Lucian Boia, Germanofilii. Elita intelectuala romaneasca in anii Primului Razboi Mondial (Editia, a 3-a)

Lucian Boia, Germanofilii. Elita intelectuala romaneasca in anii Primului Razboi Mondial (Editia, a 3-a)
-20%
Editura:
Anul publicării: 2014
Categoria: Carti diverse
45,47 lei
56,84 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Cuprins Cuvant inainte......................................... 7 Abrevieri 9 Partea L ROMANII SI RAZBOIUL........................ 11 1. Privire istoriografica............................... 13 2. Partide, politicieni, optiuni.......................... 33 3. Tara, opinia, elita 59 4. Ziaristi, scriitori, istorici, academicieni 105 5. Universitarii 126 6. Orientari, re orientari, dezorientari 137 Partea a II-a. OAMENI, IDEI, ATITUDINI 147 Felix Aderca 149 Grigore Antipa 152 Zamfir C. Arbure 159 Tudor Arghezi 164 Dinu C. Arion 169 Virgil Arion 171 Bazil G. Assan 176 Victor Babes 178 D. V. Barnoschi 183 Jean Bart 185 LA. Bassarabescu 187 Ilie Barbulescu 189 Ioan Bianu 192 Martha Bibescu 201 IoanBogdan 209 Alexandru Bogdan-Pitesti 215 Octav Botez 223 Traian Bratu 226 B. Branisteanu 228 Fratii Caragiale: Mateiu si Luca 231 Cuvant inainte Cartea aceasta isi propune sa risipeasca o iluzie intretinuta de istorici si acceptata ca un adevar: credinta ca ar fi existat in anii Primului Razboi Mondial, in ciuda catorva opinii divergente, indeosebi in randul oamenilor politici, o cvasiunanimitate in jurul "idealului national", in sensul intrarii Romaniei in conflict, impotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei. La nivelul elitei intelectuale, o asemenea asertiune nu se verifica; realitatea se dovedeste a fi aceea a unei impartiri destul de echilibrate intre partizanii si adversarii unei asemenea interventii. Am preluat termenul de "germanofili", lansat in perioada neutralitatii, atunci cu inteles net peiorativ, pe care il folosesc insa fara nici o conotatie devalorizanta sau valorizanta, relativizandu-l, de altfel, si nuantandu-l, prin punerea intre ghilimele. Nuantarea si relativizarea se recomanda din mai multe motive. Mai intai, chiar daca o buna parte dintre "germanofili" - dar nu toti - erau de formatie germana si in principiu inclinati spre Germania sau spre Austria, motivul principal care-i anima nu era atat atasamentul fata de Puterile Centrale, cat teama de Rusia; erau mai mult "rusofobi" decat "germanofili". In al doilea rand, printre "germanofili", optiunea neutralitatii intrunea mai multe adeziuni decat varianta intrarii in razboi, alaturi de Puterile Centrale. Intensitatea manifestarilor e de asemenea foarte diferita: sunt "germanofili" care-si asuma categoric opinia, altii care se exprima prudent sau echivoc, altii care tac pur si simplu. Ceea ce-i asaza pe toti in aceeasi categorie nu e atat solutia aleasa, cat varianta respinsa: nu vor razboi impotriva Puterilor Centrale. "Germanofilia" se infatiseaza astfel ca un concept "unificator" ale carui sensuri se cer disociate si individualizate; intr-un fel sau altul "eticheta" isi are partea ei de justificare, atat in cazul adversarilor Rusiei, care inevitabil mizau pe Germania, cat si atunci cand e vorba de neutralisti, dat fiind ca Puterile Centrale aveau putine sanse sa obtina mai mult decat neutralitatea Romaniei, in schimb, se temeau, pe buna dreptate, de trecerea ei in tabara adversa. Lucrarea juxtapune doua procedee de investigatie. In prima sectiune, abordarea este structurala: "germanofilii" sunt clasati pe medii si categorii. A doua sectiune examineaza optiunile si destinele individuale, sub forma unui catalog, dispus alfabetic, de personalitati "germanofile" ale vietii intelectuale (principalii oameni politici apar, separat, intr-un capitol al primei sectiuni; sunt cateva cazuri unde nu se poate disocia intre apartenenta la elita politica sau la cea intelectuala: pe Titu Maiorescu, prezent in prima categorie, nu l-am mai reluat si in sectiunea urmatoare, si invers, pe C. Stere, urmand sa-I tratez mai pe larg, l-am inclus printre membrii elitei intelectuale). In sfarsit, situatia neasteptata si dezagreabila in care s-au trezit "germanofilii" a doua zi dupa