Louise L. Hay, Viata te iubeste - 7 Practici spirituale pentru vindecarea vietii. Viata te iubeste, iar tu ai puterea de a-ti crea viata pe care o iubesti

Louise L. Hay, Viata te iubeste - 7 Practici spirituale pentru vindecarea vietii. Viata te iubeste, iar tu ai puterea de a-ti crea viata pe care o iubesti
-10%
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2015
Categoria: Motivational
22,50 lei
25,00 lei (-10%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

„Viata te iubeste” este una din cele mai iubite afirmatii ale lui Louise Hay. Ea este un gand al inimii care ii simbolizeaza perfect viata si opera. Impreuna, Louise Hay si Robert Holden analizeaza ce inseamna „Viata te iubeste”– faptul ca viata nu este o intamplare, ci se deruleaza pentru tine. Intr-o serie de conversatii intime si pline de candoare, cei doi autori exploreaza puterea iubirii, natura binevoitoare a realitatii, conceptul de univers prietenos si esenta adevaratei noastre identitati.

Viata te iubeste este o carte plina de povesti inspirate si de meditatii utile, de rugaciuni si de exercitii. Louise si Robert iti prezinta o filozofie practica bazata pe sapte practici spirituale. Principalele teme acoperite de carte sunt:

Principiul oglinzii– practicarea iubirii de sine
Afirmarea vietii– vindecarea temerii de baza a egoului
Urmarirea bucuriei personale– cultivarea increderii in calauzirea interioara
Iertarea trecutului– reclamarea inocentei primordiale
Cultivarea in prezent a recunostintei– cultivarea increderii elementare
Invatarea artei de a primi– daramarea zidurilor de autoaparare si deschiderea interioara
Vindecarea viitorului– alegerea iubirii in defavoarea fricii

Traim intr-un univers prietenos?
Este planul vietii bazat pe bunatate?
Exista un plan mai mare pentru viata noastra?

„Viata te iubeste” este un proces de autointerogare care te poate conduce pana la esenta identitatii tale. Cartea exploreaza relatia ta cu lumea si pune intrebari profunde legate de natura realitatii.

In anii din urma, stiinta a ajuns sa perceapa lumea intr-un mod nou. Spre exemplu, la ora actuala se stie ca atomii nu sunt niste obiecte separate, ci expresii ale energiei universale. Nu a existat niciodata un univers al obiectelor separate. Tot ce exista face parte integranta din restul creatiei. Fiecare dintre noi facem parte integranta dintr-o Unitate mai mare.

Pe nivelul cel mai profund, menirea noastra in viata consta in a fi o oglinda plina de iubire pentru aceasta lume. Scopul nostru nu este doar sa lasam viata sa ne iubeasca, ci si sa ii raspundem cu aceeasi iubire. Noi ne aflam aici pentru a iubi aceasta lume. Daca fiecare om ar face acest lucru putin mai mult, lumea in care traim nu ar mai fi nici pe departe atat de inspaimantatoare.

Cuprins:

Introducere vii
Capitolul 1: Priveste-te in oglinda 1
Practica 1: Lasa Viata sa te iubeasca 23
Capitolul 2: Afirma-ti Viata 29
Practica 2: 10 buline 48
Capitolul 3: Urmareste-ti bucuria 55
Practica 3: Panoul afirmatiilor mele 77
Capitolul 4: Iertarea trecutului 81
Practica 4: Scala iertarii 109
Capitolul 5: Fii recunoscator acum 115
Practica 5: Recunostinta de zi cu zi 139
Capitolul 6: Invata sa primesti 145
Practica 6: Jurnalul lucrurilor primite 165
Capitolul 7: Vindeca-ti viitorul 171
Practica 7: Binecuvantarea lumii 196
Cuvant de incheiere 201
Multumiri 205
Despre autori 207


Fragment:

Capitolul 1

Priveste-te in oglinda

Iubirea este o oglinda,

Ce nu reflecta decat esenta ta,

Daca ai curajul de a o privi in fata.

Rumi

 

Este ziua de Sarbatoarea Recunostintei.

Ma bucur alaturi de Louise de o masa festiva alaturi de familie si de prieteni. Stam unul langa celalalt in capul unei mari mese ovale plina pana la refuz cu bucate: doi curcani uriasi, platouri cu legume organice, paine fara gluten, un cabernet Frac si o placinta cu dovleac cu o crusta din migdale. Cea care a pregatit cu iubire mancarea a fost Heather Dane, desi ea insista ca si sotul ei Joel merita sa primeasca un anumit credit. Poate in calitate de degustator principal. Conversatia infloreste. Toata lumea se simte bine.„Viata va iubeste”, spune Louise, in timp ce noi ne ridicam paharele pentru a ne exprima recunostinta.

Pe masura ce dupa-amiaza se prelungeste, Heather aduce noi bunatati din bucataria ei magica. Masa ovala este golita si sunt aduse noi platouri. Imi imaginez ca masa se bucura de festin la fel de mult ca si noi, in felul ei. La un moment dat, unul din oaspeti, Elliot, se ridica de la masa si se duce in fata unei oglinzi care il reflecta integral, atarnata pe perete. Elliot sta o vreme in fata oglinzii, dupa care se apleaca si o saruta. Eu si Louise surprindem momentul. Ne suradem unul altuia.

Ceva mai tarziu, Elliot se ridica din nou de la masa. Se intoarce la oglinda si o saruta din nou, dupa care se intoarce. Pare foarte fericit. In scurt timp, Elliot reia in mod regulat acest ritual, fara sa para ca isi da seama ca este privit. De acum insa, a atras atentia tuturor. Spectacolul ne umple pe toti de fericire. Vezi tu, Elliot are un an si jumatate. Jocul sau i se pare natural si incantator. Copiilor le place sa sarute oglinzile.

