Cucerirea sociala a pamantului (Pasi peste granite)

Cucerirea sociala a pamantului (Pasi peste granite)
-20%
Editura:
Anul publicării: 2013
Categoria: Antropologie
36,00 lei
45,00 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

„Numai Edward O. Wilson putea sa alcatuiasca aceasta stralucita sinteza de biologie si stiinte umaniste pentru a lumina necunoscutele originilor limbajului, religiei, artei si culturii.“ (Oliver SACKS)

„Curiozitatea plina de pasiune– semnul distinctiv al unei cariere remarcabile– l-a condus pe Edward O. Wilson la un sir de reflectii obligatorii asupra conditiei umane. In miezul cartii sale clocoteste tensiunea nerezolvata si de nerezolvat a speciei noastre, aceea dintre egoism si altruism. Wilson face o analiza fara cusur a fortei, deopotriva creatoare si distructiva, a mostenirii noastre biologice si avanseaza cu indrazneala o cuprinzatoare teorie a originilor culturii umane. O carte minunata pentru toti cei interesati de domeniul aflat la intersectia stiintei cu umanioarele.“ (Stephen GREENBLATT)

„De unde venim? Ce suntem? Incotro ne indreptam? Aceste intrebari celebre, asternute de Paul Gauguin pe panza giganticului sau tablou tahitian din 1897, ne introduc in materia volumului Cucerirea sociala a pamantului. Alegerea lor da seama de ambitiile lui Edward O. Wilson, care a concentrat in aceasta lucrare exceptionala rezultatele a 60 de ani de cercetare a evolutiei fiintelor umane si a insectelor sociale.“ (Clive Cookson, Financial Times)



