Paisie Velicikovski, Cuvinte si scrisori duhovnicesti. Volumul II

Paisie Velicikovski, Cuvinte si scrisori duhovnicesti. Volumul II
-10%
Editura:
Anul publicării: 2010
Categoria: Religie
24,30 lei
27,00 lei (-10%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Editura Doxologia ofera cititorilor cel de-al doilea opus al scrierilor Sfantului staret Paisie Velicicovschi (1791-1794). In acest volum ne sunt prezentate 18 texte paisiene romanesti de epoca, scrieri care au circulat in manuscrise prin intermediul traducerilor romanesti efectuate dupa originalele slavone ale staretului Paisie (cu cateva exceptii) in timpul vietii lui sau mai tarziu.
Aceste scrieri se disting fie prin ineditul lor, precum cele 4 epistole necunoscute pana astazi de cititorii romani (Cuvant la imbracarea ingerescului chip; Cuvant dupa imbracarea ingerescului chip; Cuvinte pentru ascultare; Cuvinte filocalice); fie prin importanta lor istorica (precum Asezamantul vietii de obste de la Manastirea Dragomirna; Catre domnitorul Moldovei, Constantin Moruzi; Catre Parintele Sofronie Ardeleanul de la Schitul Robaia al Manastirii Argesului), fie prin importanta lor dogmatica si duhovniceasca. In privinta acestui din urma aspect Domnul academician Virgil Candea atragea atentia asupra unui grup de 3 Cuvinte (Alcatuire despre rugaciunea mintii; Adeverire pentru rugaciunea mintii si Raspunsul Staretului Paisie catre Staretul Atanasie) in care Sfantul Paisie expune practica rugaciunii mintii si o justifica in fata unor detractori al acestui sfant mestesug de indumnezeire. Nu in ultimul rand, acest volum surprinde prin prezenta in cuprinsul sau a trei texte nepublicate pana acum, scrise de ucenicii Sfantului staret: Cronica zilelor din preajma si de dupa adormirea intru Domnul a Staretului Paisie; Cuvant de lauda a Preacuviosului staret Paisie; Rugaciune catre Preafericitul nostru Staretul Paisie Velicikovski.

Incheiem acesta invitatie la lectura cu un citat memorabil al Protoiereului Serghie Cetfericov, autorul uneia dintre cele mai bune lucrari despre Sfantul staret, publicata acum un secol la Neamt:„Ieroarhimandritul Paisie Velicicovschi, staretul Manastirii Neamtului din Moldova, ocupa, in istoria monahismului ortodox si a Bisericii Ortodoxe, un loc deosebit: in persoana lui s-au intalnit in chip minunat sfintenia vietii personale, iubirea de Ortodoxie, aptitudinea remarcabila de a organiza comunitatile monahale cu viata de obste, priceperea de a atrage la sine si de a educa duhovniceste numeroase cete de ucenici, de a crea imprejurul sau o mare scoala de ascetism duhovnicesc ortodox, si in fine, un mare talent literar, care i-a ajutat sa savarseasca o opera insemnata si de mare trebuinta si anume sa indrepte traducerile vechi si sa faca traduceri noua din literatura ascetica a Sfintilor Parinti”.

CAPETE DESPRE RUGACIUNEA MINTII

Capul 1
Precum ca rugaciunea mintii este lucrarea
Sfintilor Parinti din vechime.
Si impotriva hulitorilor acestei sfintite
si prea fara de prihana rugaciuni

