Operatiunile Melita si Eterul

Operatiunile Melita si Eterul
-15%
Editura:
Anul publicării: 2008
Categoria: Personalitati
59,50 lei
70,00 lei (-15%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: stoc epuizat
stoc epuizat

DESCRIERE

Istoria Europei Libere prin documente de Securitate

Mihai Pelin

« In memoriam Mihai Pelin»

Mihai Pelin s-a nascut in vara lui 1940 la Cernauti. Absolvent al Facultatii de Filosofie din Bucuresti, a fost jurnalist la Scinteia tineretului, Tribuna României, Ramuri si Flacara. Membru al Uniunii Scriitorilor, a debutat editorial cu volumul Redactori si pianisti (1967).

Opera

Pasiunea pentru necunoscutele istoriei si gustul pentru risc al cautatorilor de adevaruri ascunse i-au favorizat sansa, rara pentru acele vremuri, de a edita la Venetia trei volume masive de reconstituiri, documente civile si militare din anii participarii României la cel de-al doilea razboi mondial. A colaborat, de asemenea, cu serviciul specializat al Crucii Rosii din München (Suchdienst) la lamurirea disparitiilor unor militari germani in 1944 in România. Aceste si alte asemenea contributii au fost rasplatite cu demnitatea de Comandor al Ordinului Solidaritatii Italiene.

Dupa 1990 a fost angajat al revistelor romanesti pentru strainatate si al publicatiilor Baricada, Expres Magazin si Independent, in ultimii doi ani fiind colaborator permanent al ziarului Jurnalul National. Dorintei exprimate in chiar lozincile purtate si strigate de demonstrantii
din 1989 de a avea acces la adevarul asupra istoriei recente, Mihai Pelin i-a raspuns cu intreaga putere si fidelitate.În cele aproape doua decenii ce s-au scurs, si-a consacrat tot efortul si timpul de care dispune un pasionat de cercetare investigatiei si studiilor in arhivele comunismului romanesc. Printre scormonitorii in arhivele speciale, Pelin a fost cercetatorul si publicistul de exceptie care a facut publice documente esentiale din zonele puterii, fara a urmari santaje pesonale.În paradoxurile« democratiei originale» , prin« curatarea» din arhive a multora din informatiile consemnate de Pelin, insesi cartile sale s-au metamorfozat acum in documente valoroase.

Investigatorul

Faptul ca a fost primul cercetator care a intrat in arhivele fostei Securitati in scopul publicarii documentelor studiate i-a adus popularitate si prestigiu, numerosi colaboratori, dar si puternici si nemeritati dusmani. Rezultat al acestor documentari, a coordonat editarea primelor patru volume ale Cartii Albe a Securitatii (1996-1997). Mai cu seama, dintre acestea, volumul
Istorii literare si artistice (1969-1989) a generat dezbateri si patimi.
Alte volume, avind la baza documente inedite din arhivele speciale, au fost adevarate best-seller-uri ale istoriografiei si publicisticii post comuniste. Sionistii sub ancheta (1993), Culisele spionajului romanesc (1997), Operatiunile Melita si Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate (1999), Artur - Dosarul Ion Caraion (2001), Iluziile lui Iuliu Maniu (2001 si 2002), Opisul emigratiei politice (2002), Un veac de spionaj, contraspionaj, contraspionaj si politie politica (2003), SIE& SRI - Trecutul nu se prescrie (2004), Vietile pictorilor, sculptorilor, si arhitectilor romani intre legionari si stalinisti (2005) sint citeva dintre cartile semnate de Mihai Pelin, din raftul ce-i este consacrat in biblioteca specialistilor si iubitorilor de istorie. Plecat prea devreme dintre noi, odihneste-te in pace, Mihai Pelin. Raminem cu cartile tale.

