Franta, Europa, Romania. Eseu despre economie, politica si libertate - Bogdan Calinescu

Franta, Europa, Romania. Eseu despre economie, politica si libertate - Bogdan Calinescu
-20%
Editura:
Anul publicării: 2014
Categoria: Curs
29,60 lei
37,00 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

„Aceasta carte perfect argumentata constata raul lumii noastre. Nu e capitalismul, cum poate ati crede, daca i-ati asculta pe socialisti, care azi ocupa piete, ca sa nu mai existe piata. Socialistii, care au ruinat cu principiile lor trei sferturi din lume in doar doua generatii, ar trebui sa stie mai bine ca fara ajutorul statelor marxiste nu ar fi putut niciodata obtine aceste rezultate. Raul lumii noastre civilizate e statul, statul care ne-a nationalizat societatile, ne-a etatizat vietile, ne-a ipotecat proprietatile, a pus botnita libertatilor– uniformizand egalitatile si inregimentand fraternitatile. Statul este monstrul cel mai rece, monstrul care ne-a confiscat totul in numele minciunii ca el, statul, este poporul, este societatea, este civilizatia. Nu, nu este. Iar din cartea lui Bogdan Calinescu aflati, din observatii, si nu din teorii, de ce nu este si ce anume, de fapt, este. Concluzia sa, atent si indelung sustinuta de dovezi, este transanta:<>"

(Horia-Roman PATAPIEVICI)


Cuprins
Argument
de Horia-Roman Patapievici......................... 7
Nota introductiva..................................... 9
ACEST STAT CARE UCIDE FRANTA....................... II
Introducere......................................... 13
Responsabilitate si curaj politic: victimele etatismului......... 19
II. Ravagiile statului"protector"............................ 41
ABSOLUTISMUL EFICIENT 107
I. De la revolutia conservatoare la tentatia absolutista 109
II. Puterea intre ifos si eficacitate........................... 122
Obsesia mass-mediei si comunicarea 122
Oamenii presedintelui si"deschiderea" 135
Rapoarte, comisii, misiuni: ce le mai ramane ministrilor
si Parlamentului? 146
III. Politica externa:"domeniu rezervat" 162
Revenire rasunatoare pe scena internationala 162
IV. Un Parlament supus executivului si administratiei 176
O procedura legislativa deturnata........................ 178
Drept de control: Adunarea face figuratie.................. 185
Deputatii in fata unei oligarhii"enarhice" 198
V. Echilibrul puterilor este garantia sanatatii democratice
si a vitalitatii economice. 2II
In Marea Britanie, parlamentarii sunt actionarii
administratiei si controlorii executivului
212
6 FRANTA, EUROPA, ROMANIA
In Statele Unite, modelul"luptei eficiente" Intre puteri
si checks and balances............................... 217
VI. Regim prezidential, sau presedintie autocratica? 223
FRANTA, EUROPA, ROMANIA 227
Note inutile 307
Argument
Aceasta carte perfect argumentata constata raul lumii noastre.
Nu e capitalismul, cum poate ati crede, daca i-ati asculta pe socialisti, care azi ocupa piete, ca sa nu mai existe piata. Socialistii, care au ruinat cu principiile lor trei sferturi din lume in doar doua generatii, ar trebui sa stie mai bine ca fara ajutorul statelor marxiste nu ar fi putut niciodata obtine aceste rezultate. Raul lumii noastre civilizate e statul, statul care ne-a nationalizat societatile, ne-a etatizat vietile, ne-a ipotecat proprietatile, a pus botnita libertatilor - uniformizand egalitatile si inregimentand fraternitatile. Statul care acum, cand are deja totul, se plange ca nu mai poate face nimic pentru aproape nimeni. Raul este acel stat despre care Nietzsche spunea, acum aproape un secol si jumatate, ca este cel mai rece dintre toti monstrii reci si in privinta caruia Bogdan Calinescu (Nicolas Lecaussin), cu statisticile pe masa, ne demonstreaza ca da, statul este cel care ucide azi societatile, infantilizeaza cetatenii si descompune culturile. Statul este monstrul cel mai rece, monstrul care ne-a confiscat totul in numele minciunii ca el, statul, este poporul, este societatea, este civilizatia. Nu, nu este. Iar din cartea lui Bogdan Calinescu aRati, din observatii, si nu din teorii, de ce nu este si ce anume, de fapt, este. Concluzia sa, atent si indelung sustinuta de dovezi, este transanta:"Iar singura reforma posibila a statului este renuntarea acestuia la prerogativele sale, asa cum se intampla in alte tari. Cu cat mai putin stat, cu atat mai bine."