Cuprins
Prolog................................. 7
DE CE EXISTA VIATA SOCIALA AVANSATA?............. 15
 Conditia umana................................... 17
II. DE UNDE VENIM?................................... 23
2. Cele doua cai ale cuceririi.......................... 25
3. Intrarea in labirint................................. 35
4. Aparitia......................................... 46
5. Prin labirintul evolutiv............................. 61
6. Fortele creatoare.................................. 65
7. Tribalismul este o trasatura umana fundamentala........ 75
8. Razboiul ca blestem ereditar al umanitatii.............. 81
9. Evadarea........................................ 98
10. Explozia creatoare 108
Il. Sprintul spre civilizatie............................. 122
III. CUM AU CUCERIT INSECTELE SOCIALE
LUMEANEVERTEBRATELOR 133
12. Inventia eusocialitatii 135
13. Inventii care au asigurat progresul insectelor sociale 146
IV. FORTELE EVOLUTIEI SOCIALE 161
14. Dilema stiintifica a raritatii 163
15. Altruismul insectelor si explicatia eusocialitatii 170
16. Insectele fac saltul cel urias 180
17. Cum creeaza selectia naturala instincte sociale 192
18. Fortele evolutiei sociale 201
19. Aparitia unei noi teorii a eusocialitatii 221
6 CUPRINS
V. CE SUNTEM? 227
20. Ce este natura umana? 229
21. Cum a evoluat cultura 254
22. Originile limbajului 268
23. Evolutia variatiei culturale 282
24. Originile moralitatii si ale onoarei 288
25. Originile religiei 305
26. Originile creatiei artistice 320
VI. INCOTRO NE INDREPTAM? 339
27. Un nou Iluminism 341
Multumiri 355
Referinte bibliografice................................... 357
Indice 385
Prolog
Nu exista Sfant Potir mai inefabil sau mai de pret in viata spiritului decat cheia intelegerii conditiei umane. A stat mereu in obiceiul celor care-l cauta sa exploreze labirintul mitului: in cazul religiei, miturile creatiei si visele profetilor; in cazul filozofilor, privirile introspective si rationamentele intemeiate pe ele; in cazul creatiei artistice, expresiile nascute dintr-un joc al simturilor.
In mod deosebit, marea arta vizuala este expresia drumului strabatut de catre o persoana, o evocare a sentimentului ce nu poate fi transpus in cuvinte. Poate ca in ascunsul de pana acum sta un inteles mai adanc, mai esential. Paul Gauguin, vanator de taine si faimos Creator de Mituri (dupa cum a fost numit), a facut aceasta incercare. Povestea lui este un fundal de pret al raspunsului modem pe care-l va oferi lucrarea de fata.
Spre sfarsitul anului 1897, la Punaauia, laguna aflata la cinci kilometri departare de portul tahitian Papeete, Gauguin s-a apucat sa astearna pe panza cea mai vasta si cea mai importanta dintre picturile sale. Era slabit de sifilis, dupa ce suferise mai multe atacuri de cord. Ramasese aproape fara nici un ban si era deprimat dupa aflarea vestii ca fiica sa Aline fusese de curand rapusa de pneumonie in Franta.
Gauguin stia ca i se apropie sfarsitul. Avea de gand ca acel tablou sa fie ultima sa creatie. Asa ca, dupa ce l-a ispravit, a mers in muntii de dincolo de Papeete ca sa-si puna capat zilelor. Luase cu el o sticluta cu arsenic pe care o pastrase, nestiind, probabil, cat de dureroasa poate fi moartea prin acea otrava.
8 CUCERIREA SOCIALA A PAMANTULUI
Intentiona sa se ascunda inainte de-a sorbi licoarea letala, astfel incat trupul lui sa nu fie gasit prea degraba, urmand a fi mancat de furnici.
Apoi insa a sovait si s-a reintors la Punaauia. Desi mai avea putin de trait, s-a hotarat sa nu se dea batut. Ca sa poata supravietui, si-a luat o slujba cu sase franci pe zi la Papeete, ca functionar la Biroul de Lucrari Publice si Cadastru. In 1901, a cautat o si mai deplina izolare, mutandu-se in mica insula Hiva Oa din foarte indepartatul arhipelag al Insulelor Marchize. Peste doi ani, in timp ce avea incurcaturi cu legea, Paul Gauguin a murit in urma unei crize cardiace provocate de sifilis. A fost inmormantat in cimitirul catolic din Hiva Oa.