Lavinia Betea
Jurnalul National, 17 decembrie 2007, p. 7

« Ne-a parasit Mihai Pelin, un Cavaler al Adevarului»

Mihai Pelin a fost, pina vineri cind s-a stins din viata, unul dintre cei, tot mai putini, gazetari romani care au trait si au scris si inainte, si dupa 1989. Marea Ravasire nu l-a tulburat de fel, pentru ca, si inainte, si dupa, facea presa si carti asa cum credea el de cuviinta, adica asa cum ii dicta constiinta.Îi deranja prin aceasta si pe mai-marii zilei de dinainte, si pe multi dintre cei de dupa. Ce scria si cum scria ii incomoda si pe unii, si pe altii. Pentru ca isi alegea subiectele grele, nebatatorite, ocolite din prudenta sau oportunism de majoritatea colegilor de breasla.
A fost un reporter de investigatii, un detectiv prin documente secrete pe care il interesa adevarul cit mai complet si mai purificat de mistificari. Iar dupa 1989, a avut - si-a creat, probabil - sansa de acces la arhiva comunista si precomunista din istoria Romaniei, din care a valorificat si restituit publicului larg mai mult, mai prob si mai onest decit toata liota de institute si comisii prezidentiale sau guvernamentale, care mai degraba se opintesc sa instrumenteze politic o istorie inca fierbinte, decit sa o infatiseze asa cum a fost, in toata complexitatea ei. Din pacate, n-a reusit sa-si termine lucrarea, coplesitoare pentru un singur om, in care s-a angajat. Stia ca nu va putea duce la bun sfirsit tot ce si-a propus si lucra intr-o lupta crincena cu timpul, care parea sa nu mai aiba rabdare cu el. A lasat o opera care, prin dezvaluirile si deslusirile sale, se constituie intr-un rechizitoriu fara drept de apel al comunismului, dar si al imposturii anticomuniste. Un demers neegalat de incercarile similare ale unor emuli (si detractori penibili) ai sai, fie ei« cercetatori» sau« colective». Mihai Pelin n-a fost nici un comunist inflacarat, nici un anticomunist inversunat, ci un publicist, scriitor si istoric, care s-a dovedit a fi - si a fost - un lampadofor al Adevarului. De aceea, ironie a soartei, chiar denigratorii sai sint nevoiti sa se intemeieze pe documentele date la iveala de el pentru a-si sustine propriile asertiuni.
Ne-am cunoscut personal doar de citiva ani, dar, de la bun inceput, ne-am simtit de parca am fi fost prieteni de-o viata. Interiorizat, subtil, ironic, competent, neinfricat, isi sictirea cu un dispret suveran adversarii de opinie, isi iubea profund si cu discretie prietenii. Stia lucruri bine ascunse si ciudate, dar nu le etala niciodata ostentativ si, mai ales, nu colporta, nu denigra, nu mistifica. Verdictele sale - de om aplecat spre cercetare si om al condeiului, desigur - se asezau ca o lespede definitiva peste oameni controversati si evenimente controversate. Bunaoara, Mihai al nostru i-a asezat asa cum se cuvine in cartea istoriei pe alti doi Mihai - ultimul rege al Romaniei, implicat intre altele in afacerea sulfuroasa a tablourilor, si capetenia securista devenita general defector, care nu inceteaza sa picure otrava in lumea romaneasca de azi.
Personaj singular al unei epoci zbuciumate, Mihai Pelin proiecteaza, si dupa disparitia sa paminteasca, o lumina constanta a Adevarului asupra realitatii cu mari zone de umbra si efecte optice inselatoare pe care a traversat-o cinstit si lucid. Cronica Romana a fost unul dintre ziarele privilegiate de scrisul lui Mihai Pelin. Daca as fi prozator, as scrie o carte despre el. Daca as fi regizor, as face un film. Dar asa, fie ca Mihai sa-si gaseasca, in sfirsit, odihna crestineasca bine meritata.

Corneliu Vlad
Cronica Romana, 17 decembrie 2007, p. 3

« Mihai Pelin, asa cum l-am cunoscut»