HORIA-ROMAN PATAPIEVICI
Nota introductiva
Nici prin gand nu mi-a trecut atunci cand am ajuns in Franta (in 1990) ca voi deveni, cativa ani mai tarziu, unul dintre cei mai inversunati critici ai sistemului politic si economic francez. Dupa studiile universitare si cateva experiente profesionale, am intrat, inainte de sfarsitul anilor' 90, intr-un think tank, un institut privat de cercetari politice si economice. Acolo am inceput sa"atac" statul in lucrari si anchete cifrate.
Admirator fervent al lui jean-Francois Revel, pe care il consider un mentor spiritual (eseul Absolutismul eficient tradus in cartea de fata e direct inspirat de un eseu al lui jean-Francois Revel), am devenit un liberal convins, insa foarte pragmatic. In cartile pe care le scriu evit pe cat posibil teoria si ma bazez pe"fapte". De altfel, liberalismul nu e o ideologie. Nu promite, precum socialismul si comunismul, raiul pe pamant. El incurajeaza concurenta si in cita initiativa individuala, propune o economie libera in care fiecare sa aiba dreptul si sansa de a reusi.
Aceasta carte va uimi cu siguranta multi cititori. O mare parte dintre capitole sunt critici severe, insa argumentate, la adresa Frantei. Dar cum ar putea fi altfel? Depasita pe plan economic de mai multe state din Uniunea Europeana, Franta nu mai este tara unde viseaza sa ajunga tinerii. Nimeni nu o mai considera ca fiind taramul democratiei si nici macar al culturii. Care sunt cauzele acestui declin? Cum se face ca"modelul francez" nu e copiat decat de niste tari africane? Sistemul politic are derive autocratice, economia e sufocata de stat si de impozite, cetateanul francez e dependent de masurile administrative, iar intelectualii
ro FRANTA, EUROPA, ROMANIA
si presa nu s-au debarasat de rerlexele marxiste. Desi traducerile sunt facute din doua carti aparute in Franta in 2005 (Cet Etat qui tue la France) si 2008 (L'Absolutisme efJicace), temele tratate sunt de o actualitate sideranta. Eseul despre absolutism e consacrat fostului presedinte Nicolas Sarkozy. Analiza stilului Sarkozy si a serni-reformelor! acute anunta viitorul esec la alegerile din 20I2.
In fine, partea a doua a eseului re uneste texte (intitulate"Note inutile" si scrise intre 2008 si 20I3) despre viata culturala si politica franceza, despre perceptia Romaniei la Paris, problema tiganilor, casatoria homosexualilor, coruptia din Franta si din Romania si alte subiecte romanesti, pariziene sau europene... Sunt texte despre Che Guevara, Alain Badiou, Mitterrand, Philippe Sollers si Bernard Tapie. Dar si despre Ponta, Mihai-Razvan Ungureanu sau Gigi Becali.
ACEST STAT CARE UCrDE FRANTA
In concluzie, statul este un cap de fomilie nepriceput, prost industrias, agricultor, vanzator, distribuitor al locurilor de munca fi al mijloacelor de trai, indrumator incompetent al productiei, schimburilor fi consumului, administrator mediocru al provinciei fi comunei, filantrop fara discernamant, patron ignorant al artelor frumoase, stiintei, inuatamantului fi cultelor.
