Omilii la Psalmi - Ioan Gura de Aur

Omilii la Psalmi - Ioan Gura de Aur
-10%
Editura:
Anul publicării: 2014
Categoria: Religie
61,20 lei
68,00 lei (-10%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Traducere din greaca veche si studiu introductiv de Laura Enache. Colectia„Patristica”, seria  Opera de maturitate, Omiliile la Psalmi ale Sfantului Ioan Gura de Aur reprezinta una dintre cele mai considerabile scrieri hrisostomice. Daca s-ar fi pastrat integral ar fi cuprins mai multe tomuri. Cele saizeci de omilii pastrate alcatuiesc insa un volum de mari dimensiuni. Sfantul Fotie cel Mare (cca 820-897) le mentioneaza in Bibliotheca sa si le compara cu Omiliile la Facere:„Discursul sau este, ca intotdeauna, remarcabil prin claritate, prin puritate, prin stralucire si bogatie si, mai ales, prin multimea maximelor si exemplelor de care Sfantul Ioan Gura de Aur se foloseste adesea… Caracterul general al tuturor operelor marelui invatator este un amestec de limpezime, distinctie si elevatie si dulceata, dar in Omiliile la Psalmi stilul sau imbraca podoabe mai stralucitoare, la care se adauga abundenta exemplelor, bogatia ideilor si, atunci cand e necesar, vehementa discursului. Pentru a spune pe scurt, totul, discursul, impartirea, metoda, alegerea ideilor si toate celelalte calitati se imbina in cel mai inalt grad in aceste comentarii”. In privinta titlului lucrarii, Sfantul Fotie face sugestia ca titlul Logoi, prezent in manuscrise, sa fie inlocuit cu cel de Homiliai. De asemenea, tot el le aplica titlul Hermeneiai, Talcuiri. Opera se deschide cu Omilia la Psalmul 3, desi, dupa continut si structura, omilia nu pare sa faca parte din aceeasi serie, dupa cum nici Psalmul 41. Psalmii 1 si 2 lipsesc in totalitate si nu stim daca ei lipseau si pe vremea Sfantului Fotie, care mentioneaza celelalte lacune, dar pe cea a Psalmilor 1 si 2 o trece sub tacere. E posibil ca acestia sa fi existat inca pe vremea lui Fotie. Seria se continua cu noua psalmi pana la Psalmul 12, dupa care urmeaza o lacuna mare pana la Psalmul 43. (Psalmul 41 nu pare a face parte din aceeasi serie, fiind o talcuire doar la primele versete ale psalmului). Urmeaza inca sapte talcuiri pana la 49. Dupa acestea iarasi lipsesc 58 de psalmi pana la Psalmul 108. De la Psalmul 108 pana la sfarsit seria este completa, fara Psalmul 118, cel mai lung. Putem degaja mai multe serii astfel: 3-12; 41; 43-49; 108-117; 119-150. Si aceasta pare a indica faptul ca Sfantul Ioan Gura de Aur a scris talcuiri la intreaga Psaltire, altfel nu am avea aceste serii unitare si consecutive, ci doar psalmi disparati. Dar in textul psalmilor pastrati se face aluzie atat la psalmii care lipsesc, cat si la ordinea lor, la faptul ca au fost tratati in ordinea Psaltirii. Multele aluzii la psalmii precedenti par sa intareasca faptul ca au fost compusi in serie unitara . Or, o opera de asemenea dimensiuni cerea timp si mult ragaz, deci in nici un caz aceasta opera nu a fost compusa in Constantinopol, unde indatoririle arhieresti nu i-ar fi ingaduit un astfel de ragaz. In mod cert, aceste talcuiri au fost compuse in Antiohia inainte de a fi uns preot in 386. Bernard de Montfaucon sustine aceasta parere. Rondeau insa si multi altii impreuna cu el dateaza opera dupa hirotonirea sfantului ca preot si inainte de mutarea lui la Constantinopol in 398 . Multele aluzii la viata monahala sustin aceeasi parere ca opera a fost scrisa in Antiohia. Se pare ca in interpretarea textului biblic, Sfantul Ioan a folosit o Psaltire in uz in Antiohia, care reda textul Septuagintei. El citeaza adeseori si alte variante: ale lui Aquila, Symachos si Theodotion si de asemenea, destul de frecvent, si textul ebraic pe care il transcrie cu caractere grecesti, asa cum le gasea in Hexaplele lui Origen insa nicaieri nu citeaza numele acestor traducatori. Nu se opreste indelung asupra acestor