Stiut sa fie ca aceasta lucrare dumnezeiasca a sfintitei rugaciuni a mintii a fost un lucru neincetat al purtatorilor de Dumnezeu Parintilor nostri din vechime si in multe locuri pustii si in manastirile cele de obste ea a stralucit ca un soare intre monahi: in Muntele Sinai, in Schitul din Egipt, in Muntele Nitria, in Ierusalim si in manastirile care sunt in jurul Ierusalimului si, simplu spus, in tot Rasaritul– in Tarigrad si in Sfantul Munte al Athosului, si in insulele marilor, iar in ultimul timp, cu harul lui Hristos, si in Rusia cea mare.
Prin aceasta luare-aminte a mintii din sfintita rugaciune multi dintre purtatorii de Dumnezeu Parintii nostri, aprinzandu-se de focul serafimic al dragostei catre Dumnezeu si, dupa Dumnezeu, catre aproapele sau, s-au facut cei mai inversunati pazitori ai poruncilor lui Dumnezeu si, curatindu-si sufletele si inimile de toate pacatele omului celui vechi, s-au invrednicit sa fie vase alese ale Sfantului Duh. Umplandu-se de felurite daruri dumnezeiesti ale Lui, ei s-au aratat in viata lor ca niste luminatori si stalpi de foc pentru lumea intreaga si, facand nenumarate minuni, cu lucrul si cu cuvantul au adus catre mantuire o multime de suflete omenesti. Multi dintre ei anume, fiind manati de o tainica insuflare dumnezeiasca, au scris despre aceasta dumnezeiasca rugaciune a mintii carti cu sfintele lor invataturi pline de intelepciunea Sfantului Duh, dupa puterea Dumnezeiestilor Scripturi ale Vechiului si Noului Testament. Si aceasta s-a intamplat dintr-o deosebita pronie a lui Dumnezeu, ca nu cumva in vremurile cele de pe urma sa ajunga aceasta lucrare dumnezeiasca in uitare. Multe dintre aceste carti, prin ingaduinta lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre, au fost starpite de saracinii care au robit imparatia grecilor, unele insa, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, se pastreaza pana in timpurile noastre.
Asupra mai sus zisei lucrari dumnezeiesti a mintii si a pazirii raiului inimii nu s-a incumetat nimeni dintre cei drept-credinciosi sa huleasca vreodata, ci intotdeauna cu mare cinste si cu cea mai adanca cucernicie o aveau ca pe un lucru plin de tot folosul cel duhovnicesc. Insa incepatorul rautatii si potrivnicul oricarui lucru bun, diavolul, vazand ca cinul calugaresc mai mult prin aceasta lucrare a rugaciunii mintii, alegandu-si partea cea buna, sade cu dragoste nedespartita la picioarele lui Iisus, avand cea mai desavarsita izbanda in pazirea poruncilor Lui dumnezeiesti, si prin aceasta ajunge a fi lumii lumina si luminare, a inceput sa se topeasca de pizma si sa intrebuinteze toate uneltirile sale, ca sa prihaneasca si sa huleasca aceasta lucrare mantuitoare de suflete, si, de s-ar putea, cu desavarsire s-o nimiceasca de pe fata pamantului. Si, dupa cum s-a spus mai sus, ori prin starpirea cartilor cu mijlocirea agarenilor (saracinilor) celor intru totul asemanatori lui, ori semanand in graul cel curat si ceresc al acestei lucrari neghinele sale stricatoare de suflete, ca (atingandu-se de cei cu randuiala de sine in aceasta lucrare, care, din mandrirea lor, au secerat maracini in loc de grau, iar in loc de mantuire, pieire si-au dobandit) sa patrunda hula in acest mantuitor lucru de la cei fara de chibzuinta.
Si cu aceasta inca nefiind multumit (diavolul), a gasit in partile Italiei pe balaurul din Calabria, pe inainte-mergatorul lui Antihrist, ereticul Varlaam, prin mandrie intru totul asemanator lui (diavolului), si, salasluindu-se in el cu toata puterea sa, l-a indemnat sa huleasca dreapta noastra credinta, dupa cum scrie amanuntit despre aceasta in Triod, in Sinaxarul Duminicii a doua a Sfantului si Marelui Post. Pe langa acestea, el s-a mai incumetat in felurite chipuri si cu limba, si cu mana sa huleasca si sa napastuiasca sfintita rugaciune a mintii, dupa cum scrie despre acest lucru in sfanta sa carte acel intru sfinti Parintele nostru Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, in capitolul 31, ale carui cuvinte adevarate le infatisez aici:
„Acest afurisit Varlaam de multe ori a hulit si a scris impotriva sfintitei rugaciuni si asupra dumnezeiescului har, si a stralucirii celei de pe Tabor, pentru ca nu a priceput si nici nu a fost in stare sa priceapa ce inseamna cuvintele:. Si cum sa priceapa acela care a innebunit cu mintea si e unit cu cel trufas in nalucirea mintii? N-a inteles-o nici pe aceasta:. N-a inteles-o nici pe aceasta:. Si, de asemenea, si pe aceasta:. Si nici pe aceasta:.
De aceea si de rugaciunea mintii s-a lepadat, si chiar mai mult, de chemarea Domnului, care este si marturisirea lui Petru:. Este si marturia Domnului, Care zice: ; si: si altele. Caci numele Lui.. Si Duhul Sfant ne invata a-L chema pe Hristos:. Si despre acest lucru s-a spus de mii de ori”.
Si ce a izbandit prin pornirea sa sarpele cel incepator al rautatii cu fiul pierzaniei, de trei ori blestematul eretic Varlaam, pe care, dupa cum am spus, l-a invatat sa huleasca impotriva sfintei rugaciuni a mintii? A reusit oare prin hula lui sa intunece lumina acestei lucrari a mintii si, precum a nadajduit el, s-o starpeasca pana in sfarsit? Nicidecum. Insa boala lui s-a intors pe capul lui. Caci in acea vreme marele luptator si aparator al bunei credinte, prealuminatul intru sfinti Parintele nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (care in desavarsita ascultare si in neincetata indeletnicire cu sfintita rugaciune a mintii a stralucit ca un soare, cu darurile Sfantului Duh, in Sfantul Munte al Athosului, mai inainte de a se urca in scaunul arhieresc al acelei biserici), in domnia dumnezeiescului imparat Andronic Paleologul, in cetatea cea imparateasca, in marea Biserica a Intelepciunii lui Dumnezeu, la marele sobor adunat impotriva mai sus pomenitului eretic Varlaam, implinit cu Duhul lui Dumnezeu si imbracat de sus intr-o putere de nebiruit, a astupat gura aceluia, deschisa asupra lui Dumnezeu, si l-a rusinat pana in sfarsit, si cu cuvinte de foc, si prin cele scrise a ars ereziile si toate hulele lui ca pe niste vreascuri si in cenusa le-a prefacut. Si acest eretic Varlaam, impreuna cu Achindin si cu toti cei de un gand cu ei, de trei ori a fost dat anatemei de catre soborniceasca Biserica a lui Dumnezeu. Insa si pana acum el se afuriseste, impreuna cu ceilalti eretici, de catre aceeasi Biserica in fiecare an la Duminica Ortodoxiei, astfel:„Lui Varlaam si lui Achindin, urmatorilor lor si diadohilor lor, anatema de trei ori”.
Priviti aici, o, prieteni! cei care va incumetati sa huliti rugaciunea mintii, si vedeti cine a fost hulitorul cel dintai? Oare nu ereticul Varlaam, dat de Biserica anatemei de trei ori si care va fi afurisit in veac? Oare nu va impartasiti si voi, prin hula voastra cea rea, cu acel eretic si cu cei de un gand cu el? Oare nu va cutremurati cu sufletul ca veti cadea la fel ca ei sub blestemul Bisericii si veti fi instrainati de Dumnezeu? Ademenind prin hula voastra rea asupra acelui prea sfintit lucru sufletele neintarite intru pricepere ale apropiatilor vostri, oare nu va inspaimantati de infricosatele oprelisti puse pentru aceasta in dumnezeiasca Evanghelie? Nu va temeti oare de cuvantul Apostolului:„Infricosator lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului Celui viu”–, si sa cadeti in osanda cea vremelnica si in cea vesnica, daca nu va veti pocai pentru aceasta?
Ce fel de pricina binecuvantata ati nascocit voi, ca sa huliti acest prea fara de prihana si de trei ori preafericit lucru? Eu nicidecum nu pot sa inteleg. Vi se pare oare voua ca chemarea numelui lui Hristos nu va este de folos? Insa nici a se mantui in altceva nu este cu putinta decat numai in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Ori poate mintea omeneasca, prin care se lucreaza rugaciunea, este prihanita? Dar si aceasta-i cu neputinta. Caci Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa, iar chipul lui Dumnezeu si asemanarea este sufletul omului, care, dupa ce a fost zidit de Dumnezeu, este curat si fara de prihana, deci si mintea, care e simtirea cea mai de seama a sufletului, dupa cum vederea in trup, la fel este neprihanita. Ori poate inima, pe care mintea ca pe un altar aduce lui Dumnezeu jertfa tainica a rugaciunii e vrednica de hula? Insa nicidecum. Caci fiind zidirea lui Dumnezeu, ca si intreg trupul omenesc, este foarte buna.