razboi este evocata intr-un epilog, cu prelungiri si in biografia ulterioara a unora dintre ei. Partea 1 ROMANII SI RAZBOIUL Privire istoriografica Crearea Romaniei Mari a avut un impact considerabil asupra imaginarului istoric al romanilor si, in buna masura, a impus o anume orientare chiar printre istoricii de meserie. A castigat teren interpretarea "unitara" a trecutului, izvorata din convingerea ca momentul 1918 inseamna incununarea necesara si obiectiva a intregii istorii anterioare. Alaturarea tuturor provincii lor romanesti intr-un singur stat aparea ca deziderat suprem al natiunii. Totusi, tinuturile alipite erau dispuse intr-o ierarhie simbolica, potrivit careia Transilvania stralucea mai puternic decat celelalte. Aceasta, desi "de savarsirea unitatii nationale" implica in egala masura Basarabia si Bucovina. De altfel, sarbatoarea nationala a Romaniei a devenit, dupa caderea comunismului, ziua de 1 decembrie 1918, momentul proclamarii unirii Transilvaniei. S-a considerat si atunci (de catre majoritatea oamenilor politici si a opiniei publice) si se considera si acum, ca un adevar de la sine inteles, ca decizia normala si patriotica era in 1916 intrarea in razboi impotriva Austro-Ungariei pentru eliberarea romanilor de peste munti, chiar daca aceasta alegere presupunea o alianta cu Rusia, asupritoare a romanilor basarabeni. Cum, pana la urma, ca o consecinta a rasturnarilor revolutionare din Rusia, Basarabia a intrat si ea intre frontierele Romaniei, justetea alegerii din 1916 parea cu atat mai mult confirmata. In raport cu mersul cunoscut al evenimentelor, solutiile divergente sau rezervele manifestate in epoca nu puteau fi considerate decat marginale, sustinatorii lor, oricum minoritari, dar deveniti si mai minoritari in reprezentarile istorice ulterioare, urmand sa fie sau complet discreditati, sau, cu timpul, mai subtil si mai eficient, sa-si vada "vina" relativizata si atenuata (uneori in ciuda evidentelor), astfel incat punctele lor de vedere sa nu mai para opuse marelui proiect national. La doar cativa ani dupa razboi si de la Marea Unire, Constantin Kiritescu (1876-1965) publica cea dintai mare sinteza consacrata evenimentelor respective. Desi autorul nu era istoric de formatie, Istoria razboiului pentru intregirea Romaniei (editia 1, 2 volume, 1922-1924; editia a II-a, 3 volume, 1925-1927) ramane pana astazi cea mai temeinica evocare a acestei teme cruciale. Sa nu cautam insa la Kiritescu prea multa intelegere pentru cei care au gandit si au actionat altfel. Liderii "germanofili" Petre P. Carp, Alexandru Marghiloman, Constantin Stere sunt tratati fara menajamente, indeosebi pentru faptul de a fi ramas fideli convingerilor lor si dupa intrarea Romaniei in razboi, mai precis sub ocupatia germana. Autorul ne asigura insa ca "adeptii politicii germane se puteau numara pe degete". Unii erau pur si simplu cumparati cu bani straini. "Au produs deosebita intristare vanzarea unui fost presedinte al Ligii culturale, apoi aceea a unuia din cei mai de talent din scriitorii nostri, ardelean de origina, caruia batranetea si saracia nu-i puteau ierta tradarea... "1 Tradatorii nu merita sa le fie pomenit nici numele. Cel dintai este Virgil Arion, profesor la Universitatea din Iasi, celalalt, marele scriitor Ioan Slavici. Asa se prezinta prima faza. Urmatoarea are cu totul alta logica. Sunt primii ani ai comunismului romanesc, ilustrati in istoriografie prin faimosul manual al lui Mihail Roller (1908-1958), intitulat in prima lui versiune, din 1947 si 1948, Istoria Romaniei, iar apoi, pentru a se demarca de orice conotatii nationale, folosind strict sigla republicii comuniste, Istoria R. P. R. (editiile din 1952 si 1956). Pentru Roller si colaboratorii sai, care vad trecutul din perspectiva exclusiva a luptei de clasa, Primul Razboi Mondial a avut un caracter imperialist, la fel de nedrept pentru toti participantii, din ambele tabere. Sunt condamnati in egala masura partizanii Antantei si ai Puterilor Centrale, ca si profitorii politicii de neutralitate. Singura solutie corecta ar fi fost transformarea razboiului imperialist intr-un razboi impotriva