Conversatie la Catedrala - Mario Vargas Llosa

Conversatie la Catedrala - Mario Vargas Llosa
-20%
Editura:
Anul publicării: 2014
Categoria: Literatura
44,00 lei
55,00 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Catedrala invocata de Llosa nu este locul sacru al reculegerii, in care sufletul isi gaseste linistea, refugiul solitar, impacarea. Ironic si paradoxal, acest nume il poarta o crasma mizera de la periferia Limei anilor 60, cu mese schioape, cu fum de tigara si mirosuri grele, cu gesturi si vorbe obscene. Iata fundalul pe care se desfasoara conversatia celor doi protagonisti, proveniti din categorii sociale diferite, dar pe care ii revolta absurdul aceleiasi lumi in descompunere.

Dupa cum au subliniat criticii, prin aceasta carte Llosa a izbutit sa creeze romanul total. Creatia lui are o arhitectura ampla si maretia unei catedrale.

Din pragul Cronicii Santiago priveste Bulevardul Tacna, fara pic de afectiune: automobile, cladiri inegale si decolora te, schelete de anunturi luminoase palpaind in ceata, amiaza cenusie. Cand se-alesese praful din Peru? Un stol de baietandri se strecoara printre masinile oprite la semaforul de pe Wilson, trambitand titlurile ziarelor de dupa-amiaza, si el o ia, incet, spre Colmena. Cu mainile-n buzunare, cu capu-n jos, se indreapta, flancat de multimea trecatorilor, spre Piata San Martfn. El era ca Peruul, el, Zavalita, se-alesese praful si de el candva, intr-un moment anume. Gandeste: cand? In fata Hotelului Crill6n, un caine vine sa-i linga picioarele: si daca esti vreo potaie turbata?, ia mars de-aici. Peru la pamant, Carlitos la pamant, toti daramati. Gandeste: nimic de facut. Vede o coada lunga la statia de autobuze spre Miraflores, traverseaza piata si da de Norwin, hei, fratioare!, la o masa a barului"Zela", stai jos Zavalita, tinand in mana un pahar cu cocktail chilcano si intinzandu-si picioarele spre lustragiu, fa-te ncoa sa cinstim ceva. Nu pare beat inca, Santiago se-asaza si-i face semn lustragiului sa se-ocupe si de pantofii lui. Da, acusica, sefule, gata, sefule, ii facem oglinda sefule.
- De-un veac nu te mai vede omu, dom editorialist - zice Norwin. Ti se pare mai acatarii pagina cu Editorialul decat Stirile locale?
- E mai putin de lucru - ridica din umeri, s-o fi-ntamplat in ziua cand l-a chemat directorul, cere o bere Cristal de la gheata, Zavalita, nu vrei sa-I inlocuiesti pe Orgambide?, ca doar esti trecut prin universitate si-ai putea scrie editoriale, nu, Zavalita? Gandeste: atunci -. Vin devreme, mi se da tema, ma tin de nas si-n doua-trei ore, gata, trag lantul si poftim editorialul.
11
- N-as scrie editoriale pentru tot aurul din lume - zice Norwin -. Te tii departe de stire, or, ziaristica e stirea, Zavalita, convinge-te. O sa crap tot la Faptul divers, e clar. Apropo, a murit Carlitos?
- Nu, e tot la clinica, dar n-o mai duce el mult asa - zice Santiago -. Acum se jura pe toti sfintii c-o sa se lase de bautura; a intrat frica-n el.
- E-adevarat ca-ntr-o noapte cand s-a culcat i s-au nazarit gandaci de bucatarie, gargauni si paianjeni? - zice Norwin. - A dat cearsafulla o parte si s-au napustit la el mii de tarantule, de sobolani - zice Santiago -. A dat buzna-n strada gol-pusca, zbierand.
Pe Norwin il pufneste rasul si Santiago inchide ochii: casele din Chorrillos sunt cuburi cu zabrele, pesteri cu peretii crapati de cutremure, inauntru zac claie peste gramada toale, vechituri si prafuite batranici aproape putrede, cu papuci, cu varice. O biata silueta fuge printre cuburi, zbieratele ei tulbura dimineata uleioasa si intarata furnicile, scorpionii si scolopendrele care o urmaresc. Alinarea prin alcool, gandeste, decat moartea lenta mai bine"dracii albastri". Asta-i, Carlitos, ce sa-i faci, fiecare se apara de Peru cum poate.