Cand constata ca are audienta, Elliot isi roaga tatal, pe Greg sa i se alature. Greg nu prea vrea sa se ridice de la masa, dar Elliot insista, amestecand cuvintele cu gesturi convingatoare. Greg nu poate rezista acestui mesaj, asa ca se duce la oglinda cu fiul sau. Elliot o saruta rapid, apoi asteapta ca si Greg sa faca acelasi lucru. Acesta se apleaca si isi lipeste buzele de oglinda. Elliot aplauda incantat si striga plin de entuziasm.

– Louise, tu iti amintesti sa fi sarutat oglinda cand erai mica? o intreb.

– Nu, dar sunt convinsa ca am facut-o.

Apoi Louise ma intreaba daca eu imi amintesc sa fi facut acest lucru cand eram copil.

– Nu. Nu-mi aduc aminte, ii raspund.

– Cu totii am fost candva la fel ca Elliot, imi spune ea.

– Sunt absolut convins.

– Da, si putem fi la fel, daca ne dorim.

– Cum asa?

– Lucrand cu oglinda, imi raspunde Louise, ca si cum ar fi fost evident de la sine.

– Lucrand cu oglinda!?

– Lucrul cu oglinda ne ajuta sa ne iubim din nou, imi explica ea.

– La fel ca atunci cand eram mici?

– Da. Iar atunci cand ne iubim pe noi insine, noi putem vedea ca viata ne iubeste la randul ei, adauga ea.

 

Sarutarea oglinzii

Este o zi frumoasa de primavara, si sunt singur acasa cu fiul meu Christopher. Sotia mea Hollie si fiica noastra Bo sunt in oras, bucurandu-se de o zi„intre fete” la Cafeneaua Pottery, langa Kew Gardens. Bo tocmai a implinit patru ani si isi exprima minunat creativitatea, distrandu-se de minune. In scurt timp cele doua se vor intoarce acasa, si de-abia astept sa vad ultima creatie artistica a lui Bo. Cunoscandu-mi fiica, ma astept sa vad o farfurie pictata in culorile curcubeului, o ceasca ciobita pictata cu inimioare sau o solnita de buzunar pictata in roz– genul de lucruri care ar arata perfect la o petrecere data de Palarierul Nebun in Aventurile lui Alice in Tara Minunilor.

Christopher are aproape sase luni. Mi se pare ca il cunosc insa de o viata intreaga. Uneori, cand privirile noastre se intalnesc, rolurile pe care le jucam dispar. Eu nu mai sunt tatal lui, iar el nu mai este fiul meu, ci suntem doua suflete prietene care isi petrec timpul impreuna. Am trait de nenumarate ori aceeasi experienta si cu Bo. Nu-mi pot imagina viata mea fara cei doi, si mi se pare ca ne-a fost dat dintotdeauna sa fim impreuna. Louise crede ca noi ne alegem familia care ne poate oferi exact lectiile si daturile de care avem cea mai mare nevoie in aceasta viata. In cartea ei, Poti sa iti vindeci viata, ea spune:

Eu cred ca ne aflam cu totii intr-o calatorie nesfarsita de-a lungul eternitatii. Noi venim pe aceasta planeta pentru a invata anumite lectii particulare, care ne sunt necesare pentru evolutia noastra spirituala. In acest scop, ne alegem singuri sexul, culoarea pielii, tara, dupa care ne cautam cei mai potriviti parinti care ne pot„oglindi” tiparele pe care dorim sa le manifestam.

Hollie si Bo suna si imi spun ca se afla in drum spre casa, aducand daruri pentru Christopher si pentru mine. Inchid telefonul si remarc ca fiul meu zambeste. De altfel, Christopher zambeste foarte des. Majoritatea bebelusilor fac acelasi lucru. Aceasta este natura lor. Cand Christopher intra insa in aceasta stare de spirit, nu se mai poate opri. Le zambeste tuturor, inclusiv obiectelor neanimate, cum ar fi o vaza goala, un aspirator sau o surubelnita. Il iau pe Christopher in brate si il duc in fata oglinzii de deasupra semineului.

– Draga Christopher, imi face placere sa ti-l prezint pe Christopher, ii spun, aratandu-i reflexia din oglinda. Christopher nu mai zambeste. Acest lucru ma ia prin surprindere. Eram convins ca va zambi mai abitir ca oricand cand isi va vedea imaginea reflectata de oglinda. La urma urmelor, le zambeste tuturor celorlalte lucruri. Ii prezint din nou lui Christopher reflexia lui. Si de aceasta data, zambetul ii dispare de pe fata. De fapt, nu mai are nicio expresie. Este ca si cum nu ar fi vazut nimic. Nici macar o vaza goala.

De ce a refuzat Christopher sa ii zambeasca reflexiei sale? Ei bine, am facut niste cercetari referitoare la psihologia dezvoltarii copilului si am descoperit ca incapacitatea de a-si zambi propriei reflexii este comuna tuturor bebelusilor. Ei nu se recunosc pe ei insisi. De ce? Am intrebat-o pe Louise ce crede.

– Bebelusii nu se identifica inca cu corpul lor, mi-a raspuns ea, ca si cum ar fi fost evident de la sine, in maniera care ii este caracteristica.

Bebelusii sunt ca niste suflete-pasari care zboara pe deasupra corpului lor, fara sa se grabeasca insa sa coboare in acestea. Atunci cand se vad in oglinda, ei nu gandesc:„Acesta sunt eu”, sau„Acest corp este al meu”. Bebelusii sunt constiinta pura. ei nu cunosc inca gandul de eu. Nu au o imagine de sine. Nu experimenteaza inca nevrozele, identificandu-se plenar cu binecuvantarea originala a spiritului lor. Bebelusii se identifica numai cu fata lor originara, dupa cum o numesc budistii, care este fata sufletului lor.

