Inchisoarea noastra cea de toate zilele, Volumul. III (1959-1968) - Ion Ioanid

Inchisoarea noastra cea de toate zilele, Volumul. III (1959-1968) - Ion Ioanid
-20%
Editura:
Anul publicării: 2013
Categoria: Memorialistica
39,20 lei
49,00 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

In cel de al treilea volum al memoriilor lui Ion Ioanid, cititorul va descoperi ca romanii au avut parte de doua feluri de inchi-sori: cele propriu-zise, unde autorul a stat inchis in perioada 1959–1964, si o alta mai mare, adica Romania intreaga, iremediabil deformata de regimul comunist, fata de care, pentru un detinut politic, inchisoarea cea adevarata si de toate zilele, cu infinitul sau sir de suferinte, era, paradoxal, preferabila din punct de vedere moral. Explicatia o primim chiar de la Ion Ioanid, care, alegand exilul, a cautat deplina eliberare:„S-ar putea spune ca inchisoarea a fost un fel de muzeu in care s-a pastrat o parte din mentalitatea societatii romanesti, cu calitatile si defectele ei, asa cum s-a inchegat in perioada dintre cele doua razboaie. Pusa la adapost dupa gratii si intre zidurile«muzeului», n-a suferit aceleasi deteriorari ca partea ramasa expusa intemperiilor de afara. Statuia omului de caracter pe care o admiraseram afara a ramas intacta si in inchisoarea-muzeu, unde noua, detinutilor, ne-a servit in continuare drept model“.



Memorii Jurnale

Ion Ioanid s-a nascut in 1926, la 28 martie, la mosia tatalui sau din comuna Ilovat, judetul Mehedinti. Tot acolo, in casa parinteasca, a fost botezat de preotul din sat. Nas l-a avut pe Octavian Goga, caruia tatal lui, Tilica Ioanid, i-a fost"prieten nedespartit de-a lungul intregii vieti atit de agitate a generatiei lor, de la infaptuirea Romaniei Mari si in perioada dintre cele doua razboie mondiale".

Ion Ioanid a urmat cele patru clase primare la scoala din satul natal. Liceul l-a facut la Bucuresti: primele sase clase la Colegiul National"Sf. Sava" si ultimele doua la Liceul"Spiru Haret". Bacalaureatul si l-a luat in 1944, impreuna cu absolventii liceelor din Tumu Severin, in localul scolii din comuna Sisesti, comuna in care, din cauza bombar damentelor anglo-americane, se aflau refugiati si profesori, si candidati.

In toamna aceluiasi an, din cauza invaziei sovietice, ajungind cu intirziere in Bucuresti, a pierdut termenul de inscriere la facultate. In 1945, a intrat la Facultatea de Drept, dar in anul III a fost exmatriculat din cauza"originii sociale nesanatoase".

Arestat in 1949, a fost eliberat dupa numai citeva zile, pentru ca in 1952 sa fie din nou arestat, judecat si condamnat, pentru"inalta tradare", la 20 de ani munca silnica.

A fost eliberat dupa 12 ani, in 1964, in urma decretului nr. 411 de gratiere a detinutilor politici.

In 1969 a plecat in strainatate; in R. F. Germania i s-a acordat azil politic, statut de care s-a bucurat pina la moartea sa. Stabilit la Munchen, a lucrat in primul an ca muncitor necalificat. Dupa aceea, timp de douazeci de ani, pina la pensionare, a fost crainic la sectia romana a postului Radio Europa Libera. A murit pe 12 octombrie 2003, la MUnchen, unde a si fost inmormintat alaturi de sotia sa, Nora Ioanid.

ION IOANID

In vara aceea s-a produs iarasi o modificare in conceptia biroului politic privitor la repartizarea detinutilor in celule. Intr-o vreme, la sosirea mea in Pitesti, se urmari se o separare a noastra pe celule in functie de anii de con damnare. In ultimele luni, selectionarea detinutilor in celule se facuse dupa criterii mai putin clare pentru noi. In citeva celule fusesera concentrati toti preotii greco-catolici si romano-catolici, in altele, fostii ofiteri, colonei si ge nerali, dar erau si celule cu detinuti care nu aveau nimic in comun unii cu altii. In toata aceasta perioada, am beneficiat de privilegiul de a locui intr-una din primele trei celule din capatul sectiei, destinate detinutilor considerati de biroul politic elemente nedisciplinate si recalcitrante, necesitind o suprave ghere speciala. In acea formatie am stat o vreme neobisnuit de lunga, fara ca intre timp in inchisoare sa se mai produca mutari pe scara mare. Scadenta pentru iesirea din stagnare si o noua repartizare a locatarilor peniteciarului a survenit la scurt timp dupa ultima vizita a mamei la cismea.

