Marele Gatsby (Traducere: Mircea Ivanescu, Radu Paraschivescu)

Marele Gatsby (Traducere: Mircea Ivanescu, Radu Paraschivescu)
-20%
Editura:
Anul publicării: 2013
Categoria: Literatura
25,60 lei
32,00 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

In timp, capodopera lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby (The Great Gatsby), publicata pe 10 aprilie 1925, a castigat in valoare: considerata initial o carte spectaculara despre„generatia pierduta", astazi ocupa locul al doilea, dupa Ulise de James Joyce, pe lista celor mai bune romane ale secolului XX alcatuita de publicatia New York Times. S-a bucurat de sase ecranizari.

„Odata cu noul meu roman m-am cufundat cu totul intr-o opera de creatie pura [...], in imaginarea neintrerupta a unei lumi reale si totusi stralucitoare.“ (F. Scott Fitzgerald, in scrisoarea catre editorul Maxwell Perkins, cca 10 aprilie 1924)

„Jay Gatsby, un simbol al povestii americane de succes, vrea sa recupereze trecutul si paradisul pe care le asociaza cu prima lui iubire, Daisy Buchanan. Este amagit de un vis care se dovedeste nedemn de el, iar Fitzgerald inalta caderea lui Gatsby la nivelul unui mit american esential. Romanul se incheie cu unul dintre cele mai sugestive pasaje lirice din literatura:«Gatsby crezuse pana la urma in luminita aceea verzuie, intr-un viitor frematator, care se indeparteaza insa cu fiece an in fata noastra. Ne-a scapat o data, dar ce importanta are... maine o sa fugim mai repede, ne vom intinde bratele mai departe... Si tot asa, pana intr-o dimineata... Si tot asa, trecem de la o zi la alta, barci impinse de curent, impinse fara incetare, tot mai inapoi, in trecut». In Marele Gatsby, Fitzgerald realizeaza ceea ce nu va mai face in toata cariera sa ulterioara: o satira a moravurilor contemporane care contine adevarurile– personale si sociale– cele mai profunde. Daca subiectul predilect al lui Hemingway este razboiul, al lui Fitzgerald este Visul american si tradarea acestuia, subiect care face conexiunea intre viata privata a scriitorului, cariera lui si cartile sale intr-un intreg tematic. Fitzgerald ramane principalul cronicar al puterii seducatoare a bogatiei si faimei. Nici un alt scriitor american nu s-a pozitionat asemenea lui– chiar in adancul sufletului american.“ (Daniel S. Burt)

„Cred ca romanul este o minune.“ (Maxwell Perkins, in scrisoarea catre F. Scott Fitzgerald din 14 noiembrie 1924)

„L-am citit insa de trei ori. Nu sunt catusi de putin influentat de comentariul dumneavoastra despre mine cand afirm ca m-a interesat si m-a miscat mai mult decat orice nou roman, fie englez sau american, pe care l-am parcurs de cativa ani buni. Cand voi avea timp mi-ar placea sa va scriu mai pe larg si sa va spun exact de ce cred ca este o carte atat de remarcabila. De fapt, cred ca este primul pas inainte pe care l-a facut proza americana de la Henry James incoace.“ (T. S. Eliot, in scrisoarea catre F. Scott Fitzgerald din 31 decembrie 1925)

Prefata

Pentru cineva care si-a petrecut viata profesionala in lumea fictiunii, solicitarea de-a"scrie o prefata" e tentanta din multe puncte de vedere. Scriitorul de fata cedeaza unuia dintre ele; cu toata cumpanirea pe care-o poate mobiliza, el se va referi la criticii din mijlocul nostru, incercand sa se deplaseze cat mai centripet cu putinta in jurul romanului care urmeaza in acest volum.

