Jocuri pe scena lumii. Conflicte, negocieri, diplomatie

Jocuri pe scena lumii. Conflicte, negocieri, diplomatie
-20%
Editura:
Anul publicării: 2007
Categoria: Tratat
15,92 lei
19,90 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: stoc epuizat
stoc epuizat

DESCRIERE

Prefata volumului“Jocuri pe scena lumii - Conflicte, negocieri, diplomatie”:

Folosirea cuvantului“joc” pentru a descrie activitatile atat de legate de viata omenirii cum sunt conflictele, negocierile si diplomatia nu este o simpla metafora. Ganditori ca Huizinga sau Callois ne-au obisnuit sa vedem in jocuri concepte filozofice capabile sa ofere o viziune coerenta a istoriei. Nici scena lumii nu este doar o metafora teatrala shakespeareiana sau una poetica eminesciana, atunci cand contemplam zilnic la televizor imagini din teatre de razboi sau din sali de negocieri diplomatice, miscandu-se pe intreaga harta a planetei devenita o imensa scena rotativa. Mai mult decat o metafora, jocul este in modelele matematice orice competitie dominata de reguli, susceptibila de tratament rational. Cititorul va avea prilejul sa faca cunostinta cu aplicarea teoriei jocurilor si a modelelor matematice in relatiile internationale (in partea intai a cartii) si sa constate ca ele nu pretind mai multe cunostinte decat cele obtinute in liceu.

Legatura indisolubila intre conflicte, negocieri si diplomatie creeaza probleme pentru prezentarea lor teoretica si practica. Atatea trasaturi le sunt comune incat repetitia este inevitabila. Negocierile si medierea apar in starile conflictelor ca remedii posibile, dar sunt si parte din capitolul independent al negocierilor care sustine activitatile de cooperare sau istoria profesiunii diplomatice. Cum sa nu evoci aceleasi evenimente si figuri ilustrative in fiecare din cele trei parti ale cartii?

Cum sa nu faci referinta si la teoriile relatiilor internationale care incearca sa explice conflictele, dar care ofera si ideile necesare pentru conceptualizarea negocierii sau practica diplomatiei?
Nu m-am ferit de repetitii cu riscul de a deranja linearitatea expunerii. M-am gandit ca cele trei parti ar putea fi alese si citite separat si ca in procesul intelegerii un dram de redundanta poate fi folositor.
Cui se adreseaza cartea?

Initial o vedeam in mana unui elev, student sau doctorand, cercetator sau a unui diplomat in functie sau in expectatie.

Dar pe masura ce ea prindea forma, cititorul se desprindea din largul public de spectatori ai scenei lumii care doreau sa vada, dincolo de miscarile actorilor, ce piesa joaca ei si sa treaca pragul de la imagine la sens.
Nu numai ca subiectele celor trei parti ale cartii se intrepatrund, se intersecteaza sau chiar se suprapun, dar ele invita sa scoatem la iveala idei ce joaca rolul unui fir rosu ce le strabate pe toate. Aici repetitia se face cu o si mai mare insistenta.

Primul fir este dat de o metoda, rezultata din analiza negocierilor si diplomatiei inovative, constand in teoria sau mai degraba abordarea“interesului comun”. Cititorul o va intalni drept concluzie a mijloacelor de a stinge sau preveni conflicte, la ducerea cu succes a unei negocieri si la misiunea silentioasa si perseverenta a diplomatului.

Nu neg faptul ca pot fi propuse si alte abordari, dar ader fara retinere si cu convingere, pe baza experientei personale, la eficienta proiectului comun, ilustrat si in procesul de nastere si unificare a Europei unite.
Al doilea fir este furnizat de modul in care cuplul opusilor inseparabili civilizatie/cultura actioneaza in trei domenii. Unii considera conflictele, negocierile sau diplomatia activitati bazate pe stiinta rationala si tehnici universale. Au dreptate. Altii vad in ele arte, intuitii si talente speciale. Au si ei dreptate. Explicatia acestei dualitati sta in faptul ca toate beneficiaza de rezultatele civilizatiei unice si concomitent de oferta culturilor diverse. Dimensiunea culturala apare cu toate resorturile ei in explicarea conflictelor, mai ales a celor predominant identitare (in partea intai a cartii): este, de asemenea, prezenta in stilurile diferite ale negocierilor (partea a doua a cartii), care sunt si stilurile diplomatiei a carei prima vocatie este negocierea (partea a treia a cartii).