Intr-o buna zi, de la un capat la altul al celularului, toti detinutii au fost anuntati sa-si stringa bagajul in patura si sa astepte, pregatiti, la usa celulei. Apoi, sub supravegherea ofiterului politic Lupu, a urmat o pritoceala gene rala a detinutilor dintr-o celula intr-alta si de la un etaj la altul, care a durat aproape jumatate de zi. Si, tocmai ca dupa un puternic cutremur, caruia ii mai urmeaza, o vreme, o serie de zguduituri mai mici, inainte ca pamintul sa-si regaseasca linistea, si dupa aceasta mare perturbare in viata detinutilor, pro dusa de schimbarea componentei tuturor celulelor, timp de citeva luni au mai continuat sa se produca, sporadic, mutari individuale. Pareau sa fie corecturi aduse mai tirziu de ofiterul politic acelei operatii de mare anvergura, care ra vasise continutul tuturor celulelor. Criteriilor, conform carora politrucul pro ceda la aceste mutari, nu le-am putut da de rost. Oricum, pentru mine au urmat citeva luni in care mi-am schimbat de nenumarate ori locul, pina cind, in cele din urma, am poposit pentru mai multa vreme intr-una din camerele mari de la parter, in care imi doream de mult sa ajung. Nu numai fiindca ma saturasem de inghesuiala si de starea de alarma permanenta la care ne obliga viata in celulele mici, unde erai mult mai expus ochiului vigilent de la vizeta,

6

ION IOANID

dar si din cauza prezentei in camera mare a varului meu George Boian, cu care nu ma mai intilnisem de mult.

Prima mea impresie, cind, cu"bagajul" strins in patura, gardianul m-a impins pe usa in noua locuinta, a fost de incintare. Mai intii, m-au orbit ra zele soarelui care patrundeau prin cele doua ferestre mari, larg deschise spre curtile de plimbare, si care scaldau intreaga camera in lumina. Trecerea de la semiobscuritatea celulelor cu obloane la lumina puternica a zilei am resim tit-o ca pe un soc, care mi-a umplut sufletul de bucurie. Camerelor de la par ter, de la ferestrele carora nu se putea vedea dincolo de zidurile inalte de beton ale curtilor de plimbare, nu li se pusesera obloane. Cel putin asa ne-am ex plicat noi lipsa acestora. In toamna aceluiasi an insa, aveam sa ne dam seama (pentru a nu stiu cita oara in decursul anilor de detentie) ca logica explica tiilor noastre nu era si aceea care determinase masurile luate de administratie: intr-una din zile, cind tocmai ne bucuraseram ca statusem in curtea de plim bare peste timpul regulamentar, la intoarcerea in camera, am constatat ca in tirzierea nu se datorase cumsecadeniei gardianului. Plimbarea folosise impie dicarii contactului dintre noi si echipa de detinuti de drept comun, care intre timp montase obloane si la ferestrele de la parterul inchisorii. Deocamdata insa, asa cum am spus, camera mare mi-a facut minunata surpriza a ferestre lor inca neoblonite, ocazie cu care aveam sa descopar ca nici nu mai luam in seama existenta gratiilor, considerind-o normala, de la sine inteleasa! A doua senzatie incercata la intrarea in noua camera a fost contactul cu aerul, care, pentru plaminii mei obisnuiti cu atmosfera pestilentiala a celulelor, mi s-a parut a fi asemanator cu cel dintr-o statiune climaterica, Primele guri de aer trase adinc in piept au fost aproape dureros resimtite de plaminii surprinsi de contactul brusc cu cantitatea de oxigen inhalata, In privinta mobilierului, noua mea locuinta continea treizeci si sase de paturi, suprapuse cite doua din care trei sau patru erau inca neocupate. Paturile erau dispuse perpendicular de-a lungul peretilor, lasind intre ele, pe toata lungimea camerei, un culoar de circulatie, cam de un metru latime. In dreptul ferestrei din peretele de vizavi de usa era un spatiu liber, ceva mai mare, care, deschizindu-ti-se in fata de cum intrai, la prima vedere, iti facea camera nespus de placuta si primitoare. In dreptul celeilalte ferestre, care se deschidea in acelasi perete, dar la unul din capetele incaperii, era de asemenea amenajat un spatiu liber, in care se aflau doua tinete si hirdaul cu apa de baut. Majoritatea locatarilor camerei erau oameni in virsta. Multi dintre ei, cu sanatatea subrezita de regimul si anii de detentie, sufereau de diferite afectiuni organice (inima, ficat, stomac).