Mai rau, statul nu lucreaza doar prost, primitiv, cu mai mare cheltuiala fi mai putine rezultate decat corpurile spontane, ci, prin monopolul legal pe care si-l atribuie sau prin concurenta couarsitoare pe care o exercita, ajunge chiar sa ucida aceste corpuri naturale, sa le paralizeze sau sa le impiedice sa se nasca; fi iata tot atatea organe pretioase care, resorbite, atrofiate sau avortate, ii lipsesc corpului final.
Hippolyte Taine, Origines de la France comemporaine (I884)
Introducere
Frantei ii merge din rau in mai rau - toata lumea e de acord.
Dar din ce cauza? Din vina cui? A Europei? A mondializarii? A Statelor Unite, cum ni se tot repeta? Nu, nu trebuie sa ne inselam in privinta dusmanului. Adevaratul vinovat e altul. E statul, obez si neputincios. Sunt lobby-urile tehnocratilor, administratiile pletorice si nimicitoare. Si de asemenea politicile - iresponsabile si incompetente.
Putem oare reforma acest stat? Raspunsul e tot negativ. Caci, in ciuda zecilor de rapoarte, studii, carti si articole care vorbesc despre indispensabila reforma a administratiei publice, a pensiilor, a securitatii sociale, a educatiei nationale si a serviciilor publice, nu s-a facut nimic. Reforma statului este o adevarata obsesie care, paradoxal, nu ajunge la nici un rezultat. Din contra, cu cat vrem mai mult sa reformam statul, cu atat el se mareste mai mult. Chiar in timp ce vorbim de reducerea cheltuielilor publice si a numarului de functionari, administratiile continua sa se umile si tot mai multe institutii publice isi fac aparitia.
Cu cat se insista mai mult pe reforma serviciilor publice costisitoare si ineficace, cu atat acestea refuza sa se adapteze si fac tot posibilul sa profite de banii contribuabililor. EDF-GDF, Posta, SNCF si RATP majoreaza tarifele, cer din ce in ce mai multe subventii si acorda, in ciuda unei situatii financiare dezastruoase, tot mai multe privilegii propriilor agenti.
Cu cat vrem mai mult sa"adaptam" si sa"modernizam" administratiile, cu atat cream noi organisme administrative care nu sunt altceva decat clone ale birocratiilor deja existente. Si toate astea
14 FRANTA, EUROPA, ROMANIA
pentru a le da francezilor iluzia eficacitatii. Sunt prea multe accidente pe strazi? Trebuie sa infiintam o noua institutie publica, de preferat un observator. Chiar daca avem deja o duzina care fac acelasi lucru. Somajul e in crestere? Trebuie sa infiintam un nou"organ" administrativ care sa gestioneze problema si sa-I punem alaturi de cele cateva sute create pana acum. Saracia e in crestere? Repede, un"Inalt Comitet pentru Combaterea Saraciei"! Chiar daca administratiile care ar trebui sa lupte impotriva"nedreptatilor sociale" sunt de ordinul zecilor. Acest stat se hraneste din propriile esecuri, iar clonarea administrativa e principala sa reusita.
La ce bun un minister al Turismului sau al Culturii sau al Mediului cand in alte tari acest gen de administratie nici nu exista? De ce Ministerul Muncii continua sa produca planuri de lupta complet ineficiente impotriva somajului? Pentru a-si justifica existenta? De ce angajeaza Ministerul Agriculturii tot mai multi functionari in vreme ce numarul agricultorilor continua sa scada?