Si atunci, daca chemarea numelui lui Iisus este mantuitoare, iar mintea si inima omului sunt lucrarea mainilor lui Dumnezeu, ce pacat e pentru om sa inalte cu mintea din adancul inimii rugaciunea catre preadulcele Iisus si mila sa ceara de la El? Oare nu huliti si va lepadati de rugaciunea mintii ca Dumnezeu, cum vi se pare voua, nu aude rugaciunea tainica savarsita in inima, ci o aude numai pe aceea care se rosteste cu gura? Dar si aceasta este hula asupra lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu este cunoscator de inimi si cunoaste in amanuntime cele mai ascunse ganduri ale inimii si cele ce vor fi gandite, pe toate le stie si pe toate le cunoaste ca un Dumnezeu atotstiutor. Dar si El Insusi cere o jertfa curata si fara de prihana, anume o asemenea rugaciune tainica inaltata din adancul inimii, poruncind:„Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Celui intru ascuns; si Tatal tau, Cel ce vede intru ascuns, iti va rasplati tie la aratare”.
Aceste cuvinte ale Domnului, luminatorul tuturor, dascalul a toata lumea, Sfantul Ioan Gura de Aur le talcuieste prin gura lui Hristos, cu intelepciunea Sfantului Duh data de Dumnezeu, in Cuvantul al XIX-lea la Evanghelia lui Matei, nu ca pe acea rugaciune care se face cu gura si cu limba, ci ca pe cea mai tainica rugaciune, inaltata fara glas din adancul inimii, pe care el ne invata sa o facem nu in chip trupesc, nici prin strigarea glasului, ci cu cea mai staruitoare vointa, cu toata linistea, cu rapunerea gandurilor si cu lacrimi launtrice, si cu durere in suflet, si cu zavorarea usilor celor de gand. Si aduce din Dumnezeiasca Scriptura drept marturie pentru aceasta rugaciune tainica pe vazatorul de Dumnezeu Moise, pe Sfanta Ana si pe dreptul Abel, zicand asa:
„Esti oare indurerat cu sufletul? Atunci nu poti sa nu si strigi, pentru ca firesc este pentru cel foarte indurerat, precum am spus, asa sa se roage si sa ceara. De aceea si Moise, fiind indurerat, s-a rugat asa, si durerea lui a fost auzita. Si de aceea i-a zis Dumnezeu: Si Ana, iarasi, si-a implinit tot ce si-a dorit, glasul ei neauzindu-se, pentru ca inima ei striga. Iar Abel nu in tacere oare se ruga? Ca si murind, sangele lui slobozea glas mai luminat decat al unei trambite. Suspina dar si tu precum acel sfant Moise. Nu te opresc! Rupe-ti (dupa cum a poruncit Proorocul) inima ta, iar nu hainele! Cheama-l pe Dumnezeu din adanc, pentru ca zice:. Scoate-ti din adancul inimii glasul, fa taina din rugaciunea ta”. Si mai jos:„Tu nu oamenilor te rogi, ci lui Dumnezeu, Care este pretutindeni si Care te aude inainte de a fi glasuit si cunoaste gandurile inca nerostite. Daca asa te rogi, multa rasplata vei primi. Caci. Si in alt loc:„Si pentru ca El este nevazut, vrea ca si rugaciunea ta sa fie astfel”.
Vedeti, o, prieteni!, ca, dupa marturia nebiruitului stalp al Ortodoxiei, pe langa rugaciunea cea rostita cu gura, este si alta, tainica, nevazuta, fara glas din adancul inimii inaltata catre Dumnezeu, pe care El o primeste ca pe o jertfa curata cu buna mireasma duhovniceasca, se bucura de ea si se veseleste, vazand mintea, care trebuie mai ales s-o inchinam lui Dumnezeu, unita cu El prin rugaciune. De ce dar asupra acestei rugaciuni marturisita, cu gura lui Hristos, de Sfantul Ioan Gura de Aur va inarmati cu hula limba voastra, defaimand-o, clevetind-o, urand-o, batjocorind-o, lepadand-o si ca pe un lucru oarecare spurcat indepartand-o, si, scurt vorbind, nesuferind nici macar sa auziti de ea? Spaima si cutremur ma cuprinde pentru un asemenea necuvantator inceput al vostru.
Cautand pricina hulei voastre, va mai intreb inca: oare nu pentru aceea clevetiti aceasta rugaciune mantuitoare ca, poate, vi s-a intamplat sa vedeti sau sa auziti ca cineva dintre lucratorii acestei rugaciuni si-a iesit din minti sau vreo inselare oarecare a luat-o drept adevar, sau a suferit vreo vatamare sufleteasca si voi v-ati inchipuit pentru aceasta ca rugaciunea mintii este pricina unei astfel de vatamari? Insa aceasta nu este, nu este! Un asemenea lucru nu este. Caci sfintita rugaciune a mintii, dupa puterea invataturilor (scrierilor) purtatorilor de Dumnezeu Parinti, lucrata prin harul lui Dumnezeu, il curata pe om de toate patimile, il indeamna spre cea mai sarguincioasa pazire a poruncilor lui Dumnezeu si il pazeste nevatamat de toate sagetile vrajmasilor si de inselari.
Iar daca se incumeta cineva sa lucreze aceasta rugaciune din voia sa, nu dupa puterea invataturii Sfintilor Parinti, fara de intrebarea si sfatul celor incercati, fiind acela si trufas, patimas si neputincios, umbland fara ascultare si supunere, si, pe langa aceasta, este de unul singur in viata de pustie, care, pentru randuiala de sine, nici urma sa nu e vrednic sa o vada, unul ca acela cu adevarat, o marturisesc si eu, lesne cade in toate mrejele si inselarile diavolului. Si atunci ce? Oare rugaciunea aceasta este pricina pentru inselare? Nicidecum. Iar daca voi pentru aceasta prihaniti rugaciunea mintii, atunci voi ar trebui sa prihaniti si cutitul, daca unui copil mic i s-ar intampla, jucandu-se, sa se injunghie din lipsa sa de judecata. Atunci ar trebui, dupa parerea voastra, ca si ostenilor sa le fie oprit de a purta sabia, pe care ei o folosesc impotriva vrajmasilor, daca i s-ar fi intamplat unui oarecare ostean fara minte sa se injunghie cu sabia sa. Insa asa cum cutitul si sabia nu poarta vina pentru nici un pacat, ci vadesc numai nebunia celor ce s-au injunghiat cu ele, la fel si sabia duhovniceasca, sfintita rugaciune a mintii, nu este vinovata de nici un pacat, de vina fiind numai randuiala de sine si mandria celor cu randuiala de sine, de pe urma carora cad in inselaciuni dracesti si in orice vatamare sufleteasca.
Dar de ce sa mai intreb indelung despre pricinile clevetirii voastre asupra acestei sfintite rugaciuni, de parca nu as fi inteles pana acum? Imi este cunoscuta, o, prieteni! Cunosc cele mai de seama pricini ale bolii limbii voastre:
Intai, citirea voastra fara cercare a Sfintelor Scripturi, adica nu dupa poruncile lui Hristos.
A doua, neincrederea in invatatura Sfintilor nostri Parinti care, cu intelepciunea Duhului data lor de Dumnezeu, ne invata despre aceasta dumnezeiasca rugaciune a mintii, dupa puterea Sfintelor Scripturi.
A treia, nestiinta voastra cea mai de pe urma, de parca voi nici n-ati vazut, nici n-ati auzit de invataturile purtatorilor de Dumnezeu Parintilor nostri despre aceasta. Sau daca nu este asa, atunci nepriceperea, nicidecum, a puterii cuvintelor lor, cele de Dumnezeu inteleptite, este cea mai de seama pricina a acestei rele cugetari a voastre.
Iar daca voi, cu frica lui Dumnezeu si cu mare luare-aminte, si cu neindoita credinta, cu sarguincioasa cercetare si smerita cugetare, ati fi citit cartile Parintilor (care sunt cuviincioase citirii mai ales cinului monahal, cuprinzand in sine intreaga intelepciune a vietuirii dupa Evanghelie, si care sunt la fel de trebuincioase monahilor pentru folosul sufletesc si indreptare, si pentru agonisirea unei cugetari adevarate, sanatoase, neinselatoare si smerite, dupa cum trebuincioasa este rasuflarea pentru viata omeneasca), apoi niciodata nu ar fi ingaduit Dumnezeu sa cadeti intr-o asemenea groapa a defaimarilor. Ci v-ar fi aprins inca, cu harul Sau dumnezeiesc, catre negraita Lui dragoste ca ati fi fost si voi in stare sa strigati impreuna cu Apostolul:, la care ne-am invrednicit sa ajungem prin lucrarea acestei rugaciuni a mintii? Si nu numai ca nu ati fi hulit-o, dar v-ati fi straduit si sufletul sa va puneti pentru ea, cu insasi fapta si incercarea simtind de la aceasta luare-aminte negraitul folos al sufletelor voastre.
Dar pentru ca nu cititi cu credinta neindoita cartile preacuviosilor nostri Parinti, iar citindu-le, nu credeti in ele, dupa cum arata roadele clevetirii voastre, sau si cu totul dispretuiti a le citi, de aceea ati si cazut intr-o astfel de cugetare potrivnica lui Dumnezeu, de parca niciodata n-ati fi auzit de scripturile crestine, huliti si va lepadati de aceasta sfintita rugaciune, marturisita de intreaga Sfanta Scriptura, dupa inteleptita de Dumnezeu talcuire a Sfintilor Parinti.
Iar ca sa va izbaviti voi si toti cei ce au indoieli pentru ea de o asemenea vatamare sufleteasca, nu gasesc alt leac mai potrivit decat sa ma sarguiesc, pe cat Domnul se va grabi si-mi va ajuta cu darul Sau, a va arata, cum purtatorii de Dumnezeu Parintii nostri, luminati cu harul lui Dumnezeu, intemeiati pe piatra cea neclintita a Sfintei Scripturi, ne invata in scripturile lor folositoare de suflet pentru aceasta preasfintita rugaciune a mintii, savarsita tainic in inima. Dar si voi insiva, de la atingerea tainica de sufletele voastre a harului lui Dumnezeu, vazand invederat si limpede adevarul invataturii Sfintilor Parinti si vindecandu-va de aceasta boala sufleteasca, veti aduce lui Dumnezeu cea mai neprefacuta pocainta pentru alunecarea voastra si va veti invrednici de dumnezeiasca Lui mila si de iertarea desavarsita a greselilor.