Noi, ziaristii mai batrini, stim cine a fost Mihai Pelin. Pe mine m-a impresionat faptul ca a murit si mi se pare normal - daca nu cumva este chiar o datorie - sa scriu ceva in memoria lui. L-am cunoscut in anul 1979, parca.
Colaboram la ziarul Informatia Bucurestiului. Scrisesem un articol care acolo a fost refuzat.
În vremurile acelea, un tinar care nu avea serviciu era numit« parazit». Eu, desi terminasem liceul, facultatea si fusesem si patru ani profesor, mi-am propus sa intru in pielea unui parazit, sa vad cum este. Ce frumos era ! Eram saten si slab, mi-am pus o geaca din piele direct peste un lant gros. Aveam niste cizme rosii, ceas - parca nu, dar inel - da. M-am dus sa ma angajez pe unde era bine si toti si-au batut joc de mine. Am scris un articol. La Informatia Bucurestiului am fost certat si respins. Pe vremea aceea, George Cusnarencu, scriitorul de astazi si colegul meu de grupa, nu era nominalizat la premiile« Zece pentru Romania». Era doar ceva pe la revista Flacara. M-am dus cu articolul la el, cum fac taranii care se duc la un consatean. Era in concediu. Atunci, acolo, la Flacara, m-am dus la NICOLAE CRISTACHE, pe care il consideram, la momentul respectiv, cel mai bun ziarist. Am vrut sa ii spun ca tata este ziarist la Romania Libera si ca eu colaborez la Informatia Bucurestiului si, ma rog, ceea ce credeam eu despre mine. Mi-a dat flit. M-a intrebat ce fel de articol adusesem. I-am spus. Mi-a zis :
« Camera 7, Mihai Pelin». Am mers acolo. Era un barbat bine, imbracat cu un costum de blugi (pe vremea aceea era mare lucru). Citea Sportul. Am luat-o de la capat : ca tata e ziarist, ca eu colaborez la« Informatia», ca am incercat sa intru in pielea unui parazit. Parea ca nu imi da atentie si ca nu ma asculta. Mi-a spus sa ii las articolul si un numar de telefon. Mai mult sictir nu vazusem. Am facut cum mi-a spus el.
Pe vremea aceea, tatal meu, Dumitru Tabacu, lucra la Romania Libera de aproape 40 de ani si era un ziarist mai important decit cei la care fusesem. M-am dus la tata sa ma pling si sa ii spun cum ma tratasera cei de la Flacara.Îl uram pe Mihai Pelin, camera 7. Tata mi-a spus ca nu este nici o problema, asa se face. Mihai Pelin nu a citit articolul in fata mea, dar cred ca a facut-o repede si l-a pus in revista. Mai mult - eu tin minte pentru ca eram la inceput -, am fost la el marti, cind mi-a dat flit. Articolul a aparut joi. Asta inseamna ca el l-a apreciat si a schimbat niste pagini ca sa ii faca loc. Debutul in Flacara mi s-a parut mie, atunci, echivalent cu premiul Pulitzer. Si chiar asa era.
De atunci lucrez si eu in presa si, in ultimii ani, cu oameni mult mai tineri ca mine. Fac asa cum a facut el, ii iau in serios. Nu am apucat sa ii spun ce m-a invatat pentru ca, de atunci, nu l-am mai intilnit niciodata. Nici nu am apucat sa ii spun ca ii port respect decit acum.

Horia Tabacu
Atac, 17 decembrie 2007

« Mihai Pelin s-a dus sa cerceteze Arhivele Divine»

Scriitorul si ziaristul Mihai Pelin nu mai e printre noi. Colegul nostru ne-a parasit vineri seara, la ora 21.00. O boala necrutatoare l-a rapus inainte de a ne mai fi dezvaluit multe informatii pretioase din arhivele secrete. Nascut la Cernauti (25 august 1940), Pelin si-a inceput activitatea publicistica dupa absolvirea Facultatii de Filosofie din Bucuresti.Înainte de 1989, a lucrat ca ziarist si a publicat mai multe volume. Consemnam doar titlurile Redactori si pianisti, Sa pierduta pe mare, Speranta. Dupa decembrie 1989, a reusit sa obtina aprobarea de a studia documente din Arhivele Securitatii de la colegul sau de facultate Virgil Magureanu si a coordonat volumele deja celebrei Carti albe a Securitatii. Cel mai citit dintre acestea a fost, fara indoiala, Istorii literare si artistice, tiparit in 1996. Apoi, Pelin a mai publicat trei carti de capatii pentru cei care vor sa afle cum au functionat Securitatea si spionajul romanesc inainte de 1989. Ele sint din ce in ce mai valoroase si pentru ca o mare parte dintre documentele studiate de Mihai Pelin, in special cele care privesc spionajul, nu au mai aparut in arhivele CNSAS. Este vorba despre Culisele spionajului romanesc, publicata in 1997 - o fresca a Serviciului secret extern (DIE) din perioada 1955-1980 cum nu s-a mai scris niciodata in Romania -, Operatiunile Melita si Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate (1999), ARTUR - Dosarul Ion Caraion (2001). Alte doua lucrari - Opisul emigratiei romane (2002) si Un veac de spionaj, contraspionaj si politie politica (2003) fac radiografia destinelor a mii de oameni tot prin prisma documentelor Securitatii si sint, de asemenea, lucrari de referinta.În ianuarie 2006, Mihai Pelin a primit de la presedintele Italiei inalta distinctie de Comandor cl. a II-a al Republicii Italia pentru contributia adusa de lucrarile sale la elucidarea activitatii umanitare a unor medici militari italieni in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Pelin a fost singurul care a studiat intr-un timp record mii si mii de documente din arhivele Securitatii, dar si ale Armatei, pe care apoi le-a sintetizat cu claritate si concizie in carti de o valoare incontestabila. Nimeni nu a mai reusit o asemenea performanta in Romania si e greu de crezut ca le va fi egalata prea curind. Paradoxal, toti criticii sai s-au folosit, intr-un fel sau altul, de informatiile din volumele sale, de documentele studiate de el in arhivele secrete, iar asta chiar il face unic. Ziaristii de la Gardianul sint alaturi de familia indoliata.Înmormintarea va avea loc marti,
ora 12.00, la cimitirul Straulesti II.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