In efortul sau de a se ocupa de tot, statul pierde in intregime controlul. Daca laissez-jaire-ul criticat de etatisti a fost totusi aplicat undeva in Franta, atunci e undeva la nivelul statului si al administratiilor sale. Acest stat vrea sa protejeze intreprinderile nationale, dar ajunge la afacerea Elf, la scandalul financiar Le Credit Lyonnais, la vanzare a de arme in Taiwan si la"paradisul" Comitetului de Intreprindere al EDF-GDF. Vrea sa apere literele si artele, dar se ajunge la incurajarea unei cinematografii nornbriliste, care traieste din subventii, si la regresul fara precedent al limbii franceze in lume. Vrea sa straluceasca pe plan international, insa da nastere unei"diplomatii de cocktail", pe care numai cateva tari africane o mai aplica. Vrea sa formeze viitori profesori, dar acestia devin victime ale unui invatamant in deriva. Din dorinta de a reforma sanatatea, s-a ajuns la un sistem extrem de inegalitar. In numele interventiei si al ajutorului de stat au fost institutionalizate asistenta publica si risipa legalizata, iar pretextul"statului regulator" invocat de aparatorii sai nu este decat palavrageala si o sursa de birocratie.
INTRODUCERE 15
Iar atunci cand peste 75% dintre tinerii francezi cu varste cuprinse intre 25 si 30 de ani declara ca doresc sa lucreze' in administratia publica (in Statele Unite sunt numai 20%), cauza este faptul ca"tara drepturilor castigate" e atat de bolnava, incat nu le mai ofera alta perspectiva. Este de asemenea confirmarea ca adevarata fractura sociala se regaseste acolo: intre sectorul public lipsit de orice control, protejat si subventionat din plin, si sectorul privat dispretuit si sufocat (cei care vor sa urmeze o cariera in sectorul privat prefera adesea sa mearga in strainatate).
La aceasta etatizare a societatii s-a ajuns multumita conducatorilor nostri, inalti functionari absolventi ai ENA (Scoala Nationala de Administratie), scoala unde se invata arta birocratiei. Inchisi in bula lor ideologica, la ani-lumina de realitatile tarii, ei au fagocitat elemente intregi ale mecanismului de decizie, inculcandu-le politicienilor reflexul inactiunii. Peste 75% dintre francezi se pronunta in favoarea unui serviciu minim in sectorul transporturilor? Guvernul nu indrazneste sa-Ilegifereze din cauza sindicatelor. Cele 35 de ore lucratoare trag economia inapoi? Nu trebuie sa intervenim: sunt un"drept social castigat". Controlul bugetar si referendumul? Primul le-a scapat complet din mana deputatilor, iar cel de-al doilea se aRa in puterea politicienilor in loc sa vina de jos, de la popor, cum se intampla in celelalte tari care il practica.
Asta deoarece etatismul Il la franraise a distrus resorturile societatii civile si a raspandit in sanul clasei politice sindromul castrarii, facand-o astfel incapabila de orice initiativa. In vara lui 2003, canicula a facut 15 000 de morti printre persoanele varstnice; rapoartele arata grave lipsuri in adoptarea de masuri de protectie a persoanelor expuse, elaborarea cu intarziere a unui plan
1. Sondaj Ifop (martie 2005). In cursul unei emisiuni difuzate de TF1 (14 aprilie 2005), 80 de tineri au fost selectionati sa-i puna lui Jacques Chirac intrebari cu privire la Constitutia Europeana. Analistii au remarcat prestatia deplorabila a presedintelui, dar au fost si mai surprinsi de reactia simptomatica a tinerilor, ale caror intrebari se invarteau in jurul aceleiasi teme: ce fac statul, guvernul si Europa pentru ei?