- Ai sa vezi ca taman cand m-oi astepta mai putin o sa ma pomenesc si eu cu draci si dihanii - Norwin isi priveste curios paharul cu chilcano, apoi zambeste intr-o doara -. Dar nu exista ziarist abstinent, Zavalita. Bautura te inspira, zau, convinge-te.
Lustragiul a terminat cu Norwin si-acum da cu vax pe pantofii lui Santiago, fluierand de zor. Cum mai mergeau treburile pe la Ultima Ora?, ce mai ziceau puslamalele alea? Pai tembelii se plangeau de nerecunostinta ta, Zavalita, ziceau sa mai vii si tu sa-i vezi, ca-nainte. De nu cumva, Zavalita, daca tot ai timp liber berechet, te-oi fi apucat sa lucrezi si-n alta parte?
- As, citesc, dorm dupa-masa - zice Santiago -. Dar cine stie de nu mi s-o nazari sa m-apuc iarasi de Drept.
- Uite, vezi, te-ndepartezi de stire, si-acu vrei si patalama la mana - Norwin il priveste indurerat -. Pagina editoriala e sfarsitul, Zavalita. Ca maine te vad avocat, lasandu-te de ziaristica. Parca te vad ajungand un burghez.
- Am implinit treizeci de ani - zice Santiago -. Cam tarzior sa mai devin burghez.
12
- Treizeci, doar atatia ai? - Norwin ramane pe ganduri -.
Eu am treissase si-arat de parca ti-as fi tata. Faptul divers il termina pe om, vezi si tu, convinge-te.
Fete barbatesti, ochi opaci si invinsi zabovind peste mesele barului"Zela", maini ce se-ntind dupa scrumiere si pahare cu bere. Ce urata era lumea asta, Carlitos avea dreptate. Gandeste: ce-o fi cu mine azi? Lustragiul pune pe fuga, vanturand din maini, doi caini ce gafaiau printre mese.
- Cat o mai tine si campania asta desucheata a Cronicii impotriva turbarii? - zice Norwin -. Devin plicticosi la culme, dimineata asta i-au mai dedicat o pagina.
- Afla ca eu am scris toate editorialele contra turbarii - zice Santiago -. Bah, asta ma plictiseste mai putin decat sa scriu despre Cuba sau Vietnam. Uite ca nu mai e coada, ma duc sa iau autobuzul.
- Vino sa luam pranzulla mine, te invit - zice Norwin-.
Mai las-o pe nevasta-ta, Zavalita. Hai sa retraim timpurile bune.
Carne de cuyes la frigare si bere la gheata, localul"Coltisorul Cajamarquian" din zona Bajo el Puente si spectacolul apelor lenese ale raului Rfmac strecurandu-se printre bolovani cacanii, cafeaua pamantie de Haiti, tripoul din casa lui Milton, cocktailurile chilcanos si dusul acasa la Norwin, apoteoza de la miezul noptii la bordel cand Becerrita obtinea preturi reduse, somnul acid si migrenele si datoriile de dimineata. Mda, timpurile bune: poate atunci.
- Ana mi-a facut crema de creveti, asa ceva nu las eu sa se prapadeasca - zice Santiago -. Alta data, fratioare.
- Ii stii de frica nevesti-tii - zice Norwin -. Uf, dar stiu ca te-a imbrobodit, te-ai parlit rau, Zavalita.
