Materiile intunecate. Ocheanul de chihlimbar - Philip Pullman

Materiile intunecate. Ocheanul de chihlimbar - Philip Pullman
-20%
Editura:
Anul publicării: 2013
Categoria: Literatura
37,60 lei
47,00 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Neinfricatul Will este detinatorul pumnalului. Acum, insotit de ingeri, are misiunea de a-i preda aceasta arma fermecata, atat de puternica, Lordului Asriel– implinind astfel ultima dorinta a tatalui sau.
Dar cum poate pleca in cautarea Lordului tocmai cand Lyra, buna lui prietena, a disparut? Numai cu ajutorul ei ar putea sa faca fata nenumaratelor conspiratii si pericole care il pandesc. Cele doua mari forte ale creaturilor din cateva lumi sunt gata de razboi– si trebuie ca Will s-o gaseasca pe fata, pentru ca impreuna sa porneasca spre campul bataliei decisive. Fascinanta calatorie a adolescentilor ii va purta prin lumi ciudate, chiar si pe taramul mortilor...

„Acest ultim roman al trilogiei atinge punctul culminant al intrigii... O combinatie de aventura, romantism, filozofie, mit si religie, imbogatita cu elemente de fizica cuantica, da nastere unei naratiuni pline de suspans.“ (Julia Eccleshare, The Guardian)


Intr-o vale umbrita de rododendroni, aproape de locul in care incepeau nametii, unde galgaia un torent laptos de zapada topita si unde turturele si canepari zburau printre pinii uriasi, era o grota pe jumatate ascunsa de stanca de deasupra si de frunzele tepene, grele, care se ingramadeau mai jos.
Padurea vuia de sunete: torentul dintre stanci, vantul printre acele crengilor de pin, taraitul insectelor si tipetele micilor mamifere de prin copaci, precum si ciripitul pasarilor; si, din cand in cand, o rafala de vant facea cate o ramura de cedru sau de pin sa se loveasca de alta, gemand ca un violoncel.
Era un loc cu soare puternic, o lumina mereu pestrita; Ianci de stralucire auriu-galbuie ca lamaia tasneau catre pamant printre dare si pete de umbra de un verde cafeniu; si lumina nu era niciodata incremenita, niciodata aceeasi, ceata plutind adesea peste varfurile copacilor, filtrand lumina soarelui pana la o licarire sidefie si acoperind fiecare con de pin cu o pelicula de apa ce sclipea atunci cand se ridica ceata. Uneori umezeala din nori se aduna in picaturi minuscule, jumatate ceata, jumatate ploaie, care mai mult pluteau in jos decat cadeau, rapaind in surdina printre milioanele de ace.
Pe malul torentului era o cararuie ingusta care ducea de la un sat - ceva mai mult decat o ingramadire de colibe pastoresti -, aflat la poalele vaii, pana la un altar pe jumatate paraginit, asezat aproape de varful ghetarului, un loc unde flamuri de matase ponosite falfaiau in vantul neostoit din muntii cei inalti si unde satenii aduceau ca ofranda prajiturele de orz sau frunze uscate de ceai. Un efect ciudat al luminii, si gheata, si aburii invaluiau mereu in curcubeie capatul vaii.
Grota se afla ceva mai sus de cararuie. Cu multi ani inainte, acolo saIasluise un sfant, in meditatie, post si rugaciuni, si in amintirea lui locul era venerat. Avea cam zece metri adancime, si solul era uscat: barlogul ideal pentru un urs sau un lup, numai ca singurele fiinte care vietuiau acolo de ani de zile erau pasarile si liliecii.
Insa forma ghemuita la gura grotei, cu ochii negri scaparand incolo si incoace si cu urechile ciuli te, nu era nici pasare, nici liliac. Soarele ii scalda imbelsugat blana aurie lucioasa, iar mainile-i de maimuta rasuceau pe toate partile un con de pin de pe care smulgea solzii cu degetele-i ascutite si scormonea dupa semintele dulci.
In spatele ei, chiar in punctul in care bateau razele soarelui, doamna Coulter incalzea apa intr-o craticioara asezata pe o soba cu petrol. Daimonul ei a murmurat un avertisment, si doamna Coulter a ridicat privirea.