Mutarea mea si a lui Sandu Ghica in aceeasi zi a reprezentat numai in ceputul unei infuzii de detinuti mai tineri, care avea sa duca la scaderea mediei de virsta din camera in urmatoarele saptamini, facind in schimb sa creasca densitatea locatarilor. Intr-adevar, in urma unei serii de mutari ulterioare, in scurta vreme, numarul detinutilor avea sa sporeasca de la treizeci si doi sau treizeci si trei, citi am gasit la sosirea noastra in camera, la peste cincizeci.

INCHISOAREA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE

7

Aglomeratia ne-a obligat sa dormim cite doi intr-un pat, in paturile de jos, iar in cele suprapuse si alaturate, cite trei in doua paturi. Pe cei mai multi dintre detinutii intilniti in camera mare de la parter ii cunosteam fie dintr-o coabitare anterioara in alta celula, fie numai din contactele avute prin pereti si tevile de calorifer. De unii eram foarte legat. Convietuire a din detentie, care mijlocea o buna cunoastere reciproca, avea sa ma apropie de altii sau, dim potriva, sa ma indeparteze de citiva. Absorbirea noastra, a noilor veniti, desi mai putini la numar, de catre vechii locatari ai camerei, nu s-a produs chiar fara frictiuni: in primele zile, viata si relatiile dintre locatari, stabilite inainte de venirea noastra in camera, au fost tulburate si s-ar putea spune chiar ca au fost reasezate dupa alte criterii decit pina atunci. In foarte scurta vreme s-a instaurat o noua atmosfera, care a linistit spiritele si a ajutat la stingerea adver sitatilor care mocneau. Voi reveni asupra acestei teme, dar mai intii voi pre zenta o lista cu numele detinutilor din camera, cu unele lacune, inerente unei reconstituiri din memorie: colonel CristeaAtanasiu, locotenent Ion Bogdan, George Boian, colonel Ciobanu, avocat Coslovski, ing. Andrei Chrisoghelos, ing. Cristodulo, ing. Ciupercescu, Radu Cioculescu, Titi Cosereanu, Alexan dru (Ducu) Ciocalteu, Constantin (Dinu) Cezianu, ing. Constantin (Costica) Demec, hogea Edip Mehmet Ali, Gertler, Sandu Ghica, Dan Hurmuzescu, preotul Haag, Nicu Iunian, col. Mihai Kiriacescu, avocat Costache Laza rescu, Gica Lingner, col. Mavrichi, ing. Radu Matac, ing. Constantin (Ticu) Mihailescu, Costica Mugur, prof. Stefan Nenitescu, general Potopeanu, dr. Cornel Petrasievici, ing. Romeo Plesoianu, Grigore Paraschivoiu, preot Rotaru, ing. Dinu Rascanu, Vladimir Rusu, comandor de aviatie Stefanescu, ing. Adrian Soroceanu, ing. Stefanescu, Herbert (Belu) Zilber, episcop Todea, Urdea, Ion Vorvoreanu, avocat Ion Vasilescu-Valjan, Winter.

Bucuria de a-l fi putut imbratisa pe varul meu George Boian si de a sta cu el de vorba ore in sir, pentru a ne povesti reciproc toate cite ni se intimpla sera de cind nu ne mai vazuseram, a fost atit de mare, incit n-am mai dat aten tie nici forfotei din jurul nostru, nici timpului ce se scurgea si ne apropia de ora programului de seara. Sandu Ghica era si el intr-o conversatie fara sfirsit cu unchiul lui, Dan Hurmuzescu. Intre timp, mutari le de detinuti pe celular continuau. Si usa camerei noastre s-a mai deschis de citeva ori, pentru ca, de fiecare data, sa mai apara un detinut cu bagajul in brate. Printre ultimii din seara aceea au fost George Sarry si Titi Cosereanu. Fiecare nou-venit era ime diat inconjurat si luat in primire de prieteni sau cunoscuti. Unii nu se mai intilnisera de la Baia Sprie, altii de la Aiud. Unii facusera parte din acelasi lot si nu se mai vazusera de la proces. Uneori trecusera luni, alteori ani, de cind fusesera despartiti. Toti aveau sa-si povesteasca sumedenii de lucruri si sa-si aminteasca de alti camarazi si de tot felul de intimplari trecute. Pina la stingere s-a vorbit intruna.