"Sunt un salbatic", i-a scris el unui magistrat cu cateva zile inainte de sfarsitul sau."Iar oamenii civilizati privesc asta cu neincredere, pentru ca in lucrarile mele nu exista nimic atat de surprinzator si de enigmatic precum acest aspect de«salbatic fara voie»."
Gauguin venise in Polinezia Franceza, in acest aproape imposibil capat de lume (numai Insulele Pitcairn si Insula Pastelui sunt mai indepartate), pentru a gasi deopotriva liniste sufleteasca si o noua frontiera a expresiei artistice. A dobandit-o pe cea de-a doua, daca nu pe cea dintai.
Drumul strabatut de Gauguin cu trupul si cu sufletul a fost unic printre artistii importanti din vremea lui. Nascut la Paris in 1848, a fost crescut la Lima si apoi la Orleans de catre mama sa, pe jumatate peruviana. Acest amestec etnic lasa sa se intrevada ceea ce avea sa urmeze. In tinerete, s-a inrolat in marina comerciala franceza si a calatorit in jurul lumii timp de sase ani. In acest rastimp, in 1870 si 1871, a luptat in Razboiul Franco-Prusac, in Mediterana si in Marea Nordului. Intors la Paris, a dat la inceput putina atentie artei, devenind in schimb agent de bursa, sub indrumarea bogatului sau tutore, Gustave Arosa. Interesul fata de arta i-a fost starnit si sustinut de catre Arosa, un pasionat de arta franceza, din a carui colectie nu lipseau cele
PROLOG 9
mai recente lucrari ale impresionistilor. Cand bursa din Paris s-a prabusit in ianuarie 1882 si banca lui a dat faliment, Gauguin s-a apucat de pictura si a inceput sa-si cultive marele talent. Educat in arta impresionista de catre niste pictori de prima mana - Pissarro, Cezanne, van Gogh, Manet, Seurat, Degas -, s-a straduit sa intre in randurile lor. Hoinarind fara tinta, din Pontoise spre Rouen, din Pont-Aven la Paris, a creat portrete, naturi moarte si peisaje intr-o maniera tot mai fantasmagorica, prevestindu-l pe acel Gauguin care era pe cale sa iasa la lumina.
Insa Gauguin era dezamagit de rezultate si a zabovit scurt timp in compania ilustrilor sai contemporani. Stradaniile lui nu-i adusesera bogatie si faima, desi, dupa cum a declarat mai tarziu, stia ca era un mare artist. Tanjea dupa o viata mai simpla, mai usoara, pentru a iesi in calea destinului sau. Parisul, scria el in 1886,"este un tinut salbatic pentru un om sarac [... ]. Merg in Panama sa duc acolo viata bastinasilor [... ]. Voi lua cu mine vopselele si pensulele si-mi voi recapata puterile departe de tovarasia oamenilor".
Nu numai saracia l-a indepartat pe Gauguin de civilizatie.
In miezul fiintei sale, era un suflet nelinistit, un aventurier, mereu framantat sa descopere ceea ce se afla dincolo de locul in care traia. In arta a fost, de asemenea, un experimentalist. In peregrinarile sale a fost atras de exotismul culturilor neapusene si a dorit sa se scufunde in ele, in cautarea unor noi modalitati de expresie vizuala. A petrecut ceva timp in Panama si apoi in Martinica. Reintors acasa, a solicitat un post in provincia Tonkin, guvernata pe atunci de catre francezi, astazi Vietnamul de Nord. Cererea fiindu-i respinsa, s-a indreptat pana la urma spre Polinezia Franceza, paradisul suprem.
Pe 9 iunie 1891, Gauguin a sosit la Papeete si a plonjat in cultura indigena. Cu timpul, a devenit un aparator al drepturilor bastinasilor si, ca atare, un agitator in ochii autoritatilor coloniale. Cu mult mai important este insa faptul ca a explorat un nou stil, numit primitivism: plat, pastoral, adeseori violent colorat, simplu, direct si autentic.
Nu putem ocoli totusi concluzia ca Gauguin a cautat mai mult decat acest nou stil. Era, de asemenea, profund interesat de conditia umana, voind sa stie ce este aceasta cu adevarat si cum poate fi zugravita. Reuniunile culturale din Franta metropolitana, mai ales cele de la Paris, alcatuiau o lume in care mii de glasuri urlau ca sa atraga atentia si unde viata intelectuala si artistica era guvernata de autoritati consacrate, fiecare fiind inradacinata in mica sa arie de competenta. Nimeni, considera el, n-ar fi putut sa creeze o noua unitate din acel talmes-balmes.
