Cum s-a facut de-am ramas la cratita

Cum s-a facut de-am ramas la cratita
Anul publicării: 2010
Categoria: Altele
18,40 lei
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Cum s-a facut de-am ramas la cratita de Carmen Musat Coman. "O lupta-i viata, deci te lupta", a spus un poet, sau un filozof, nu mai stiu, antrenata fiind in lupta cu sotul meu. Caci asta e noua menire a femeii - sa demonstreze ca e egala cu barbatul, si chiar ca-i este superioara. In competitie, generatia mea a intrat inca de la gradinita, cand noi, fetele, incercam sa smulgem baietilor din mana pistoalele, pentru a domina si noi dusmanul imaginar, dar n-am avut aliate in doamnele educatoare - ne-au dat peste mana - si-am pierdut. Ciudata mai este si mintea femeii, mi-am zis eu inca de-atunci: in loc sa actioneze in favoarea semenelor, se pune de-a curmezisul.

Nici mai tarziu nu s-a schimbat mare lucru in raportul baieti-fete: mergeam impreuna la scoala si voiam sa avem note mai bune decat ei, dar niciodata timpul liber, pentru invatat, nu era la fel distribuit pentru toti. Noi, fetele, trebuia sa ne ajutam mamele sa spele vasele, sa puna masa, sa aspire praful, lucruri marunte in aparenta dar care ne secau de vlaga. Dar luam si noi premiul intai. Lucrurile s-au desfasurat astfel, intr-o lupta cu arme inegale, cunoscand amplificari si dramatizari pe masura ce cresteam, pana cand noi, fetele, ne-am casatorit.

Dintr-o data - continuarea in carte.


Din cuprins:

Poarta noua a egalitatii.
Despre mandrie.
Curat emancipare.
Mitul femeii inteligente.
Ambitia.
Barbatii: nu gospodine in blugi, ci parteneri.
Compatimirea, liant feminin.
Despre orgoliul masculin.
Geaba vreti voi emancipare, cifrele vorbesc!
"Nu putem calari amandoi acelasi cal"
Halal egalitate!
Despre prejudecati.
Frumusetea, termen relativ.
Fete bune, baieti buni
Coalitie paguboasa
Lupta-n vant.
Dincolo de cuvinte.
Invidia, apa murdara.
Despre demnitatea casnicei.
Barfa, ca arma
Extremismul egalitatii.
Despre locul potrivit.
Solidaritatea, cuvant necunoscut.
Frankenstein, in varianta feminina.
De ce se tem barbatii?


In loc de prefata, postfata si alte note


Tatal meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, avea o vorba:"Ce-ti trebuie facultate, tot la cratita ajungi!" Tata, filozof anonim, harsait la scoala vietii, stia el ce zice dar mie mi-a trebuit un sfert de veac pentru a-i intelege afirmatia. As putea spune ca era chiar un vizionar, tata, pentru ca iata, femeile, dupa ce au fluturat vreun secol steagul luptei pentru egalitate, fraternitate, solidaritate au inteles ca se lupta cu ele insele, pana la urma, caci incercand sa demonstreze ca pot fi si mame si gospodine dar si buni manageri imbracati in costum si-au furat singure caciula. In loc sa delege barbatului o parte din sarcinile gospodaresti, asa cum era indicat, pentru ca si ele porneau spre serviciu dimineata, femeile si le-au asumat in continuare si pe acestea si in plus si pe cele de la serviciu, fiindca, nu-i asa?, trebuia sa demonstreze ca le pot face pe toate bine. Chiar foarte bine. Au zburat barbatii? Au zburat si femeile. Au mers barbatii la razboi? Au mers si femeile. Au operat barbatii? Au operat si femeile. Au crescut copii barbatii? Ei, bine, nu prea, ca sa nu fiu categorica, fiindca pe ici, pe colo au mai fost cazuri. Au facut mancare barbatii? Ei bine, nu prea, dar femeile au facut in continuare desi operau si ele, precum barbatii.
Asta-i marea batalie pierduta, a femeilor: au vrut egalitate cu barbatii, o au, dar pe umerii lor a ramas toata gospodaria Terrei si zau ca aceasta cantareste greu! Pentru ca n-au stiut, nu s-au priceput, nu le-a trecut prin cap sa rostogoleasca o parte din greutate si pe umerii barbatilor lor. Smecheri, barbatii le-au facut loc femeilor pe scaunele societatii si le-au delegat sarcini fara a prelua insa mai nimic din ale femeilor. Mai mult, pentru acest schimb inechitabil femeile au fost chiar recunoscatoare si multa vreme s-au bucurat de izbanda falsa.
Cartea de fata, cu acest titlu aparent jucaus, ascunde o realitate cumva amara: orice-am face, oricate titluri academice am avea nu vom reusi sa fim egale cu barbatii atata timp cat sarcinile gospodaresti, educatia copiilor, ingrijirea parintilor raman tot in sarcina noastra. Adunate sub condei autoironic mai degraba decat ironic, eseurile publicate in revista Femeia intre anii 2000-2003 (si in almanahul omonim, 2002) la rubrica"Picatura de venin", nu au deloc pretentia - Doamne fereste! - de a da lectii sau de a detine adevarul absolut. Sunt insa la fel de actuale ca in urma cu un deceniu si reunirea lor aici sper sa ne scuture putin si sa ne dea de gandit, spre a ne opri un pic din competitia cu noi insene din care tot noi iesim invinse daca nu invatam sa si delegam, nu numai sa preluam sarcini, daca nu invatam sa ne educam la fel fetele si baietii, pentru ca si barbatii sa ajunga la"cratita" rezervata noua asa cum si noi am ajuns la"scaunul" rezervat lor. Fara acest schimb echitabil, in spiritul real al unei egalitati de sanse - nu numai pe plan profesional ci si al schimbarii mentalitatii cum ca numai femeia trebuie sa se ocupe de gospodarie, cresterea copiilor, gatit etc., indeletniciri reunite sub titlul generic"cratita", toate cuceririle noastre, toate drepturile castigate, sunt anulate, egalitatea de sanse e doar un concept utopic iar vorba tatalui meu, filozof anonim,"Ce-ti trebuie facultate, tot la cratita ajungi!" va deveni ea adevar absolut.

Anul aparitiei: 2010
Nr.pagini: 124

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Altele

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.165 sec