8

ION IOANID

Desi efervescenta din ajun nu s-a stins complet nici a doua zi, totusi a mai scazut in intensitate, dindu-ne ragazul sa ne mai aruncam si cite o privire imprejur si sa observam o comportare cel putin stranie din partea unor per soane. Prima revelatie ca in camera se petreceau lucruri necurate am avut-o la ora"programului", cind urma ca cei sase detinuti, de serviciu in ziua aceea, sa duca la W. C. hirdaul cu apa si cele doua tinete. Tinetele erau foarte grele, fiind pline pina la refuz, iar hirdaul cu apa de baut avea sa fie la fel de greu pe drumul de intoarcere de la W. C., unde urma sa fie umplut. Am remarcat cu aceasta ocazie ca printre detinutii carora le venise rindul sa duca ciuberele la W. C. se aflau cel putin doi, absolut incapabili sa faca asemenea treaba. In mod obisnuit, detinutii mai in virsta, slabiti peste masura sau bolnavi, erau exclusi de la prestarea unor astfel de munci, facute prin rotatie numai de oa menii valizi din celula. E drept ca pentru cei doi neputinciosi, desemnati a fi de serviciu, s-au oferit imediat alti doi detinuti sa-i inlocuiasca. Chiar daca ni s-a parut curios procedeul de a nu-i fi scutit din oficiu de un efort care le de pasea puterile, faptul ca alti doi camarazi, tineri si voinici, le-au luat locul, l-am considerat firesc si chestiunea nu ne-a mai preocupat. La parasirea W. C.-ului, in intentia de a ne face si noi utili, Titi Cosereanu si cu mine am apucat de toartele hirdaului cu apa, pentru a-l transporta inapoi in camera. Am fost insa pe neasteptate impinsi la o parte de voluntarii care ii inlocuisera pe cei doi neputinciosi la caratul tinetelor si apostrofati pe un ton agresiv sa ne vedem de treaba noastra. Am cedat si n-am dat curs incidentului in fata gardianului care ne deschisese usa si supraveghea iesirea noastra din W. C. O data ajunsi in camera, am fost avertizati in soapta si cu vadita teama de citiva din detinutii mai in virsta sa ne ferim de cei doi, pentru ca sint periculosi si capabili de orice, de la agresiune fizica pina la turnatorie. Am aflat astfel ca voluntari a tullor era departe de a fi un gest nobil si dezinteresat. Cei pe care ii inlocuiau erau mai degraba victimele acestui aparent ajutor, deoarece le era impus prin intimidare sau amenintarea voalata a unor denunturi false, care i-ar putea cos ta o izolare la beci. Mai mult chiar, cei doi isi impuneau si pretul pentru acest serviciu: fie ratia de piine de o suta douazeci si cinci de grame si mamaliga din ziua respectiva, fie portia de mincare de la masa de prinz!

Cine erau acesti doi nemernici, care introdusesera in celula asemenea obi ceiuri, care, dupa stiinta noastra, nici la dreptul comun nu se intilneau decit rareori? Unul din ei, pe nume Stoianov, fusese de mult inscris pe lista turna torilor, de catre cei care statusera cu el prin diferitele celule din Pitesti. Desi facea parte din aceasta odioasa categorie, Stoianov prezenta o particularitate fata de alti delatori, care putea trece aproape drept calitate. In amoralitatea lui primitiva, Stoianov nu se ferea sa apara in lumina defavorabila a detinu tului care se pune la dispozitia administratiei. O facea pe fata, spunind chiar ca era firesc sa-si ofere serviciile si sa se puna bine cu cei de care ii depindea existenta. Culmea era ca nu se putea spune despre el ca era rau la suflet. De multe ori sarea sa ajute cite un bolnav sa coboare din pat sau se oferea sa-i

INCHISOAREA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE

9

coase sau sa-i spele cite o rufa, rara sa pretinda vreo compensatie. De fapt, aveam sa ne dam seama ca Stoianov fusese el insusi o victima a celui de-al doilea individ, pe nume Urdea, care, avind nevoie de un aliat, reusise sa-I con vinga sa imparta cu el beneficiile pe care le culege a datorita exploatarii batri nilor si bolnavilor din celula. La amenintarea si terorizarea lor nu participase insa, multumindu-se sa fie, tacut si umil, secundullui Urdea, pe care il admira.