Capul 2
De unde isi are inceputul aceasta
dumnezeiasca rugaciune a mintii. Si ce marturii
din Sfanta Scriptura aduc despre ea purtatorii
de Dumnezeu Parinti

Mai inainte de a va arata de unde isi are cel dintai inceput aceasta dumnezeiasca rugaciune, se cuvine sa va fac cunoscute unele lucruri.
Sa se stie dar ca, dupa invatatura Sfintilor si purtatorilor de Dumnezeu Parintilor nostri, sunt doua rugaciuni ale mintii: una a noilor incepatori, care este lucrarea, iar alta a celor desavarsiti, care este vederea. Prima este inceputul, iar a doua sfarsitul, caci lucrarea rugaciunii este urcusul catre vedere. Insa trebuie sa se stie ca, dupa Sfantul Grigorie Sinaitul, sunt opt vederi de capatai (sau cele dintai), pe care numarandu-le el, zice asa:
„Opt vederi de capatai zicem ca sunt: Cea dintai e vederea pentru Dumnezeu, cea fara de chip si fara de inceput si nezidita, si pricina a tuturor a Uneia in Treime si mai presus de fire dumnezeiri; a doua– randuiala si asezarea puterilor celor intelegatoare (ganditoare); a treia– starea cea impreuna alcatuita a celor ce sunt; a patra– coborarea cea cu randuiala a Cuvantului; a cincea– soborniceasca Inviere; a sasea– infricosata si a doua venire a lui Hristos; a saptea– vesnica muncire; a opta– Imparatia cerurilor ce nu are sfarsit”.
Pe acestea infatisandu-vi-le, dupa slabiciunea neputincioasei mele minti, va instiintez in ce chip trebuie sa fie intelese lucrarea si vederea.
Sa fie stiut dar (si aici vorbesc catre cei mai de rand, asemenea mie [calugari]), ca intreaga nevointa monahiceasca, la care, Dumnezeu ajutand, s-ar indemna cineva– catre dragostea cea pentru Dumnezeu si aproapele sau, catre blandete, smerenie si rabdare si spre toate celelalte porunci ale lui Dumnezeu si ale Sfintilor Parinti: spre o supunere desavarsita lui Dumnezeu cu sufletul si trupul, spre post, priveghere, lacrimi, matanii si alte osteneli ale trupului, spre savarsirea intru toata sarguinta a pravilei din biserica si chilie, spre indeletnicirea cu rugaciunea mintii in taina savarsita, spre tanguire si cugetare la moarte–, atunci toata aceasta nevointa, pana cand mintea mai este ocarmuita de stapanirea de sine si de vointa omeneasca, se numeste cu precadere (sau din cat se cunoaste) lucrare, insa nicidecum vedere. Iar daca o astfel de nevointa a rugaciunii mintii s-ar numi undeva in scripturile Sfintilor Parinti vedere, apoi numai din obisnuinta cuvantului se numeste vedere, pentru ca mintea este ochiul sufletului.
Cand insa cineva, cu ajutorul lui Dumnezeu si a mai sus ziselor nevointe, iar mai mult decat toate prin cea mai adanca smerenie isi va curati sufletul si inima de toata uraciunea patimilor sufletesti si trupesti, atunci harul lui Dumnezeu, mama a tuturor bunatatilor, luand mintea curatita de el ca pe un copil mic de mana, o ridica ca pe trepte spre mai sus aratata vedere duhovniceasca, descoperindu-i, pe masura curateniei ei, negraitele si de minte nepatrunsele taine dumnezeiesti. Si aceasta, pe buna dreptate, se numeste adevarata vedere duhovniceasca. Aceasta este vazatoare sau, dupa Sfantul Isaac [Sirul], rugaciunea cea curata, de la care sunt infiorarea si vederea. Iar catre acestea nimanui nu-i este cu putinta sa se ridice numai prin nevointa cu de la sine putere, daca pe acela nu-l va cerceta Dumnezeu si, cu harul Sau, nu-l va inalta catre ele. Daca se va incumeta insa cineva sa urce spre asemenea vedere fara lumina harului lui Dumnezeu si va cugeta, atunci sa se stie ca acela, dupa Sfantul Grigorie Sinaitul,„naluciri inchipuieste, iar nu vederi, prin duhul cel nalucitor nalucindu-se si nalucind”.
Asa stand lucrurile despre rugaciunea cea lucratoare si cea vazatoare, a venit vremea sa aratam de acum de unde isi are inceputul dumnezeiasca rugaciune a mintii.
Sa fie stiut ca, dupa nemincinoasa marturie a Preacuviosului, de Dumnezeu inteleptitului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Nil Pustnicul din Sinai, dumnezeiasca rugaciune a mintii, care se cuvine celor desavarsiti, a fost data de Insusi Dumnezeu inca in Rai celui dintai om zidit. Invatandu-i dar (Sfantul Nil) pe cei ce se rugau cu sarguinta ca sa pazeasca cu barbatie rodul rugaciunii pentru a nu le fi osteneala lor zadarnica, zice asa:„Cand te rogi asa cum se cuvine, asteapta pe cele ce nu se cuvin si sa stai pazind cu barbatie rodul tau, ca pentru aceasta ai fost pus de la inceput: sa lucrezi si sa pazesti. Deci cele nelucrate pana la sfarsit sa nu le lasi nepazite, caci altfel, cu nimic nu te-ai folosit din rugaciunea ta”.
Talcuind aceste cuvinte luminatorul Rusiei, Preacuviosul Nil pustnicul de la Sorsca, cel care a stralucit in marea Rusie ca un soare in lucrarea rugaciunii mintii si ceea ce invederat este din de Dumnezeu inteleptita sa carte, zice asa:„Si pe acestea– sa lucreze si sa pazeasca–, acest Sfant (Nil Sinaitul) le-a adus de la cei din vechime, caci spune Scriptura ca, dupa ce l-a facut Dumnezeu pe Adam, l-a asezat pe el in Rai. Si aici Sfantul Nil Sinaitul numeste rugaciunea lucrarea Raiului, iar luarea-aminte la rugaciune pentru cugetele cele rele– pazirea. La fel si Preacuviosul Dorotei zice ca cel dintai om zidit, asezat de Dumnezeu in Rai, petrecea in rugaciune (dupa cum scrie in intaia sa povatuire)”.
Din aceste marturii se vede ca Dumnezeu, zidind pe om dupa chipul si asemanarea Sa, l-a asezat in raiul desfatarii ca sa lucreze gradinile cele nemuritoare, adica gandurile dumnezeiesti cele mai curate, mai inalte si mai desavarsite, dupa [cum scrie] Sfantul Grigorie Teologul. Si aceasta nu inseamna nimic altceva decat aceea ca lui i-a fost dat, ca unuia din fire curat cu sufletul si cu inima, sa petreaca intru fericita rugaciune vazatoare, lucrata sfintit numai cu mintea, adica intru prea dulcea vedere a lui Dumnezeu, si cu barbatie sa o pazeasca ca pe lumina ochiului, ca pe o lucrare fireasca Raiului, pentru ca niciodata sa nu se imputineze in suflet si in inima. De aceea, mare este slava sfintitei si dumnezeiestii rugaciuni a mintii, a carei inceput si savarsire s-au dat de Dumnezeu omului in Rai, de unde isi are ea purcederea sa.
Dar neasemuit mai mare slava a dobandit, cand cea mai sfanta decat toti sfintii, mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, petrecand in Sfanta Sfintelor, a inaltat rugaciunea mintii la cea mai de pe urma inaltime a vederii lui Dumnezeu, invrednicindu-se a fi lacas ales pentru Cel neincaput de intreaga faptura, pentru Cuvantul lui Dumnezeu, Care S-a salasluit in chip ipostatic si mai presus de fire S-a nascut din ea spre mantuirea omenirii, dupa cum marturiseste nebiruitul stalp al Ortodoxiei, acel intru sfinti Parintele nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, in Cuvantul la Intrarea in Biserica a Preasfintei noastre Stapane Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria. El zice ca Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, petrecand in Sfanta Sfintelor si intelegand cu desavarsire din Sfanta Scriptura, care se citeste in fiecare sambata, despre pierzarea neamului omenesc prin neascultare, si umplandu-se de cea mai mare mila, a luat asupra sa rugaciunea mintii catre Dumnezeu pentru o cat mai grabnica iertare si mantuire a neamului omenesc. Va pun inainte si cuvintele adevarate, putine dintre cele multe, ale acestui Sfant Grigorie, vrednice de o minte ingereasca:
„Cand dumnezeiasca tanara Fecioara a auzit si a vazut acestea, de mila cuprinzandu-se pentru intregul neam si cautand sa dobandeasca vindecarea si leacul atator suferinte peste masura, a socotit de cuviinta sa se indrepte indata cu toata mintea catre Dumnezeu, luand asupra sa pentru noi rugaciune ca sa-L sileasca pe Cel ce nu poate fi silit si sa-L intoarca cat mai degraba catre noi, ca sa starpeasca El Insusi blestemul cel din mijloc, sa opreasca focul ce destrama pajistea sufletului si, cele neputincioase tamaduind, sa uneasca cu Sine zidirea. Astfel, cumpanind Fecioara cea plina de daruri asupra celor mai cuviincioase (curate) lucruri din intreaga fire a lumii, a socotit rugaciunea drept cea mai minunata si mai slavita, si decat toate cuvintele mai buna, cautand de acum cum sa-I vorbeasca mai iscusit si mai pe inteles lui Dumnezeu, caci venea catre El rugatoarea mai mult ca o aleasa de Dumnezeu, Lui fiindu-i de El Insusi hirotonisita.”
Si mai jos:„Pentru ca nimic din cele ce erau mai inainte la omul cel vechi nu a gasit decat rugaciunea pentru ruga, catre aceasta indreptandu-se cu mare strasnicie, o infaptuieste din nou, mai mare si mai desavarsita, si o descopera, si o lucreaza si pe cei ce vin dupa dansa ii povatuieste. O lucrare deci a celei mai inalte vederi, insa vederea cu atat mai mare este decat cea mai inainte zisa cu cat adevarul de nalucire. Dar numai cuprinzandu-le in sine pe toate si mintea curatindu-va, veti auzi de acum maretia tainei, caci intrebuinteaza toata implinirea numelui lui Hristos, si aici vreau sa spun un cuvant mai cu seama catre cei ce s-au lepadat de lume. Ca cel ce s-a lepadat de lume si a gustat din cele ce sunt bunatatile viitoare, si cu ingerii se asaza in rand si-si agoniseste vietuire in ceruri, acela va dori sa o urmeze, dupa puterea sa, pe cea dintai si neasemuita, pururea Fecioara si Mireasa, care din pruncie s-a lepadat de lume pentru lume”.
Si mai jos:„Si pe aceasta deci cautand-o Fecioara, caci mai trebuitoare pentru sfatuire cu sine este rugaciunea, dobandeste sfanta tacere. Tacerea mintii si departarea de lume, uitarea celor de jos, reasezarea in mai bine a intelesurilor tainelor de sus– aceasta este lucrarea ca o adevarata urcare a firii catre adevarata vedere sau mai bine zis a vederii lui Dumnezeu, care, daca zicem pe scurt, semn este cu adevarat a agonisirii acesteia de catre suflet (a vederii lui Dumnezeu), iar orice alta virtute este ca o tamaduire cu privire la neputintele sufletesti si de la inradacinatele patimi viclene. Vederea lui Dumnezeu este insa rodul sanatos al sufletului ca o oarecare desavarsire de capatai a sufletului si chipul lucrarii lui Dumnezeu. Si de aceea dar se indumnezeieste omul, nu din cuvintele spuse despre el sau din cumpanirea chibzuita a celor ce se vad. Departeze-se. Caci acestea sunt pamantesti si umile, si omenesti, ci din petrecerea in tacere, pentru ca de aceea ca ne lepadam si le lasam pe cele de jos, ne si urcam spre Dumnezeu. Si ca intr-o camara a vietuirii in tacere, rabdand zi si noapte in ruga si rugaciune, ne apropiem de acea de nepatruns fericita fire. Si din aceasta, acei rabdatori, care si-au curatit inima prin sfanta tacere, negrait deschizandu-li-se ea catre adevarata lumina, insa mai mult simtirii si mintii, il vad in sine ca intr-o oglinda pe Dumnezeu, care este mai degraba si pe scurt ca cel mai izbutit semn, de aici tinandu-se mai mult de el intru toate, si care cu Dumnezeu ne uneste.