16 FRANTA, EUROPA, ROMANIA
de urgenta, dezinteres din partea autoritatilor publice si a organelor administrative (tocmai in acea perioada a anului, Institutul de Garda Sanitara, singurul capabil sa prevada canicula, era aproape gol). Dincolo de aceste scapari ale unui stat neputincios, avem o revelatie: asteptand cu totii ca statul sa se ocupe de toate, nimeni n-a putut sa i se substituie. Faimoasa solidaritate frantuzeasca (se stie, contrar americanilor individualisti si ahtiati in permanenta dupa castig, francezii sunt altruisti si generosi) a lipsit cu desavarsire in vara lui 2003. In timpul caniculei, statul nu si-a facut datoria, dar nici generozitatea particulara nu l-a inlocuit, fiindca acesta o inabusise de mult. Majoritatea francezilor au refuzat sa lucreze intr-o zi de sarbatoare (mai exact, in lunea de dupa Rusalii), asa cum ar fi vrut Jean-Pierre Raffarin. Toate sondajele din aprilie 2005 o aratau. Totusi, unii au facut-o, insa in felul lor. Fidel reputatiei sale de serviciu public exemplar, SNCF a hotarat majorarea zilei de lucru cu o durata cuprinsa intre unu si doua minute (siel). Opunandu-se cu indarjire lucrului in lunea de dupa Rusalii, sindicatele serviciilor publice au optat in cele din urma pentru aceasta inegalabila dovada de solidaritate. Angajatii RATP care au lucrat in acea zi au obtinut o prima speciala.
In sfarsit, acest stat depravat si autosuficient alimenteaza abil o campanie de dezinformare transmisa fidel mai departe de o mare parte a mass-mediei franceze. El are monopolul asupra informatiei statistice, nu are contracandidatii si nici contraputeri care sa-I dezminta. A reusit sa faca astfel incat informatia sa fie distilata aproape in exclusivitate de catre polii de decizie, de administratii, sindicate si alte simboluri ale statului. Reducerea numarului de functionari este anuntata cu mandrie de catre guvern, administratiile sunt"lipsite" de mijloace, sindicatele se"lupta pentru progresul social", iata doar cateva dintre cliseele pe care se cuvine sa le desfiintam. Un exemplu incontestabil de dezinformare in masa este antiamericanismul. La fiecare tentativa de reforma, America e transformata in sperietoare: nu trebuie sa facem nimic, caci riscam sa ajungem in situatia"catastrofala" a Statelor Unite.
INTRODUCERE I7
o dovada in plus ca dezinformarea nationala e eficace a constituit-o dezbaterea cu privire la Constitutia Europeana din primavara lui 2005. Partizanii ideii au fost obligati sa-si concentreze aproape toate argumentele pentru a dovedi ca Constitutia este una sociala, si nu"ultraliberala", si ca reprezinta un mijloc de aparare in fata superputerii americane. E uimitor sa constati ca etatistii au reusit sa convinga marea majoritate a francezilor ca de vina pentru situatia economica si sociala precara a Frantei sunt Europa, Statele Unite, mondializarea si"ultraliberalismul", in vreme ce tocmai statul este cel care ucide Franta...
In timp ce Franta se adanceste in criza, in numeroase tari, de la Noua Zeelanda la Estonia, de la Suedia la Chile si Canada, au loc transformari uriase. In toate aceste state, majoritatea serviciilor publice au fost privatizate, numarul de functionari scade de la an la an, iar statutul lor este cu totul diferit (in mai multe cazuri, statutul de functionar nici nu mai exista). In realitate, aceste schimbari sunt impropriu numite"reforme de stat", caci acesta e dezumflat, slabit, deposedat de misiunile sale, chiar si de cele"regaliene". Este un fenomen care priveste atat tarile bogate, cat si pe cele mai putin dezvoltate, si care depinde de vointa politica - foarte adesea de stanga - si de asemenea de rolul pe care il are societatea civila.
Acest eseu nu e o simpla constatare. Este rezultatul a mai multi ani de cercetari si investigatii asupra statului si administratiilor sale. Se sprijina de asemenea pe marturii ale victimelor statului, dintre care majoritatea functionari si agenti ai serviciilor publice. Bazandu-se pe cifre si statistici, el destrama valul care acopera lumea statului si invita cititorul sa descopere angrenajele sistemului de stat, anomaliile sale, daunele produse si imposibilitatea reformarii sale. Totodata, arata modul in care altii au reusit sa se debaraseze de un stat sufocant si nimicitor'.