burgheziei. Antinationalismul anilor '50 a evoluat - e trasatura frapanta a comunismului romanesc - exact spre opusul sau: nationalismul epocii Ceausescu (desi cuvantul "nationalism" a ramas formal exclus din vocabularul comunist). Primul Razboi Mondial a continuat sa fie imperialist, dar cu exceptia unei tari, a carei participare a devenit dreapta: fireste, Romania! In 1968, la 50 de ani de la "Marea Unire", s-au tinut simpozioane si s-au publicat carti: Desavarsirea unificarii statului national roman. Unirea Transilvaniei cu vechea Romanie (sub redactia lui Miron Constantinescu si Stefan Pascu) da tonul noului model istoriografic. Mai intai, in sensul general al ideologiei comuniste, totul se aseza in mersul obiectiv al istoriei, aspiratia spre unitate devenind o caracteristica a intregului trecut romanesc. Apoi, accentul cadea si mai puternic sau chiar exclusiv asupra Transilvaniei, dat fiind ca discretia se impunea cu privire la Basarabia, reanexata de Uniunea Sovietica, si chiar in ceea ce priveste Bucovina, a carei jumatate nordica avusese aceeasi soarta cu Basarabia. In sfarsit, unanimismul comunist se aplica si actorilor acelor evenimente istorice. Pana si lupta de clasa se estompa. Romanii trebuiau sa dea exemplul unitatii de gandire si de actiune in momentul cel mai de seama al istoriei lor. Desavarsirea... il pomeneste in treacat pe Carp, il ignora pe Stere (greu de mentionat fara atingerea problemei basarabene) si-l trateaza cu ingaduinta, oricum fara judecati aspre, pe Marghiloman. Oamenii de cultura apar cu totii, intr-un fel sau altul, partizani ai unirii Transilvaniei. Slavici e adus in discutie in repetate randuri, ca exponent al ideii nationale, fara nici o referire, se intelege, la luarile lui de pozitie din timpul razboiului, care i-au atras condamnarea la inchisoare in 1919. De o ironie involuntara este si evocarea lui Victor Babes si Ioan Bogdan, ca figuri reprezentative pentru momentul eliberarii de sub ocupatia germana si al unirii de la 1 decembrie''; la vremea respectiva, cei doi au fost perceputi mai curand ca. filogermani" decat ca partizani ai intrarii in actiune pentru Transilvania! In 1972, Constantin Nutu publica Romania in anii neutralitatii, 1914-1916, in care Basarabia nu e pomenita nici o singura data, ceea ce lasa in ceata proiectele "germanofililor", P. P. Carp sau Stere, mentionati in treacat, cu simpla aluzie, rezervata probabil "cunoscatorilor", ca s-ar fi pronuntat "pentru o actiune spre rasarit" (!). In anii care au urmat, unitatea istoriei romanesti s-a consolidat fara incetare, devenind principala ei trasatura, din Antichitate pana in prezent. Relativa independenta pe care regimul Ceausescu o cultiva in raporturile cu Uniunea 2. Desavarsirea unificarii statului national roman. Unirea Transilvaniei cu vechea Romanie, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1968, p. 347 (capitolul "Cultura in sprijinul unitatii de stat", autor: V. Curticapeanu). Sovietica a condus la un moment dat si la revenirea Basarabiei in evocarea alcatuirii Romaniei Mari. Mircea Musat si Ion Ardeleanu, istorici si activisti de partid, cu functii-cheie in aparatul de propaganda, au dat tonul, in 1976, in cea de-a doua editie a lucrarii lor Viata politica in Romania. 1918-1921, ale carei prime pagini trateaza, pe larg si in termeni de-a dreptul entuziasti, procesul separarii Basarabiei de Rusia si al unirii sale cu Romania (prima editie, din 1971, nu sufla se nici un cuvant despre aceasta provinciej. i' In continuare, Basarabia a cunoscut cote mai inalte sau mai joase, momente de discretie sau de afirmare raspicata, in functie de atmosfera schimbatoare a relatiilor dintre Bucuresti si Moscova. Romania in primul razboi mondial, lucrare colectiva aparuta in 1979 (autori: Victor Atanasiu, Anastase Iordache, Mircea Iosa, Ion M. Oprea, Paul Oprescu) a prins, se vede, un moment "basarabean" mai delicat, fiindca atinge in aceasta chestiune gradul cel mai inalt al sintezei: "la 27 martie/9 aprilie 1918 s-a infaptuit unirea Basarabiei cu Romania", un singur rand din cele peste 600 de pagini ale cartii. Dintre intelectualii de marca, Slavici e singurul care apare, in sfarsit, ca progerman, dar in lipsa unei analize complete, atitudinea lui ramane de neinteles. E subliniata in schimb comportarea demna fata de ocupanti a lui Victor Babes, pe cale de a deveni un soi de traditie istoriografica, pentru simplul fapt ca savantul bacteriolog a relatat el insusi cat de demn s-a comportat, ca raspuns la acuze le de colaborationism care i se adusesera! In 1981, o noua carte despre anii neutralitatii, scrisa de Ion Bulei: Arcul asteptarii. 