Asa ceva s-ar fi putut infaptui insa in mult mai simpla si, cu toate astea, inca intru totul functionala lume din Tahiti. Acolo se putea sapa adanc, pana in strafundurile conditiei umane. In aceasta privinta, Gauguin era in deplin acord cu Henry David Thoreau, care se retrasese cu ceva vreme inainte intr-o cabanuta de pe malul lacului Walden Pond"spre a da piept numai cu cele esentiale ale vietii si ca sa vad daca nu pot deprinde ceea ce are sa ma-nvete [... ] - sa tai o brazda larga si aproape de radacina ierbii, sa imping viata intr-un ungher si s-o reduc la elementele sale cele mai profunde".
Aceasta intuitie este cel mai bine exprimata de catre Gauguin in capodopera sa de aproape patru metri lungime. Priviti cu atentie detaliile. Contine un sir de siluete omenesti dispuse in fata unui amestec nebulos de peisaje tahitiene, cu munte si mare. Majoritatea siluetelor sunt feminine (acesta fiind Gauguin tahitianul). Cand in maniera realista, cand suprarealista, ele reprezinta ciclul vietii omenesti. Artistul ne indeamna sa urmarim cu privirea de la dreapta spre stanga. Un copilas din extrema dreapta reprezinta nasterea. Un adult de sex ambiguu a fost asezat in centru, cu bratele ridicate, un simbol al constiintei de sine. In apropiere, spre stanga, un tanar cuplu care culege si mananca mere infatiseaza arhetipul perechii primordiale, Adam si Eva, aflati in cautarea cunoasterii. In extrema stanga, reprezentand moartea, o femeie batrana se chirceste, incovoiata de chinuri si de disperare (se crede ca ar fi fost inspirata de gravura din 1514 a lui Diirer intitulata Melancholia).
Un idol albastrui ne scruteaza din partea stanga a fundalului, cu bratele ridicate ritualic, poate cu intentii bune, sau poate cu intentii rele. Gauguin insusi i-a descris semnificatia cu graitoare ambiguitate poetica.
Idolul este acolo nu ca o explicatie literara, ci ca o statuie, mai putin statuie, poate, decat figurile animale; de asemenea, mai putin animalic, in visul meu contopindu-se, in fata colibei mele, cu intregul naturii, dominand sufletul nostru primitiv, consolarea imaginara a suferintelor noastre, cu ceea ce-i de pret in ele, si a neintelegerii misterului originilor noastre si a viitorului nostru. [Sublinierea ii apartine lui Gauguin.]
In coltul din stanga sus al panzei, a scris celebrul titlu D 'o it Venons Nous / Que Sommes Nous / Ou Allons Nous. *
Tabloul nu este un raspuns. Este o intrebare.
* In lb. franceza, in original:"De unde venim / Ce suntem / Incotro ne indreptam" (n. tr.).
Paul Gauguin, D 'ou venons nous? / Que sommes-nous? / Ou allons-nous? (1897-1898), ulei pe panza, Museum of Fine Arts, Boston, Massachusetts fato© Oronoz / Album / SuperStock
I
DE CE EXISTA
VIATA SOCIALA AVANSATA?
1 Conditia umana
,, De unde venim?""Ce suntem?". Incotro ne indreptam?"
Zamislite intr-o extrema simplitate de catre Paul Gauguin pe panza capodoperei sale tahitiene, acestea sunt de fapt problemele centrale ale religiei si ale filozofiei. Vom fi vreodata in stare sa le rezolvam? Uneori se pare ca nu. Si totusi, poate ca suntem in stare.
Omenirea de astazi seamana cu un visator pe cale de-a se trezi, prins intre nalucile somnului si haosul lumii reale. Mintea cauta, dar nu poate gasi cu precizie locul si ora. Am creat o civilizatie de tip Razboiul Stelelor, cu emotii din Epoca Pietrei, institutii medievale si tehnologie pe potriva zeilor. Ne agitam in permanenta. Suntem cumplit de ne lamuriti in ceea ce priveste simplul fapt al existentei noastre si constituim un pericol atat pentru noi, cat si pentru restul formelor de viata.