Pe cararuia din padure venea o fetita din sat. Doamna Coulter stia cine este: de cateva zile, Ama ii aducea de-ale gurii. De cum a ajuns in acel loc, doamna Coulter a dat de stire ca este o femeie sfanta, care se indeletniceste cu meditatia si rugaciunile, si ca a facut legamant sa nu vorbeasca niciodata cu un barbat. Ama era singura careia-i ingaduise s-o viziteze.
Insa de aceasta data fata nu era singura. O insotea tatal sau si, in vreme ce Ama s-a catarat spre pestera, el a asteptat un pic mai departe.
Ama a ajuns la intrarea in grota si a facut o plecaciune.

- Tata va transmite urarile lui, a spus.
- Fii bine-venita, copila, a raspuns doamna Coulter.
Fata ducea o boccea dintr-o panza de bumbac spalacita, pe care a lasat-o la picioarele doamnei Coulter. Apoi i-a intins un buchetel de flori, vreo zece anemone legate cu ata, si a inceput sa vorbeasca iute, agitat. Doamna Coulter intelegea intru catva limba acestor munteni, dar nu era bine ca ei sa stie cat de mult. Asa ca a zambit si i-a facut semn fetei sa taca si sa se uite la cei doi daimoni ai lor. Maimutoiul auriu intinsese manuta-i neagra, iar daimonul-fluture al Amei zburatacea din ce in ce mai aproape, pana ce a poposit pe aratatorullui ca un vreasc.
Maimutoiull-a apropiat usurel de ureche, si doamna Coulter a simtit strecurandu-i-se in minte un firisor de intelegere, limpezind vorbele fetei. Satenii erau fericiti ca o sfanta ca ea si-a aflat salas in grota, dar se zvonea ca are cu ea un insotitor care, intr-un fel, era primejdios si puternic.
Asta-i speria pe sateni. Oare cealalta faptura era stapanul, sau sluga doamnei Coulter? Era vatamatoare? Si, inainte de toate, de ce venisera acolo? Aveau sa stea mult? Ama a transmis aceste intrebari cu mare teama.
In vreme ce intelegerea daimonului ii patrundea in minte, doamnei Coulter i-a trecut prin cap un raspuns original. Putea sa spuna adevarul. Nu in intregime, fireste, dar o parte din el, da. Ideea a facut-o sa chicoteasca, insa n-a lasat sa i se simta nimic in voce, spunand:
- Da, mai este cineva cu mine. Dar n-aveti de ce sa va temeti. E fiica mea, si a cazut sub o vraja care a adormit-o. Am venit aici ca sa ne ascundem de farmazonul care a vrajit-o, sa incerc s-o vindec si s-o feresc de alte rele. Vino sa o vezi, daca vrei.
Pe Ama o mai linistise vocea blanda a doamnei Coulter, dar inca se temea; iar vorbele despre farmazoni si vraji  infricosau si mai mult. Insa maimutoiul auriu ii tinea daimonul cu mare gingasie, si-n plus era curioasa, asa ca a urmat-o pe doamna Coulter in grota.
Pe cararuie, mai jos, tatal fetei a inaintat putin, si daimonullui in forma de cioara a dat din aripi de douatrei ori, dar a ramas pe loc.
Doamna Coulter a aprins o lumanare, caci se intuneca vazand cu ochi, si a dus-o pe Ama pana-n fundul pesterii. Ochii fetitei, larg deschisi, licareau in intuneric, iar mainile i se miscau de zor, degetul mare de la o mana peste aratatorul celeilalte, si inapoi, ca sa tina departe primejdia, ametind spiritele rele.
- Vezi? a spus doamna Coulter. Nu poate face nici un rau. Nu aveti de ce sa va temeti.