1914-1915-1916. Si aici Transilvania 3. Mircea Musat si Ion Ardeleanu, Viata politica in Romania, 1918-1921, editia a II-a, Editura Politica, Bucuresti, 1976, pp. 10-16. apare drept obiectiv exclusiv, iar Basarabia e absenta, Sunt inregistrate unele cazuri de vanzare sau de tradare, nimic insa despre intelectualii "germanofili". Doar despre Stere ni se spune ca era "un om cinstit" si, in plus, "indurerat", dar nu aflam de ce era indurerat. In sfarsit, Basarabia revine in 1987, in ampla lucrare colectiva Romania in anii primului razboi mondial, alcatuita de un larg colectiv, avand ca nucleu grupul istoricilor militari din jurul generalului Ilie Ceausescu, fratele dictatorului. Unirea Basarabiei cu Romania are dreptul la cateva pagini, unde lucrurile sunt spuse fara ocol, desi cam succint in raport cu dimensiunile lucrarii, si introduse intr-un subcapitol cu titlu ano din. In ansamblu, Basarabia e mentionata, potrivit indicelui, de zece ori mai putin frecvent decat Transilvania, si, mai ales, ea nu apare ca optiune in dezbaterea politica din anii 1914-1916. Spre sfarsitul domniei, in dezacord cu toata lumea, cu ungurii desigur, dar si cu regimul sovietic, angajat, sub Gorbaciov, pe calea reformelor, Ceausescu apeleaza, fara menajamente, la artileria grea a nationalismului, ultimul recurs care-i ramasese si fata de ceilalti, si fata de compatrioti. Denuntarea pactului Ribbentrop-Molotov punea direct pe tapet problema Basarabiei. In acelasi timp, ungurii erau suspectati de planuri tenebroase in privinta Transilvaniei. Constantin Kiritescu, marginalizat in anii comunismului, pusese la punct, spre sfarsitul vietii (in 1959), a treia editie a cartii sale. Mai bine mai tarziu decat niciodata: s-a publicat exact peste 30 de ani, in ultimele luni ale regimului Ceausescu. Surpriza sta in moderatia cenzurii. Tonul "decontractat", firesc in epoca, al nationalismului in egala masura antimaghiar si antirus din anii Romaniei Mari, contrasta cu formulele mult mai controlate si mai ipocrite ale nationalismului ceausist. Cartea a suferit doar o usoara periere stilistice-ideologica, pentru a nu-i scoate chiar din sarite pe vecinii de la Rasarit. Un subtitlu, "Din aliat, dusman", devine, mult mai cuminte, "Masurile de siguranta ale armatei romane". Raman insa "vexatiunile, umilintele si violentele" indurate din partea rusilor si atitudinea lor "aroganta". "Hoardele rusesti" sunt totusi inlocuite, mult mai amabil, cu. formatiile militare ruse". Nimic esential nu dispare insa, iar povestea Basarabiei e spusa, cu toate detaliile, de la inceput pana la sfarsit. Interpretarile din anii comunismului national nu vor sa tina seama de faptul ca Transilvania si Basarabia erau proiecte opuse, dupa cum un al treilea scenariu, cel al neutralitatii, se opunea celorlalte doua. Logica, exprimand-o simplificat, era urmatoarea: toti romanii sunt patrioti, drumul cel drept al istoriei este unul singur, asadar, toti romanii privesc in aceeasi directie. Kiritescu vorbea cel putin de "tradarea" lui Slavici (fraza a ramas si in editia din 1989). Romania in anii primului razboi mondial il mentioneaza pe Slavici doar pentru a spune ca a scris romanul Mara, informatie evident de mare pret pentru subiectul tratat. Arghezi, Antipa, Tzigara-Samurcas si alti "germanofili" stralucesc prin absenta. Dar pana si Carp, pana si Lupu Kostaki, "gauleiterul" avant la lettre al teritoriului ocupat, au parte de o tratare intelegatoare. Vine in minte vorba lui Caragiale: "Toti suntem romani mai mult sau mai putin onesti." Nu incercarea de a explica sau de a justifica diferentele e in discutie; comunismul nu avea catusi de putin vocatia de a pleda pentru