Religia nu va rezolva niciodata aceasta enigma. Din Paie 0- litic, fiecare trib - dintre care trebuie sa fi existat nenumarate mii - si-a inventat propriul mit al creatiei. In decursul acestui indelungat timp sacru in care stramosii nostri s-au cufundat in visare, fiinte supranaturale le vorbeau samanilor si profetilor. Ele se infatisau muritorilor in forme variate - Zeul, un trib de zei, o familie divina, Marele Spirit, Soarele, spiritele stramosilor, serpi supremi, hibrizi de felurite animale, himere alcatuite din oameni si fiare, paianjeni ceresti omnipotenti -, orice putea fi invocat de vise, de halucinogene si de imaginatia fertila a liderilor spirituali. In parte, aceste fiinte supranaturale erau modelate de mediul inconjurator al celor care le-au inventat. In Polinezia,
18 DE CE EXISTA VIATA SOCIALA AVANSATA?
zeii au despartit cerul de pamant si mare, dupa care a urmat creatia vietii si a omenirii. Sa1asluind in desert, in patriarhatele iudaismului, crestinismului si islamismului, profetii au nascocit, deloc surprinzator, un patriarh divin, atotputernic, unul care vorbeste poporului sau prin sfinte scripturi.
Povestile despre creatie le ofereau membrilor fiecarui trib o explicatie a existentei lor. Ii faceau sa se simta iubiti si protejati mai mult decat toate celelalte triburi. In schimb, zeii lor le cereau credinta si supunere absolute. Si pe buna dreptate. Mitul creatiei era legatura esentiala care tinea tribullaolalta. Le furniza credinciosilor sai o identitate unica, le pretindea fidelitate, intarea ordinea, garanta legea, imbarbata vitejia si sacrificiul si daruia un sens ciclurilor vietii si ale mortii. Nici un trib nu ar fi putut sa supravietuiasca multa vreme fara sensul existentei sale, definit de o poveste a creatiei. Alternativa era vlaguirea, disolutia si moartea. Prin urmare, in istoria timpurie a fiecarui trib, mitul trebuia sa fie daltuit in piatra.
Mitul creatiei este un instrument darvinist de supravietuire.
Conflictul tribal, in care credinciosii dinauntru erau asmutiti impotriva necredinciosilor din afara, a fost o principala forta motrice care a modelat natura umana biologica. Adevarul fiecarui mit traia in inima, nu in mintea rationala. Prin sine insasi, creatia de mituri nu ar fi putut sa descopere nicicand originea si sensul umanitatii. Insa ordinea inversa este posibila. Descoperirea originii si sensului umanitatii ar putea sa explice originea si sensul miturilor si, pornind de aici, miezul religiei organizate.
Pot fi reconciliate aceste doua viziuni despre lume? Simplu si cinstit vorbind, raspunsul este nu. Ele nu pot fi reconciliate. Opozitia lor defineste diferenta dintre stiinta si religie, dintre increderea in empirism si credinta in supranatural.
Daca marea enigma a conditiei umane nu poate fi rezolvata prin recursul la fundamentele mitice ale religiei, ea nu poate fi dezlegata nici prin introspectie. Numai prin puterile sale, investigatia rationala nu are cum sa-si conceapa propriul sau proces.
CONDITIA UMANA 19
Majoritatea activitatilor creierului nu sunt nici macar percepute de mintea constienta. Creierul este o fortareata, dupa cum a spus candva Darwin, care nu poate fi cucerita printr-un asalt direct.
Gandirea despre gandire este procesul central al creatiei artistice, dar ea ne spune foarte putine despre felul cum gandim asa cum o facem si nimic legat de raspunsul la intrebarea de ce, din capul locului, a luat fiinta arta creatoare. Ca rezultat al unei evolutii de milioane de ani de lupta pe viata si pe moarte si, de altminteri, din cauza acelei lupte, constiinta nu a fost proiectata pentru auto examinare. A fost proiectata pentru supravietuire si reproducere. Gandul constient este condus de emotie; in esenta si in totalitate, este devotat scopului supravietuirii si reproducerii. Contorsiunile incalcite ale mintii pot fi transmise de creatia artistica in detalii de finete, dar ele sunt faurite ca si cum natura umana nu ar fi avut niciodata o istorie evolutiva. Cu toata forta lor, metaforele sale nu ne-au dus mai aproape de rezolvarea enigmei decat au reusit s-o faca teatrul si literatura Greciei antice.