versiuni, adeseori opuse si mult diferite de Septuaginta, multumindu-se sa le transmita sec, fara alte comentarii sau precizari. Lasa pe seama cititorului aprecierea si alegerea, fiindca scopul sau principal nu este unul de natura filologica, de a stabili textul cel mai apropiat de sursa ebraica, ci scopul lui este in primul rand unul moral si duhovnicesc. Astfel textul Scripturilor este pentru Sfantul Ioan, un text inspirat de Dumnezeu, in ambele Testamente, Dumnezeu a comunicat Revelatia Sa printr-o omilia in care se poate vedea un gest de pogoramant si de pogorare a lui Dumnezeu in textul Scripturilor asemanator cu pogorarea vizibila in Intruparea Cuvantului in persoana lui Iisus . Aceasta pogorare a lui Dumnezeu la nivelul limbajului uman este numita de Sfantul Ioan sugkatavbasi", termen care descrie„slava lui Dumnezeu care se invesmanteaza in podoaba trupeasca a gandirii omenesti si a limbajului uman”, dar si neputinta acestui limbaj de a cuprinde realitatile dumnezeiesti, cum, de pilda, ni se explica in Omilia la Psalmul 7 ca limbajul figurat este folosit cu scopul de a trezi mintea celor mai grosolani (pacuvteroi) si de a le insufla frica de pedeapsa:„Oare sunt si arcuri in cer si sageti si pietre de ascutit si sabii si tolbe de sageti?... Grosolania cuvintelor nu are alt scop decat de a lovi grosolania ascultatorilor” (Omilia la Psalmul 7, v. 11). Pentru Sfantul Ioan, Scripturile reprezinta scrisorile lui Dumnezeu catre oameni, testamentul Lui, mostenirea noastra de capetenie. Pe aceasta metafora este construit intreg Psalmul 5, unde Biserica apare ca mostenitoarea acestor Testamente:„Nu este oare ceva nefiresc ca atunci cand ni se vesteste prin testament o mostenire si cand ea ni se cuvine de drept, sa facem mii de demersuri, sa ne dam multa osteneala sa cercetam titlurile de proprietate cu grija, sa consemnam sumele de bani, sa recurgem la papirusuri si sa copiem actele si sa aratam toata stradania, in vreme ce, cand ni se prezinta testamente duhovnicesti si se deschid aceste Scripturi inaintea noastra, noi sa ramanem nepasatori si insensibili, aceasta mostenire nefiind materiala? Sa ne apropiem asadar si sa deschidem titlurile de proprietate si sa examinam cu atentie termenii testamentului si sa vedem pentru care pricina aceasta mostenire ne este incredintata si care este natura acestei mosteniri”. Si iarasi:„Dumnezeu mai numeste aceasta mostenire si Imparatie. Caci daca aceasta depaseste orice cuvant, totusi Dumnezeu s-a folosit de imagini si de figuri pentru a ne semnifica cele viitoare atat cat ne este noua cu putinta a intelege, acum numind-o imparatie, cum am spus deja, acum nunta, acum dregatorie. El imprumuta cele mai stralucitoare numiri ale noastre pentru a ne deschide noua intelegerea acelora, slava vesnica, fericirea cea fara pata, petrecerea cu Hristos, fata de care nimic nu are asemanare. Dar care sunt conditiile Bisericii pentru aceasta mostenire?”. Scripturile sunt in primul rand morale si hagiografice. Interpretarea Sfantului Ioan nu se mentine astfel la nivel literal si nu atinge decat rareori talcuirea alegorica, oprindu-se la intelesurile tropologice, morale. Scopul sau este in mod evident acela de a cultiva virtutea si de a lupta impotriva viciului si patimilor. Modelul pe care pare a-l fi urmat este Comentariul la Psalmi apartinand lui Diodor din Tars, mentorul Sfantului Ioan Gura de Aur in studiile biblice si cel ce a condus si indrumat asketerion-ul din Antiohia pana la expulzarea acestuia de catre Valens in 372. Metoda de interpretare a textului ramane, prin urmare, fidela scolii din Antiohia, unde sensul istoric ocupa un loc destul de important, alaturi de cel moral, formativ. De aceea autorul cuprinde o mare varietate tematica, avand in centru confruntarea dintre patimi si virtuti. Astfel, prigonirea lui David de catre fiul sau, Abesalom, devine un bun prilej pentru a ilustra tema iubirii fata de vrajmasi precum si o meditatie asupra diatribei sapientiale, ca„cei faradelege vor fi prinsi in insusi latul faradelegii lor”.