puncte de vedere divergente. Tentativa era pur si simplu de a anula diferentele, de a-i pune pe toti romanii sa gandeasca si sa actioneze identic. Iata, extras din Romania in anii primului razboi mondial, un pasaj "impecabil", cu adevarat antologic, care spune tot ce e de spus: "Asadar, unanimitate a spectrului politic romanesc cu influenta in opinia publica din tara libera sau de peste munti, reflectand fidel nazuintele intregului popor, nutrea convingerea ferma ca realizarea grabnica a unitatii nationale reclama o angajare prompta in razboi impotriva Imperiului austro-ungar. Diferentele percepute in orientarea uneia sau alteia dintre gruparile politice aveau motivatii specifice, dar este evident ca obiectivul lor principal era faptuirea grabnica a reintregirii Romaniei. Daca guvernul roman trebuia sa fie prudent, iar opozitia putea sa-si declare deschis optiunea pentru alianta cu Antanta, daca Alexandru Marghiloman avea de indeplinit o «rnisie politica», daca fruntasii politici de peste munti trebuiau sa tina seama de imprejurarile in care actionau, iar socialistii sa fie precauti fata de angajarea tarii intr-un razboi desfasurat intre marile puteri, totusi dincolo de aceste diferente se reliefa obiectivul unic asumat de toti: Unirea neintarziata. i" Cu alte cuvinte, socialistii combateau razboiul, dar abia asteptau sa intre in razboi, iar germanofilii erau la randul lor nerabdatori sa ajunga in conflict cu Germania! Chiar cand gandeau cu totul diferit, romanii gandeau absolut la fel. Departe de mine sa socotesc ca istoricii sau istoricii literari n-ar fi facut decat sa preia temele propagandei comuniste. Dupa perioada extrem de constrangatoare a anilor '60, cultura romaneasca a castigat in diversitate. Insa aceasta diversitate, oricum limitata si canalizata, in mod pervers a servit pana la urma regimului mai mult decat i-a daunat. Iluzia libertatii era facuta sa tina loc de libertate efectiva. Discursurile paralele erau acceptate si chiar bine-venite in masura in care nu conduceau in alta directie si chiar puteau sa credibilizeze discursul oficial. Revenind la reeditarea cartii lui Kiritescu: aceasta era nu numai o carte necomunista, dar, in buna masura, chiar fatis anticomunista, insistand asupra conflictului dintre idealul national romanesc si proiectele antinationale ale regimurilor comuniste din Rusia si Ungaria. Intentia ingrijitorilor editiei (printre care si fiul autorului) a fost aceea de a recupera o opera clasica si un adevar istoric, in deplinatatea lui; intentia celor care au lasat cartea sa treaca a fost de ordinul manipularii nationaliste: Romania e inconjurata de vecini care nu-i vor binele, comunisti sau necomunisti, putin conteaza. De altfel, a fost o constanta a anilor Ceausescu tolerarea si chiar in curajarea unor demersuri intelectuale nationaliste, care n-aveau nimic in comun cu doctrina comunista, dar conduceau si ele la ideea unui popor unit in jurul unor valori care-i sunt proprii; asa au fost "protocronismul" lui Edgar Papu sau filozofia "sufletului romanesc" a lui Constantin Noica, fara a mai vorbi de tentativele de racolare vizandu-l pe Mircea Eliade. In masura in care diversitatea ramanea in interiorul unor formule predominant nationale (chiar mai explicit enuntate decat o facea nationalismul comunist, tinut sa respecte cat de cat, macar de forma, internationalismul marxist si prietenia "frateasca" cu celelalte tari comuniste), regimul nu avea motive sa se ingrijoreze, dimpotriva. Apoi, oricat de multe puteau deja sa spuna, indeosebi scriitorii, mai important ramane ceea ce nu puteau sa spuna. In primul si in primul rand, nu puteau denunta fundamentele comunismului. S-a petrecut, dupa iesirea din "proletcultismul" anilor '60, recuperarea aproape completa a culturii romanesti in toate fazele ei. Insa traditia culturala romaneasca, cu exceptii de numarat pe degete, nu numai ca n-a avut nimic de-a face cu comunismul, dar, in variatele ei manifestari: nationaliste, traditionaliste sau moderniste. Formatul in cm. (l x L): 14, 5 x 20, 5 Numarul de pagini: 424 Anul aparitiei: 2014

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.798 sec