Iar daca din unghii moi, dupa cum se zice, intru aceasta (in tacere) a petrecut Fecioara, atunci aceea ce este? Caci una dintre toti, de la o atat de frageda varsta a copilariei, mai presus de fire petrecand in tacere, una dintre toti a nascut fara ispita barbateasca pe Dumnezeu-Omul si Cuvantul.”
Si mai jos:„De aceea si Preacurata, lepadandu-se de vietuirea cea de toate zilele si, dupa cum se zice, de gura lumii, s-a departat de oameni, fugind de viata cea in pacate si alegandu-si o vietuire tuturor nevazuta si neinsotita, petrecea intru acelea, unde nu se putea intra. Si dintru acestea, dezlegandu-se de legatura cu orice fel de lucruri [materiale] si scuturand orice impartasire si dragoste catre toate, si chiar trecand cu ingaduinta cele pentru trupul sau, si-a adunat mintea catre o asemenea prefacere si petrecere, si luare-aminte si neincetata dumnezeiasca rugaciune. Si de aceea, fiind in sine insusi si oranduindu-se de fapt mai presus de orice chip si lucru si de tulburarea cea felurita si de ganduri, a infaptuit o cale noua si negraita la ceruri, iar acesteia pot sa-i zic– tacerea gandului. Si dintru aceasta sarguindu-se si luand aminte cu mintea, intrece toata zidirea si fapturile si mult mai bine decat Moise vede slava lui Dumnezeu. Si cuprinde cu privirea dumnezeiescul har, care nicidecum nu se supune puterii simtirilor– placuta, fericita si sfanta vedere a sufletelor si mintilor neintinate, cu care impartasindu-se, dupa dumnezeiestii cantareti, norul cel luminos de apa vie se intampla a fi adevarul adevarat, zorii zilei celei gandite si carul in chip de foc al Cuvantului”.
Din aceste cuvinte ale dumnezeiescului Grigorie Palama, mai limpede decat soarele poate sa inteleaga cel ce are minte ca Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, petrecand in Sfanta Sfintelor, s-a ridicat prin lucrarea rugaciunii mintii la cea mai de pe urma inaltime a vederii lui Dumnezeu, singura pe sine aratandu-se chip (pilda) dumnezeiescului si ingerescului cin monahal pentru luarea-aminte la vietuirea omului celui launtric: lepadarea de lume in numele lumii, prin sfintita linistire a mintii, tacerea mintii, si neincetata rugaciune dumnezeiasca si luare aminte, ca la ea privind monahii cei ce s-au lepadat de lume, in mai sus zisele osteneli si sudori ale mintii monahilor, sa se sileasca pe cat e cu putinta, dupa puterea rugaciunilor ei, sa-i fie ei urmasi sarguitori.
Si cine ar putea sa laude, dupa vrednicie, dumnezeiasca rugaciune a mintii, a carei lucratoare, ca chip intru folosul si povatuirea monahilor, a fost, dupa cum s-a spus, insasi Maica Domnului, povatuita de indrumarea Sfantului Duh. Insa intru intarirea si neindoielnica instiintare a celor ce se indoiesc pentru ea, ca de un lucru nemarturisit si necunoscut, a venit vremea sa aratam ce fel de marturii aduc despre ea din Sfanta Scriptura purtatorii de Dumnezeu Parinti, care au scris prin luminarea dumnezeiescului har.
Dumnezeiasca rugaciune a mintii are o temelie neclintita in cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos:„Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este intru ascuns, si Tatal tau, Care vede intru ascuns, iti va rasplati tie la aratare”. Aceste cuvinte, dupa cum s-a spus de acum in capitolul intai, Sfantul Ioan Gura de Aur, luminatorul a toata lumea, le talcuieste cu intelepciunea data de Dumnezeu, pentru rugaciunea cea tainica, fara de glas, inaltata din adancul inimii, aducand drept marturie din Sfanta Scriptura pe vazatorul de Dumnezeu Moise si pe Sfanta Ana, mama Proorocului Samuel, si pe dreptul Abel, si sangele lui care striga din pamant, ca unii ca aceia care in rugaciunea lor au fost auziti de Dumnezeu, fara a slobozi vreun glas. Acest mare dascal al lumii intregi, Sfantul Ioan Gura de Aur, gura lui Hristos, ne invata pentru aceasta dumnezeiasca rugaciune si deosebit, in trei omilii, dupa cum scrie despre aceasta nemincinosul martor, Preafericitul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, in capitolul 294 al cartii sale, pe care toata Sfanta Soborniceasca Biserica a Rasaritului o are in mare cinste, ca pe un stalp si intarire a adevarului.
Iar stalpul cel de foc si gura cea de foc a Duhului Sfant, ochiul Bisericii, Vasile, numit cel Mare, talcuind cuvintele Dumnezeiestii Scripturi:„Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea”,– foarte frumos ne invata despre gura mintii si lucrarea mintii, adica despre rugaciunea mintii, aducand dovezi din Sfanta Scriptura; ale carui cuvinte pline de dumnezeiasca intelepciune le pun inainte:
„– pare cu neputinta ceea ce vesteste aici Proorocul. Cum poate fi lauda lui Dumnezeu pururea in gura omului? Caci atunci cand omul vorbeste despre lucrurile cele de toate zilele, el nu are in gura lauda lui Dumnezeu. Cand doarme, tace. Mancand si band, cum lucreaza gura lui lauda? La acestea zicem ca este inca gura mintii, a omului din launtru, cu care se hraneste impartasindu-se de Cuvantul lui Dumnezeu, cel catre viata, care este painea pogorata din ceruri. Despre aceasta gura zice Proorocul:. Aceasta gura si Domnul ne indeamna sa o avem larg deschisa pentru primirea hranei celei adevarate, zicand:. Poate ca odata inchipuit si intiparit stapanitorului sufletului, care este gandul la Dumnezeu, se poate numi lauda lui Dumnezeu, pururea fiind de la suflet. Poate ca si, dupa cuvantul Apostolului, cel staruitor toate le face intru slava lui Dumnezeu, pentru ca toata lucrarea si tot cuvantul, si orice lucrare a mintii au puterea laudei. Ca de mananca cel drept sau de bea, sau altceva de face, toate spre slava lui Dumnezeu le face. La unul ca acesta, inima ii vegheaza chiar cand doarme.”
Iar din cuvintele lui [ale Sfantului Vasile cel Mare] vadit se face ca afara de gura trupului, mai este si gura mintii, iar lucrarea mintii si lauda se fac pururea in gand, in omul cel launtric.
Cel de un nume cu fericirea, soarele Egiptului, mai bine zis a toata lumea, care a stralucit mai tare ca soarele prin negraitele daruri ale Sfantului Duh, omul cel ceresc, Macarie cel Mare, in cuvintele sale ceresti despre aceasta sfanta rugaciune zice asa:„Crestinul trebuie sa aiba pururea aducerea aminte de Dumnezeu, pentru ca este scris:. Si nu numai atunci cand intra in lacasul de rugaciune trebuie sa-L iubeasca pe Dumnezeu, ci si umbland, si vorbind, si mancand, si band sa aiba aducere aminte de Dumnezeu, si dragoste, si dorinta, pentru ca zice: si celelalte”.
Iar Preacuviosul si de Dumnezeu purtatorul Parintele nostru cel din vechime Sfantul Isaia Pustnicul aduce marturie despre tainica invatatura, adica despre rugaciunea lui Iisus, savarsita cu mintea in inima, aceste cuvinte din Dumnezeiasca Scriptura:„Infierbantatu-s-a inima mea inlauntrul meu si in cugetul meu se va aprinde foc”.
Preacuviosul Simeon (cel marturisit in mai sus pomenita carte a Preafericitului Simeon Tesaloniceanul), care in mijlocul cetatii imparatesti a stralucit prin rugaciunea mintii ca un soare, din negraitele daruri ale Duhului Sfant, si pentru aceea este numit de intreaga Biserica Noul Teolog, scrie in cuvantul sau Pentru cele trei chipuri ale rugaciunii, despre rugaciunea mintii si despre luarea-aminte acestea:„Auzind Sfintii nostri Parinti cuvintele Domnul:, si, si, au parasit gandul pentru orice alta lucrare si s-au nevoit in aceasta pazire a inimii, avand stiinta ca prin aceasta orice alta lucrare vor agonisi, insa fara ea nu se poate pastra vreo virtute”. Din aceste cuvinte ale Preacuviosului acestuia se arata limpede ca mai sus aratatele ziceri ale Domnului despre pazirea inimii, adica a chemarii lui Iisus cu mintea, Dumnezeiestii Parinti le-au asezat pentru sine intru marturie si temelie.
Acest Preacuvios mai aduce inca intru marturia dumnezeiestii rugaciuni a mintii cuvinte din Sfanta Scriptura, zicand:„Despre aceasta spune Ecclesiastul:. Si:. Insa loc el numeste inima, dupa cum si Domnul zice:. Apoi iarasi:. Si iarasi:. Si aceasta:, adica cei ce n-au in sine nici un gand al acestui veac. Zice inca si Apostolul Petru:. Si Apostolul Pavel scrie foarte lamurit catre Efeseni despre pazirea inimii:.”
Iar Preacuviosul Isihie Preotul, Cuvantator de Dumnezeu si dascal al Bisericii din Ierusalim (prieten si impreuna vorbitor al Preacuviosului de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Eftimie), care a scris inteleptit de Dumnezeu, din luminarea harului dumnezeiesc, o carte cu doua sute de capete despre aceasta intru totul sfintita chemare a lui Iisus cu mintea in inima, adica despre rugaciunea mintii, aduce pentru ea aceste marturii din Dumnezeiasca Scriptura:„Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Si iarasi:„Ia aminte de tine insuti sa nu cugeti cu viclesug in inima ta”. Si iarasi:„Dimineata voi sta inaintea Ta si ma vei vedea”. Si iarasi:„Fericit este cel care va apuca si va lovi pruncii tai de piatra”. Asijderea:„In dimineti am ucis pe toti pacatosii pamantului, ca sa pierd din cetatea Domnului pe toti cei ce lucreaza faradelegea”. Asijderea:„Gateste-te ca sa chemi pe Dumnezeul tau, Israele”. Si ale Apostolului:„Neincetat va rugati”. Si Insusi Domnul nostru zice:„Fara de Mine nu puteti face nimic”;„Cel ce ramane intru Mine si Eu intru el, acesta aduce roada multa”. Si iarasi:„De nu ramane intru Mine, se scoate afara ca vita”. Asijderea si:„Din inima ies: ganduri rele, curvii, marturii mincinoase... Acestea sunt care spurca pe om”. Si inca, iarasi:„Ca sa fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit si legea Ta inlauntrul inimii mele”, si altele pe care, pentru multimea lor, le las.
Dumnezeiescul si purtatorul de Dumnezeu parintele nostru Ioan Scararul aduce despre sfintita rugaciune si adevarata linistire a mintii aceste marturii din Dumnezeiasca Scriptura, zicand:„Marele lucrator al marii si desavarsitei rugaciuni spune:” si celelalte. Si iarasi:„Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea”. Asijderea:„Eu dorm, iar inima mea privegheaza”. De asemenea:„Strigat-am cu toata inima mea”, adica cu trupul si sufletul; si altele asemenea.