Da, dar nu din pricina asta, fratioare. Norwin tine mortis sa-i plateasca berea si lustruitul pantofilor, apoi isi strang mana. Santiago se-ntoarce in statie, autobuzul pe care-I ia e un Chevrolet si are radioul aprins, Inca Cola racoreste cel mai strasnic, apoi un vals,"o, voi, rauri, defileuri", veterana voce a lui [esus Vasquez,"era al meu Peru". Mai sunt blocaje de circulatie in centru, dar Republica si Arequipa sunt largi si-aproape goale, asa ca masina poate lua viteza, un nou vals,"fetele din Uma au suflet de pe vremuri". De ce toate valsurile creole sunt in
13
halul asta de tampite? Gandeste: ce am azi? Sta cu barbia-n piept si cu pleoapele intredeschise, trage cu coada ochiului la burtica: la naiba, Zavalita, te-ai cam rotunjit, si umflatura asta-n sacou! Sa fi-nceput totul de cand s-a pus pe baut bere? Adica cu cinspe, douazeci de ani in urma? Patru saptamani de cand nu le-a mai vazut pe mama, pe Tete. Cine-ar fi zis ca Popey va termina Arhitectura, Zavalita, cine ca vei ajunge sa scrii editoriale contra cainilor din Uma? Gandeste: inca putin si ma vad burtos. O sa mearga la baia turceasca, o sa joace tenis la Terrazas, in sase luni o sa-si topeasca burdihanul de nu s-o mai cunoaste, si iar o sa aiba-un pantec neted ca la cinspe ani. Totu-i sa se zoreasca nitel, sa-si invinga apatia, sa se scuture cat de cat. Gandeste: sportul, asta-i solutia. Si iata parcul Miraflores, Quebrada, el Malec6n, fii bun si-opreste la coltul cu Benavides, maestre. Coboara, se-ndreapta spre Porta, cu mainile-n buzunare si capu-n piept, ce naiba am azi?, ce mi s-a casunat? Cerul e tot mohorat, atmosfera e si mai cenusie, a-nceput burnita: picioruse de tantari pe piele, dezmierdari ca de paianjeni. Ba nici atat, ci o senzatie si mai fugara, si mai neplacuta. Pana si ploaia a luat-o razna-n tara asta. Gandeste: macar sa fi plouat cu galeata. Ce filme-or rula la cinematografele"Colina","Montecarlo","Marsano"? Intai sa manance, apoi vreun capitol din Contrapunct care sa-I tufleasca si sa-I duca pe brate drept spre somnul vascos al siestei, dupa care-om mai vedea daca joaca un film politist gen Rififi sau unu de cowboy gen Rio Grande. Dar mai mult ca sigur ca Ana si-a notat deja cine stie ce drama mexicana din ziare, ce naiba-am azi? Gandeste: daca cenzura ar interzice melodramele mexicane, m-as certa mai rar cu Ana. Si-apoi?, dupa ce-si vor fi baut vermutul de seara? Or sa se plimbe prin Malec6n, or sa fumeze pe sub stresinile de ciment din parcul Necochea simtind cum rage marea-n intuneric, or sa se-ntoarca acasa la Vila Spiridusilor tinandu-se de mana, o sa ne ciorovaim iubito, o sa flecarim verzi si uscate, iubito, si printre cascaturi Huxley. Cele doua camere se vor umple de fum si de miros a untdelemn incins, ti-e tare fomica, iubitel? Desteptatorul de dimineata, apa rece-a dus ului, autobuzul, mersul printre functionari pe Colmena, vocea directorului, preferi greva bancara, Zavalita, criza din industria pescuitului sau
14
Israel? Parca-ar merita totusi sa-si bata capul nitel si sa-si ia licenta-n Drept. Gandeste: cum s-o mai iei de la capat? Vede zidurile aspre de culoarea portocalei, acoperisurile rosii, ferastruicile cu zabrele negre ale casutelor de"spiridusi" care formeaza vila. Usa apartamentului e deschisa, dar nu apare Harmalaie, poznas, topaind, zgomotos si efuziv dupa cum i-e felul. De ce lasi usile vraiste cand te duci la bacan, iubito? As, nici pomeneala. Ana-i acolo, ce-i cu tine?, apare cu ochii umflati de plans, ciufulita: mi I-au luat pe Harmalaie, dragule.
- Mi I-au smuls din mana, nu alta - boceste Ana -. Niste negri scarbosi, dragule. L-au azvarlit in camion. L-au furat, I-au furat.
O saruta pe tampla, linisteste-te, iubito, o mangaie pe fata, hai, zi-mi cum a fost, o duce inauntru tinand-o pe dupa umeri, nu te mai smiorcai, prostuto.
- Te-am sunat la Cronica, dar plecasesi - Ana hohoteste -.