Din capul locului, trebuie spus ca nu am motive sa bomban din cauza"presei" pe care a avut-o vreuna din tre cartile mele. Daca lui Jack, caruia i-a placut prece denta mea carte, nu i-a placut aceasta, ei bine, lui John, care mi-a dispretuit precedenta carte, aceasta, in schimb, i-a placut; prin urmare, rezultatul final e cam acelasi. Dar cred ca scriitorii din generatia mea au fost rasfatati in aceasta privinta, traind intr-o perioada generoasa, in care s-a gasit loc berechet pentru argumentari nesfarsite pe tema fictiunii - un loc creat in mare masura de H. L. Mencken, din cauza dezgustului resimtit pentru ceea ce trecea drept critica inainte sa apara el si sa-si creeze, Scrisa In 1934 pentru o reeditare a Marelui Gatsby - sin gura aparuta In SUA In timpul vietii lui F. Scott Fitzgerald -, aceasta prefata viza un dublu scop: sa raspunda criticilor aduse romanului sau din 1925, dar si celor privitoare la Blandetea nop tii, care vazuse lumina tiparului cu cateva luni inainte un public. Acesti scriitori au fost stimulati de curajul si de dragostea lui enorma si profunda pentru literatura. Acum sacalii smulg deja bucati din ceva ce fac impru denta sa considere un leu pe moarte, dar nu cred ca sunt multi cei de varsta mea care sa nu-l priveasca respectuos sau care sa nu regrete ca a iesit din joc. A avut un punct de vedere despre orice nou demers al unui nou-venit; a comis multe greseli - de pilda, subaprecierea initiala a lui Hemingway -, dar s-a prezentat cu cele trebuincioase; n-a fost nevoit sa se intoarca niciodata dupa uneltele de lucru.

Iar acum, dupa ce-a lasat romanul american sa-si poarte singur de grija, nu are cine sa-i ia locul. Daca scriitorul de azi chiar ar trebui sa tina cont de eforturile unor fixisti politici gata sa-i arate valorile unei meserii pe care a prac ticat-o din tinerete, ei bine, dragilor, atunci s-ar cuveni sa-I puneti la zid si sa-I impuscati cand se crapa de ziua.


In ultimii ani insa, lucrurile acestea sunt mai putin descurajatoare decat lasitatea crescanda a recenzentilor, Subplatiti si suprasolicitati, acestia dau impresia ca nu le pasa de carti, si a fost intristator sa vedem cum talente de ultim moment ale romanului - Nathanael West, Vincent McHugh si multi altii - s-au stins din cauza ca n-au avut o scena pe care sa se produca.

Ma apropii de ideea principala, si anume ca as vrea sa le transmit acelora care vor citi acest roman o atitudine de cinism sanatos fata de recenziile contemporanilor. Fara sa fie vorba de un orgoliu deplasat, omul isi poate permite sa imbrace o armura in orice profesie. Mandria e tot ce-ti ramane, si daca accepti sa-ti fie compromisa de cineva care mai are de compromis o duzina de orgolii pana la pranz, nu faci decat sa te expui multor dezamagiri de care meseriasii harsiti au invatat sa se fereasca.


Asa stau lucrurile si cu romanul de fata. Fiindca pa ginile lui nu erau doldora de nume mari ale unor lu cruri mari, iar subiectul nu-i privea pe fermieri (care erau eroii clipei), s-au pronuntat cu usuratate judecati care n-aveau legatura cu critica, fiind simple incercari de ex primare ale unor oameni care nu prea avusesera prilejul de a-si da cu parerea. Felul cum cineva poate sa-si asu me raspunderea de-a fi romancier fara o atitudine exacta si concisa fata de viata e un mister pentru mine. Felul cum un critic poate sa-si asume in cateva ore un punct de vedere fata de o viziune care includea douasprezece aspecte diferite ale vietii sociale pare ceva prea dinozaurian ca sa i se dea voie sa umbreasca singuratatea ingrozitoare a unui autor tanar.

Ca sa ma apropii si mai mult de cartea aceasta, o fe meie care n-ar fi putut nici macar sa scrie corect o scri soare in engleza a prezentat-o ca pe o carte de citit doar de catre cei care se duc la cinematograful din cartier. Sunt multi scriitori tineri care au parte de acest tip de critica, in loc sa se faca vreo apreciere cu privire la lumea imagi natiei in care ei, scriitorii, isi dau silinta, cu mai mult sau
mai putin succes, sa traiasca - o lume pe care Mencken a consolidat-o pe vremea cand ne purta de grija.

