Daniela Marin, Povestiri de pe Pamant

Daniela Marin, Povestiri de pe Pamant
-15%
Editura:
Anul publicării: 2015
21,25 lei
25,00 lei (-15%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Povestiri de pe Pamant este al doilea titlu al Colectiei“Spiritualitate literara”, colectie ce a debutat in 2012 cu romanul scriitoarei Zully Mustafa, Al treilea calator. Daca romanul experientei pe Camino a adunat multe pagini incarcate de viata si implicit experienta spirituala a autoarei, acest al doilea titlu al Colectiei aduna in paginile sale dialoguri spirituale, povesti si poezii, scrisori, acoperind paleta genurilor literare prezente in cele trei parti ale cartii.

“Spiritualitate literara” nu inseamna altceva decat exprimarea vietii umane privite prin prisma paradigmei spirituale.  Dar ce este spiritualitatea? Recunoasterea existentei spiritului ca prima substanta a realitatii umane, o substantivizare a actiunii spiritului asupra materiei.  Este viata si experienta trairii ei observate  prin binoclul iubirii de adevar, prin luneta adevarului primordial, in cautarea primei cauze a tuturor evenimentelor vietii.

Calatoria propusa in volumul Povestiri de pe Pamant isi are popasurile sale: o spalatorie auto, un coafor, spatii ceresti, universuri paralele, interioare nedefinite, o balta, lacuri, paduri, parcuri,  dar mai ales interiorul mental si spiritual uman, precum si functia principala a existentei umane, si anume, relatia. Accentul asupra relatiei dintre oameni este evident mai ales in Partea I a cartii,  intitulata“Dialogul de azi - Dialoguri spirituale”. Libertatea de interpretare a ideilor, precum si constructia personajelor este totala, neexistand indicatii scenice specifice genului dramatic. Cu toate ca se simte prezenta unui personaj ascuns, a unui regizor nevazut, textul se dezvaluie liber de indicatii regizorale, infatisandu-se in mintea cititorului asa cum este dorit, asa cum poate fi primit. 

Povestile si povestirile din Partea a II-a a cartii nu sunt nici ele lipsite de dialog, aducand personaje de dincolo de timp aici, oriunde, acum, dar mai ales intr-un prezent accesibil cititorului prin reflectare. Teme spirituale arhetipale precum visul-cale de comunicare intre spirit si trup, cucerirea muntelui– eliberarea prin suferinta, intalnirea cu soarele– simbol al inefabilului sustinator al vietii, traverseaza aproape pe neobservate distanta de la pagina cartii la sufletul cititorului. Aproape ca nu mai exista nicio asemenea distanta in Partea a III-a a cartii“Scrisori catre tine”. Adresarea directa, generala, acoperind multe dintre problemele actuale ale femeii si ale barbatului, ale relatiei (cauzatoare a transformarii sau a evolutiei), nu lasa loc distantei. Mesajele autoarei nu mai sunt invaluite in formele povestilor, ci sunt exprimate direct.

Povestiri de pe Pamant  este o calatorie a carei destinatie finala este iubirea. Dincolo de trup, dincolo de etichetari si fragmentari, ni se infatiseaza marea in care spiritul exista etern. 

Extrase din cartea“Povestiri de pe Pamant” - Daniela Marin

Partea I– Dialogul de azi– dialoguri spirituale

 “Dependentul”:

- Ce are cu adevarat importanta pentru tine?

Gandeste-te bine. Nu da raspunsuri automate. Nu lasa sintagmele sociale sa-ti joace feste. Nu te lasa jucat pe sfori. Esti om, nu esti paiata.

- Ba, asta e! Exact asta e! Cred ca toti suntem niste papusi pe sfori. Si manuitorii nostri sunt invizibili! Asta e, ca noi credem ca putem alege ce sa facem, incotro s-o apucam, cand colo… suntem trasi, impinsi in cu totul alte directii…

- Asta pentru ca n-avem puterea de-a ne desprinde din sfori. Sforarii exista atat cat sa ne construim noi puterea de a merge singuri, fara ajutorul lor.

- Ca Pinocchio?

- Pinocchio a fost o exceptie. El a primit Viata dinainte de-a fi prins in mreaja sforilor. Mai bine intreaba-te: ce faceai cand te-ai simtit tu bine, cand ai simtit o bucurie deplina, cand ai simtit ca nu-ti lipseste nimic? Si nu, nu-mi da raspunsul ca faceai dragoste! Asta implica o alta persoana. Cand te-ai simtit tu bine cu tine, doar tu cu tine? Cand te-ai simtit intreg, cand te-ai simtit complet? Cand a fost lumea rotunda pentru tine?