Niste haidamaci, niste negri cu mutre de-ocnasi. Eu il duceam in lesa, cum trebuie. Mi I-au smucit, I-au aruncat sus in camion, mi I-au furat.
- Imbuc ceva si ma reped la hingheri sa-I scot - o saruta iar Santiago -. N-o sa pateasca nimic, nu fi proasta.
- Saracu, a-nceput sa se zbata, latra, dadea din coada - isi sterge ochii cu sortul, suspina -. Parca-ntelegea, scumpule. Saracutu de el, saracutu.
- Ti I-au smuls din mana? - zice Santiago -. Mama lor de pramatii, ei, las c-o sa le trantesc eu un taraboi de-or sa ma pomeneasca.
Insfaca haina pe care o aruncase inainte pe-un scaun si face un pas spre usa, dar Ana-l opreste: sa manance-ntai ceva, iute, dragule. Are o voce dulce, gropite-n obraji, ochii tristi, e palida. - Altfel se raceste crema - surade, ii tremura buzele -. Era sa uit de ea cu tot necazul asta, scumpete. Bietu Harmalaie.
Mananca amandoi pe-apucatelea, fara sa-si vorbeasca, pe masuta lipita de fereastra ce da in curtea interioara a vilei: pamant caramiziu aidoma celui de pe terenurile de tenis de la Terrazas, un drumeag sinuos de pietricele si, pe margini, tufe de muscate. Ce-i drept, crema s-a racit, o pelicula de grasime manjeste farfuriile, crevetii parca-ar fi de tinichea. Se dusese
15
la bacanul din San Martin sa cumpere o sticla de otet, sufletelule, cand deodata a franat langa ea un camion, au sarit jos doi negri cu mutre de talhari, da stii, de-aia groaznici, unul i-a dat un branci si alalalt i-a inhatat lesa din maini, si-nainte ca ea sa-si dea seama ce se-ntampla il si bagasera-n duba si plecasera. Saracutu, bietu-animal. Santiago se ridica: fir-ar ei de bestii ordinare, ei, las c-or sa mi-o plateasca. Pai vezi, pai vezi? Ana se vaicareste si mai abitir: inseamna ca si tie ti-e frica sa nu-l omoare, iubitule.
- N-or sa-i faca nimic, inimioara - o saruta pe Ana pe-obraz si-i simte deodata gustul a carne vie si a sare -. Acus ti-l aduc, o sa vezi.
Se grabeste spre farmacia din Porta y San Martin, roaga sa i se dea voie sa telefoneze si cheama Cronica. Raspunde Sol6rzano, de la rubrica judiciara: de unde dracu sa stie unde duc hingherii cainii, Zavalita.
- V-au luat catelu? - farmacistul intinde spre el un cap indatoritor -. Ii duc pe maidanul de dupa Podul Armatei. Dati fuga, cumnatului meu i-au omorat un chihuahua, o raritate de catelus.
Porneste pe Larco, ia un autobuz, cat o fi costand cursa de la Paseo Col6n pan la Podul Armatei?, isi numara-n portofel o suta optzeci de sales. Iar or sa ramana duminica far-un centava, pacat ca Ana nu mai lucreaza la clinica, mai bine nu s-ar duce diseara la nici un cinema, bietu Harmalaie, gata cu editorialele despre turbare. Coboara la Paseo Col6n, in Piata Bolognesi gaseste un taxi, dar soferul nu stie unde-i maidanul, dan. Un vanzator de inghetata din Piata Doi Mai ii pune pe calea cea buna: tineti-o drept inainte pana dati de-o pancarta aproape de rau, scrie pe ea"Depozitul Municipal de Caini", acolo-i. E un fel de stadion cat toate zilele imprejmuit c-un zid paraginit din caramizi de culoare cacanie - culoarea Urnei, gandeste, culoarea Peruului -, inconjurat la randullui de maghernite care, in departare, se tot amesteca si se invalmasesc pana se preschimba intr-un labirint de mlastini, rogoz, tigle, tinichea. Maraieli infundate, indepartate. E o cladire darapanata langa intrare, o tablita zice"Administratia". Cu maneci suflecate, cu ochelari pe nas, chel, un barbat motaie intr-un birou plin cu
16
hartii si Santiago bate-n masa: i-au furat cainele, i I-au smuls nevesti-sii din maini, omul tresare speriat, la dracu, n-o sa las lucrurile-asa.