Emil Berdeli
Gardianul, 16 decembrie 2007

« Operatiunile Melita si Eterul»

[...] Un prim aspect ce se poate extrage, in urma lecturii acestei carti, este caracterul amplu
al informatiilor, rezultat al decriptarii miilor de documente, mai mult sau mai putin relevante pentru toti acei ani de teroare si suspiciune. Ca urmare, se poate usor observa faptul ca autorul si-a structurat cartea dupa o grila ce urmareste seducerea cititorului la o lectura intensa, prin diversitatea aglomeratiilor fenomenologice, fara a pierde din atentie nominalizarea acelor actanti care i-au oferit postului de radio« Europa Libera» vitalitatea si-n acelasi timp motiv de atac, pe cai mai ales diversioniste, din partea Securitatii Romane.
Si totusi, dintre obiectivele principale avute de autor in vedere se remarca tendinta elucidarii obiective a prezentei Securitatii in viata societatii, printr-o abordare sistematica si obiectiva, incercindu-se astfel sa se elimine acea« anormalitate flagranta», respectiv« in mai toate demersurile prevalind patima, prejudecatile si tezismul», in expresia autorului, de unde necesitatea abordarii acestor sinuoase probleme« cu ceva mai mult calm si cu ceva
mai multa luciditate».
Astfel, autorul declara, contrar atitor puncte de vedere, ca« faima serviciilor de Securitate din Est a fost umflata» si inclusiv si a Securitatii Romane, unde« ca si regimul politic de care a fost nascocita, Securitatea interna din Romania a fost ravasita de confuzie, obtuzitate, birocratie, nepotism si ineficienta». Dar, prin aceste observatii si catalogari, autorul nu urmareste nicidecum o abordare simplista a demersurilor Securitatii in raport cu« dusmanii poporului», inclusiv incisivul post« Europa Libera», ci in scopul adevarului, cum insusi o declara :« Daca vrem sa intelegem cite ceva din tot ce ni s-a intimplat, este necesar sa abandonam criteriile si cliseele in baza carora a fost apreciat acest organism in anii Razboiului Rece.» [...]
Razboiul Securitatii cu« Europa Libera» nu ar fi trebuit sa fie o cauza a Securitatii, dimpotriva,« Securitatea a fost impinsa in el intr-un abuz, ca urmare a impotentei intelectuale cronice a conducerii politice a regimului comunist... incapabile sa se angajeze intr-un dialog pertinent, prin care sa-si apere interesele... au preferat sa impinga in fata Securitatea».

[...]

Laudabila ne apare si preocuparea autorului de a oferi documente, note, surse, indice de nume
si de unitati militare, mijloace prin care cartea isi ofera cai multiple de comunicare cu cititorii sai. Apreciabila ne apare si pozitia pe care se posteaza autorul, in al sau« Cuvint inainte», asumindu-si doar privilegiul« de a scoate din uitare identitatile citorva zeci de persoane
care s-au consumat pentru un ideal».