Copiii incep sa se identifice de regula cu imaginea din oglinda abia dupa 15-18 luni de la nastere. Aceasta este Etapa Oglinzii, sau stade du miroir, dupa cum o numeste psihanalistul Jacques Lacan. Nu-i de mirare ca Elliot se distra atat de abitir la festinul nostru de Sarbatoarea Recunostintei. Cu siguranta, cand va ajunge la varsta lui Elliot, Christopher va incepe la randul lui sa isi sarute imaginea din oglinda, inclusiv cea reflectata de oglinda rotunda din baie, de lingurile stralucitoare, de sosierele din otel inoxidabil, de manerele din sticla ale usilor si de orice alt obiect care ii va surprinde reflexia.

Incepand de la trei ani, oglinda devine prietena copilului. Copiilor le place ce vad in oglinda. Aceasta este perioada in care invata ca:„am un corp”. Identificarea cu acesta este inca foarte redusa. Ei nu se identifica plenar cu corpul lor, dar il considera o forma necesara pentru experienta umana. De aceea, incearca diferite expresii faciale, diferite poze, diferite gesturi, ba chiar inventeaza dansuri amuzante. Christopher si Bo sunt foarte amuzati de imaginea pe care o vad in oglinda. Ei joaca adeseori jocuri cu imaginea lor, la fel ca Peter Pan cu umbra sa.

Experimentarea cu ideea de eu este amuzanta o vreme, dar nu pentru totdeauna. Pe masura ce ne asumam identitatea unui sine separat– egoul– in psihologia noastra se produce o schimbare. Noi devenim sensibili in fata oglinzii. Daca suntem filmati, ne simtim stanjeniti. Fie ne dorim excesiv atentia celorlalti, fie o evitam. Incepem sa uitam astfel treptat de iubire si sa cadem in ghearele fricii. Incepem sa ne judecam pe noi insine si ne uitam fata originara. Imaginea de sine care ne apare in oglinda este alcatuita din judecati. Ea nu reprezinta eul nostru real.

Sufletul-pasare– care reprezinta adevarata noastra natura– continua sa cante, dar ne vine din ce in ce mai greu sa ii auzim cantecul din cauza imaginii de sine (egoului), care se simte separata si tematoare. Frumusetea pe care o vedeam candva in oglinda nu a disparut, dar acum este distorsionata de judecata de sine. Daca incetam sa ne mai judecam pe noi insine, noi o putem revedea instantaneu. Din pacate, de-a lungul anilor am invatat sa ne identificam cu judecata si autocritica. Ne-am autoconvins ca judecata este sinonima cu vederea clara, dar in realitate lucrurile stau chiar pe dos: noi nu ne putem vedea clar (pe noi, dar si lumea exterioara) decat atunci cand nu ne (o) mai judecam.

 

Mitul inadecvarii

– Prima mea incercare de sinucidere s-a produs la varsta de noua ani, imi spune Louise.

– Ce s-a intamplat? o intreb.

– Pai, slava cerului, nu a functionat.

– Lumea nu ar fi cunoscut-o niciodata pe Louise Hay, dar ar fi functionat.

– E drept, imi raspunde Louise cu un zambet.

– Deci, ce s-a intamplat?

– Mi s-a spus sa nu mai mananc niciodata bobite din copacii de pe deal, caci sunt otravitoare si voi muri. Intr-o zi, cand viata mi se parea cu deosebire nedreapta, am mancat mai multe bobite si m-am intins la sol, ca sa mor.

Stau cu Louise in fata oglinzii mari de un stat de om din biroul ei, in casa ei din San Diego, si ne impartasim povestile din copilarie. A fost ideea lui Louise sa facem acest lucru in fata oglinzii. Atunci cand vorbeste cu mine, se uita direct la oglinda, pastrand contactul ocular cu reflexia ei. Onestitatea si vulnerabilitatea pe care le afiseaza ma uimesc la culme. Vocea ii este blanda in timp ce isi aminteste de copilaria ei. Cuvintele sale reverbereaza o anumita tristete. Pare plina de compasiune fata de sinele ei de la varsta de noua ani.

– De ce ai vrut sa te sinucizi? o intreb.

– Nu ma simteam demna de a fi iubita.

– Te-ai simtit vreodata demna de a fi iubita?

– Da, la inceput. Dar totul a luat-o razna cand parintii mei au divortat. Mama s-a recasatorit cu un barbat care m-a abuzat fizic si sexual. A existat foarte multa violenta acasa la noi.

– Imi pare rau sa aud asta, Lulu.

– Principalul mesaj al familiei mele a fost:„Nu merit sa fiu iubita”, continua ea.

Cand Louise era adolescenta, un vecin a violat-o. Barbatul a fost condamnat la 16 ani de inchisoare. Louise a plecat de acasa la 15 ani.

– Nu imi doream decat ca oamenii sa fie buni cu mine, dar nu aveam nicio idee cum puteam face eu insami acelasi lucru.

Lucrurile au mers din rau in mai rau.

– Eram insetata de dragoste, asa ca am devenit un magnet pentru abuzuri.

Louise s-a culcat cu orice barbat care ii arata cat de cat bunatate. In scurt timp, a ramas insarcinata.

– Nu puteam avea grija de un copil, caci nu stiam sa am grija nici macar de mine insami.

Cand imi vine randul sa imi spun povestea copilariei, Louise ma intreaba:

– Ce ti-ai dorit cel mai mult cand erai copil?

M-am uitat in ochii reflexiei mele din oglinda. La inceput, nu mi-a trecut nimic prin minte. In scurt timp, amintirile mi-au revenit insa.

– Imi doream sa fiu vazut.

Louise ma intreaba ce vreau sa spun cu asta.

– Simteam ca mi-as fi dorit ca altcineva sa imi spuna cine sunt, de ce ma aflu aici si ca totul va fi bine.

Cand eram copil, imi puneam foarte multe intrebari, inclusiv cele„mari”, precum:„Cine sunt eu?”,„Ce este real?” si„De ce am o viata?”