De altfel, singura legatura dintre ei era faptul ca amindoi apartineau lumii interlope. Daca Stoianov nu era decit un mic gainar lipsit de caracter si nein teresant, Urdea in schimb era tipul reprezentativ al brutei din periferiile rau famate, care, prin forta si lipsa de scrupule, impune dreptul celui mai tare in cartier. Motivul exact pentru care ajunsesera sa fie condamnati pentru inalta tradare nu l-am aflat niciodata. Din cite imi amintesc, Stoianov fusese sofer la o ambasada straina din Bucuresti. Cred ca la cea bulgara. Motivul condam narii ca si ocupatia lui Urdea inainte de a intra in inchisoare au ramas pentru noi pina la urma un mister.

Provocarea si tentativa de a ne intimida de la W. C., dar mai cu seama pro cedeul, absolut inadmisibil, de a-si impune serviciile sub amenintare, pentru a percepe tributul in piine si mincare de la batrini si bolnavi ne-au decis sa reactionam. Tot grupul nostru de tineri ne-am pus la sfat pentru a stabili cea mai inteleapta cale de urmat. Voiam sa evitam pe cit posibil violenta, spre a nu da prilej de interventie administratiei. Nu acceptam din principiu sa ape lam la gardian pentru a ne face dreptate, dar nici nu voiam ca administratia sa afle despre acea lege a junglei introdusa de Urdea in camera, care ar fi fost imediat exploatata propagandistic de ofiterul politic, pentru a denigra intreaga categorie a detinutilor politici. Eram hotariti sa restabilim in camera relatiile umane si de respect reciproc, care domneau intre detinutii din toate celulele din Pitesti. Ne-am inteles sa incercam sa evitam scandalul, dar... nu cu orice pret. Prima tentativa de a ne atinge telul am facut-o chiar in ziua aceea, la scurt timp dupa intoarcerea de la W. C. Titi Cosereanu a propus o noua organi zare a serviciilor (curatenie si caratul tinetelor), prin care, detinutii inapti din punct de vedere fizic sa fie exceptati de la prestarea acestor munci. Era o in cercare de a-i lua astfel indirect apa de la moara lui Urdea. Scutind de munci batrinii si bolnavii, disparea automat si clientela pe care o exploata Urdea. Tentativa a esuat. Si nu fiindca s-ar fi impotrivit detinutii valizi din camera! Ei au fost de acord. S-au impotrivit chiar inaptii, pretinzind ca nu accepta sa fie considerati incapabili si ca, atunci cind nu vor sa-si indeplineasca personal obligatiile de serviciu, este dreptul lor sa recurga la inlocuitori. Urdea jubila, asistind din coltul lui la atitudinea bieti lor batrini timorati, care, minati de un instinct de conservare imediata, preferau sa-i plateasca mai departe tribut, rupindu-si piinea de la gura, decit sa se expuna amenintarilor si insulte lor lui ordinare sau temindu-se chiar si de represalii fizice. Esecul nostru a fost to tal, ba chiar s-au gasit unii sa ne si critice, pentru ca o data cu venirea noastra se stricase armonia din camera. Unii au mers atit de departe cu lasitatea, incit

10

ION IOANID

au spus-o cu glas tare, pentru a-i fi pe plac lui Urdea. Altii ne-au recunoscut, intre patru ochi, bunele noastre intentii, dar ne-au rugat sa renuntam la ase menea initiative care nu pot duce decit la dezlantuire a brutei de Urdea. Desi deceptionati de infringerea suferita, din chiar partea victimelor carora voisem sa le venim in ajutor, nu ne-am resemnat.

Ne-am pus din nou la sfat si am ajuns la concluzia ca nu puteam tolera cu nici un pret ca, sub ochii nostri, Urdea sa continue sa-i jefuiasca de mincare pe camarazii nostri mai neputinciosi. Nu ne mai raminea insa deschisa decit calea fortei, cu riscurile inerente decurgind din eventuala interventie a admi nistratiei, in cazul in care scandalul va rasuna pina dincolo de usa si va atrage atentia gardianului. De altfel, intr-o astfel de situatie, Urdea nu ar pregeta sa cheme administratia in ajutor.