G.R.T.
Revista Noua, nr. 1-2/2008, p. 15

« Aici Radio Europa Libera»

Mihai Pelin, scriitor si publicist, prematur disparut, si-a consacrat multi ani istoriei recente a Romaniei, dezvaluind, chiar inaintea infiintarii CNSAS, legaturile dintre Securitate si unele personalitati publice. Ultima sa carte este versiunea revazuta a volumului Operatiunile Melita si Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate, publicata acum de Editura Compania. Daca pentru majoritatea romanilor Europa Libera este o« gura de aer», o punte de comunicare cu restul lumii si o esentiala sursa de stiri, pentru Securitate acest post de radio a fost o preocupare permanenta. Operatiuni speciale aveau loc pentru a folosi Europa Libera ca pretext de santaj sau platforma de manipulare, se incerca, uneori cu succes, infiltrarea unor agenti printre redactorii si colaboratorii postului. Un volum extrem de interesant, plin de informatii despre vremurile cind, pe furis, romanii intorceau butonul aparatului de radio
pentru a auzi« Aici Radio Europa Libera».

Lucia Verona
Saptamina financiara, luni, 14 ianuarie 2008, p. 40

 
« Colaborarea inedita dintre Securitate si Europa Libera»

Propaganda Radio si Securitatea

La 10 august 1988, grupa operativa« Eterul» a alcatuit o« situatie statistica a actiunilor de riposta» in razboiul pe care-l purta impotriva studiourilor din München.În anexa, documentul continea si o lista de 23 de articole aparute in presa din tara si in publicatiile emigratiei, despre care se afirma ca ar fi fost redactate ca urmare a colaborarii autorilor cu Securitatea. Fiind vorba si de citeva nume apreciate in publicistica timpului. Autorul acestui text nu isi ingaduie sa reproduca intocmai lista in speta, spre a nu leza anumite susceptibilitati si, totodata, spre a nu oferi unor ziare motive pentru a se napusti asupra unor oameni nevinovati. Cu atit mai mult cu cit documentul pe care il am in vedere este, cu certitudine, un raport fals. O modalitate a Securitatii de a-si aroga niste merite care nu-i reveneau. Astfel incit prefer sa fac demonstratia acestui fals pe propria mea piele.
În lista figura si o reconstituire istorica, intitulata« Haituirea si hacuirea Iugoslaviei», pe care o publicasem in« Almanahul estival» al revistei Luceafarul din 1987. Evocam o serie de evenimente consumate in primavara indepartatului an 1941, care nu aveau nici un fel de legatura cu« Europa Libera» sau cu misiunile grupei operative« Eterul». Si stau sa ma intreb si astazi : de unde si pina unde prestatia mea publicistica de atunci, realizata pe temeiul unor cercetari realizate in arhivele militare, putea fi apreciata drept un aport la efortul Securitatii de a limita efectele propagandei radiofonice occidentale ? Si nu gasesc un alt raspuns rezonabil decit cel prezumat mai sus. Lista este alcatuita la intimplare, prin frunzarirea publicatiilor timpului, intr-un moment in care trebuiau raportate niste realizari.
O singura data am polemizat cu un colaborator al Europei Libere, la inceputul anilor '80. Publicasem un articol referitor la destinul unor artisti plastici din anii '50, in care Jules Perahim nu aparea intr-o lumina prea favorabila. Drept urmare, intr-una din emisiunile sale de la Europa Libera, Virgil Ierunca a binevoit sa ma recomande ca un antisemit incurabil.Întimplator, chiar in acele zile incheiasem lectura volumului sau intitulat Romaneste, aparut la Paris, in 1964, sub egida Fundatiei Regale universitare Carol I, procurata de mine, bineinteles, pe cai ilicite din punctul de vedere al Securitatii.În acel moment era incorporata si o tableta, percutanta si bine scrisa, in care preopinentul meu comenta prima prezenta postbelica a artistilor plastici romani la Bienala de la Venetia. Comisarul expozitiei romanesti de atunci fiind insusi Jules Perahim, prezentat drept un politruc cultural indoctrinat la Moscova, sosit in tara calare pe tancurile sovietice care au invadat Romania in august 1944. Ceea ce nici macar nu era prea departe de adevar. De fapt, in 1981, eu afirmasem acelasi lucru, insa in termeni ceva mai atenuati decit cei folositi de Virgil Ierunca in 1955 la postul de radio Paris. Deci, in 1955, Virgil Ierunca nu era antisemit. Eram eu, in 1981. Si chestiunea, trebuie sa recunosc, m-a cam enervat, motiv pentru care, in scurta polemica in care m-am angajat, am sarit uneori peste cal, potopindu-l pe adversarul meu de atunci cu acuze pe care azi le regret.

[...]

Mihai Pelin
Ziua, luni, 17 decembrie 2007, p. 5

Format: 16 x 23 cm
Nr.pagini 696

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.777 sec