Acum, ca aceasta carte este reeditata, autorul tine sa spuna ca nu i s-a intamplat niciodata sa-si pastreze con stiinta artistica atat de pura cum a facut-o in cele zece luni in care a lucrat la ea. La recitire, iti dai seama cum ar fi putut fi imbunatatita cartea, dar fara sa te simti vinovat de o cat de mica abatere de la adevar asa cum l-am vazut eu - adevarul sau mai bine zis echivalentul adevarului, incercarea de-a dobandi onestitatea imagi natiei. Tocmai recitisem prefata lui Joseph Conrad la Negrul de pe Narcis si tocmai primisem reprosuri din partea criticilor care simteau ca textul meu fusese scris in asa fel incat sa impiedice toate raporturile cu oameni maturi dintr-o lume matura. Dar, Dumnezeule, era tex tul meu si era singurul lucru asupra caruia puteam sa intervin.

Ceea ce am scos din el, atat la modul concret, cat si sub aspect emotional, ar constitui un alt roman!

Cred ca este o carte onesta, ceea ce inseamna ca nu mi-am folosit virtuozitatea ca sa obtin un efect anume si, ca sa ma mai laud o data, nu am apasat foarte tare pe pedala emotiilor, ca sa evit vederea lacrimilor prelingan du-se din gavanul ochiului stang sau chipul lataret si prefacut ivindu-se din spatele vreunui cap de personaj.

Daca exista o constiinta curata, o carte poate supra vietui - cel putin din punctul de vedere al sentimente lor pe care le provoaca. Dimpotriva, daca acea constiinta e incarcata, citesti recenziile si iei din ele doar ceea ce-ti place. In plus, daca scriitorul e tanar si dispus sa invete, aproape toate recenziile au valoare, inclusiv cele care par nedrepte.

Autorul acestor randuri a fost dintotdeauna un"au tentic" al meseriei, iar asta il determina sa creada ca lu crul cel mai eficient pe care l-a putut face a fost sa traiasca profund in lumea imaginatiei. Exista multi alti oameni plamaditi la fel, pentru a da expresie explorarilor intime, din categoria:

- Ia te uita - e aici!

- Am avut-o sub ochi.

- Asa a fost si nu altfel!

- Ba nu, a fost asa.

"Uite! Asta-i picatura de sange de care ti-am spus."



-"Opriti totul! Uite strafulgerarea din ochii fetei aleia, uite rasfrangerea de care-o sa am parte intotdeauna din amintirea acelor ochi."

-"Dac-ai alege sa regasesti acel chip in suprafata incapabila de rasfrangere a unui lighean, dac-ai alege sa faci imaginea si mai neclara cu un strop de sudoare, da toria criticului ar fi sa-ti recunoasca intentia."

 
-"Nimeni n-a mai simtit asa ceva - spune scriitorul tanar -, dar eu am facut-o; sunt mandru ca un soldat care intra-ri lupta; fara sa stiu dac-o sa fie cineva acolo care sa decerneze medalii sau macar sa consemneze faptul."

Dar in acelasi timp tine minte, tinere: nu esti primul om care s-a trezit singur-singurel.

F. SCOTT FITZGERALD Baltimore, Md. august 1934

Marele Gatsby

Atunci imbraca vesmant aurit, daca asta o misca; De te poti inalta, inalta-te si pentru ea

Pana striga:"Iubitule, iubitul meu inuesmantat in aur, inaltat in tarii,

Trebuie sa fii al meu!"

THOMAS PARKE D'INVILLIERS'"

." Thomas Parke D'Invilliers este unul dintre personajele din primul roman al lui F. Scott Fitzgerald, Dincoace de Paradis.

Din nou, ZELDEI

Capitolul 1

Pe vremea cand eram mai tanar si mai influentabil, tata mi-a dat un sfat care de atunci mi-a ramas mereu prezent in minte.

- Ori de cate ori ai pofta sa critici pe cineva, mi-a spus, tine seama ca nu toti oamenii au avut avantajele de care te-ai bucurat tu.