Cand eram mic, ne-am mutat dintr-o casa in alta. Mama isi dorea sa se mute tot mai departe de parintii ei. Tata era intotdeauna ocupat sa alerge dupa un loc de munca. La un moment dat, am ajuns in Winchester, nu departe de familia mamei. Am inchiriat aici o casuta numita Honeysuckle Cottage[1], si am foarte multe amintiri fericite din aceasta perioada. Mai tarziu, cand aveam noua ani, ne-am mutat intr-un sat numit Littleton[2], intr-o casa numita„Shadows[3]”. Mi s-a parut un nume ciudat pentru o casa.

– Te-au iubit parintii tai? ma intreaba Louise.

– Da, cu siguranta, dar a fost complicat.

– Ce s-a intamplat?

Mama suferea de depresie. Aceasta aparea si disparea, apoi revenea din nou, intotdeauna pe neasteptate. Uneori dura saptamani. In acele perioade, mama nu facea altceva decat sa stea in pat, iar noi ne rugam ca medicamentele sa isi faca efectul. Alteori era internata in diferite spitale de psihiatrie, dar ori de cate ori ajungea in astfel de institutii, incerca sa se sinucida.

– Si tatal tau? ma intreaba Louise.

– Avea si tata demonii lui.

Cand aveam 15 ani, am aflat cu uimire ca tata avea o problema cu alcoolul. Ne-a promis sa se lase de baut. A si facut-o, de foarte multe ori. In cele din urma, a plecat de acasa si si-a petrecut ultimii zece ani din viata (in cea mai mare parte) fara adapost, trecand de la o institutie la alta (din cele care ofera adapost temporar oamenilor strazii). A fost un cosmar sa traiesc cu doi parinti care sufereau atat de mult. Cei din familia mea s-au iubit cat au putut de mult, dar niciunul dintre noi nu ne simteam demni de a fi iubiti in interiorul nostru. Niciunul nu ar fi putut spune vreodata:„Merit sa fiu iubit”, cu toata sinceritatea.

„Realitatea fiintei tale este ca meriti sa fii iubit”.

Louise Hay, Ganduri din inima

Eu si Louise avem aceeasi filozofie legata de natura esentiala a oamenilor. Amandoi suntem constienti ca adevarul fundamental al tuturor oamenilor, inclusiv al tau, este:„Eu merit sa fiu iubit”. Iubirea nu este doar un sentiment sau o emotie. Ea este adevarata noastra natura. Este ADN-ul nostru spiritual. Este cantecul inimii noastre. Este constiinta sufletului nostru. Daca avem noroc, acest adevar fundamental–„eu merit sa fiu iubit”– este oglindit in copilarie de parintii nostri, de scoala, de biserica, de prieteniile si de celelalte relatii ale noastre.

Oglindirea este o parte esentiala a copilariei. Scopul ei suprem este afirmarea adevarului fundamental:„Eu merit sa fiu iubit”. Noi experimentam adorabilitatea noastra eterna prin intermediul acestei oglindiri afirmative. Avem incredere in ceea ce suntem si crestem, devenind adulti maturi care reprezinta o prezenta plina de iubire in aceasta lume.

Adevarul fundamental„eu merit sa fiu iubit” are si un opus: teama fundamentala ca:„nu merit sa fiu iubit”. Aceasta teama este intarita de oglindirile nefericite din copilarie. In conversatia noastra din fata oglinzii, Louise imi spune:

– Eu am fost crescuta de doi oameni care nu simteau ca merita sa fie iubiti. De aceea, ei nu m-au putut invata nici pe mine acest lucru, caci nu il cunosteau ei insisi.

Parintii trebuie sa isi cunoasca adevarul fundamental al propriei lor naturi pentru a-si ajuta copiii sa se iubeasca pe sine.

Teama fundamentala ca„nu merit sa fiu iubit” este falsa. Ea reprezinta doar o poveste. Pare adevarata numai pentru ca ne identificam cu ea, fapt care ne impiedica sa ne bucuram de propria noastra companie. In acest fel, noi ne indepartam de noi insine. Uitam de sufletul-pasare care reprezinta adevarata noastra natura, iar lumea exterioara devine un simbol al acestei temeri. Ne este teama sa ne privim in oglinda.„Cand trec pe langa o oglinda, grabesc pasul”, a declarat odata actorul Bill Nighy. Teama ca nu meritam sa fim iubiti ne infecteaza psihicul, care devine imbacsit si plin de judecati autocritice:„Exista ceva in neregula cu mine; sunt rau; nu valorez nimic”.

Daca este cuplata cu obisnuinta judecatii autocritice, aceasta teama fundamentala ne face sa experimentam ceea ce eu numesc mitul inadecvarii, care se exprima printr-un dialog interior de gen:

Nu sunt suficient de bun.

Nu sunt suficient de inteligent.

Nu am un succes suficient de mare.

Nu sunt suficient de frumos.

Nu sunt suficient de puternic.

Nu sunt suficient de interesant.

Nu sunt suficient de creativ.

Nu sunt suficient de bogat.

Nu sunt suficient de slab.

Nu sunt suficient de important.

– S-a dovedit ca aceasta teama de a nu fi„suficient de” a fost prezenta in toti cei cu care am lucrat vreodata, imi spune Louise.

Mitul inadecvarii nu are nimic de-a face cu sufletul-pasare, cu adevarata noastra natura. Aceasta nevrednicie este invatata, nu ne nastem cu ea. Ea apartine imaginii noastre temporare de sine, pe care o manifestam pana cand devine prea dureroasa pentru a o mai sustine. La un moment dat, noi cadem in genunchi si spunem:„Vreau sa imi vindec viata” si„Trebuie sa existe si o alta cale”. Nu putem transcende mitul inadecvarii decat atunci cand suntem dispusi sa acceptam din nou adevarul fundamental potrivit caruia:„Eu merit sa fiu iubit”.

 

Principiul oglinzii

– Prima data cand am lucrat cu oglinda nu mi-a fost deloc usor, imi spune Louise.

– Ce s-a intamplat?

