Ghid de ancheta penala. Explicatii teoretice. Practica Judiciara. Modele de acte procesuale si procedurale

Ghid de ancheta penala. Explicatii teoretice. Practica Judiciara. Modele de acte procesuale si procedurale
-10%
Anul publicării: 2013
Categoria: Carti diverse
67,50 lei
75,00 lei (-10%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Atat actualul Cod de procedura penala, cat si noua codificare nu folosesc in cuprinsul lor notiunea de ancheta penala. Cu toate acestea principiul separatiei functiilor judiciare impune distinctia celor trei functii esentiale ce se exercita in cadrul procesului penal: functia de ancheta (de urmarire penala), functia de instructie si cea de judecata.

Ancheta constituie o functie esentiala in logica procesului penal in exercitarea careia procurorul si organele de cercetare ale politiei judiciare strang probe pentru a se constata daca exista sau nu temeiuri de trimitere in judecata a inculpatului.

Evolutia procedurii penale din ultimele decenii sub influenta documentelor internationale sau regionale si a jurisprudentei europene in materia protectiei drepturilor omului releva o preocupare asidua in directia armonizarii standardelor de practica in scopul evitarii arbitrariului, facilitarii cooperarii judiciare sau politienesti in materie penala si asigurarii caracterului echitabil al procesului penal.

In acest context, aparitia lucrarii Ghid de ancheta penala este mai mult decat necesara. Autorii, sesizand necesitatea armonizarii standardelor de practica, intreprind o activitate remarcabila in directia sistematizarii si structurarii actelor procedurale ce pot fi efectuate de organele de urmarire penala in exercitarea functiei procesuale de ancheta.

Astfel, sunt prezentate modele de acte ce se intalnesc frecvent atat in faza de urmarire penala (de exemplu, rezolutii de incepere/confirmare a inceperii urmaririi penale, ordonante de punere in miscare a actiunii penale, de schimbare a incadrarii juridice, de incuviintare sau respingere a cererilor de probe, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, ordonante de dispunere a expertizelor judiciare etc.), cat si in actele premergatoare inceperii urmaririi penale (de pilda, procese-verbale de cercetare la fata locului particularizate in functie de natura infractiunii investigate, procese-verbale de constatare a infractiunii flagrante, ordonante de autorizare a folosirii investigatorilor sub acoperire etc.).

O preocupare aparte a fost acordata de autori si actelor procurorului de neurmarire penala ori de trimitere/netrimitere in judecata in scopul optimizarii acestora si evitarii desfiintarii lor de judecatorul sesizat cu o plangere formulata in temeiul art. 2781 C. proc. pen, sentintelor prin care se admite/se respinge plangerea formulata impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata, precum si incheierilor pronuntate de instanta cu prilejul admiterii/respingerii solicitarilor procurorului de a dispune luarea masurii arestarii preventive, efectuarea perchezitiilor domiciliare, informatice sau autorizarea interceptarii si inregistrarii convorbirilor telefonice sau in mediul ambiental.

Elaborata de doi practicieni, lucrarea Ghid de ancheta penala se recomanda a fi un instrument util de studiu atat pentru studentii facultatilor de drept confruntati cu formularile abstracte ale normelor legale, cat si pentru auditorii de justitie, judecatori, procurori, politisti sau avocati in activitatea acestora de formare profesionala.

Judecator dr. Mihail Udroiu



Autori: Dumitru Cheaga, Gheorghe Sava   
Data aparitiei: Februarie 2013
Numar de pagini: 684
Format: A5

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.119 sec