1. jean-Francois Revel a anticipat declinul statului inca din 1980, in La grace de l'Etat (Grasset, 1981) si ulterior in Le rejet de l'Etat (Grasset, 1984).
I Responsabilitate si curaj politic: victimele etatismului
Ted Stanger este un american autentic. Originar din orasul Columbus, Ohio, cunoaste bine America traditionala, slujbele de duminica, interdictia de a consuma alcool, seriful din tinut, recesiunea, cand somajul poate urca pana la 5%, dar nu mai mult. A devenit jurnalist si a fost, pe rand, director al filialelor Newsweek din Bonn, Ierusalim si Paris. Traieste in Franta de cateva zeci de ani si a scris o carte' in franceza.
Cu tot respectul pentru intelectualii nostri suficienti, cartea lui este mai mult decat un pretentios studiu economic sau o culegere de eseuri sociologice. Autorul este democrat, isi recunoaste apartenenta la acea stanga americana inteligenta, eliberata de clisee ideologice, de conservatorismul burghez al stangii franceze, incapabila sa initieze o reforma sociala oarecare fara sa vorbeasca de drepturi colective, de excluziune sau de inejicacitatea dreptei. In plus, e amuzant, ironic si cultiua un umor malitios. Cand ii povesteste prietenului sau, barman in orasul natal, ca in Franta politicienii nu numai ca practica fara rusine dublul mandat, dar, pe deasupra, isi si exercita functia in circumscriptia lor de la Paris, acesta refuza sa-i mai serveasca un al doilea whisky. Cum sa-i explici unui alegator american ca deputatul jack Lang isi exercita activitatea in Boulogne-sur-Mer (dupa aceea din Blois) din Vosges si ca principalele sale actiuni constau in distragerea atentiei alegatorilor prin subventii publice?
In Statele Unite, adauga Stanger, statul, politica si politicienii sunt tolerati de catre popor; in Franta, nu se face nimic fara ei. De altfel, sunt pretutindeni, participa la toate emisiunile radio sau
1. Sacres Francais. Un Americain nous regarde, Editura Michalon, 2003.
20 FRANTA, EUROPA, ROMANIA
televizate, decid tot si se asteapta de la ei sa rezolve toate problemele. Si mass-media are aici vina ei. Autorul o cunoaste bine, face parte din ea. Totusi, rareori a vazut o mass-media mai aservita puterii, o casta preocupata doar de obtinerea de subventii si de apararea propriilor avantaje fiscale. Critic in special la adresa ziarului Le Monde, pe care-l numeste"Ziarul oficial': acesta denunta lenea ce-i caracterizeaza pe jurnalistii francezi, incapabili sa verifice anumite cifre si gata sa inghita pe nemestecate toate comunicarile guvernului. De exemplu, cand acesta a anuntat ca va"debloca" I30 de milioane de euro pe o perioada de 4 ani pentru victimele inundatiilor din sudul Frantei, nici un jurnalist nu si-a pus problema: ce reprezinta suma, daca e suficienta, sau, din contra, exagerata.
Amuzante si realiste sunt in special capitolele destinate Frantei etatiste, Frantei asistatilor social, a subventiilor si grevelor. Este acea Franta care il venereaza pe Dumnezeul-fonctionar si nici prin gand nu-i trece sa se conduca singura. Cand citeste presa sau urmareste emisiuni la radio sau la televizor, Stanger e uimit de faptul ca tinerii intervievati nu fac decat sa ceara ajutor statului sau politicienilor. Dar ce face guvernul? Un tanar ii cere de lucru ministrului, un altul se revolta impotriva incapacitatii statului de a-i asigura cazare pe perioada facultatii, o mama someaza statul"sa-si asume responsabilitatea"; in realitate, chiar si cei care nu primesc alocatii sociale au devenit asistati ai statului.