Purtatorul de Dumnezeu Parintele nostru Filotei, egumenul Manastirii Rugului [Nestins] al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu din Muntele Sinai, care pentru pazirea inimii cu mintea a alcatuit o mica carticica, in capete, de nepretuite margaritare ale intelepciunii dumnezeiesti, pline de negraita dulceata cereasca a Sfantului Duh, in care pune drept temelie neclintita aceste cuvinte din Sfanta Scriptura:„In dimineti am ucis pe toti pacatosii pamantului” si„Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este”. Si:„Asemanatu-s-a imparatia cerurilor cu grauntele de mustar” si„cu margaritarul” si„cu aluatul”. Si iarasi:„Fara de Mine nu puteti face nimic”. Si iarasi:„Cu toata paza pazeste inima ta”. Si:„Curateste intai partea cea dinauntru a paharului, ca sa fie si cea din afara curata”. Si:„Caci nu ne este noua lupta impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, si a domniilor si a stapanitorilor intunericului veacului acestuia, impotriva duhurilor rautatii intru cele ceresti”. Si iarasi:„Fiti treji, privegheati, pentru ca potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu racnind, umbla cautand pe cine sa inghita; caruia stati impotriva intariti fiind in credinta”. Si iarasi:„Ca impreuna ma veselesc cu legea lui Dumnezeu dupa omul cel din launtru. Dar vad o alta lege intru madularele mele, ostindu-se impotriva legii mintii mele si dandu-ma pe mine rob”, si celelalte.
Dumnezeiescul intru sfinti, Parintele nostru Diadoh, Episcopul Fotichiei (marturisit in cartea mai sus zisului ierarh al lui Hristos, Simeon Tesaloniceanul), pune la cuvintele sale pline de intelepciune duhovniceasca despre rugaciunea lui Iisus, savarsita sfintit cu mintea in inima, care se afla in dumnezeiasca lui carte de o suta de capete, aceasta temelie din Dumnezeiasca Scriptura:„Nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus,– decat in Duhul Sfant”. Si din pilda Evangheliei despre negustorul care cauta margaritare scumpe, aduce urmatoarele cuvinte:„Acesta este margaritarul cel mai de pret, pe care-l poate dobandi cel ce-si va vinde toata averea, si pentru agonisirea lui va avea o negraita bucurie” si altele.
Cuviosul Parintele nostru Nichifor Sihastrul (marturisit in aceeasi carte a ierarhului Simeon [Tesaloniceanul]), in cuvantul sau Despre pazirea inimii, plin de folos duhovnicesc, aseamana aceasta dumnezeiasca lucrare a rugaciunii cu mintea in inima unei comori ascunse in ogor si unei faclii arzande, aducand cuvintele Sfintei Scripturi:„Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este”. Si:„Caci nu ne este noua lupta impotriva trupului si a sangelui”. Si iarasi:„Ca sa lucreze si sa pazeasca” si altele.
Dumnezeiescul si de Dumnezeu purtatorul Parintele nostru Grigorie Sinaitul (care prin lucrarea acestei dumnezeiesti rugaciuni in Sfantul Munte al Athosului si in alte locuri s-a urcat la cea mai inalta vedere a lui Dumnezeu si ca un soare a stralucit cu darurile Sfantului Duh, care, inteleptit de Dumnezeu, a alcatuit Treimicile, ce se canta in fiecare Duminica, dupa Canonul treimic, in Sfanta Soborniceasca Biserica a Rasaritului; la fel si Canonul de viata facatoarei Cruci), cuprinzand scripturile tuturor purtatorilor de Dumnezeu Parinti, a alcatuit o carte plina de tot folosul cel duhovnicesc, unde, mai mult decat alti Sfinti [Parinti], invata amanuntit despre aceasta dumnezeiasca rugaciune lucrata sfintit cu mintea in inima aducand cuvintelor sale marturii din Dumnezeiasca Scriptura:„Adu-ti aminte pururea de Domnul Dumnezeul tau”. Si iarasi:„Dimineata seamana samanta ta si seara sa nu inceteze mana ta”. Si iarasi:„De ma voi ruga cu limba, duhul meu se roaga; iar mintea mea fara de roada este. Ruga-ma-voi cu duhul, ruga-ma-voi si cu mintea”. Si:„Voiesc cinci cuvinte a grai cu mintea mea” si celelalte, aducand intru marturie si pe [Sfantul Ioan] Scararul, care pune aceste cuvinte in legatura cu rugaciunea. Si iarasi:„Prin nevointa se dobandeste Imparatia cerurilor si numai cei nevoitori o dobandesc”. Asijderea:„Nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus,– decat in Duhul Sfant” si altele.
Cel ce a calcat pe urmele Apostolilor, nebiruitul stalp al credintei ortodoxe, care la Soborul din Florenta a sfasiat cu sabia de foc a Duhului si cu adevarul dogmelor crestine eresurile luptatoare de Duh ale latinilor ca pe niste panze de paianjen, intru tot sfintitul, preainteleptul si marele cuvantator Marcu, Mitropolitul Efesului, scrie la inceputul Talcuirii randuielilor bisericesti despre dumnezeiasca rugaciune a lui Iisus, lucrata in taina cu mintea in inima, intrebuintand marturii din Dumnezeiasca Scriptura, ale carui cuvinte adevarate, de Dumnezeu inteleptite, vi le infatisez, dupa cum urmeaza:
„Dupa porunca ce ne randuieste, s-ar fi cuvenit sa ne rugam neincetat si in duh, si in adevar sa aducem inchinare lui Dumnezeu. Insa inclinarea cugetelor catre cele lumesti si incatusarea grijilor pentru trup pe multi ii indeparteaza si-i instraineaza de Imparatia lui Dumnezeu, care este inauntrul nostru, dupa cum vesteste Cuvantul Domnului, si-i impiedica sa ingenuncheze la altarul mintii, aducand pentru sine lui Dumnezeu jertfele cele duhovnicesti si cele cuvantatoare, dupa cum zice dumnezeiescul Apostol, ca noi suntem biserica a lui Dumnezeu ce petrece intru noi si dumnezeiescul Lui Duh vietuieste in noi. Si nimic nu este de mirare, daca acest lucru li se intampla celor ce vietuiesc dupa trup, de vreme ce vedem ca pana si unii dintre monahii care s-au lepadat de lucrurile lumesti, din pricina razboiului de gand, de la navala patimilor si a multor tulburari ce se ridica de aici, intunecandu-le mintea sufletului (partea cea cuvantatoare), nu pot ajunge la adevarata rugaciune, desi multi doresc. Dulce este sa ai in inima curata si neincetata aducere aminte de Iisus si acea negraita luminare ce vine de la ea.”
Preacuviosul Parintele nostru din Rusia, Sfantul Nil de la Sorsca, in cartea sa despre pazirea inimii cu mintea, alcatuita din invatatura purtatorilor de Dumnezeu Parinti, dar mai ales din Sfantul Grigorie Sinaitul, intrebuinteaza aceste marturii din Sfanta Scriptura:„Din inima ies ganduri rele, acestea sunt care spurca pe om” si„Curata intai partea cea dinauntru a paharului” ; de asemenea:„Cu Duhul si cu adevarul trebuie sa ne inchinam Tatalui”; si:„De ma voi ruga cu limba”, si celelalte. De asemenea:„Voiesc cinci cuvinte a grai cu mintea mea, [...] decat zece mii de cuvinte cu limba”, si altele.
Iarasi inca si luminatorul Rusiei, ierarhul lui Hristos, Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, cel care a nimicit cu sabia duhovniceasca a cuvantului ratacirile rascolnicilor si cugetarea lor stricata, potrivnice lui Dumnezeu si Sfintei Scripturi, ca pe niste panze de paianjen, scriind multe invataturi spre folosul Sfintei Biserici, pline de intelepciunea Sfantului Duh, alcatuind si un Cuvant despre lucrarea launtrica a rugaciunii mintii, plin de folos duhovnicesc, intrebuinteaza din Sfanta Scriptura marturiile urmatoare:„Iar tu, cand te rogi, intra in camara ta”, si celelalte. Si iarasi:„Catre Tine graieste inima mea: cauta-voi pe Domnul; cautatu-Te-a pe Tine fata mea, fata Ta, Doamne, voi cauta”. Si iarasi:„Asa cum doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu, Doamne”. Si iarasi:„Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru”. Si iarasi:„Pentru orice rugaciune si ruga, rugati-va in toata vremea cu duhul”. Si:„De ma voi ruga cu limba, duhul meu se roaga, iar mintea mea fara de roada este. Ruga-ma-voi cu duhul, ruga-ma-voi si cu mintea; can-ta-voi cu duhul, canta-voi si cu mintea”, si celelalte. Aceste cuvinte, impreuna cu Sfintii Ioan Scararul, Grigorie Sinaitul si Preacuviosul Nil de la Sorsca, el le intelege pentru rugaciunea mintii.
Dar inca si in Tipicul bisericesc, tiparit in marea cetate imparateasca a Moscovei, aratandu-se randuiala bisericeasca despre matanii si rugaciune, se aduc marturie din Sfanta Scriptura si pentru aceasta dumnezeiasca rugaciune urmatoarele cuvinte:„Duh este Dumnezeu; si cei ce se inchina Lui, cu duhul si cu adevarul se cade sa se inchine”. Si:„De ma voi ruga cu limba, duhul meu se roaga, iar mintea mea fara de roada este. Ce, dar, este? Ruga-ma-voi cu duhul, ruga-ma-voi si cu mintea; canta-voi cu duhul, canta-voi si cu mintea”. Si se aduc inca intru marturie Sfintii Parinti: Sfantul Ioan Scararul, Dumnezeiescul Grigorie Sinaitul si Sfantul Antioh, si invataturile lor in parte pentru aceasta rugaciune a mintii, despre care la sfarsit zice:„Si prin aceasta incheiem aici cuvantul despre preasfintita si pururea pomenita rugaciune a mintii”. Iar dupa aceea, arata si despre sfintita rugaciune cea de obste a tuturor, care se savarseste dupa randuiala Bisericii.
Iata de acum, cu darul lui Dumnezeu, s-a aratat ca purtatorii de Dumnezeu Parinti, inteleptiti din luminarea Sfantului Duh, isi puneau temelia invataturii lor despre sfintita lucrare a rugaciunii mintii, savarsita tainic in omul cel launtric, pe piatra neclintita a dumnezeiestii Scripturi a Noului si Vechiului Testament– de unde, ca dintr-un nesecat izvor, au adus atat de multe marturii.
Cine dar din dreptcredinciosii crestini, vazand acestea, ar putea cat de putin sa se indoiasca pentru acest lucru dumnezeiesc? Poate doar acei ce sunt robiti de duhul nesimtirii, care auzind si vazand, nu vor insa sa inteleaga si sa le cunoasca. Iar cei ce au frica de Dumnezeu si cei ce au mintea sanatoasa, vazand atatia martori si atatea marturii, vor marturisi intr-un glas ca aceasta este o lucrare dumnezeiasca. Si mai mult decat toate nevointele monahale, este cea mai potrivita si mai cuviincioasa ingerescului cin monahal. Despre aceasta lucrare multi dintre dumnezeiestii Parinti, cei mai sus pomeniti si altii, ne infatiseaza in cuvintele lor mai dulci decat mierea si fagurii, pline de intelepciune duhovniceasca, invatandu-ne despre nevointa launtrica a mintii asupra vrajmasilor nevazuti si cei de gand, cum se cuvine sa indreptam asupra lor aceasta sabie duhovniceasca si aceasta arma inflacarata, de nebiruit, a numelui lui Iisus, care pazeste portile inimilor, adica cum trebuie sa se lucreze sfintit cu mintea in inima aceasta dumnezeiasca rugaciune catre Iisus.
Despre lucrarea tainica a acestei sfintite rugaciuni, dar mai ales despre insesi inceputurile si iscusinta ei, cum trebuie sa se deprinda noii incepatori, eu, cel mai de pe urma, dupa puterea mintii mele neputincioase, de ma va intari Dumnezeu, trebuie sa scriu macar cate ceva putin din invatatura Sfintilor Parinti. Si mai intai trebuie aratat ca aceasta dumnezeiasca rugaciune este un mestesug duhovnicesc, la fel si despre pregatirea pentru lucrarea aceleia, dupa invatatura Sfintilor Parinti.