Ama s-a uitat la faptura din sacul de dormit. Era o fata mai mare decat ea cu vreo trei-patru ani, cu parul de o culoare cum Ama nu mai vazuse - auriu-roscat, ca o coama de leu. Avea buzele stranse si dormea adanc, nu incapea nici o indoiala, pentru ca daimonul ii statea incovrigat pe gat, nemiscat. Arata ca o mangusta, dar auriu-rosiatica si mai mica. Maimutoiul auriu netezea dragastos blana de pe crestetul daimonului adormit si, pe cand Ama o privea, faptura ca o mangusta a tresarit prin somn, tulburata, si a scos un scancet ragusit. Daimonul Amei, care luase chip de soarece, s-a lipit de gatuI fetei, aruncand ocheade sfioase printre suvitele ei de par.
- Asadar, ii poti spune tatalui tau ce ai vazut, a continuat doamna Coulter. Nu-i nici un spirit rau. Doar fiica mea, in somnul cel vrajit, iar eu o ingrijesc. Dar te rog, Ama, spune-i tatalui tau ca acest lucru trebuie sa ramana o taina. Nimeni in afara de voi doi nu trebuie sa stie ca Lyra este aici. Daca farmazonul ar afla unde e, ar veni dupa ea si ar distruge-o, si pe mine, si tot ce e imprejur. Asa ca, tacere! Spune-i tatalui tau, dar nimanui altcuiva.

A ingenuncheat langa Lyra si i-a dat usor deoparte parul umed de pe fata adormita, dupa care s-a aplecat si si-a sarutat fiica pe obraz. Apoi si-a ridicat ochii plini de tristete si de iubire; i-a zambit Amei cu atata mila, incat fetita a simtit cum i se umplu ochii de lacrimi.
Doamna Coulter a tinut-o pe Ama de mana pana la iesirea din grota, si acolo l-a vazut pe tatal fetei privindu-le de jos, ingrijorat. Femeia si-a impreunat mainile si s-a inclinat catre el, iar acesta i-a raspuns, usurat, in vreme ce fata lui, dupa ce s-a inclinat si ea catre doamna Coulter si catre adormita cea vrajita, s-a rasucit si a luat-o la goana injos, in amurgul care tocmai se lasa. Tatal si fiica s-au mai inclinat o data spre grota, dupa care au pornit mai departe, topindu-se in intunericul de sub rododendronii cu frunzis bogat.
Doamna Coulter s-a intors la apa de pe soba, care aproape ca daduse-n clocot.
Lasandu-se pe vine, a faramitat in ea niste frunze uscate, luand de doua ori dintr-un saculet, o data din altul, si a adaugat trei picaturi dintr-un ulei de un galben stins. A amestecat bine totul, numarand in gand pana ce au trecut cinci minute. Apoi a luat craticioara de pe soba si s-a asezat, asteptand sa se raceasca lichidul.
In jurul ei se afla o parte din echipamentul din tabara de pe malul lacului albastru, unde murise Sir Charles Latrom: un sac de dormit, un rucsac cu schimburi, cele trebuincioase pentru spalat si altele. Mai era o cutie din panza de cort, cu rama solida din lemn, captusita cu capoc, cu diverse instrumente; si un pistol, in tocul lui.
Fiertura s-a racorit iute in aerul rarefiat, si de indata ce a ajuns la temperatura corpului a turnat-o intr-o cana de metal cu cioc si a dus-o in fundul grotei. Daimonul-maimuta a aruncat conul de pin si a insotit-o.
Doamna Coulter a pus cu grija cana pe o piatra de jos si a ingenuncheat langa Lyra, care dormea in continuare.

Maimutoiul auriu s-a ghemuit de cealalta parte, gata sa-I insface pe Pantalaimon indata ce se trezea.
Parul Lyrei era umed si ochii i se zbateau sub pleoapele inchise. Incepea sa se miste: cand s-a aplecat sa o sarute, doamna Coulter i-a simtit palpairea genelor si si-a dat seama ca nu mai era mult pana ce fata avea se trezeasca de-a binelea.
Si-a strecurat o mana sub capul Lyrei, iar cu cealalta i-a dat la o parte de pe frunte suvitele umede. Buzele Lyrei s-au intredeschis, si a gemut usor; Pantalaimon s-a lipit si mai tare de pieptul ei. Ochii maimutoiului auriu nu se dezlipeau de la daimonul Lyrei, iar degetutele lui negre se agitau pe langa sacul de dormit.