– Imi cautam defectele. Si am gasit suficient de multe! imi raspunde ea zambind.

– Cum ar fi?

– O, de pilda ca sprancenele mele nu erau perfect drepte. Ca aveam prea multe riduri. Ca buzele mele nu aveau forma dorita de mine. Lista era interminabila.

– Trebuie sa iti fi fost greu.

– Eram foarte dura cu mine in acea perioada din viata mea.

Prima mea experienta de lucru cu oglinda a fost similara cu cea a lui Louise. Cand m-am privit in oglinda, m-am trezit fata in fata cu nenumaratele judecati critice pe care le aveam fata de mine insumi. Unele se refereau la felul in care aratam. De pilda, nu-mi placea zambetul meu. Imi doream un zambet diferit– cumva mai bun.„Nu sunt fotogenic”, mi-am spus. Celelalte judecati critice erau chiar mai personale, condamnandu-ma. Erau ganduri specifice ale mitului inadecvarii, de gen:„Nu am un succes suficient de mare. Nu sunt suficient de talentat. Nu am facut mare lucru cu viata mea. Nu sunt suficient de bun si nu voi fi niciodata”.

– Ai fost vreodata tentata sa nu mai lucrezi cu oglinda? O intreb pe Louise.

– Da, dar am avut un maestru deosebit, in care aveam incredere, iar acesta m-a ajutat sa ma simt in siguranta in fata oglinzii.

– Cum a reusit?

– Ei bine, mi-a explicat ca nu oglinda ma judeca, ci eu insami. Prin urmare, nu aveam de ce sa ma tem de oglinda.

– Aceasta este cheia lucrului cu oglinda.

– Asa este, ma aproba Louise. Maestrul meu mi-a explicat de asemenea ca atunci cand ma privesc in oglinda, eu nu imi judec decat infatisarea aparenta. Nu ma uit cu adevarat la mine insami.

– Deci, ai continuat sa lucrezi cu oglinda.

– Da, si dupa o vreme am inceput sa observ mici miracole.

– Mici miracole!?

– Cum ar fi trecerea semaforului pe culoarea verde cand ajungeam eu la el sau gasirea unui loc ideal intr-o parcare supra-aglomerata! imi raspunde ea razand in hohote.

– Ce vrei sa spui cu asta?

– Ei bine, mi se parea ca semaforul isi schimba culoarea special pentru mine. Sau gaseam un loc liber in zone in care era aproape imposibil sa parchezi. Am inceput sa ma integrez mai bine in ritmul vietii. Am redus presiunea asupra mea, iar viata mi-a raspuns cu aceeasi moneda.

Si eu am avut un maestru bun care m-a invatat sa lucrez cu oglinda. Este vorba de Louise Hay! Louise este considerata o pioniera in privinta lucrului cu oglinda, despre care a vorbit lumii de peste 40 de ani.„Lucrul cu oglinda” este numele pe care il da Louise unui numar de exercitii pe care trebuie sa le practici in fata oglinzii. Acestea includ meditatii, afirmatii si interogatii pe care le-a inclus in programul ei„Vindeca-ti singur viata”. Personal, folosesc lucrul cu oglinda cu cursantii mei de la Proiectul Fericirea si cu cei care urmeaza programul meu de trei zile intitulat Adorabilitatea.

Principiul oglinzii este numele pe care il dau eu conceptului care sta la baza lucrului cu oglinda. El reprezinta cheia intelegerii motivului pentru care lucrul cu oglinda este atat de puternic transformator si vindecator. Principiul oglinzii iti ofera inclusiv motivatia de care ai nevoie pentru a continua sa lucrezi cu oglinda atunci cand incepi sa opui rezistenta. El afirma ca: relatia ta cu tine insuti este oglindita de relatia ta cu ceilalti oameni si cu intreaga realitate.

Cu alte cuvinte, relatia pe care o ai cu tine insuti se reflecta in relatia ta cu familia si cu prietenii, cu partenerii de cuplu si cu strainii, cu autoritatile si cu rivalii, cu eroii pozitivi si cu cei negativi. Spre exemplu, relatia pe care o ai cu tine insuti se oglindeste in relatia ta cu:

timpul: capacitatea de a-ti face timp pentru ceea ce este cu adevarat important;

spatiul: capacitatea de a te bucura de darurile solitudinii;

succesul: capacitatea de a-ti asculta inima;

fericirea: capacitatea de a-ti urmari bucuria;

sanatatea: capacitatea de a-ti ingriji corpul;

creativitatea: capacitatea de a renunta la autocritici;

calauzirea: increderea in intelepciunea ta interioara;

abundenta: capacitatea de a fi prezent;

iubirea: capacitatea de a fi vulnerabil;

spiritualitatea: capacitatea de a fi deschis.

Principiul oglinzii iti arata de ce suferi si cum te poti vindeca, cum te blochezi singur si cum te poti elibera. El este cheia iubirii de sine si a acceptarii iubirii vietii. Intelegerea modului de operare a principiului oglinzii te ajuta sa faci alegeri bune in domeniul relatiilor, al muncii si al vietii in general. De aceea, inainte de a merge mai departe, iti propun sa analizam mai amanuntit Principiul oglinzii:

Psihicul este o oglinda. Psihicul tau este o oglinda a imaginii tale de sine. Perceptia identitatii tale iti influenteaza toate gandurile cu care te identifici. Cu alte cuvinte, tu gandesti exact ca persoana pe care o vezi in oglinda.

– Candva credeam ca sunt o victima a lumii, imi spune Louise. Psihicul meu era plin de temeri, de cinism si de mecanisme defensive. Viata incerca sa ma iubeasca, dar nu aveam incredere in ea. Nu puteam crede acest lucru, pentru ca nu il intelegeam.

Modalitatea cea mai eficienta de a-ti schimba psihicul consta in schimbarea mintii (gandurilor).