„Ii invata, asadar, din faptele insesi, aratandu-le ca inca mai inainte de pedeapsa vesnica, rautatea este ea insasi propria pedeapsa” (Omilia la Psalmul 7). Este o tema recurenta in aceste Omilii la Psalmi, precum si critica lacomiei si a poftei de inavutire. Psalmul 48 este o astfel de invectiva la adresa bogatilor si in acelasi timp o usturatoare ironie fata de cei ce isi leaga faima de morminte:„Vezi cum profetul ne departeaza de rautate si de lacomie nu numai pornind de la cele viitoare, ci si de la cele ce se intampla in viata de aici, vezi cum ne conduce spre virtute, nimicind nebunia pentru avutii si numind nebuni pe cei care tanjesc dupa cele prezente si aratandu-i nebuni prin faptele lor? Caci ce este mai nebunesc, spune mie, decat un om ostenindu-se, chinuindu-se sa adune atatea si altii sa se bucure de ostenelile lui? Ce este mai rau decat aceasta truda zadarnica, cand el va muri ramanand numai cu ostenelile si cu sudorile, lasand altora bucuria de bogatiile pe care le-a adunat?”. Si:„Ce este mai rau decat aceasta nebunie de a considera mormintele casa pentru vesnicie si de a aspira la acestea? Caci multi adeseori si-au facut mormintele mai stralucitoare decat casele. Fie se ostenesc pentru vrajmasii lor, fie pentru viermi si pulbere, cheltuind averile lor fara nici un folos. Caci asa este cugetul celor ce nu au nadejdea bunatatilor viitoare”. In contrast, saracia apare de cele mai multe ori ca o virtute, alaturi de blandete si smerenie, ale caror tipuri sunt intruchipate de David si Moise. O alta tema frecventa este suferinta dreptului. Viata duhovniceasca este adeseori prezentata de Sfantul Ioan ca o batalie cu dusmani impresurand din toate partile, dreptul avand mereu pe Dumnezeu ca aliat. De aici insistenta Sfantului Ioan asupra ideii ca omul trebuie si el sa depuna eforturi pentru mantuirea personala, alaturi de ajutorul dumnezeiesc si de harul lui Hristos. Pe langa har este nevoie de credinta si de virtute, de ravna proqumiva careia se opune raqumiva, trandavia, nepasarea, neglijenta. Psalmul 4 este aproape in intregime dedicat rugaciunii. Pagini intregi descriu metoda sau modul rugaciunii bine primite de Dumnezeu, rugaciunea curata care se face vrednica de spectacolul si privelistea ingerilor:„Dar eu raspund ca rugaciunea este legatura a dragostei care ne uneste cu Dumnezeu, deprinzandu-ne obisnuinta convorbirii cu El si inspirandu-ne iubirea de intelepciune. Caci daca cineva care este impreuna cu un om minunat rodeste multe din relatia cu el, cu cat mai mult nu va rodi cel ce vorbeste cu Dumnezeu in rugaciune neincetata? Dar nu cunoastem castigul rugaciunii pe cat ar trebui, fiindca nu luam aminte la ea cu acrivie, nici nu ne folosim de ea dupa legile lui Dumnezeu. Cand avem de vorbit cu anumiti oameni atunci ne compunem atitudinea, mersul si imbracamintea si toate le armonizam cu bunacuviinta si astfel vorbim cu ei. Dar cand venim inaintea lui Dumnezeu cascam, dormitam, ne intoarcem in toate partile cu nepasare. Si daca ne plecam genunchii la pamant, mintea rataceste in piata. Dar daca ne rugam cu toata evlavia cuvenita, ca niste oameni care urmeaza sa vorbeasca cu Dumnezeu, ce mare castig vom rodi, chiar mai inainte de a primi ceea ce cerem! Caci omul invatat sa vorbeasca astfel cu Dumnezeu va fi un inger pe pamant. Astfel sufletul se desface de legaturile trupului, astfel cugetul ii devine inaltat de la pamant la cer, astfel se stramuta la cer, astfel priveste cu dispret lucrurile trecatoare ale vietii, astfel sta langa tronul imparatesc, si sarac de ar fi, sluga sau om simplu, sau neinvatat. Caci Dumnezeu nu cauta la frumusetea limbii, nici la potrivirea cuvintelor, ci la frumusetea sufletului. Daca sufletul vorbeste cele placute Lui, toate dorintele i se implinesc. Vezi ce usor lucru este rugaciunea? Caci cel ce se prezinta inaintea oamenilor trebuie sa aiba si elocinta si sa ii linguseasca si pe toti cei din jurul stapanului si sa se gandeasca inca la multe altele ca sa fie bine primit. Dar aici nu e nevoie de nimic decat de un suflet veghetor si care sa inlature tot ceea ce il impiedica sa fie aproape de Dumnezeu.