Ne-am decis totusi sa actionam chiar in ziua aceea la"programul" de dupa-masa. Singurele elemente pe care speram sa putem conta in planul ce l-am conceput erau surpriza si intimidarea. Urma ca Sandu Ghica si cu mine sa ne aflam in preajma tinetelor, cu citeva minute inainte de a ne veni rindul sa fim scosi la W. C., apoi, fara nici un fel de avertisment, vom apuca de toar te tineta cea mai grea si o vom duce linga usa, unde vom astepta sa ne fie deschisa de gardian. Totul era ca, pina la ora"programului", sa-i adormim suspiciunea lui Urdea, facindu-l sa creada ca renuntasem la orice pretentie de a mai modifica regula prestarii serviciilor in camera. Pentru asta, ne-am angajat chiar si in discutii cu unele din victimele lui, lasindu-le sa inteleaga ca nu avem de gind sa ne impotrivim vointei lor de a nu schimba regula. Pe de alta parte, i-am contactat pe rind si in mod discret pe toti detinutii pe care stiam ca ne vom putea bizui, pentru a sincroniza si pune la punct interventia finala, care nadajduiam sa nu degenereze in bataie.

Cind am auzit pasii detinutilor din celula vecina intorcindu-se de la W. C., Sandu si cu mine am insfacat tineta de urechi si ne-am indreptat cu ea spre usa. Ciubarul era plin ochi, asa ca mergeam incet si fara sa-I clatinam, pentru a nu-i varsa continutul pe jos. Intre timp, prinzind de veste, Urdea s-a napustit spre noi. Ajunsesem la jumatatea drumului catre usa, cind s-a protapit ame nintator in fata noastra, barindu-ne calea. N-a apucat insa sa profereze nici o insulta si nici sa schiteze vreun gest de agresiune, asa cum ne asteptam, va zindu-i figura convulsionata de furie, caci, in aceeasi clipa, fusese indeaproape impresurat de cel putin sapte sau opt din camarazii nostri, care statusera pre gatiti sa intervina la momentul potrivit. Mai mult, Titi Cosereanu l-a apucat de pieptii camasii si, pe un ton excesiv de calm, dar vadit contrar intentiilor lui, i-a spus cu vorba rara si printre dinti ca, daca indrazneste sa se impotri veasca' pina la interventia gardianului se va alege praful de el. Sub efectul surprizei si intimidarii, Urdea n-a avut nici un moment de sovaiala. A estimat pe loc ca situatia era prea periculoasa si, cu o promptitudine neasteptata, si-a imblinzit brusc privirea si, cu un zimbet supus, s-a dat la o parte, lasindu-ne sa ne continuam drumul cu tineta spre usa pe care gardianul tocmai o des-

INCHISOAREA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE

11

chidea. Pe tot drumul de la celula la W. C. si inapoi ne-am asteptat ca Urdea sa-I implice in vreun fel pe gardian in conflictul nostru, inventind cine stie ce minciuni, pentru a se razbuna. Ne-am inselat insa. Urdea n-a incercat sa ne toarne. La intoarcerea in celula, profitind de atmosfera creata de infringerea lui Urdea si mai ales de faptul ca acesta o acceptase fara sa cricneasca (ceea ce il discreditase pina si in ochii complicelui lui, Stoianov), Titi Cosereanu a luat cuvintul pentru a propune o noua organizare a serviciilor in camera. Cam jumatate din detinuti urma sa fie scutiti de transportul hirdaielor. De data asta, cei vizati n-au mai ridicat nici o obiectie, Urdea nemaiinspirindu-le nici o tea ma. O vreme, dupa aceasta confruntare in care isi pierduse forta, Urdea a stat retras si posomorit in coltul lui, ocolit de toti. Apoi, treptat, s-a acomodat cu noua situatie si, in cele din urma, s-a integrat in viata de toate zilele a comu nitatii, care nu l-a mai respins. Primul care, bolnav fiind si neputindu-si minca ratia de mamaliga, i-a oferit-o lui Urdea a fost George Boian. Au mai facut-o apoi si altii, pe care mai inainte Urdea ii obligase prin teroare sa-i cedeze mincarea. I-am citit in ochi recunostinta si l-am simtit emotionat. Cred ca puterea exemplului a avut un mare rol in domesticirea lui Urdea.