Inspectand perimetrul fortaretei, savantii sunt in cautarea unor posibile brese in zidurile ei. Dupa ce-au patruns dincolo de ele cu ajutorul unei tehnologii proiectate in acest scop, ei citesc acum codurile si urmaresc traseele a miliarde de celule nervoase. In decurs de o generatie, vom fi progresat, probabil, destul pentru a explica bazele fizice ale constiintei.
Dar, odata rezolvata natura constiintei, vom sti atunci ce suntem si de unde venim? Nu, nu vom sti. Intelegerea operatiilor fizice ale creierului in fundamentele ei ne apropie de Potirul Sfant. Ca sa-l gasim totusi, ne trebuie inca mult mai multe cunostinte acumulate atat de stiinta, cat si de disciplinele umaniste. Trebuie sa intelegem cum a evoluat creierul asa cum a facut-o si de ce.
De asemenea, in van cautam in filozofie dezlegarea marii enigme. In pofida scopului sau nobil si a splendidei sale istorii, filozofia pura a abandonat de mult intrebarile privind fundamentele existentei umane. Insasi interogatia cu privire la aceste probleme distruge reputatia cuiva. Pentru filozofi, a devenit o gorgona, al carei chip se tem sa-l scruteze chiar si cei mai de seama ganditori. Aversiunea lor are motive intemeiate. Cea mai mare parte din istoria filozofiei consta in modele esuate ale spiritului. Domeniul discursului este acoperit de ruinele diferitelor teorii ale constiintei. Dupa declinul pozitivismului logic de la mijlocul secolului XX si dupa incercarea acestui curent de a imbina stiinta si logica intr-un sistem inchis, filozofii de profesie s-au imprastiat intr-o diaspora intelectuala. Ei au emigrat in disciplinele mai abordabile, inca necolonizate de stiinta: istoria ideilor, semantica, logica, fundamentele matematicii, etica, teologie si, mai profitabil, problemele de management al vietii personale.
Filozofii prospera in aceste diverse stradanii ale lor, insa, cel putin deocamdata si printr-un proces de eliminare, solutia enigmei a fost lasata in seama stiintei. Infatisam in paginile care urmeaza ceea ce promite stiinta si ceea ce, in parte, ea a si realizat. Exista o poveste reala a creatiei umanitatii, si numai una, care nu este un mit. A fost aplicata si testata, imbogatita si intarita, pas cu pas.
Voi avansa ideea ca progresele stiintifice, indeosebi cele din ultimele doua decenii, sunt de-acum suficiente pentru ca noi sa abordam intr-o maniera coerenta intrebarile de unde am venit si ce suntem. Totusi, pentru a face acest lucru avem nevoie de raspunsuri la doua intrebari inca si mai adanci, care s-au ivit in decursul cercetarilor. Prima este de ce exista viata sociala avansata si de ce a aparut ea atat de rar in istoria lumii vii. A doua priveste identitatea fortelor motrice care au facut-o sa existe.
Aceste probleme pot fi solutionate adunand laolalta informatii din numeroase discipline, variind de la genetica moleculara, neurologie si biologie evolutionista pana la arheologie, ecologie, psihologie sociala si istorie.
Pentru a testa orice astfel de teorie a unui proces complex, este util sa-i supunem atentiei pe ceilalti cuceritori sociali ai Pamantului, extrem de sociale le furnici, albine, viespi si termite, iar eu voi face acest lucru. Este nevoie de ele pentru a largi perspectiva in elaborarea teoriei evolutiei sociale. Imi dau seama ca pot fi lesne rastalmacit daca pun insectele alaturi de oameni. Nici maimutele antropoide nu sunt tocmai potrivite, ati putea spune, daramite insectele? Insa in biologia umana este intotdeauna profitabil sa se faca astfel de juxtapuneri. Exista precedente de comparatie a mai micului cu mai marele. Biologii s-au indreptat cu mare succes spre bacterii si ciuperci parazite ca sa descopere principiile geneticii moleculare umane. Ei s-au bizuit pe limbrici si moluste ca sa afle bazele organizarii neuronale si ale memoriei noastre. Iar drosofila ne-a invatat o multime de lucruri despre dezvoltarea embrionilor umani. Nu avem mai putine de invatat de la insectele sociale, in cazul de fata pentru a largi fundalul originii si sensului umanitatii.