Ultimul fir, in vederea autorului, este vocatia de pace a profesiunii diplomatice, formata intr-o istorie indelungata devastata de razboaie neincetate (partea a treia a cartii), in caile pasnice practicate de negociatori (partea a doua) si evitarea pragului violent si sangeros a conflictelor (partea intai).
 
O privire asupra istoriei, vazuta din perspectiva omniprezentului diplomat, mi-a parut necesara, intr-o perioada in care omenirea nu-si da seama ca in timp ce se ataseaza cu ardoare noului in cunoastere si in realizarile tehnice, pe alt plan repeta erori si perpetueaza dezastre, in ciuda unei experiente care inteleasa mai bine, ar putea sa o sfatuiasca altfel.

PARTEA A III-A
DIPLOMATIA
Capitolul 3 - Renasterea
Fragment pagina 264
Evolutia institutiei de ambasador rezident este lenta, dar sigura. In curand, apare, ca personaj subordonat ambasadorului, secretarul permanent. El exista si era foarte activ in diplomatia temporara, intrucat ambasadorul numit pentru rang si reprezentativitate avea nevoie de un expert (lingvist, jurist sau cu experi-enta de negociator) ce era trecut in actele acreditare. La inceput, alti membrii ai misiunii permanente nu existau, ci doar personalul de serviciu, angajat personal si pe socoteala ambasadorului. Primul care a aparut a fost bucatarul. Roma era in continuare centrul diplomatic cel mai activ al peninsulei italiene. Imaginea publica a papilor dupa 1500 e pregatita de cei treizeci de ani in care“papii politici” au ocupat scaunul pontifical. In fisa fiecaruia din ei figureaza realizarile de seama si gestiunea oneroasa a unor oameni care au pus puterea si interesele materiale inaintea celor spirituale: Sixtus al IV-lea de la Rovere (1471-1484), Inocentiu al VIII (1484-1492), Alexandru al VI-lea (Borgia) (1492-1503), Iulius al II-lea (1503-1513), Leo al X-lea (1513-1521).

Barbara W. Tuchman, in cartea sa The March of Folly. From Troy to Vietnam (A. Knopf, NY, 1984), pune la loc de frunte pe papii Renasterii, ca ilustrare istorica a nebuniei sau prostiei, pe care am putea-o defini ca actiune asidua contrara propriilor interese. Titlul capitolului este:“Papii Renasterii provoaca secesiunea protestanta: 1470-1530”. Pe trei din cei sase considerati ii priveste ca oameni abili si cu vointa puternica: Sixtus al IV-lea (1471-1484), Alexandru al VI-lea (1492-1503) si Iulius al II-lea (1503-1513). Nu aceleasi caracteristici le au dupa parerea ei ceilalti trei: Inocentiu al VIII-lea (1484-1492), Leon al X-lea (1513-1521) si Clement al VII-lea (1523-1534).

Ce forme ale nebuniei desprinde autoarea in studiul celor sase papi? In primul rand faptul ca atitudinea lor fata de putere si comportamentul le-au fost modelate de obiceiurile si mediul vremii, intr-o masura neobisnuita. Dar deternimantii locali trebuie trecuti prin sita, pentru a obtine factorii constanti. Se observa ca trasatura lor nu a fost atat urmarea unor politici contra intereselor lor, cat respingerea staruitoare a tot ce le-ar fi fost favorabil. ,,Desconsiderarea miscarilor sau sentimentelor din jurul lor a fost nebunia primara. Erau surzi la nemultumiri, orbi la ideile alternative ce se nasteau, impenertabili la provocari, neinteresati de consternarea ce o provoca proasta lor conduita si de mandria crescanda fata de gestiunea lor proasta, ficsi in refuzul schimbarii, incapatanati in mod stupid sa mentina un sistem corupt.” Urma ,,extravaganta groteasca si obsesia castigului personal”. Clement al VII-lea, intrebat de ce pune puterea temporara a papalitatii inaintea intereselor Bisericii Adevarate, care cere o pace a crestinatatii, ar fi raspuns (pentru toti sase) ca procedand astfel s-ar fi ruinat pana la ultimul banut ,,neputand sa salveze nimic pentru el”. Autoarea vorbeste si pentru celelalte cazuri de nebunie politica: ,,Cand interesul privat este pus inaintea interesului public, si ambitia, lacomia si vraja exersarii puterii determina politica, interesul public pierde cu necesitate, niciodata mai evident ca in nebunia continua de la Sixt la Clement.”