Neutralizarea lui Urdea a fost la scurt timp urmata de inca un eveniment la fel de benefic pentru asanarea atmosferei din camera noastra: mutarea lui Stoianov! Punctul de plecare a fost o tipica cearta de celula, iscata intre el si Nicu lunian, pornita de la o contrazicere pe o tema cit se poate de banala. Nicu lunian, care era un coleric, si-a pierdut controlul la prima mitocanie a bulgarului si, fara sa mai stea pe ginduri, a pus mina pe capacul de lemn al hirdaului de apa si l-a azvirlit cu toata forta in directia lui Stoianov. Capacul s-a izbit cu mare zgomot de un pat si a cazut la picioarele bulgarului. In timp ce citiva dintre noi am sarit sa-I stapinim pe Nicu lunian, care voia sa se re peada cu pumnii la adversarul lui, acesta din urma a ridicat capacul de jos si, insotindu-si gestul cu un potop de injuraturi, l-a aruncat spre lunian. In acel moment, atras de zgomotul din camera, gardianul se apropiase de usa noastra si, prin vizeta, observase contraatacullui Stoianov si urmari se traiectoria ca pacului, care, dupa ce se lovise de citeva paturi, sfirsise prin a se opri in capul lui Winter. Din fericire, din cauza piedicilor intilnite in cale, capacul isi pier duse din viteza initiala cu care fusese propulsat, lovitura primita de Winter fiind astfel mult atenuata. Nu s-a ales nici macar cu un cucui. Incidentul a luat totusi o intorsatura dramatica in ochii gardianului, pentru ca, speriat de lovitura neasteptata a capacului, Winter, care era bolnav de inima, a facut pe loc o criza cardiaca, Crizele de inima ale lui Winter, cu care noi eram obis nuiti, erau de natura nervoasa si nu-i puneau viata in pericol. Totusi, pe gar dian, care intre timp intrase in camera, avea sa-I impresioneze paloarea subita a lui Winter, care, cu spaima in ochi si cu gura mare cascata, facea eforturi disperate sa inhaleze aer. Sub indrumarea doctorului Petrasievici, care i-a descheiat bolnavului camasa la git si pantalonii la talie, Winter a fost trans portat pe un pat de linga fereastra, unde, in citeva minute si -a revenit.

Cuprins

Pitesti, 1959. In camera mare de la parter... 5

"Strazi","piete","cartiere" 24

Demec si masina de spalat rufe... 31

Revista"Pitesti '59" 48

Sfirsit de iarna; bolnavi si doctori 57

1960, primavara: preliminarii la o noua ancheta... 70

Timisoara, aprilie 1960: in ancheta... 80

"Asta de la 5 e baiat destept"... 90

Povestea lui Baicu 95

Bolnav de inima... 105

Proteza preotului Waldner 124

La dentist 132

Noua celula; frig si umezeala 143

1961, iarna. Pentru ultima oara la ancheta cu Jerca 153

La proces 157

Inchisoarea Popa Sapca... 171

Cunostinte noi 179

Seful de camera si banda lui 197

Solitarul 204

Frontieristii... 218

Conflict deschis, o noua ordine in celula 225

1962. De la Timisoara la Aiud... 246

La Salcia, in Balta Brailei 253

Spitalul din Salcia; pacient si asistent... 263

Memento 286

Pe malul Dunarii, la descarcat bacuri 290

Tinichigiu, dulgher, instalator... 306

1963-1964: iarna grea la Salcia. Citim"Scinteia"! 314

490

CUPRINS

Iluzia unei noi evadari, holera... 324

. Broscarii". Transferatii de la Gradina 339

Iunie 1964. Decretul de amnistiere. Primele eliberari... 355

Eliberarea mea. Intre doua lumi 368

In Bucuresti 385

La"Bratele de munca" 406

La mare si prin tara 420

August 1968, la 2 Mai... 442
Primesc pasaport. Plecarea din tara... 454

Postfata 474

Indice de nume... 481




Titlu: Inchisoarea noastra cea de toate zilele, vol. III
Format: 15x22, 5 cm
Subtitlu: 1959-1968
An aparitie: 2013
Pagini: 492
 

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 1.317 sec