- Ce-i asta sa dai buzna-ntr-o camera dracuind - chelul isi freaca ochii stupefiati si face pe ofensatul-. Ceva mai mult respect.
- Daca i s-a-ntamplat ceva catel ului n-o sa mai aveti trai cu mine - scoate legitimatia de ziarist, loveste-n masa inca o data -. Si haimanalele care-au atacat-o pe sotia mea or sa aiba de ce sa-si muste mainile, v-asigur.
- Calma ti-va nitel - rasfoieste printr-un terfelog, casca, dezgustul de pe chip i se topeste intr-un plictis binevoitor -. V-au luat cainele acu cateva ore? Atunci trebuie sa fie printre cei adusi mai adineaori cu camionul.
Si sa nu mai fie-n halul asta, prietene ziarist, ca nu-i nimeni de vina. Vocea ii este tembela, somnolenta ca si ochii, amara ca si ridurile din coltul gurii: si asta-i la pamant, alta daramatura. Hingherii erau platiti dupa numarul cotarlelor, mai abuzau si ei, ce sa-i faci, asta-i lupta pentru un coltuc de paine. Se-aud lovituri surde in stadionul-maidan, urletele vin filtrate ca prin ziduri de pluta. Chelul tot mai zambeste intr-o dunga, se ridica abulic pe picioare, iese din birou matahaind. Strabat ditamai locul viran, intra intr-un sopron care trasneste a urina. Custi paralele, intesate de animale ce se freaca unele de altele si sar pe loc, amusina reteaua de sarma, maraie. Santiago se apleaca in fata fiecarei custi, nu-i asta, scruteaza promiscua suprafata de boturi, spinari, cozi drepte si agitate, nici aici nu-i. Chelul deapana din picioare pe langa el, cu ochii-n gol, tarsaindu-si cipicii.
- Poftim, priviti, nici n-avem unde-i tine - protesteaza, deodata -. Si ne mai ataca si ziarul dumneavoastra, nu-i cinstit. Primaria trece prin momente grele, n-are fonduri, iar noua ni se cere sa facem minuni.
- La naiba - zice Santiago -. Nu-i nici aici.
- Rabdare - suspina chelbosul-. Mai sunt patru soproane.
Ies din nou la loc viran. Pamant scurmat, balarii, excremente, balti imputite. In al doilea sopron o cusca se hatana mai tare decat celelalte, sarmele vibreaza si ceva alb si lanos se
17
zbate, sare, se scufunda-ri valul de spinari: asta o fi, sa vedem. Jumate de bot, un varf de coada, doi ochi inrositi si lacrimosi: Harmalaie. Mai avea inca Iantugul de gat, uitati, vedeti, n-aveati dreptul, ce mama dracului, dar chelul: fiti calm, calm, c-o sa cheme el pe cineva sa i-l scoata. Pleaca cu-aceiasi pasi mahmuri si, dupa cateva clipe, se-ntoarce c-un tip corcit, un metis mic de stat, c-o salopeta albastra: hai, Pancras, scoate-mi-I pe albiciosul ala. Coreitul deschide cusca, goneste animalele, il apuca pe Harmalaie de ceafa, i-l da lui Santiago. Saracu, dardaia tot, zice, dar ii da drumul repede si face un pas inapoi, scuturandu-si salopeta.
- Ptiu, asa fac mereu, se caca pe ei - rade coreitul -. Zic si ei in felul lor: bine-i c-am scapat de la zdup.
Santiago se lasa pe vine langa Harmalaie, il scarpina pe cap, ii da mainile sa i le linga. Catelul dardaie, lasa in urma picaturi de pis, se clatina ca un betiv si-abia pe locul viran pare sa-si vina in fire, incepe sa topaie, sa scurme pamantul, sa fuga.
- Veniti cu mine sa vedeti in ce conditii lucram - il ia chelul pe Santiago de brat, ii zambeste acru -. Si mai scrieti ceva la ziar, cereti primariei sa ne mareasca amaratul de buget.