Atat si nimic mai mult - dar cum totdeauna ne-am inteles foarte bine din putine cuvinte, mi-am dat seama ca voia sa spuna mult mai mult. Urmarea este ca am tendinta de a nu judeca si condamna pe nimeni, obicei datorita caruia am izbutit sa patrund multe caractere ciudate, dar am si cazut prada multor pisalogi inveterati, O minte sucita descopera si profita repede de aceasta calitate cand se intampla s-o intalneasca la un om nor mal, si asa s-a facut ca in anii studentiei am fost acuzat - pe nedrept - ca sunt o fire interesata si abila, pentru motivul ca necunoscuti cu apucaturi stranii imi destai nuiau necazurile lor ascunse. Cea mai mare parte a con fidentelor ce mi se faceau erau spontane - si adeseori cand imi dadeam seama, dupa anumite semne sigure, ca o destainuire de natura intima se arata la orizont, ma prefaceam ca mi-e somn, ca sunt absent sau pornit sa-i iau peste picior, caci destainuirile tinerilor (sau, cel putin, termenii in care sunt facute), poarta de obicei pecetea plagiatului si sunt marcate de vadite omisiuni. Cine nu judeca si nu condamna lasa loc unor sperante nelimitate. Si astazi inca, mi-e teama ca voi incerca nu stiu ce pier dere daca dau uitarii faptul ca - asa cum, din snobism, sustinea tata si asa cum, din snobism, repet si eu - la nastere simtul cuviintei in ceea ce are el fundamental ne este harazit tuturor in egala masura.

Si acum, dupa ce m-am laudat astfel cu spiritul meu de toleranta, trebuie sa recunosc ca are si el o limita.

Comportarea noastra poate sa se rezeme pe o stanca de neclintit sau sa pluteasca pe o mlastina nesigura, dar, dincolo de un anume punct, nu-mi pasa pe ce se inte meiaza. In toamna trecuta, cand m-am inapoiat de pe Coasta de Est, as fi dorit ca toata lumea sa poarte uni forma si sa aiba o tinuta morala ireprosabila; nu mai doream incursiuni pline de peripetii in inimile oamenilor si prilejul de a afla lucruri de nimeni stiute. Numai Gatsby, barbatul care da numele sau acestei carti, a facut excep tie de la aceasta regula - Gatsby, care reprezenta tot ceea ce imi starneste cel mai sincer dispret. Daca a avea personalitate inseamna un sir neintrerupt de actiuni in cununate de succes, atunci acest om avea intr-adevar ceva splendid, o sensibilitate acuta fata de toate promi siunile existentei, o sensibilitate asemenea acelor compli cate aparate care inregistreaza cutremurele de pamant de la o departare de zece mii de mile. O asemenea re ceptivitate n-are nimic in comun cu acea impresiona bilitate placida pe care o innobilam numind-o pompos"temperament creator"; dimpotriva, Gatsby avea o ex traordinara vocatie pentru speranta, era stapanit de o febra romantica asa cum n-am mai intalnit si e probabil ca nu voi mai intalni vreodata la altcineva. Nu, Gatsby s-a dovedit pana la urma a fi un om adevarat; si numai ce-l umbrea pe Gatsby, numai praful murdar starnit de visurile lui m-a facut sa-mi pierd un timp interesul pen tru durerile zadarnice si pentru efemerele bucurii ale se menilor mei.

Provin dintr-o familie de oameni bogati, stabilita de trei generatii intr-un orasel din Vestul Mijlociu. Carra way-ii alcatuiesc un fel de clan, iar traditia familiei afir ma ca suntem coboratori ai ducilor de Buccleuch, dar fondatorul ramurii din care ma trag a fost de fapt fratele bunicului, care s-a stabilit aici in 51, si-a trimis un in locuitor in Razboiul Civil si a pus bazele comertului angro cu articole de fierarie cu care se ocupa astazi tata.

Nu l-am cunoscut niciodata pe acest frate al buni cului, insa se spune ca ii sernan - invocandu-se ca argu ment portretul aspru care atarna in biroul tatei. Am absolvit universitatea la New Haven in 1915, exact un sfert de veac dupa tatal meu, si la scurt timp dupa aceea am participat la minunata migratie teutonica intarziata, cunoscuta sub denumirea de razboi mondial. Am gustat atat de intens contraincursiunea noastra, incat si dupa intoarcerea de pe front continuam sa fiu stapanit de ne astampar, Vestul Mijlociu nu mi se mai parea centrul incandescent al lumii, ci doar o periferie sordida a univer sului - asa ca m-am hotarat sa ma mut pe Coasta de Est si sa invat arta speculatiilor la bursa. Toti cunoscutii mei faceau afaceri la bursa si de aceea am presupus ca bursa ar putea sa mai asigure inca o existenta. U nchii si matusile mi-au discutat intentia ca si cum ar fi fost vorba de alegerea scolii pentru un copil si in cele din urma au spus:"De, mda", cu fete foarte grave, ezitante.