A treia nebunie este iluzia permanentei si inviolabilitatii puterii statului propriu:,,...ei n-au avut simtul unei misiuni, nu au oferit un ghid religios si nu au adus vreun serviciu moral lumii crestine.”
Cartea este scrisa pentru diplomati si oameni politici, care decid in materie de pace si razboi, iar cele trei forme ale nebuniei papilor sunt dupa autor ,,independente de timp si recurente in guvernare”.

Fragment pagina 269

Cealalta scoala contemporana, a diplomatiei venetiene, are si ea critici. In literatura engleza de pilda, diplomatia Bizantului si a Italiei sunt privite cu rezerva, acuzate de o moralitate indoielnica si deefecte usoare, superficiale. Nicolson e in primul rand ingrozit de climatul politic conspirativ, misterios, plin de intrigi al regimului aparent colectiv, in realitate tiranic, al Venetiei. Daca insa examinam formidabila masina diplomatica pusa in slujba acestei mari puteri maritime si comerciale, invidiata de toata Europa, nu putem nesocoti meritele sale.
Venetienii au organizat o arhiva diplomatica uriasa, care a suprevietuit. Sunt pastrate intr-o ordine neschimbata rapoartele tuturor diplomatilor venetieni, timp de peste noua secole, intre 883 si 1797. Informarile (21.177 la numar) sunt indexate in rubricarii in care este oglindita toata politica continentului.

In arhiva gasim si textul italian al emisarului lui Stefan cel Mare, care propune o alianta cu Venetia impotriva turcilor. Stefan alesese ca sol un Paleolog din familia imparateasca bizantina, ce cunostea pe venetieni, carora le ceruse sprijin pentru cetatea sa Moreea, ocupata de turci. Era in 1477, dupa batalia si victoria lui Stefan impotriva turcilor de la Vaslui, in timpul cand Andrea Vendramin era dogele Venetiei. Stim cum a decurs audienta, cum a fost tinuta cuvantarea in fata Senatului, in greceste, cum se plangea voievodul roman de amagirea suferita din partea altor principi crestini in luptele sale. Anunta si o stire buna: pe tronul Tarii Romanesti va veni Vlad Tepes, ceea ce intareste pozitia sa. Intreaba daca venetienii sunt de acord sa faca si la Vatican acelasi demers. Raspunsul venetienilor este prietenesc, dar ineficient. Nu acorda ajutor lui Stefan intr-un moment in care ei cautau sa castige favorurile Portii, in competitie cu genovezii.

Sunt doua lucruri de remarcat in tehnica diplomatica a venetienilor. Ambasadorii aveau un cod strict de conduita. Ei nu stateau mult la post, cate trei - patru luni, uneori sederea era prelungita pana la doi ani. Daca primeau daruri, le trimiteau toate Senatului. La intoarcere stateau izolati 15 zile pentru a scrie raportul. Nu li se dadea voie sa-si ia sotiile cu ei. Ele erau considerate indiscrete. Un bucatar bun era util pentru a evita incercarile de otravire a ambasadorului. Cetatenii care refuzau sa plece in misiuni erau pedepsiti. Recunoastem in aceste reguli un ecou al suspiciunii si rigorii diplomatiei ateniene.

Din postfata volumului:
Obiectivul urmarit de autor - de a oferi cititorului o viziune asupra relatiilor internationale, ajutandu-l sa raspunda la intrebarea:“Incotro merge lumea? Incotro ne indreptam noi?” - este un merit al acestei lucrari.
O buna documentare insista asupra elementelor noi de pe scena lumii si asupra celor previzibile. Este infatisata evolutia metodelor care, prin mijloacele existente astazi si perfectibile maine, pot ajuta la prevenirea si rezolvarea conflictelor, la purtarea negocierilor fructuoase si la noi unelte (concepte, metode si abordari) pentru practicarea cu folos a diplomatiei. Functiunea centrala a diplomatiei, negocierea, este intensa in secolul globalitatii si integrarilor regionale.

In partea intai sunt confruntate zeci de teorii pentru a lamuri radacina conflictelor ce se nasc din cauze multiple.
In partea a doua, consacrata negocierilor, autorul arata ca folosirea cuvantului“joc” nu este o metafora, ci se bazeaza pe modelele matematice care definesc“jocul” ca o competitie dominata de reguli.
Cea de-a treia parte, despre diplomatie, il ia pe diplomat drept martor al istoriei omenirii, pe care o parcurgem in lumina unei profesiuni, constanta in vocatia sa, dar care isi imbogateste continuu rationamentul si metodele.


Data aparitiei: 15 Feb 2007
Nr pagini : 368

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.399 sec