 

“Cuvintele din Ocean”:

- S-au saturat oamenii sa se mai gandeasca la toate relele. Au obosit. Vor sa se si bucure de viata lor, atat cat le-o fi. Si, stii cum e, ce s-a facut, e bun facut. Nu se mai poate lua inapoi, nu se poate desface. In conditiile in care a crescut atat de mult accesul la informatie, in conditiile in care sunt scoase in evidenta toate relele si nenorocirile, omul oboseste, nu mai rezista psihic si emotional si renunta.

- Pai, asta e ideea! Il obosesti si-l secatuiesti pana cand nu mai poate si-atunci renunta, si-si da sufletul. In mana cui il da, ce primeste la schimb, si care este valoarea reala a schimbului, va afla alta data.

- Atunci nu zic degeaba ca sunt necesare explicatii, scoaterea la lumina a adevarului, nu?

- Nu pricepi? Tot asa cum sunt vorbe care prezinta adevarul, sunt si vorbele care il ascund, il distorsioneaza, il deviaza. Cati au discernamantul necesar sa faca diferenta, sa sesizeze adevarul? Putini! Majoritatea cred ce li se spune. In loc sa invatam definitii, mai bine am pune intrebari. In loc sa invatam pe dinafara formulele si solutiile teoremelor, mai bine am incerca sa invatam sa ajungem la ele, sa descoperim noi realul lor. Asta este si o mare greseala a invatamantului. Obliga copiii sa invete pe  dinafara lucruri pe care nu doar ca nu le inteleg, dar nici nu inteleg la ce le-ar folosi sa le stie.

 

"Supraveghetorii":

- De-ar sti omul cata putere au gandurile lui, s-ar speria!

- Si dupa ce s-ar speria, poate ar incepe sa fie si atent. Dar oamenii refuza sa-si recunoasca puterea. Refuza sa-si asume responsabilitatea la nivel individual dar si, sau mai ales, colectiv. Refuza sa-si vada gandurile proiectate si manifestate in realitatea cotidiana, mai exact sa si le recunoasca. Parca nu sunt capabili sa conecteze lucrurile intre ele, sa priceapa mecanismul cuvintelor creatoare de realitate, dinamica undelor in lumea lor. Nu pot pricepe insasi alcatuirea realitatii lor.

- Pana nu i se arata direct, pana nu are o dovada clara, fizica, palpabila, omul tot nu crede! Asa functioneaza mintea asta computerista. Alba sau neagra, zero sau unu. Chiar si daca i se arata, daca sufera cineva langa el, daca-l vede cum se scurge din picioare in fata lui, si degeaba. Oamenii nu vad ca ar exista vreo legatura intre gandurile ascunse, incarcate de ura si furie si reactia din imediata lor apropiere… De-asta nu pot intelege cum se fac ei toti“vinovati” de ororile lumii lor.

- Asta pana nu-i umple vinovatia pe dinauntru. C-atunci trebuie sa bubuie cu ea in afara! N-o mai pot contine, asa ca o varsa-n afara lor. Sa vezi atunci cum le merge mintea sa caute alti vinovati. Sa vezi atunci ce de noi cuvinte arunca-n viitor fara nicio grija. Orice si oricine e potrivit sa joace rolul de vinovat. Om, animal, situatie, gand, dar mai ales dumnezeu sau soarta…

 

Din Partea a II-a: Povesti, povestiri sau poezii

 “Spalatorul”:

Infasura bine prosopul ca un turban sufit pe capul ei crestin, de parca ar fi vrut sa protejeze aura de fericire, aura aceea de lumina pe care o vedea atat de clar. Femeia se ridica multumindu-i si intrebandu-l:“Asa masaj faceti de fiecare data, oricui?” Nu invatase cum sa faca sa nu-i explodeze sangele-n obraji. Se rusina si din acest motiv, pentru ca stia sigur ca obrajii lui erau deja ca rosiile prea coapte. Ce mai conta?...“Ei, nu chiar de fiecare data.” ii raspunse, insotind-o cativa pasi pentru ca observase ca nici ea nu se simtea prea sigura de corpul ei. O vazuse de cum se ridicase, usor ametita, inca plutind departe de gravitatie, dincolo de gravitatea materiei. 