Tata s-a invoit sa ma finanteze timp de un an si, dupa mai multe amanari, in primavara lui 22 m-am instalat pentru totdeauna, dupa cum credeam eu, pe Coasta de Est.

Cuminte ar fi fost sa-mi gasesc intai un apartament in oras, insa cum vremea era frumoasa si cum veneam dintr-o regiune cu pajisti intinse si arbori prietenosi, atunci cand un tanar coleg de birou mi-a propus sa inchiriern impreuna o casa intr-una din asezarile subur bane, ideea mi s-a parut excelenta.

Tot el a gasit si casa un bungalow destul de coscovit - cu optzeci de dolari pe luna. In ultimul moment insa, firma l-a detasat la Washington, asa ca m-am stabilit singur. Aveam un cai ne - de fapt l-am avut doar cateva zile, caci pe urma a fugit -, un automobil Dodge destul de vechi si o ser vitoare finlandeza care-mi facea curat si-mi pregatea micul dejun si care, trebaluind la masina electrica de gatit, morrnaia nu stiu ce pe limba ei.

M-am simtit singur o zi sau doua, pana cand intr-o dimineata, un necunoscut, stabilit prin partea locului probabil dupa mine, m-a oprit pe strada.

- Cum ajung la West Egg? m-a intrebat el dez orientat.

L-am lamurit. Dar, vazandu-mi dupa aceea de drum, nu m-am mai simtit singur si strain. Eram o calauza, un cunoscator al locurilor, unul dintre pionierii coloniei. Fara sa stie, omul acela imi conferise dintr-odata cetatenia locului.

Si astfel, in zilele acelea insorite, urmarind explozia infrunzirii copacilor, ca la cinematograf cand filmul ru leaza repede, am fost patruns de acea convingere, destul de raspandita, ca viata avea sa inceapa din nou odata cu vara.

20

Pe de o parte, aveam mult de studiat, iar pe de alta parte, simteam cum trag sanatate in piept din aerul proaspat, atat de tonic. Mi-am cumparat o duzina de tomuri despre finante, tehnica bancara si actiuni si efecte, care, asa cum stateau insirate pe raftul bibliotecii in legaturile lor rosii si aurii, ca niste monede noi, imi fagaduiau parca dezvaluirea unor taine orbitoare, pe care nu le cunoscusera decat Midas, Morgan si Mecena. Mai aveam intentia laudabila sa citesc multe alte carti pe langa acestea. La universitate avusesem oarecare preocupari publicistice - o data scrisesem o serie de edito riale foarte solemne si categorice in revista Yale News - si acum aveam de gand sa reiau acest fel de activitate, si ma si vedeam redevenind un specialist limitat la un domeniu temeinic stapanit, ceea ce se numeste un om bine pregatit. O asemenea formula nu reprezinta de fapt o simplificare brutala - in fond viata pare ca promite mult mai mult cand o privesti de la o singura fereastra.

A fost numai o intamplare faptul ca inchiriasem o casa intr-una din cele mai ciudate cornunitati ale Americii de Nord. Locuinta mea se gasea pe acea insulita prelunga si zgomotoasa care se intinde la rasarit de New York - si pe care se afla, printre alte curiozitati naturale, doua formatiuni geologice neobisnuite. La douazeci de mile de oras se afla doua oua uriase, identice ca forma, despartite doar de un golfulet, cu bazele inmuiate in cea mai blanda apa sarata pe care o poti gasi in Emisfera Vestica - intins a panza de apa a stramtorii Long Island. Nu sunt doua ovale chiar perfecte - ca si oul din po vestea lui Columb, amandoua sunt turtite la capatul unde se sprijina pe pamant - insa asemanarea fizica dintre ele constituie probabil o sursa de uimire continua pentru pescarusii ce zboara pe deasupra lor. Pentru vietuitoarele neinaripate, un fenomen si mai interesant este insa ca, in afara de forma si marime, nu au nici o alta asemanare.