„Eu sunt Dumnezeu de aproape, iar nu Dumnezeu de departe” . Faptul de a fi departe depinde de noi, caci El este intotdeauna aproape. Dar ce spun ca nu avem nevoie de elocinta? De multe ori nici de cuvinte nu avem nevoie. Caci daca ii vei vorbi din inima si Il vei chema pe El cum trebuie si atunci cu usurinta te va primi. Asa l-a ascultat si pe Moise; la fel si pe Ana. Nu este de fata nici un soldat, care sa te respinga, nici scutier care sa-ti taie prilejul. Nimeni care sa-ti spuna: acum nu este cu putinta sa te apropii, vino mai tarziu. Ci atunci cand vii, El sta sa te asculte fie ca esti la vremea pranzului, fie la cina, fie prea tarziu, fie in piata, fie pe drum, fie in pat, fie cand te-ai infatisat la tribunal langa magistrat si Il vei chema pe El, nu va fi nimic care sa impiedice cererea, daca Il vei chema cum trebuie”. Cu toate ca Sfantul Ioan cauta sa ofere fiecarui psalm un fundament istoric si adeseori completeaza literalitatea biblica, dezvoltand subiectul cu detalii istorice, totusi talcuirea alegorica nu lipseste cu desavarsire. O introduce adeseori prin expresia kat j ajnagwghVn, potrivit anagogiei, sensului alegoric. In aceste cazuri, indeosebi, Sfantul Ioan ofera o interpretare hristologica a psalmilor, acolo unde este posibil (cf. Psalm 109, 4). Psalmul 147 este o ilustrare model a interpretarii anagogice hrisostomice, fiindca aici alaturi de interpretarea istorica, avem talcuirea anagogica a intregului psalm si nu doar a unuia sau doua versete ca in celelalte cazuri. In aceasta viziune Ierusalimul este Ierusalimul ceresc, iar Sionul cel adevarat este Biserica intarita de Hristos nu prin zavoare sau porti trainice, ci prin Crucea Sa. Biserica, marindu-se in ciuda atator potrivnicii si dusmanii, a fost inaltata mai presus de ceruri. Un alt aspect care retine atentia cititorului este modul de citare a Scripturilor, care este el insusi prin sine o metoda interpretativa. Bogatia citatelor scripturistice si felul in care textele sunt apropiate unele de altele, luminandu-se reciproc, constituie o hermeneutica aparte. Textul psalmilor, text esentialmente profetic, este ilustrat prin bogatia citatelor corespondente din alti profeti, culminand, bineinteles, cu citatele din Noul Testament. Unele din aceste citate urmeaza fidel textul Septuagintei, altele il adapteaza usor talcuirii, prin mici adaosuri sau mici schimbari de cuvinte, iar cele din Noul Testament prezinta mici diferente fata de textul consacrat, incat putem presupune ca Sfantul Ioan a urmarit versiuni paralele. In traducerea citatelor am pastrat forma in care ele apar la Sfantul Ioan, astfel ca unele diferente fata de Biblia aprobata de Sfantul Sinod sunt inerente. Dupa cum am aratat, aceste diferente, fie reflecta textul Septuagintei (adeseori s-a impus retraducerea lui), fie provin din folosirea altor versiuni ale Noului Testament, fie, in sfarsit, apartin Sfantului Ioan, care citeaza din memorie. Nici textele citate dupa Septuaginta nu sunt unitare. Adeseori difera, ceea ce pare a indica faptul ca Sfantul Ioan a folosit chiar pentru Septuaginta, versiuni diferite . Am semnalat, acolo unde a fost absolut necesar, aceste diferente in text in notele de subsol, prin indicatia: Septuaginta. Nu am marcat in note diferentele fata de Noul Testament, fiindca ele sunt mult mai rare si mai nesemnificative. Traducatorul

Nr. de pagini : 742
Anul aparitiei : 2014

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 1.274 sec