Capul 3
Despre faptul ca sfintita rugaciune a mintii
este un mestesug duhovnicesc

Insa sa fie stiut ca Dumnezeiestii nostri Parinti numesc aceasta sfintita lucrare a rugaciunii mintii mestesug. Sfantul Ioan Scararul, invatand despre taina acestei rugaciuni a mintii in Cuvantul al 27-lea, Pentru linistire, zice:„Daca tu ai deprins temeinic acest mestesug, atunci nu poti sa nu stii ceea ce iti spun. Sezand (cu mintea) sus pe inaltime, privegheaza, daca poti, si atunci vei vedea: cum si cand, si de unde, si cati si care hoti vor intra sa fure strugurii tai. Obosind paznicul acela, se ridica sa se roage si iarasi se asaza, si cu barbatie se tine de lucrarea cea dintai”.
Iar Sfantul Isihie, Preotul Ierusalimului, despre aceasta sfanta rugaciune zice:„Trezvirea este un mestesug duhovnicesc, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, il izbaveste pe om cu desavarsire de gandurile si cuvintele cele patimase si de faptele cele viclene”.
Sfantul Nichifor Sihastrul, invatand pentru acelasi lucru, zice:„Veniti si va voi arata un mestesug al vietuirii vesnice sau mai bine zis ceresti, care fara a fi o viclenie, il duce pe lucratorul ei la limanul nepatimirii, fara munca si fara primejdie”.
Iar mestesug numesc aceasta sfanta rugaciune mai sus zisii Sfinti Parinti, dupa cum s-a aratat, pentru ca, cred eu, asa cum nu poate omul sa se invete singur pe sine intr-un mestesug fara mester, tot asa si aceasta lucrare a rugaciunii mintii este cu neputinta sa o deprinzi fara un povatuitor iscusit. Dar deprinderea aceasta, dupa Sfantul Nichifor, multora sau chiar si tuturor le vine din invatatura si rari dintre cei neinvatati au dobandit-o de la Dumnezeu prin sarguinta lucrarii si caldura credintei. Caci Pravila Bisericeasca, dupa tipicul sfintelor carti bisericesti, pe care crestinii ortodocsi, mirenii si monahii, trebuie, dupa fire, s-o aduca in fiecare zi ca pe o ofranda ce i se cuvine Imparatului Ceresc, orice stiutor de carte o poate citi cu gura si a o savarsi fara nici o invatatura. Insa sa aduci jertfa lui Dumnezeu prin tainica rugaciune cu mintea in inima, fiindca este un mestesug duhovnicesc, fara invatatura, dupa cum s-a aratat mai sus, este cu neputinta.
Si acest mestesug duhovnicesc este adevarata si netrecatoarea lucrare a monahilor, ca nu numai prin lepadarea de lume si a celor ce sunt in lume: schimbarea numelui inca la tundere si deosebirea vesmintelor, necasatorie, feciorie, curatie, vietuire in saracia cea de bunavoie, deosebirea mancarii si a locului de petrecere, ci sa-si aiba monahii lucrarea (petrecerea) si prin insusi cugetul duhovnicesc pentru luarea-aminte la omul launtric, si prin rugaciune, care se deosebeste si o intrece mult pe cea a oamenilor mireni.