Eu locuiam pe oul dinspre apus, West Egg - cel mai putin monden, desi formula este prea superficiala pen tru a exprima contrastul bizar si aproape sinistru dintre ele. Locuinta mea se afla chiar la marginea oului, la numai cincizeci de iarzi de stramtoare, literalmente stri vita intre doua vile uriase, care se inchinau cu 12 000- 15 000 de dolari pe sezon. Cea din dreapta era o constructie colosala din toate punctele de vedere - o imitatie a vreunei primarii de epoca din Normandia, cu un turnulet intr-o parte semetindu-se nou-nout de sub un breton rar de iedera salbatica, o piscina de marmura si peste patruzeci de acri de pajiste si gradina. Era vila lui Gatsby. Sau, mai bine zis, intrucat nu-l cunosteam pe Gatsby, era o vila locuita de un domn cu acest nume. Casa in care stateam eu era o adevarata oroare, insa fiind o oroare de dimensiuni reduse, fusese ignorata de snobii doritori sa se stabileasca aici, astfel ca beneficiam de o perspectiva deschisa spre mare, de o priveliste par tiala spre pajistea vecinului meu si de vecinatatea conso latoare a milionarilor - toate acestea pentru optzeci de dolari pe luna.

Dincolo de golful care despartea cele doua oua scan teiau palatele luxoase din East Egg, iar cronica acestei veri incepe cu adevarat in seara cand am traversat golful pentru a lua cina in familia lui Tom Buchanan. Daisy imi era un fel de verisoara indepartata, iar pe Tom il cu noscusem la universitate. Indata dupa razboi petrecusem chiar doua zile in casa lor din Chicago.

22

Pe langa diferite alte insusiri fizice, sotul ei se remar case ca unul dintre cei mai desavarsiti jucatori de rugby la New Haven - intr-un fel fusese o personalitate natio nala, unul dintre acei indivizi care ating la douazeci si unu de ani un grad atat de inalt de perfectiune intr-un anumit domeniu, incat dupa aceea nimic din ceea ce fac nu mai pare la inaltime. Familia lui era peste masura de bogata - chiar si la universitate larghetea cu care isi cheltuia banii fusese un motiv de critica -, insa acum parasise orasul Chicago, indreptandu-se spre Est cu o hotarare, cu o energie care-ti taia aproape rasuflarea, de pilda, cumparase o herghelie de ponei de polo din Lake Forest. Iti venea greu sa crezi ca un om din generatia mea putea fi atat de bogat, incat sa-si permita asemenea excentricitati.



N-am inteles niciodata de ce se stabilisera pe Coasta de Est. Petrecusera un an in Franta fara vreun motiv deosebit, apoi hoinarisera de colo-colo, oprindu-se ne rabdatori si nelinistiti oriunde se juca polo si oriunde intalneau mai multi oameni bogati laolalta. De data aceasta se stabilisera definitiv, cum imi explicase Daisy la telefon, insa nu o crezusem - nu puteam sti ce se ascunde in inima ei, dar simteam ca Tom avea sa alerge mereu dintr-un loc intr-altul, cautand, cu o tristete nelamurita, acea dramatica tensiune a meciurilor de rugby de odinioara, in care nu avea sa mai joace niciodata.

Si asa se intampla ca, intr-o seara calda, am traversat golful spre East Egg sa-mi vizitez doi vechi prieteni, pe care de fapt nici nu-i cunosteam prea bine. Locuinta lor era inca si mai complicata decat ma asteptasem: o vila coloniala in stil georgian, zugravita cochet in rosu si alb, cu fata spre golf.

Pajistea incepea chiar de pe coasta si se intindea pe vreun sfert de mila, cuprinzand cadrane so lare, ziduri de caramida, vesele gradini de flori - si in cele din urma ajungea la vila, ridicandu-se pe zidurile ei laterale in valuri de vita salbatica, de parca nu si-ar fi putut opri avantul cu care alergase spre ea. Fatada vilei era un lung sir de usi de sticla, care scanteiau acum in rasfrangeri aurii, larg deschise spre dupa-amiaza strabatuta de adieri calde, si acolo chiar, in fata usii de la intrare, ma astepta Tom Buchanan in costum de calarie, intr-o atitudine caracteristica, bine infipt pe picioarele departate.