Lumea este o oglinda. Perceptia este subiectiva, nu obiectiva. Creierul recepteaza intre 10-11 milioane de biti de informatie in fiecare secunda, potrivit unor estimari. El ar exploda daca ar incerca sa proceseze toate aceste informatii. De aceea, le filtreaza si ne prezinta circa 2000 de biti de informatie pe secunda. Imaginea ta de sine este un filtru. Tu vezi numai lucrurile cu care te identifici. Noi nu vedem lucrurile asa cum sunt, ci asa cum suntem noi. De aceea, ne raportam la aceasta lume ca la un rai sau ca la un iad, ca la un dar sau ca la o incercare, ca la o inchisoare sau ca la o clasa, ca la un camp de batalie sau ca la o gradina, ca la un loc de munca sau ca la un teren de joaca, ca la un cosmar sau ca la o piesa de teatru.

Relatiile sunt o oglinda. Ori de cate ori ne intalnim cu altcineva, noi ne intalnim cu o fateta a noastra. Descoperim astfel ca suntem diferiti in unele privinte, dar similari in cele mai multe. Noi experimentam ceea ce investim intr-o relatie. De multe ori, ceea ce lipseste dintr-o relatie este exact ceea ce refuzam noi sa investim. Uneori, noi proiectam asupra celuilalt adevarul fundamental:„Merit sa fiu iubit”, iar alteori teama fundamentala:„Nu merit sa fiu iubit”. Cu cat ne iubim mai putin pe noi insine, cu atat mai greu ne vine sa ii lasam pe ceilalti sa ne iubeasca. Invers, cu cat ne iubim mai mult pe noi insine, cu atat mai usor ne vine sa recunoastem cat de iubiti suntem.

Viata este o oglinda.„Atunci cand crestem, noi avem tendinta de a recrea mediul emotional din primii ani de viata, scrie Louise in Iubeste-te si vindeca-ti viata. Avem de asemenea tendinta de a recrea in relatiile noastre personale relatiile pe care le-am avut cu parintii nostri”. Viata este o expresie a identitatii pe care ne-o asumam. Ea ne oglindeste valorile, etica si alegerile. Ne arata ce gandim. Reflecta ceea ce credem ca meritam sau nu meritam, pe cine invinovatim si ce responsabilitati ne asumam.

Principiul oglinzii iti ofera cheia pentru experimentarea„micilor miracole” ale vietii. El este descris perfect in Cursul de miracole:„Perceptia este o oglinda, nu o realitate. Ceea ce privesc este propria mea stare de spirit, reflectata in exterior”. Textul continua astfel:

Proiectia creeaza perceptia. Lumea pe care o vezi nu este altceva decat ceea ce i-ai oferit tu insuti. Ea nu este nimic mai mult, dar nici mai putin decat atat. De aceea, ea pare importanta pentru tine. Ea este martora starii tale de spirit, imaginea exterioara a starii tale interioare. Omul percepe ceea ce gandeste. Prin urmare, nu incerca sa schimbi lumea, ci opteaza pentru a-ti schimba gandurile legate de ea.

 

Miracolul iubirii de sine

In camera mea am o oglinda, pe care o numesc Oglinda mea Magica. In interiorul acestei oglinzi se afla cea mai buna prietena a mea.

Louise Hay, Aventurile lui Lulu

– La inceput nu mi-a fost deloc usor sa lucrez cu oglinda, spune Louise salii pline cu cursanti la seminarul meu de cinci zile intitulat Predarea fericirii. Imi venea extrem de greu sa imi spun:„Te iubesc, Louise”. Am varsat foarte multe lacrimi si am avut nevoie de foarte multa practica. A trebuit sa ma impotrivesc propriei mele rezistente ori de cate ori imi spuneam:„Te iubesc”. Dar am reusit, si sunt fericita ca am facut-o, caci lucrul cu oglinda mi-a transformat viata.

La seminar participa 150 de oameni, care ii sorb literalmente cuvintele lui Louise. Printre cursanti se numara multi psihologi, terapeuti si antrenori, care aplica lucrul cu oglinda atat in plan personal cat si in plan profesional. Louise a venit la seminar in calitate de cursanta, pentru a-si largi orizontul. Cand am ajuns insa la modulul referitor la lucrul cu oglinda, nu m-am putut stapani sa ma folosesc de oportunitate pentru a o ruga pe Louise sa ne spuna cateva cuvinte, si din fericire a acceptat.

Louise ne-a povestit despre una din primele revelatii pe care le-a avut lucrand cu oglinda:

– Intr-o zi, m-am decis sa incerc un mic exercitiu. M-am privit in oglinda si mi-am spus:„Sunt frumoasa si toata lumea ma iubeste”. De buna seama, nu credeam o iota la inceput, dar am avut rabdare cu mine insami, iar in scurt timp mi-a devenit mai usor sa o fac. In restul zilei, imi spuneam ori de cate ori imi aduceam aminte:„Sunt frumoasa si toata lumea ma iubeste”. Acest lucru ma facea sa zambesc. Dar cel mai uimitor mi s-a parut felul in care reactionau oamenii. Toata lumea se purta mai frumos cu mine. In acea zi am experimentat un miracol– miracolul iubirii de sine.

Ma folosesc de prilej pentru a o intreba pe Louise care este scopul lucrului cu oglinda. Iata raspunsul ei, pe care l-am inregistrat:

– Adevaratul scop al lucrului cu oglinda este incetarea judecatii critice la adresa noastra si intelegerea adevaratei noastre identitati. Atunci cand practici cu perseverenta lucrul cu oglinda, ajungi sa iti vezi sublimul EU in toata splendoarea lui, fara sa te judeci, sa te critici sau sa te compari cu altcineva. Inveti sa ii spui:„Buna, copilul meu, astazi ne vom petrece timpul impreuna. Si devii astfel cel mai bun prieten al tau.