DE UNDE VENIM?

Cele doua cai ale cuceririi

Oamenii creeaza culturi prin intermediul unor limbaje flexibile. Noi inventam simboluri menite sa fie intelese de catre ceilalti si, prin aceasta, generam retele de comunicare ce depasesc cu multe ordine de marime complexitatea limbajului oricarui alt animal. Am cucerit biosfera si am pustiit-o ca nici o alta specie din istoria lumii vii. Suntem unici prin ceea ce am infaptuit.

Dar nu suntem unici in privinta emotiilor noastre. Sunt de gasit, in anatomia si in expresiile noastre faciale, semnele a ceea ce Darwin numea pecetea de nesters a obarsiei noastre animale. Suntem o himera evolutionista, traind pe seama inteligentei conduse de cerintele instinctului animalic. Acesta este motivul pentru care distrugem necugetat biosfera si, odata cu ea, propriile noastre perspective de existenta permanenta.

Umanitatea este o realizare magnifica, insa fragila. Specia noastra este si mai impresionanta pentru ca suntem punctul culminant al unei epopei evolutive care a fost permanent supusa unui mare pericol. In majoritatea timpului, populatiile stramosilor nostri au fost foarte restranse, de dimensiuni care, in decursul istoriei mamiferelor, de regula, faceau probabila o extinctie timpurie. Luate laolalta, toate cetele de hominizi insumau o populatie de cel mult cateva zeci de mii de indivizi. Foarte devreme, stramosii preumani s-au separat la un moment dat in doua sau mai multe ramuri. In timpul acestei perioade, durata medie de viata a speciilor de mamifere era de numai o jumatate de milion de ani. Conform acestui principiu, majoritatea liniilor evolutive preumane colaterale au disparut. Aceea destinata sa dea nastere umanitatii a fost ea insasi aproape de extinctie cel putin o data si posibil de multe ori in decursul ultimei jumatati de milion de ani. Epopeea se putea lesne sfarsi in oricare dintre aceste momente de cumpana, disparand pentru totdeauna intr-o clipita geologica. Se putea intampla in timpul unei secete cumplite survenite in momentul si locul nepotrivite, din pricina unei boli necunoscute pana atunci, transmisa de animalele din jur, care sa fi secerat populatia ori sub presiunea altor primate, mai competitive. Ce-ar fi urmat dupa aceea? Nimic. Evolutia biosferei ar fi regresat, fara sa mai fi produs vreodata ceea ce am devenit noi.
Majoritatea insectelor sociale, care in prezent stapanesc mediul terestru al nevertebratelor, au aparut acum mai bine de 100 de milioane de ani. Estimarile specialistilor se opresc la Triasicul mijlociu - sau acum 220 de milioane de ani - pentru termite; la Jurasicul tarziu spre Cretacicul timpuriu - aproximativ acum 150 de milioane de ani -, pentru furnici; iar in cazul bondarilor si albinelor, la Cretacicul tarziu, aproximativ acum 70-80 de milioane de ani. Dupa aceea si in restul erei Mezozoic, diversitatea speciilor din aceste ramuri evolutive a sporit, in concordanta cu aparitia si raspandirea plante lor fiorale. Totusi, furnicile si termitele si-au impus actuala lor dominatie spectaculoasa printre nevertebratele terestre numai dupa ce existasera o lunga perioada de timp. Puterea lor deplina a fost dobandita treptat, o inovatie urmand-o pe cealalta, pentru a atinge nivelurile lor actuale acum 65 pana la 50 de milioane de ani.

Pe masura ce roiurile de furnici si termite s-au raspandit in toata lumea, multe alte nevertebrate terestre au evoluat odata cu ele si, drept urmare, nu doar au supravietuit, ci au prosperat. Plantele si animalele si-au dezvoltat mijloace de aparare impotriva pradatorilor. Multe s-au specializat sa se bizuie pe furnici, termite si albine ca surse de hrana. Acesti pradatori cuprindeau chiar si plante-cu-ulcele inrudite cu canisoara (genul Nepenthes), roua-cerului (familia Droseraceae) si alte specii capabile sa prinda in capcana si sa digere exemplare animale, ca adaosuri la nutrientii obtinuti din sol. O multime de specii de plante si animale au format simbioze stranse cu insectele sociale, acceptandu-le ca parteneri. Un mare procentaj dintre ele au ajuns sa depinda integral de aceste insecte pentru supravietuire, in diferite ipostaze - prada, simbionti, consumatori de cadavre, polenizatori sau afanatori ai solului.