Se schimbase din anii studentiei. Vedeam acum un barbat voinic de vreo treizeci de ani, cu parul de culoarea pai ului, cu o gura cam aspra si un fel de a fi cam arogant. Fata ii era insufletita de ochii scanteietori, dispretuitori, si privirea trufasa il facea sa aiba aerul ca se apleaca mereu inainte, cu agresivitate. Croiala efeminata a hainelor de calarie nu reusea sa-i ascunda musculatura de urias parea ca nu mai incape in cizmele bine lustruite, intinse gata-gata sa rupa sireturile, si-i vedeai muschii jucand cand i se misca umarul sub haina subtire. Avea un trup capabil de eforturi enorme, un trup agresiv.

Si glasul- un tenor cam ragusit - sporea aceasta im presie. Pastra intotdeauna in voce, chiar si cand vorbea cu cei care-i erau simpatici, o nuanta de dispret, si-mi aduceam aminte ca la New Haven intalnisem oameni care-I urau din toate puterile.

"Sa nu crezi ca parerea mea predomina, parea ca spu ne cu intreaga-i faptura, sa nu crezi asta din cauza ca sunt mai puternic si am reusit in viata mai bine decat tine."


Pe vremuri, facuseram amandoi parte din aceeasi asociatie a studentilor din ultimii ani si, fara a fi ajuns vreodata intimi, mi se paruse atunci ca avea o parere buna despre mine si ca, in felul lui aspru, sfidator, dar si in singurat, ar fi dorit ca si eu sa tin la el.

Schimbaram cateva cuvinte opriti la soare, pe veranda. - E draguta casa mea, spuse el jucandu-si mereu, nelinistit, ochii in jur.

Ma facu sa ma intorc apucandu-mi bratul, aratan du-mi cu mana lui mare detaliile fatadei, si apoi, dincolo, gradinita in stil italian, cu cateva trepte sub nivelul pajis tii, tufisurile de trandafiri care se intindeau pe vreo juma tate de acru si o barca cu motor acostara la debarcader.

- Asta a fost proprietatea lui Demaine, magnatul petrolului - apoi m-a impins din nou de brat spre casa, cu un gest brusc, insa cu aceeasi politete. Hai inauntru.

Am trecut printr-un hol inalt, spre un fel de terasa scaldata intr-o lumina trandafirie, legata de corpul vilei prin niste glasvanduri uriase, la fiecare capat. Geamurile deschise aruncau reflexe albe, scanteietoare, pe iarba ta nara care parea ca vrea sa patrunda in casa. Prin intreaga incapere sufla o briza slaba, umfland perdelele la un ca pat, facandu-Ie sa tremure la celalalt, ca niste steaguri palide, rasucindu-Ie catre albeata de frisca a tavanului, apoi aruncandu-le pe covorul gros de culoarea vinului, insufletind asupra acesteia o umbra tremuratoare, ca atunci cand bate vantul pe mare.

Singurul obiect cu totul imobil era o sofa enorma pe care se aflau, agatate parca de o geamandura, doua fe mei tinere. Purtau amandoua rochii albe, ale caror cute si falduri tremurau si frematau necontenit, ca si cum chiar atunci s-ar fi oprit sa-si traga sufletul, dupa ce aler gasera imprejurul casei. Cred ca am ramas locului ca teva clipe, ascultand fosnetul perdelelor si izbiturile unui tablou miscat de vant pe perete. Apoi Tom inchise cu



Cuprins

Prefata....................................... 5

Capitolul I.................................... 17
Capitolul II................................... 41
Capitolul III 58
Capitolul IV.................................. 82
Capitolul V................................... 105
Capitolul VI 123
Capitolul VII.................................. 141
Capitolul VIII................................. 179
Capitolul IX................................... 199



Pagini: 224
An aparitie: 2013
Format: 13x20 cm
Traducere: Mircea Ivanescu, Radu Paraschivescu

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de aceiași autori

Blindetea noptii
-20%
19,12 lei
23,90 lei (-20%)
Dincoace de Paradis
-20%
23,16 lei
28,95 lei (-20%)
Marele Gatsby
-20%
19,96 lei
24,95 lei (-20%)
Cei frumosi si blestemati
-20%
30,36 lei
37,95 lei (-20%)
Blandetea noptii. Editie noua
-20%
29,56 lei
36,95 lei (-20%)
Dragostea ultimului magnat
-20%
15,96 lei
19,95 lei (-20%)

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 1.249 sec