Evitase sa se uite mai mult de-o secunda in ochii lui. Ce, o secunda? O fractiune de secunda! Dar o prinsese! Timp suficient cat sa-i multumeasca tacut pentru ca i-a permis sa-i invadeze fiinta, sa-i multumeasca pentru ca acceptase sa nu se opuna, acceptase sa curga odata cu Gratia. Femeia ii mai spuse ceva despre cantecul care se auzea la radio,“Fly with me” desi era“Stay with me”, dar ea asa simtise… fly with me…  Apoi se asezase pe scaunul indicat de coafeza, iar el fugi in vestiar.

“Bujorii”:

–          Ce frumos au aranjat trandafirii! Ai vazut?… Pacat ca nu pun si tufe de bujori. E-adevarat ca nu rezista mult, ca trandafirii. Bujorii au viata scurta. Dar sunt atat de frumosi!... Stii ca mie imi plac bujorii! Pe cat de mic este bulbul, dar cand se deschide, cand ii vine lui vremea sa se deschida, infloreste intr-o explozie de petale! Atat de delicate si totusi… atat de pline. O plinatate a diversitatii intr-o singura floare. Se amesteca si se sustin unele pe altele, petale mai mici si petale mai mari,  fara ambitia de a iesi vreuna in evidenta. Consistenta asta a bujorului mie imi aminteste mai degraba de cele o mie de petale ale lotusului iluminarii. Curajul de a fi, de a se arata lumii, in plinatatea sa ne-perfecta, gratia si puterea vietii sale, indiferent cat de scurta, pentru ca, asa e, nu ma pot bucura de bujori decat o luna pe an. Luna lui mai si partial iunie. Luna Mai este o luna speciala pentru mine, cred ca a fost asa ani de-a randul.

E-adevarat ca de trandafiri ne putem bucura mult mai multe luni. Sunt frumosi, sunt eleganti, sunt atat de slaviti, uneori insa, imi par indiferenti sau reci. Mai ales cei cultivati in sere. Mandri de ei insisi, autosuficienti, asteapta sa fie admirati, parca nu vor sa daruiasca… Ai observat ca atunci cand mor, cand se usuca, isi pastreaza aproape toate petalele?… Nici cand mor nu daruiesc nimic. Trandafirii nu arata nici generozitatea si nici voluptatea bujorului. E-adevarat, cu totul altfel sunt trandafirii salbatici sau cei de gradina. Trandafirii neprelucrati de mintea omului. Astia au si parfum, pe cand cei de sera miros a chimicale. Mie imi plac si trandafirii, dar…

Se opri si intoarse capul spre Leni care isi framanta degetele si cordonul lung al rochiei odata cu ele. Era pierduta in tristete, in neputinta de-a alege adevarul, de a-l recunoaste, risipita in haosul dorintelor si-al asteptarilor. Relatia lor din trecut inca atarna greu in talerul pe care Delia incerca sa-si puna cuvintele in prezent. Stia ca era un moment important, un moment pe care Leni il incarcase cu prea multe emotii. Poate era chiar o mare rascruce in viata ei.

- Fiecare se regaseste in cate o floare. Florile au lasat multe urme in inima mea. Cand voi pleca de-aici, sper sa-mi iau un bujor cu mine, ca nu luam nimic altceva decat ceea ce am trait, stari, sentimente, emotii, intelepciune, ceea ce a fost al nostru cu adevarat. Ceea ce ramane in urma este felul in care te-au perceput si te-au inteles ceilalti, cum te-au tradus altii, cum te interpreteaza tot felul de oameni care nici macar nu ti-au fost aproape. Cum au crezut ei ca ai fost tu, cum au putut intelege ei fiintarea ta.

 

“Povestiri de pe Pamant”:

 Ametise de cand se tot rotea in jurul planetei in devenire, desi, era minunat. Sa zbori, sa plutesti, sa te iei la intrecere cu alte spirite care isi faceau si ele treaba lor… sa vezi cum se prefacea energia in materie, cum se intersectau razele a doua spirite acolo, jos, pe planeta si ce minunate culori se nasteau din fuziunea asta… Doar acolo isi puteau vedea adevarata frumusete, isi puteau vedea puterea creatoare. Planeta era ca un fel de oglinda pentru ele, spiritele creatoare.