Capul 4
Ce pregatire trebuie sa aiba acela care doreste
sa ajunga la aceasta dumnezeiasca lucrare

Cu cat aceasta dumnezeiasca rugaciune este mult mai mare decat orice fapta monahiceasca– si, dupa Sfintii Parinti, este culmea desavarsirii si izvorul virtutilor, inca si cea mai subtire si nevazuta lucrare in adancul inimii cu mintea–, cu atat si nevazutele mreji subtiri, si de mintea omeneasca abia patrunse, ale feluritelor inselari si naluciri sunt intinse asupra ei de nevazutul vrajmas al mantuirii noastre. De aceea, celui ce se sarguieste sa invete aceasta lucrare dumnezeiasca, i se cuvine, dupa Sfantul Simeon Noul Teolog, a se preda pe sine cu trup si suflet intru cea adevarata, dupa Sfanta Scriptura, ascultare, adica cu desavarsita taiere a vointei sale si a cugetarii, unui om cu frica lui Dumnezeu si pazitor cu ravna al dumnezeiestilor Lui porunci, si incercat in aceasta nevointa a mintii, care i-ar putea arata celui supus lui, dupa invatatura Sfintilor Parinti, calea cea neratacita catre mantuire a acestei lucrari a mintii, adica a rugaciunii tainic savarsita cu mintea in inima. Prin ascultarea cea adevarata, dupa cuget, unul ca acesta va putea sa fie slobod de toate clevetirile si grijile si impatimirile lumii acesteia si ale trupului. Si cum sa nu fie slobod unul ca acela care si-a pus toata grija pentru sufletul si trupul sau in seama Domnului si a parintelui sau cel dupa Dumnezeu? Iar prin smerenie, care (dupa marturia Sfantului Ioan Scararul si a multor Sfinti Parinti) se naste din ascultare, el va putea scapa de toate inselarile si mrejele diavolului si inca in liniste si tacere, fara nici o vatamare, pururea sa se indeletniceasca cu aceasta lucrare a mintii, cu mare sporire sufletului sau.
Iar daca si intru ascultarea cea dupa Dumnezeu, dandu-se pe sine, nu ar fi dobandit in parintele sau un povatuitor iscusit in insasi lucrarea si mestesugul acestei dumnezeiesti rugaciuni a mintii, pentru ca in timpurile noastre (vrednice de multa tanguire si de plans) s-au rarit cu totul povatuitorii iscusiti ai acestei lucrari, atunci nu trebuie sa se deznadajduiasca pentru aceasta. Ci, petrecand intru adevarata, dupa poruncile lui Dumnezeu, ascultare, cu smerenie si frica lui Dumnezeu (iar nu cu randuiala de sine si vietuire de voia sa, fara ascultare, din care urmeaza de obicei inselarea), in loc de adevaratul povatuitor toata nadejdea punandu-si-o, impreuna cu parintele sau, in Dumnezeu, sa se supuna cu credinta si dragoste invataturii Preacuviosilor nostri Parinti, care, din luminarea harului dumnezeiesc, ne invata amanuntit pentru aceasta lucrare, si de acolo se vor invata pentru aceasta rugaciune. Si, in felurite chipuri harul lui Dumnezeu se va grabi si il va povatui, cu rugaciunile Sfintilor Parinti, ca sa deprinda, fara nici o indoiala, aceasta lucrare dumnezeiasca.

Capul 5
Ce este aceasta sfintita rugaciune a lui Iisus dupa calitatea si lucrarea ei?

Punand dar temeiul unei astfel de inainte pregatiri pentru aceasta dumnezeiasca rugaciune pe de trei ori fericita ascultare ca pe o temelie tare si neclintita, vine vremea de acum sa aratam, din invatatura Sfintilor Parinti, ce este aceasta sfanta rugaciune dupa calitatea si lucrarea ei. Si fac acest lucru pentru ca acela care doreste sa deprinda aceasta duhovniceasca lucrare, vazand si la ce sporire mare si negraita a feluritelor virtuti il ridica ea pe nevoitor, sa doreasca cu mai multa sarguinta si cu dumnezeiasca ravna sa se atinga (sa se alipeasca, sa se nevoiasca ) de aceasta intru tot sfintita lucrare a rugaciunii mintii.
Sfantul Ioan Scararul, la inceputul Cuvantului 28, Despre rugaciune, zice:„Rugaciunea, dupa felurimea sa, este impreunare si unire a omului cu Dumnezeu, [...] maica si iarasi fiica a lacrimilor, a pacatelor curatire, pod al ispitelor, al necazurilor perete in mijloc, zdrobire a razboaielor, lucru al ingerilor, hrana a tuturor celor fara de trupuri, veselie care va sa fie, nemarginita lucrare, fantana a faptelor bune, [...], sporire nevazuta, hrana a sufletului, luminare a mintii, secure a deznadejdii, dovada a nadejdii, dezlegare a intristarii, bogatie a monahilor, vistierie a linistitorilor, imputinare a maniei, oglinda a sporirii, aratare a masurilor, ivire a asezarii, vestitoare a celor ce vor fi, insemnare a laudei. Rugaciunea este, celui ce cu adevarat se roaga, judecatorie si divan si judet al Domnului, mai inainte de divanul ce va sa fie”.
Sfantul Grigorie Sinaitul, in capitolul 113 al Acrostihidelor, zice:„Rugaciunea la noii incepatori este ca un foc al veseliei in sus izvorand din inima, iar la cei desavarsiti este ca o lumina care bine inmiresmeaza lucrandu-se. Sau iarasi: Rugaciunea este propovaduire a Apostolilor, lucrare a credintei si mai vartos credinta fara de mijlocire, ipostas al celor ce se nadajduiesc, dragoste care se lucreaza, ingereasca miscare, putere a celor fara de trup, lucrul si veselia acestora, buna-vestire a lui Dumnezeu, adeverire a inimii, nadejde a mantuirii, semn al sfintirii, inchipuire a sfinteniei, cunostinta a lui Dumnezeu, aratare a Botezului, curatire a baii, logodire a Sfantului Duh, bucurie a lui Iisus, veselie a sufletului, mila a lui Dumnezeu, semn al impacarii, pecete a lui Hristos, raza a soarelui celui intelegator, luceafar al inimilor, adeverire a crestinatatii, aratare a impacarii lui Dumnezeu, dar al lui Dumnezeu, intelepciune a lui Dumnezeu si mai vartos incepatura a insasi intelepciunii, aratare a lui Dumnezeu, lucru al calugarilor, petrecere a celor ce se linistesc, pricina a linistii, chibzuire a petrecerii celei ingeresti”.
Iar Fericitul Macarie cel Mare zice:„Capul oricarei stradanii bune si culmea tuturor indreptarilor este ca sa rabdam in rugaciune; cu ea putem agonisi si pe celelalte fapte bune, rugandu-ne la Dumnezeu. Caci prin aceasta se face in cei invredniciti impartasirea sfinteniei lui Dumnezeu si a lucrarii duhovnicesti, si unirea cu El printr-o negraita dragoste a mintii indreptate catre Domnul. Cine se sileste pe sine mereu sa rabde in rugaciune, acela se aprinde cu dumnezeiasca sarguinta si cu dorinta aprinsa din dragostea duhovniceasca catre Dumnezeu si, dupa masura sa, primeste harul duhovnicesc al sfintitoarei desavarsiri”.
Iar Sfantul Isihie, Preotul Ierusalimului, zice:„Paza mintii este potrivit sa se numeasca si cu nume asemenea acestora: nascatoare de lumina si nascatoare de fulger, si raspanditoare de lumina si purtatoare de foc”, pentru ca intrece, la drept vorbind, multimea nenumarata a virtutilor trupesti. De aceea dar, pentru stralucitoarea lumina ce se naste din ea, cu nume cinstite se cuvine sa numim aceasta virtute. Catre ea nazuind unii dintre cei pacatosi, netrebnici, scarbosi, nepriceputi, neintelegatori si nedrepti, pot ajunge prin Iisus Hristos drepti, de isprava, curati, sfinti si intelepti; si nu numai aceasta, dar si sa vada tainele dumnezeiesti si sa binecuvanteze numele lui Dumnezeu.

Nr. de pagini: 352
Anul aparitiei: 2010

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 6.245 sec