Aceasta etatiza re a statului descrisa de Stanger s-a produs datorita guvernantilor nostri, inalti fonctionari iesiti de pe bancile ENA. Faimoasa reforma a statului? Ea"se realizeaza" de peste 70 de ani cu rezultate impresionante: tot mai mult stat si tot mai multi fonctionari. De altfel, cum sa produci schimbari cand puterea isi plaseaza"vizirii" peste tot?
Mai multe reforme pentru mai mult stat
"Reforma", cuvant folosit din plin, dar niciodata aplicat in adevaratul lui inteles. Caci"reforma" inseamna"schimbare produsa in vederea unei imbunatatiri" (Larousse). Totusi, mijloacele
RESPONSABILITATE SI CURAJ POLITIC 2I
antrenate si instigarile la reforma nu lipsesc. Dimpotriva! E de ajuns sa navigam pe site-ul Ministerului de Interne pentru a descoperi cateva zeci de"santiere" deschise, cu scopul de a"face sa avanseze reforma statului". Aceasta a avansat atat de mult, incat singura masura concreta din ultimii ani a fost... suprimarea fisei de stare civila. Nimic de comentat cu privire la inutilitatea acesteia, emisa parcimonios de catre primariile noastre, dar nu pare o realizare iesita din comun daca ne raportam la urgenta si la mijloacele alocate modernizarii statului.
Au fost comandate zeci de rapoarte pentru a concepe propuneri in vederea modernizarii statului. Avand in vedere domeniile pe care le vizeaza aceasta reforma, numarul lor exact ramane practic necunoscut. Exista cel putin treizeci de rapoarte privind reforma sanatatii, vreo cincizeci in sectorul educatiei si alte douazeci cu privire la pensii.
Dar ce este o reforma a statului? Pana unde trebuie sa mergem cand vorbim de transformarea statului, de modernizarea lui, de adaptarea lui la contextul mondial, de a-l face mai eficace, mai atent la rezultatele si la misiunile lui"regaliene"? Citind continutul reformelor propuse in acesti ultimi ani, mi-am dat seama ca ele nu vizau decat reducerea numarului de functionari, imbunatatirea serviciilor aduse cetatenilor, evolutia administratiei si a relatiilor acesteia cu utilizatorii. Nimic (sau aproape nimic) cu privire la stat si la administratiile publice, la subventiile acordate intreprinderilor private, la numeroasele cheltuieli nechibzuite ale ministerelor si excrescentelor lor, ale administratiilor parapublice sau ale asociatiilor finantate cu banii din impozite.
Trebuie spus ca reforma statului beneficiaza de un tratament special: are dreptul la numeroase structuri specifice (ministere, un Comisariat General al Planului), la mai multe comitete interministeriale pentru reforma statului, la nenumarate misiuni si comisii insarcinate cu formularea de propuneri, fara a mai vorbi de zecile de asociatii si observatoare create in speranta de a gasi solutii miraculoase pentru neputinta din ce in ce mai evidenta a statului de a rezolva si cele mai simple probleme. Comitetele se
22 FRANTA, EUROPA, ROMANIA
intalnesc regulat sub presedintia prim-ministrului si stabilesc un"anumit numar de prioritati", fara a face insa vreun bilant al anului incheiat. Dintr-odata, tot ce a fost inceput sau ce n-a fost facut niciodata ajunge din nou pe ordinea de zi, fara nici o grija pentru coerenta. Reforma statului seamana cu bietul Sisif, obligat sa depuna acelasi efort mereu, si mereu in zadar. In orice caz, stim sigur ca reforma statului este prioritatea guvernului, oricare ar fi el.