Pentru ea era mai mult ca o joaca. Nu ca ar fi luat in joaca importanta treaba pe care o avea de facut. Nicidecum! Insa impregnarea aceasta cu informatiile care picau precum fulgii, era foarte distractiva. Poate si din cauza planetei, care avea ea un fel de-a fi, asa, jucaus. Nastea tot felul de lucruri frumoase, vesele si stralucitoare. De pilda, trecuse pe deasupra unei ridicaturi mai mari si cand a privit in urma, a vazut cum natura transformase picaturile de roua in cristale. Si-atat de frumoase straluceau sub lumina albastruie a rotirii lor, ca parca-parca ar fi vrut sa coboare mai mult, sa vada mai de-aproape. Dar asta nu era posibil.

Un alt spirit o ajunse din urma. Intoarse capul si-l privi. Zambetul o traversa schimbandu-i lumina. Si el se lumina altfel si-i zambi la randul sau, asa, copilareste. Si uite-i cum pornira la intrecere! Cand ea il depasea, cand el prindea viteza si o lasa in urma. La un moment dat, incetinira cursa si vazand ce lasasera in urma lor, adica o uriasa perdea de stelute, rasera ca doi copii, sperand ca n-au facut o prostioara.

Au ramas cu acel ras pentru ca-n cateva clipe, semnalul de intoarcere ii desprinse din hora planetei.

 

“Eterna Calauza”:

Nu stiu daca v-am povestit despre Muntele Fermecat. Se inalta in mijlocul unei intinderi mari de pamant, un fel de campie ca o tava mare. Si-n mijlocul ei, trona el, muntele, darul, mare si singur, maiestuos si misterios. De la distanta puteai sa spui ca semana c-un turn, asa drept era. Umbra facea in jurul lui mai toata ziua, dupa cum se rotea soarele, ca parca insusi soarele se rotea, si nu pamantul. Doar la asfintit, cand isi lasa razele inspre radacinile muntelui, culorile cu care-l imbraca erau atat de frumoase ca nici nu se pot povesti. Atunci muntele devenea viu. Iar sub lumina lunii, eeeii, atunci devenea chiar fermecator!

Numele lui venea din vechime, tare de demult. Unii spun ca asa era inca de la inceputurile lumii. Numele de“fermecat” i se tragea, pare-se, de la minunea ce se intampla acelor oameni care reuseau sa ajunga tocmai in varful lui.

Dar sa va spun de la-nceput.

Se spunea, nu se stie de cand, nu se stie de cine, ca omul care reusea sa ajunga in varful acestui munte se transforma intr-o pasare uriasa, care semana cu un vultur. Cel putin asa vedeau muritorii ramasi departe de poalele muntelui. Deodata aparea o pasare uriasa care, dupa ce se rotea putin deasupra lor, isi lua zborul catre inaltul cerului, disparand de parca pleca direct in soare. Nu se mai intorsese nimeni sa le spuna despre vraja minunata care se petrecea odata ajuns acolo, in varful Muntelui Fermecat.

 

Partea a III-a - Scrisori catre tine

Scrisoare pentru tine

 Citesti aceste randuri? Daca le citesti, inseamna ca esti om. Dintre toate fiintele de pe Pamant, doar omul poate citi. Cum definesti tu acest cuvant,“om”? Opreste-te cateva clipe si-ncearca sa descoperi, sa-ti recunosti propria definitie, sa vezi ce se ascunde in spatele cuvantului“om”, sa intelegi. Vei insira alte cuvinte prin care il vei explica pe-acesta. Ceea ce definesti, iti defineste realitatea. Ceea ce iti defineste realitatea, are putere asupra ta fie ca stii, fie ca vrei, fie ca-ti place, fie ca nu-ti place. Caci puterea era in cuvant de la bun inceput.

Scrie toate cuvintele care-ti vin in minte, apoi priveste-le cu atentie. Te vei vedea pe tine, cel putin acea fiinta sociala ce esti. Uita-te bine la traducerile tale, la modul in care iti traduci perceptiile: ceea ce vezi, ceea ce auzi, mirosi, pipai. Nu la mine trebuie sa te uiti. Daca te uiti la mine, o sa vezi ceea ce ai sau ceea ce nu ai. Dar daca te uiti la tine, o sa vezi ceea ce esti. Cauta-te dincolo de negare, treci dincolo de negarea care se opune, care creeaza false opozitii. Ea se manifesta prin reflectare si naste comparatii. Nu cauta ce nu esti, ci vezi mai intai ceea ce chiar pare ca este. Accepta-te asa cum esti. Si… Iubeste-te.