La o privire pe care i-a aruncat-o doamna Coulter, a dat drumul sacului si s-a indepartat cu un lat de palma. Femeia si-a ridicat cu blandete fiica, pana ce umerii nu-i mai atingeau podeaua, iar capul i se lasase pe spate, si apoi Lyra si-a tinut respiratia, cu ochii intredeschisi si pleoapele grele zbatandu-i-se.
- Roger, a murmurat ea. Roger... unde esti? Nu vad...
- Sst, a soptit mama ei, taci, scumpa mea, bea asta. Ducand ciocul canii catre buzele fetei, a inclinat vasul pana ce un strop i le-a umezit. Limba Lyrei a simtit si s-a miscat, lingand buzele, si atunci doamna Coulter a lasat sa-i picure in gura inca un strop de lichid, cu mare bagare de seama, turnand mai departe, inghititura dupa inghititura.
A durat cateva minute, dar in cele din urma cana s-a golit si doamna Coulter si-a culcat fiica la loc. De indata ce capul Lyrei a ajuns jos, Pantalaimon i s-a asezat iarasi in jurul gatului. Blana lui auriu-rosiatica era la fel de umeda ca parul fetei. Dormeau adanc din nou.
Maimutoiul auriu si-a dibuit cu usurinta calea spre gura pesterii si s-a asezat la loc acolo, veghind cararuia.
12
Doamna Coulter a inmuiat o carpa moale intr-un lighean cu apa rece si a sters fata Lyrei, apoi a desfacut sacul de dormit si i-a spalat bratele si gatuI si umerii, caci fetei ii era cald. Apoi mama ei a luat un pieptene si i-a descalcit cu grija parul, dandu-Ila o parte de pe frunte si facandu-i o carare dreapta.
A lasat sacul de dormit desfacut, ca fata sa se poarta racori, si a deschis bocceaua adusa de Ama: cateva bucati de paine turtita, un snop de frunze de ceai presate, niste orez lipicios invelit intr-o frunza mare. Venise vremea sa faca focul. Frigul din munti era aprig noaptea. Cu gesturi cumpanite, a razuit niste lemn, a potrivit talasul si a aprins un chibrit. Tocmai sesizase un alt motiv de ingrijorare: chibriturile erau pe terminate, ca si petrolul pentru soba; de acum incolo trebuia sa tina focul aprins zi si noapte.
Daimonul ei era nemultumit. Nu-i placea ce facea ea aici, in grota, dar cand a incercat sa-si arate ingrijorarea femeia l-a alungat. El i-a intors spatele, si dispretul i se citea in fiecare arcuire a trupului, azvarlind in bezna solzii conului de pin. Ea nu l-a bagat in seama, ci si-a vazut mai departe, calma si indernanatica, de aprinsul focului si a pus la incalzit apa pentru ceai.
Totusi, neincrederea daimonului o intrista si, in vreme ce maruntea in apa snopul de frunze de ceai cenusiu-inchis, se intreba oare ce naibii face si daca nu cumva si-a pierdut mintile, si tot asa, si oare ce-o sa fie cand o sa afle Biserica. Maimutoiul auriu avea dreptate. Nu o ascundea doar pe Lyra: se ascundea si ea.
Din intuneric s-a ivit baietelul, plin de nadejde si de spaima, soptind iarasi si iarasi:
- Lyra... Lyra... Lyra...
In spatele lui erau alte fapturi, chiar mai umbrite decat el, si mai tacute. Pareau sa fie din aceeasi tovarasie si acelasi soi, dar nu aveau chipuri care sa poata fi vazute si nici grai; si vocea lui nu era mai mult decat o soapta, iar fata ii era umbrita si estompata, ca un lucru pe jumatate uitat.
- Lyra... Lyra...
Unde erau?
Pe o campie larga, unde nu stralucea nici o lumina din cerul ca smoala si unde ceata invaluia orizontul din toate partile. Pamantul era golas, batucit de apasarea milioanelor de talpi, cu toate ca acele picioare erau mai usoare ca o pana; asa ca timpul trebuie sa fi fost cel care il batucise, desi timpul incremenise in locurile acelea; asa ca trebuie sa fi fost mersul lucrurilor. Acesta era capatul tuturor locurilor si ultima dintre lumi.
