar compatibile cu aceasta si cu aspiratiile sale individualiste.

Comunitatile care sunt avute in vedere atunci cand este condamnat cornunitarismul sunt, inainte de toate, asa-numitele comunitati"identitare", fondate in fapt pe criterii"culturale" de identificare a membrilor lor - pentru ca aceasta identificare si aceste criterii sa fie mai mult sau mai putin prescrise (sau voluntare): sexul (sau mai precis genul persoanei, adica consecintele faptului de a fi barbat sau femeie in cadrul societatii), culoarea pielii ("rasa", etnia etc.), orientarea sexuala (heterosexualitate, homosexualitate, bisexualitate ... ), religia etc. Teama de exaltarea identitatilor"culturale" care ar putea sa inlocuiasca criteriile de identificare a individului in modernitate conduce catre un context socio-istoric special, acela al unei vaste miscari de fond in cadrul societatilor occidentale, in special dupa anii 1960. O miscare ce leaga politica si cultura in mod inedit. Aceasta evolutie facuta sub forma unei"revolutii" a primit mai multe denumiri in stiintele sociale contemporane, dintre care nu vom retine aici decat unele dintre cele mai importante: trecerea de la"o economie de distributie la o gramatica a formelor de viata" pentru J iirgen Haberm;ns 6; trecerea de la o societ~te"materialista" la o lume a valorilor"postmaterialiste" pentru Ronald Inglehart;"demodernizarea" pentru Alain Touraine8 ... Aceasta revolutie a identitatii, ale carei evolutii in Statele Unite ale Americii le vom studia in primul capitol al acestei lucrari, a antrenat consecinte importante, in special in ceea ce priveste formele si mijloacele de mobilizare sociala, de exemplu. Comunitatile care sunt avute in vedere atunci cand evocam comunitarismul sunt adesea doar minoritati care inteleg sa apere, in contextul pe care l-am evocat anterior, recunoasterea specificitatii lor identitate pe scena sociala si politica. Ele participa astfel la dezbaterea asupra multiculturalismului, al carui sens vom incerca sa il explicam, de vreme ce este atat de legata de interogatiile asupra multicornunitarisrnului, chiar daca nici una, nici alta nu trebuie sa fie confundate, asa cum se intampla deseori in Franta.

Comunitarismul starneste astfel teama; mai intai pentru ca pune in joc forme mai putin moderne, ba chiar antimoderne de determinare identitara (rasa, etnie, religie) a grupurilor sociale specifice minoritare, dar ale caror revendicari de recunoastere trimit societatile carora li se adreseaza la pagini sumbre din istoria lor: sclavagism, segregare, dominatie, exploatare, umilinta, persecutie ... caz arhetipal al negrilor in Statele Unite; apoi, intrucat implica anumite modalitati de mobilizare care scapa adesea - chiar si numai din cauza ca aceste grupuri nu au loc pe scena politica clasica - formelor si canoanelor conventionale ale democratiilor moderne si se situeaza in afara partidelor politice si a institutiilor de reprezentare si de mediere, ele insele fondate pe criterii legate mai degraba de"teritoriu" si de"clasa", decat pe criterii de rasa, de gen, de etnie sau de optiune sexuala ... ; in sfarsit, intrucat lasa sa se intrevada o societate in care individul modern si-ar vedea alegerile inlocuite sau dictate de apartenentele sale identitate.

"Amenintarea" comunitarista isi dezvaluie o tripla identitate: socio-istorica, politica si filosofico-antropologica. Iar aceasta amenintare vizeaza toate societatile, in ciuda diferentelor dintre ele si a flexibilitatii cu care percep termenul"comunitarism". Totusi, chiar daca este sa consideram ca nu exista comunitarism decat in capul celor care il percep ca pe o amenintare, termenul acopera si conduce deopotriva catre realitati in acelasi timp comune in diferite societati contemporane si diferentiate in functie de contextele si de nivelul analizei. Pentru a simplifica abordarea a ceea ce apare ca un paradox - termenul"comunitarism", chiar daca polisemantic, nu trimite la nicio institutie sau fapt social precis; el exista doar ca o reprezentare mai mult sau mai putin fantezista a diferite realitati - ne vom concentra atentia in cele ce urmeaza asupra precizarii celor trei acceptiuni ce raspund amenintarilor pe care le-am evocat.

Exista, mai intai, un comunitarisrn filosofic si antropologic, care a fost propus in special de autorii"comunitarieni9" in Statele furnizat astfel noi argumente dezbaterii identitare americane in jurul ideii unei revalorizari a apartenentei comunitare a individului, care nu poate fi considerat fara diferitele sale atasamente sociale, culturale, istorice ... Au fost dezvoltate mai multe puncte de vedere comunitariste ale unor autori precum Alasdair MacIntyre, Michel Sandel, Charles Taylor si Michel Walzer, care subliniaza diversitatea chestiunilor abordate si a nivelurilor interogatiei, de la filozofie la sociologie, trecand prin antropologie sau teoria politica. Totusi, un oarecare numar de teme comune permit sa se degaje o unitate a criticii adresate de acest curent teoriei social-liberale. Aceasta critica comunitarista a influentat, la randul sau, teoria politica si social-liberala si conduce spre luarea in considerare cu mai mare atentie a apartenentei comunitare in evolutia cererii identitare formulate de catre minoritatile care au animat transformarea identitara. Dar comunitatea a aparut, de asemenea, de-a lungul acestor lucrari, ca o entitate sociala limitativa, ba chiar periculoasa pentru individul modern - o entitate ce nu poate oferi un raspuns unor numeroase intrebari asupra armonizarii cu nivelul comunitar politic legitim in cadrul statului-natiune modern, asupra deschiderii spre diferentiere chiar in interiorul comunitatilor, asupra articularii intre diferitele comunitati de apartenenta a individului etc.

Exista, de altfel, un comunitarism sociologic si istoric, care s-a dezvoltat esentialmente si sub multiple forme de-a lungul rnulticulturalismului, pornind de la revendicarile identitare ale minoritatilor culturale contra opresiunii pe care au suferit-o de-a lungul is~oriei. In aceasta logica, apartenenta la o cultura sau la un"grup" cultural apare ca dimensiune esentiala a autonomiei individului, In modernitatea vazuta din per;pectiva multiculturalismului, cultura careia ii apartinem reprezinta contextul care ii permite individului sa faca alegeri autonome. Daca aceasta cultura este slab recunoscuta, atunci marja de autonomie de care dispune.



Data aparitiei: Februarie 2014
Format: A5
Pagini: 156

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.372 sec