Custi imputite, subrezite, un cer cenusiu ca otelul, aerul umed, vascos. La vreo cinci metri de ei o silueta intunecata, in picioare langa un sac, lupta c-un soricar care protesteaza din rasputeri c-o voce prea salbatica fata de trupul lui mic si se zbate isteric: ajuta-l, Pancras. Metisul maruntel da fuga, deschide sacul, celalalt il vara inauntru pe soricar, Amandoi leaga sacul c-o funie, il asaza jos si Harmalaie incepe sa maraie, trage de lantug gemand, ce ai?, priveste ingrozit, latra ragusit. Oamenii au pus mana pe niste bate, au si-nceput sa loveasca un-doi si sa raga, si sacul danseaza, sare, urla innebunit, un-doi, rag oamenii si izbesc. Santiago inchide ochii, scarbit.
- In Peru traim in epoca de piatra, amice - un zambet in doi peri invioreaza fata chelului -. Uite si dumneata in ce conditii se lucreaza, zi-mi daca-i cinstit.
Sacul ramane nemiscat, oamenii mai lovesc de cateva ori, apoi leapada batele, isi sterg fetele de sudoare, isi freaca mainile. - Inainte erau omorati cum trebuie, acu nici de-asa ceva n-avem bani - se plange chelbosul-. Scrie si mata un articolas, dom ziarist.
18
- Si stiti cat castigam noi astia? - zice Pancras, agitandu-se; se-ntoarce spre celalalt -. Zi-i tu, domnu-i ziarist, sa zica adevaru-n ziarul lui.
Celalalt e mai inalt, ceva mai tanar ca Pancras. Face cativa pasi catre ei si Santiago ii poate vedea in sfarsit fata: ei, asta-il Ii cade Iantugul din mana, Harmalaie da o raita latrand, iar el casca gura si-o inchide: ei, asta-il
- Un sol de animal, domle - zice tot metisul-. Si-unde mai pui ca trebuie sa-i caram la gropile de gunoi, unde-s arsi. Abia un sol, domle.
Nu era el, negrii seamana toti intre ei, nu putea fi el, cum sa fie. Gandeste: si de ce n-ar fi? Coreitul se apleaca, ridica sacul, ba era chiar el, il cara intr-un colt de maidan, il arunca peste alti saci insangerati, se-ntoarce leganandu-se pe picioare si frecandu-si fruntea. El era, el era. Ba, ii da Pancras un ghiont aceluia, du-te de haleste odata.
- Acu se plang, dar cand pleaca cu duba si zbiltul dupa caini o fac lata - mormaie chelul -. Azi-dimineata ati luat catelul dumnealui, desi avea lesa si era plimbat de stapana-sa, pramatiilor.
Coreitul ridica bratele, era el: da de unde, ei nici n-au iesit in dimineata asta cu camionul, dan, au stat aici dand cu bata. Gandeste: el. Vocea, trupul sunt ale lui, dar parca-ar avea cu treizeci de ani mai mult. Acelasi bot proeminent dar bine desenat, acelasi nas turtit, acelasi par sarmos. Dar acum, in plus, i se vad pungi violacee pe pleoape, incretituri adanci pe gat, o crusta galben-verzuie pe dintii cabalini. Gandeste: sclipeau de albi. Ce schimbat era, ce prabusit. E mai slab, mai jigarit, mult, mult mai batran, dar uite-i mersul teapan desi zabavnic, uite-i picioarele de paianjen. Mainile-i enorme au acum o scoarta noduroasa si mai are ceva ca o botnita de saliva uscata in jurul gurii. Au parasit maidanul, acum stau in birou, Harmalaie se gudura la picioarele lui Santiago. Gandeste: nu stie cine sunt. N-o sa-i zica, n-o sa-i vorbeasca. Cum era sa te recunoasca, Zavalita?, cat aveai: saisprezece, optsprezece ani?, si-acu esti batran de treizeci. Chelul pune indigo intre doua hartii, zmangaleste cateva randuri cu litere aplecate intr-o rana si meschine. Sprijinit de prichiciul ferestrei, metisul se linge pe buze.
19



Pagini: 620
An aparitie: 2014
Format: 13x20 cm
Autor: Mario Vargas Llosa
Traducere: Mihai Cantuniari

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.746 sec