-Lyra...
De ce erau acolo?
Erau prizonieri. Cineva savarsise o faradelege, cu toate ca nimeni nu stia despre ce era vorba, sau cine o savarsise, sau ce autoritate o judecase.
De ce o tot striga baietelul pe Lyra? Nadejde.
Cine erau ei?
Stafii.
Si Lyra nu le putea atinge, oricat s-ar fi straduit. Mainile ei nedumerite se miscau incolo si incoace, insa baietelul statea acolo, implorand.
- Roger, a soptit ea, o, Roger, unde esti? Ce loc e acesta?
- Este lumea mortilor, Lyra... nu stiu ce sa fac... nu stiu
daca-s aici pe vecie si nu stiu daca am facut ceva rau, sau ce se-ntampla, ca doar am incercat sa fiu cuminte, dar urasc locul asta, mi-e frica de el, il urasc...
Iar Lyra a spus: -Osa
2. Balthamos si Baruch
Atunci un duh a trecut prin fata mea; tot parul mi s-a zbarlit de groaza.
Cartea lui Iov
- Taceti, a zis Will. Taceti odata. Dati-mi pace.
Era imediat dupa ce Lyra fusese rapita, chiar dupa ce Will coborase de pe creasta muntelui, chiar dupa ce vrajitoarea ii omorase tatal. Will a aprins mica lanterna de cositor pe care o luase din traista tatalui sau, cu chibriturile uscate pe care le gasise tot acolo, si s-a ghemuit la adapostul stancii ca sa desfaca rucsacul Lyrei.
A pipait inauntru cu mana teafara si a dat de aletiometrul greu, invelit in catifea. Acesta a sclipit in lumina lanternei, iar Willli l-a aratat celor doua siluete care-i stateau alaturi, siluetele ce-si ziceau ingeri.
- Puteti sa-I cititi? a intrebat.
- Nu, a spus o voce. Vino cu noi. Trebuie sa vii. Vino
acum la Lordul Asriel.
- Cine v-a pus sa-I urmariti pe tata? Ati sustinut ca nu stie ca-I urmariti. Dar stia, a spus Will intaratat, Mi-a zis sa ma astept la venirea voastra. Stia mai mult decat ati crezut. Cine v-a trimis?
- Nimeni nu ne-a trimis. Doar noi insine, s-a auzit vocea. Vrem sa-I slujim pe Lordul Asriel. Si barbatul acela mort, ce voia el sa faci cu pumnalul?
Will a sovait.
- A spus ca ar trebui sa-I duc la Lordul Asriel.
- Atunci vino cu noi.
- Nu. Pana n-o gasesc pe Lyra, nu.
16
Cuprins
1. Adormita cea vrajita 7
2. Balthamos si Baruch 16
3. Hotoaicele 43
4. Ama si liliecii 52
5. Turnul de cremene 61
6. lertaciunea preventiva 73
7. Mary, singura 86
8. Vodca 101
9. In susul raului 119
10. Rotile 130
Il. Libelulele 144
12. Ruptura 159
13. Tialys si Salmakia 171
14. Afla ce este 184
15. Fieraria 199
16. Nava intentionala 213
17. Ulei si lac 236
18. Mahalaua orasului mortilor 251
19. Lyra si moartea sa 269
20. Catararea 287
21. Harpiile 294
22. Cei care soptesc 312
23. Fara scapare 324
24. Doamna Coulter la Geneva 341
25. Saint: Jean-Ies-Eaux 357
26. Genunea 372
27. Platforma 386
555
28. Miezul noptii 393
29. Batalia de pe campie 406
30. Muntele Acoperit de Nori 417
31. Sfarsitul Autoritatii 427
32. Dimineata 445
33. Martipanul 460
34. Acum exista 475
35. Peste dealuri, hat, departe 482
36. Sageata franta 500
37. Dunele 511
38. Gradina botanica 531
Multumiri 553





Pagini: 560
An aparitie: 2013
Format: 13x20 cm
Traducere: Dana Ligia Ilin


REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.746 sec