In realitatea asta, pamanteana, cuvantul a devenit stapan. A conectat intre ele toate cele care-au fost facute ca sa nu se piarda unele de altele. A creat functii de legatura, si virgule si puncte de suspensie. A creat functii pentru fiecare element, pentru fiecare particula. Fiecarui element i s-a dat un destin, i s-a dat o sarcina de indeplinit, astfel a capatat un sens. Acesta este un program. Un program contine linii de program, cifre si simboluri si litere. Toate trebuie sa functioneze exact asa cum a fost programat. Tu cum functionezi? Mai tii minte cum ti s-a spus sa functionezi aici, ca om?

Nu stiu daca esti doar om, poate ca vrei sa fii Om. Daca esti doar om inseamna ca joci un rol, indeplinesti o functie, te achiti de-o sarcina primita prin program. Dar cine se achita, cine indeplineste acest rol? Cine traieste… ca om? Cu siguranta ti s-a intamplat cel putin o data, poate in copilarie, sa simti acel ceva in tine care nu este doar om, acel ceva care este… nimic. Da, este un nimic care observa, care intelege, care este fara sa traiasca.

Opreste-ti gandurile. Opreste-te si vezi daca mai esti. Daca mai esti, inseamna ca esti liber. Inseamna ca esti Om. Dar daca nu… daca-n absenta gandului tu nu te vei gasi, atunci agata-te de ce faci tu, agata-te de-orice. Fiecare se agata de ceva. De-un ideal, de o idee, de o credinta, de o pasiune, de o obsesie, de un om, de-un caine, de-o pisica… Fiecare este agatat de nevoia de-a se tine agatat.

In absenta unui sens, mintea se pierde, iar omul fara minte este ne-bun. Nu e bun sa functioneze in sistemul bazat pe agatatori, inlantuiri, conexiuni, dependente si interdependente.

"Scrisoare pentru El":

Cat mi-a lipsit aceasta caldura, acest... Acasa!  Cat as fi vrut sa-ti pot spune toate astea, sa impartasesc cu tine, sa stii, sa fii, sa am voie, saȋti multumesc.

Dar ma tem. Ma tem ca alte personaje ar tasni din fiecare dintre noi. Personajele reactioneaza si dau replici. Asta fac personajele. Iar lumea lor nu suporta tacerea, nici nemiscarea. Clipa de Acasa e o tacere. O pace, pacea iubirii depline. O imbratisare. Mainile noastre contopite, si-aceeasi pulsatie a inimii dintre palmele noastre… Iti amintesti cand mi-a fugit pamantul de sub picioare, cand am crezut ca voi muri sau voi zbura… m-ai luat de mana intr-un parc. Dorinta mea, atat de veche, se implinise. Si-atunci, pentru cateva clipe totul a fost suspendat. Sensul existentei a disparut. Aveam totul. Se implinise totul.. Sa fim asa pana cand totul ar disparea in ultima bataie a ultimei inimi– inima iubirii noastre.

Da, stiu, te temi de disparitie, ultima granita a iluziei. Dar nu-ntelegi ca libertatea straluceste de-abia dupa renuntarea la viata.  Renuntarea la atasamentul fata de viata asta pamanteana, fata de viata insasi. De-abia atunci te vei da vietii. Cu totul.

Poate ca nu-ti mai amintesti. Eu insa nu am cum uita. Niciun moment, niciuna dintre clipele divine, pentru ca doar ele-mi sunt martori ai fiirii mele. Nici nu sunt chiar asa multe. Uneori chiar ma intreb: la ce bun atata viata, atata amar de zile si nopti daca reale nu sunt decat cateva clipe?

De-abia ce mi-am asezat mintea pe umarul tau si  ochiul sufletului a vazut minunea. Izvoare de trandafirasi albi, perlati, alb-rozalii se inaltau precum viile cu struguri. Din mine se inaltau, din toata fiinta mea cresteau si bolte intregi invadau cerul cu fiecare respirare. O minune de lume se nastea din mine, din capul meu asezat pe pieptul tau. O noua galaxie.

Mai tarziu mi-ai spus sa-mi vad de treaba mea, sa nasc galaxii mai departe. Putin mai departe de tine. Era prea mult. Si prea nepamantean.

Nici macar nu trebuia sa ma iubesti. Doar eu trebuia sa iubesc… clipa.

Nr. de pagini: 200
Anul aparitiei: 2015

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de același autor

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.736 sec