Acum exact 70 de ani aparea o carticica de cateva sute de pagini cu titlul La Reforme de l'Etat. Les idees maitresses de"L 'heure de la decision" (Flammarion). Scrisa de Andre Tardieu, politician, fost ministru, presedinte al Consiliului de trei ori, lucrarea sa se prezinta ca un program de reforme pentru un stat lipsit de control, cheltuitor, obez si neputincios. Primul capitol, cu un titlu elocvent -"Nu mai putem continua asa" -, aduce in prim-plan imaginea implacabila a unei tari in care doar I5% dintre francezi platesc impozite pe venit, iar 85% profita de pe urma lor, in care asistam la hipertrofia inadmisibila a administratiei (o crestere de 200000 de functionari in mai putin de 20 de ani), la o"aservire totala a puterii legislative fata de exigentele oligarhiilor electorale si cu un executiv care nu arata, in fata adunarilor si functionarilor, decat«precaritate»". Tardieu denunta o criza grava care roade toate puterile, corupe clasa politica si o indeparteaza din ce in ce mai mult de popor.
Cum raul este cronic, se impune reforma. Mai intai la nivelul functiei publice, impiedicandu-i pe functionari sa aiba responsabilitati politice (lucru pe care englezii l-au facut de mai bine de un secol), intarind (si delimitand) legislativul si executivul, mult prea aservite si supuse presiunilor externe, si, in cele din urma, controland (cu scopul de a limita) cheltuielile publice prin cresterea rolului Parlamentului. Iar Tardieu da inca o data exemplul Angliei si al Declaratiei drepturilor din I689, care stipula:
"Orice impozit impus fara consimtamantul Comunelor este ilegal." Si aminteste faimosul discurs al lui Gladstone:"Rolul con-
RESPONSABILITATE SI CURAJ POLITIC 23
stitutional al Camerei Comunelor nu e de a majora cheltuielile, ci de a le diminua" (I886).
Facand abstractie de capitolul care pleda pentru votul femeilor, acest text putea fi foarte bine scris in zilele noastre. Inca de pe atunci disfunctiile statului erau multe, iar numarul de functionari prea mare: Franta avea I milion de functionari.
Reforma: la ce bun?'
Era in I934. Astazi, aceasta reforma ramane la fel de actuala si pare sa perpetueze un soi de traditie care se rezuma la scoaterea in evidenta a ce anume merge rau si ce trebuie schimbat, fara ca vreo masura sa fie luata, sau, in cel mai bun caz, doar cateva schimbari de mantuiala in una-doua administratii. Luand in considerare rapoartele si studiile publice referitoare la acest subiect de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial incoace, nenumaratele sedinte, colocvii, declaratii pompoase ale politicienilor de toate culorile, suntem indreptatiti sa ne intrebam cum de inca mai exista statul, atat de numeroase si de dure au fost criticile. E de ajuns sa ne amintim cateva dintre aceste reforme, dar nu incepand cu I945, cand statul era inca in reconstructie, ci cu anii I980, dupa legile de descentralizare si constientizarea unei veritabile transformari a administratiei.
Iulie I986. O misiune de studiu (condusa de doi inalti functionari, Roger Belin si Pierre Gisserot), realizata la cererea lui J acques Chirac, in calitate de prim-ministru, sustinea, in concluziile sale, ca statul era prea"greu". Potrivit autorilor, trebuiau suprimate 4 200 de posturi de functionari din administratia franceza. Era totodata contestata eficacitatea unor organisme precum ANV AR
1. Este intrebarea pe care si-o pune Hugues de Jouvenel in editorialul sau din revista Futuribles (aprilie 2001), remarcind abundenta, dar sterila, literatura consacrata acestei teme.



Pagini: 360
An aparitie: 2013
Format: 13x20 cm
Traducere: Iuliana Glavan, Patricia Radulescu
Cuvant inainte: Horia-Roman Patapievici

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 1.539 sec