Raspunsul lui Louise imi aminteste de o practica sufita straveche numita Sarutarea Prietenului. Prietenul este scris cu P mare, caci se refera la Sinele Neconditionat– la pasarea-suflet a carei esenta este iubirea si care te iubeste foarte mult. Atunci cand practici Sarutarea Prietenului, tu iti conduci egoul (imaginea de sine) in fata Prietenului si experimentezi adevarul fundamental:„Merit sa fiu iubit”. Aceasta intalnire anuleaza orice perceptie gresita legata de identitatea personala. Ea te ajuta sa lasi in urma judecatile, criticile si comparatiile.

Atunci cand predau Principiul oglinzii, imi place sa le impartasesc participantilor un poem scris de Derek Walcott, intitulat„Iubirea de dupa iubire”. Este un poem minunat despre iubirea de sine, care identifica drama ce exista intre adevarul fundamental al Sinelui Neconditionat (Merit sa fiu iubit) si teama fundamentala a egoului (Nu merit sa fiu iubit). Walcott descrie astfel Sinele neconditionat:„strainul care a fost odata sinele tau”,„care iti cunoaste inima” si„care te-a iubit intreaga ta viata”. El ne incurajeaza sa ne lasam Sinele Neconditionat sa se imprieteneasca cu egoul nostru, care este plin de temeri si de judecati.„Desprinde-ti imaginea din oglinda, scrie el. Aseaza-te la festinul propriei tale vieti”.

Louise este de acord sa raspunda la intrebarile grupului. Prima intrebare se refera la greseala cea mai comuna pe care o fac oamenii atunci cand lucreaza cu oglinda.

– Cea mai mare greseala este nelucrarea cu oglinda, raspunde Louise. Foarte multi oameni refuza sa lucreze cu oglinda deoarece sunt convinsi ca aceasta metoda nu va da rezultate in cazul lor. Atunci cand incearca, ei se trezesc adeseori fata in fata cu judecatile lor legate de sine. Defectele pe care le vezi nu sunt adevarul tau launtric. Atunci cand te judeci pe tine insuti, ceea ce vezi sunt defecte. Atunci cand te iubesti pe tine insuti, ceea ce vezi este esenta ta.

Urmatoarea intrebare se refera la blocajele cele mai comune care apar atunci cand lucrezi cu oglinda.

– Lucrul cu oglinda nu poate avea efecte in teorie, ci doar in practica.

Altfel spus, cheia lucrului cu oglinda este practicarea lui si perseverenta. Louise este intrebata daca mai sunt zile in care ii vine greu sa se priveasca in oglinda.

– Da, dar exact in aceste zile stau cel mai mult in fata oglinzii, pana cand ajung sa ma simt mai bine.

Louise nu iese din casa pana cand nu se simte cu adevarat bine in pielea ei. La urma urmelor, lumea exterioara oglindeste ceea ce simtim in ceea ce ne priveste.

Ii pun lui Louise o ultima intrebare: care a fost darul cel mai minunat pe care l-a primit lucrand cu oglinda? Imi raspunde ca lucrul cu oglinda a invatat-o sa se iubeasca pe sine si i-a accelerat procesul de vindecare intr-o perioada in care a suferit de cancer vaginal, in urma cu aproape 40 de ani.

– Iubirea este un remediu miraculos, imi spune ea. Atunci cand esti dispus sa te iubesti mai mult, toate domeniile din viata ta devin mai armonioase.

Dupa aceste ultime cuvinte, Louise se pregateste de plecare, spunandu-mi ca de obicei:

– Retine: Viata te iubeste!

 

Practica 1: Lasa Viata sa te iubeasca

Iubeste-te cat de mult poti, si viata exterioara va oglindi aceasta iubire, reflectand-o asupra ta.

Louise Hay, Poti sa-ti vindeci viata

Am iesit la cina cu Louise la unul din restaurantele ei favorite din oras, Mr. A’s. Savuram impreuna mancarea excelenta, vinul rafinat adus din Burgundia si privelistea panoramica asupra orasului San Diego. Am venit de la Londra pentru o alta runda de conversatii pentru scrierea cartii de fata. Suntem amandoi entuziasmati si recunoscatori pentru ca putem lucra impreuna. In timpul mesei, ii ofer lui Louise un dar. Este o oglinjoara de buzunar din argint cu inscriptia„Viata te iubeste”. Louise imi zambeste. Deschide caseta si se uita in oglinda.

– Buna, Lulu, spune ea cu voce tare. Nu uita niciodata ca viata te iubeste si ca iti doreste tot ce poate fi mai bun pe lume. Totul este bine.

Face o scurta pauza, dupa care imi da oglinda.

– Acum e randul tau, pustiule, imi spune cu o sclipire sugubeata in ochi.

Prima practica spirituala pe care am creat-o pentru tine impreuna cu Louise combina iubirea de sine cu lucrul cu oglinda. Ea are doua parti si dureaza aproximativ 15 minute, dar beneficiile sale pot dura o viata intreaga. Singurul lucru de care ai nevoie este o oglinda, de orice marime. Nu uita sa o stergi bine inainte de a incepe. La urma urmelor, esti pe punctul de a te intalni cu cea mai importanta persoana din viata ta. Retine: relatia ta cu aceasta persoana (mai exact, cu tine) iti influenteaza relatiile cu toti ceilalti oameni si cu restul lumii exterioare.

Asadar, sa incepem! Asigura-te ca stai intr-o pozitie confortabila, priveste-te in oglinda si inspira adanc. Spune-ti:„Viata te iubeste (sau Viata ma iubeste)”, iar apoi expira. Nu uita de respiratie! Repeta acest lucru de zece ori. Observa-ti de fiecare data reactiile, mai exact, cele trei limbaje ale fiintei: senzatiile (mesajele corpului), sentimentele (gandurile inimii) si gandurile (comentariile mentale).