In linii mari, ritmul de evolutie al furnicilor si termitelor a fost indeajuns de lent incat sa fie echilibrat de contraevolutia din restul lumii vii. In consecinta, aceste insecte nu au putut sa distruga restul biosferei terestre prin forta lor numerica, ci au devenit elemente vitale ale ei. Ecosistemele pe care le domina astazi nu sunt numai sustinute, ci depind de ele.
In radical contrast, vietuitoarele din unica specie Homo sapiens au aparut in ultimele cateva sute de mii de ani si s-au raspandit in toata lumea doar in ultimele saizeci de mii de ani. Nu am avut timp sa coevoluam cu restul biosferei. Alte specii nu erau pregatite pentru un asemenea asalt. Acest deficit a avut in scurt timp consecinte cumplite pentru restul lumii vii.

La inceput, a avut loc un proces benign din punct de vedere ambiental, de formare a speciilor in populatiile stramosilor nostri imediati, risipiti prin Lumea Veche. Multe au ajuns la extinctie si, ca atare, constituie niste fundaturi filogenetice - ramuri pe arborele vietii care au incetat sa mai creasca. Un zoolog v-ar spune ca nu a fost nimic neobisnuit in acest model geografic. In arhipelagul Sundelor Mici, situat la est de Java, au trait bizarii. Jiobbiti" miniaturali, Homo jloresiensis. Aveau creierul nu cu mult mai voluminos decat cimpanzeii, si totusi au confectionat unelte din piatra. Altminteri, stim foarte putine despre viata lor. In Europa si in Levant erau de gasit neandertalienii, Homo neanderthalensis, o specie sora cu specia noastra, Homo sapiens. Omnivori, la fel ca si stramosii nostri, neandertalienii aveau structuri osoase masive si creierul chiar mai voluminos decat cel al modernului Homo sapiens. Utilizau unelte de piatra rudimentare, dar specializate. Multe dintre populatiile lor s-au adaptat climei aspre din"stepa mamutilor", pasunile reci din extremitatea ghetarului continental. Ar fi putut sa evolueze cu timpul spre o forma proprie de umanitate avansata, dar au disparut fara sa mai progreseze. In sfarsit, completand bestiarul uman in nordul Asiei si cunoscuta, in momentul in care scriu eu, numai prin cateva fragmente osoase, mai era o alta specie,"denisovanii", in mod evident corespondenti ai neandertalienilor, care ocupau teritoriile dinspre Rasarit.

Nici una dintre aceste specii de Homo - hai sa fim generosi si sa le numim celelalte specii umane - nu a supravietuit pana in zilele noastre. Daca ar fi supravietuit vreuna, gandulla problemele morale si religioase pe care le-ar fi creat in timpurile moderne este naucitor. (Drepturi civile pentru neandertalieni? Educatie speciala pentru hobbiti? Mantuire si Imparatia cerului pentru toti?) Desi ne lipsesc dovezile directe, nu prea exista dubii legate de cauza extinctiei neandertalienilor, care, judecand pe baza ramasitelor descoperite in Gibraltar, a avut loc de curand, acum treizeci de mii de ani. Intr-un fel sau altul, prin competitie pentru hrana si spatiu, prin masacru direct sau prin ambele mijloace, stramosii nostri aveau sa fie exterminatorii acestei specii si ai oricarei alte specii care s-a ivit in timpul raspandirii adaptative a lui Homo. Pe cand neandertalienii inca nu disparusera, traiau izolate in Africa niste rase arhaice de Homo sapiens, descendentii lor fiind haraziti sa se extinda exploziv in afara continentului. Ei au populat Lumea Veche tocmai pana in Australia si, in cele din urma, s-au intins mai departe, spre Lumea Noua si spre arhipelagurile indepartate din Oceania. In decursul acestui proces, toate celelalte specii umane care le-au iesit in cale au fost potopite si exterminate.
Abia cu zece mii de ani in urma a avut loc inventia agriculturii, infaptuita de cel putin opt ori in mod independent in Lumea
Veche si in Lumea Noua. Adoptarea ei a sporit spectaculos resursele de hrana si, totodata, densitatea locuitorilor pamantului.



Pagini: 392
An aparitie: 2013
Format: 13x20 cm
Autor: Edward O. Wilson
Traducere: Dan Craciun

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de aceiași autori

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 1.581 sec