Noi iti recomandam sa notezi intr-un jurnal aceste reactii. Eu si Louise am facut acest lucru, pentru a ne putea urmari progresul in timp. Senzatiile ar putea include o contractie in zona pieptului, tensiuni faciale, deconectarea muschilor din jurul ochilor sau o usurinta generalizata. Sentimentele ar putea include o stare de tristete si de durere, sau una de speranta si fericire. Gandurile ar putea include comentarii de gen:„Nu pot face acest lucru” sau„Nu functioneaza pentru mine”. Nu-ti judeca reactiile, caci nu exista raspunsuri corecte. Dar mai presus de orice, nu incerca sa fii pozitiv, ci onest.

Observa faptul ca fraza„Viata te iubeste” nu contine decat trei cuvinte. Atat. Ea nu spune:„Viata te iubeste deoarece…”. Spre exemplu:„… deoarece esti un om bun” sau„… deoarece muncesti foarte mult”,„… deoarece tocmai ai obtinut o marire de salariu” sau„… deoarece echipa ta favorita de fotbal tocmai a castigat”. Intr-o maniera similara, ea nu spune:„Viata te va iubi daca…”, de gen:„… daca vei slabi cinci kilograme”,„daca te vei vindeca de acest cancer” sau„… daca iti vei gasi o iubita”.„Viata te iubeste” descrie o stare de iubire neconditionata.

Daca ai terminat cu cele zece runde ale afirmatiei„Viata te iubeste”, te invitam sa te privesti in oglinda si sa iti spui:„Astazi sunt dispus sa las viata sa ma iubeasca”. Observa-ti si de aceasta data reactiile. Si nu uita sa respiri. Repeta aceasta afirmatie pana cand incepi sa simti senzatii confortabile la nivelul corpului fizic, sentimente pozitive in inima si comentarii fericite in minte. Cheia succesului este vointa. Atunci cand iti doresti cu adevarat, orice este posibil.

– Te rog, incurajeaza-i pe oameni sa fie cat mai buni cu ei insisi atunci cand aplica aceasta practica, imi spune Louise in timp ce iau note pentru acest capitol. Stiu din experienta ca lucrul cu oglinda poate fi foarte conflictual la inceput. El iti reveleaza cele mai elementare temeri si cele mai teribile judecati autocritice. Daca vei continua insa sa te privesti in oglinda, mai devreme sau mai tarziu vei reusi sa treci de aceste judecati si sa te vezi asa cum esti cu adevarat.

Louise continua.

– Cheia succesului in lucrul cu oglinda este atitudinea ta. Este important sa nu fortezi lucrurile si sa adopti o atitudine cat mai jucausa. Daca te ajuta, nu-i mai spune lucrul cu oglinda, ci jocul cu oglinda.

Eu si Louise ne dorim sa practici zilnic aceasta tehnica, timp de sapte zile consecutive. Mai mult, am dori sa incepi chiar de astazi. Daca amani pentru mine, tehnica nu va deveni cu nimic mai usoara.

– Stiu din experienta personala ca daca imi gasesc astazi un pretext pentru amanarea tehnicii, maine ma voi folosi de acelasi pretext, imi spune Louise.

Retine: lucrul cu oglinda nu este teoretic, ci practic. Nu trebuie sa iti placa acest exercitiu sau sa fii de acord cu el, ci doar sa il aplici. In timp, el va deveni din ce in ce mai usor. Orice disconfort si orice rezistenta experimentezi la ora actuala vor disparea daca le vei accepta cu iubire. Daca preferi, poti face exercitiul cu ajutorul unui prieten, al unui terapeut sau al unui antrenor.

Adevaratul scop al acestei prime practici spirituale este sa te ajute sa te aliniezi in mod constient cu adevarul fundamental al fiintei tale:„Merit sa fiu iubit”. Atunci cand simti cu adevarat acest lucru, incepi sa il experimentezi inclusiv in lumea exterioara. Retine: lumea nu este altceva decat o oglinda. Nu exista nicio diferenta reala intre a-ti spune:„Te iubesc” si„Viata te iubeste”. Vorbim de aceeasi iubire. Atunci cand lasi viata sa te iubeasca, tu simti ca meriti sa fii iubit. Invers, atunci cand simti ca meriti sa fii iubit, tu lasi viata sa te iubeasca. Acum esti pregatit sa fii cel care esti cu adevarat.

Si o ultima observatie: aceasta practica nu isi propune sa te faca demn de a fi iubit. Tu esti deja demn de a fi iubit, caci esti o expresie sacra a iubirii divine. Asadar, nu se pune problema sa incepi sa meriti aceasta iubire, caci o meriti intru totul. Nu se pune problema sa te imbunatatesti in vreun fel, ci doar sa te accepti asa cum esti. Nu se pune problema sa te schimbi in vreun fel, ci doar sa iti schimbi opinia legata de sine. Nu se pune problema sa te reinventezi, ci dimpotriva, sa fii din ce in ce mai mult tu insuti.

Vom incheia primul capitol cu o rugaciune pe care am scris-o candva si pe care imi place sa o citesc adeseori la seminarele mele. Este intitulata Rugaciunea Iubirii. Noi credem ca ea sintetizeaza perfect spiritul iubirii si al acceptarii care reprezinta subiectul capitolului de fata.

Preaiubitule,

Este imposibil sa te judeci si sa stii cine esti.

Adevarul legat de sine nu poate fi judecat.

De aceea, uita de judecatile autocritice,

Si pentru un moment sacru,

Ingaduie-mi sa iti arat

Ceva absolut minunat.

Nu te mai judeca

Si priveste-te asa cum esti.

Ceea ce judeci nu este decat o imagine.

Cand si ultima judecata va disparea,

Tu te vei cunoaste asa cum esti in realitate.

Iubirea iti va aparea in oglinda ta launtrica

Si te va saluta ca o buna prietena.

Caci tu meriti sa fii iubit,

Intrucat esti creat din iubire.

[1] In traducere,„Casuta Alaptatului cu Miere”.

[2] De la“little”– mic.

[3] In traducere,“Umbre”.

Nr. de pagini: 224
Anul aparitiei: 2015

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 3.001 sec