Personalitatea omului politic Dimitrie A. Sturdza (Mihaela Damean)

Personalitatea omului politic Dimitrie A. Sturdza (Mihaela Damean)
Anul publicării: 2013
Categoria: Tratat
39,00 lei
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Lucrarea elaborata de dna Mihaela Damean reprezinta bilantul unor eforturi sistematice ale autoarei de a se apropia de o problematica importanta in istoria celei de-a doua jumatati a sec. XIX si inceputul secolului XX in Romania– mai bine spus, de la perioada de instalare a divanurilor ad-hoc si pana in preajma Razboaielor balcanice si a Primului razboi mondial–, anume analiza activitatii importantului om politic D. A. Sturdza. Din multe puncte de vedere, acesta este un caz exponential in peisajul politic al Romaniei de atunci– fie si prin faptul ca incepe ca un colaborator al lui Al. I. Cuza si va termina ca un partener politic important al regelui Carol I-iul sau prin faptul ca incepe ca un membru al Societatii“Junimea”, dar nu se va orienta politic spre conservatori, ci catre liberali. Dupa cum observa dintru inceput dna Damean (vezi Introducerea lucrarii),“Surprinzator sau nu, cineva lipseste din aceasta adevarata pleiada. Este omul politic liberal Dimitrie Alexandru Sturdza, cu un rol semnificativ in edificarea si consolidarea Romaniei moderne”. Pana acum, in istoriografia romana acest domeniu al Istoriei moderne a fost bine explorat; corifeii liberalismului modern, precum Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, Ion I. C. Bratianu au constituit subiectul unor lucrari biografice, dar pana acum asupra lui D. A. Sturdza nu s-au oprit istoricii decat tangential. In acest context, demersul dnei Damean reprezinta un pas inainte, caruia-i prevad bune consecinte in plan istoriografic.
Domnia sa abordeaza sistematic cinci probleme principale, care sunt totodata principalele repere de ordin biografic ale personajului: i) in primul rand, perioada formarii si a primelor responsabilitati de ordin politic (cap. I); ii) apoi o privire de ansamblu asupra rolului lui D. A. Sturdza in edificarea monarhiei constitutionale (cap. II); iii) apoi se insista asupra multora dintre sarcinile pe care D. A. Sturdza si le-a asumat in exercitiul guvernarii, de la negocierea rascumpararii cailor ferate romane si pana la activitatea de Ministru de Externe (cap. III); iv) in continuare, autoarea analizeaza activitatea lui D. A. Sturdza ca sef al PNL, insistand pe anumite probleme importante, cum ar fi“chestiunea nationala”,“problema aromana” sau gestionarea crizei financiare de la inceputul sec. XX (cap.IV); v) in fine, a cincea problema abordata este configurarea lui D. A. Sturdza prin viziunea contemporanilor sai (cap. V). Pe langa aceste cinci elemente principale, un capitol final intitulat Epilog vine sa intregeasca demonstratia.
Din punct de vedere tehnic, lucrarea elaborata de dna Damean cuprinde asadar 246 pagini, grupate in cinci capitole, bine structurate (Introducerea contine motivatia lucrarii, prezentarea bibliografiei etc., iar un ultim cvasi-capitol este dedicat concluziilor). Multe citate edificatoare, trimiteri la ilustratii, precum si o bogata bibliografie completeaza un cadru narativ foarte bine reliefat.

Dintr-u inceput vreau sa remarc ancorarea teoretico-istoriografica a demersului dnei Damean. Dansa stapaneste foarte bine instrumentarul profesionistului in domeniu, are o teza clara pe care reuseste sa o argumenteze folosind un material documentar bogat si variat.
Cercetarile sale in Arhivele Nationale Istorice Centrale– indeosebi in dosare ale fondului Sturdza, Bratianu sau Parlament–, cercetarile in arhiva D. A. Sturdza de la Biblioteca Academiei Romane, precum si analiza atenta a presei si a multor lucrari de specialitate sunt meritorii si cred ca lucrarea, in ansamblul ei, rasplateste acest efort. Solida pregatire teoretica si metodologica a fost impletita cu o temeinica stapanire a documentatiei de epoca si a contextelor istorice ale vremii. Dna Damean a reusit identificarea multor informatii relevante in aceste arhive institutionale, ca si in studierea atenta a presei din acei ani si a altor lucrari conexe.
Principalul merit al lucrarii cred ca este acoperirea ariei relativ largi de subiecte pe care o astfel de biografie o presupune.
In opinia mea, lucrarea aduce si alte elemente de noutate: i) in primul rand, tema ca atare– care este una foarte importanta pentru a intelege mai bine cea de-a doua jumatate a secolului XIX romanesc, mai ales din perpectiva vietii politice si parlamentare; ii) apoi, un alt element de noutate este analiza combinata a celor doua componente: dna Damean ne explica pe de o parte o biografie a unui om de stat important, iar pe de alta parte contextul pe care acest personaj l-a modelat prin propria sa activitate– cu alte cuvinte, imbinarea dintre perspectiva politico-istorica si perspectiva biografica; iii) in fine, un al treilea element il reprezinta analiza de ansamblu a principalelor probleme pe care politica romaneasca le-a avut de infruntat in acele decenii marcate, printre altii, si de personalitatea lui D.A. Sturdza.
Lucrarea prezentata de dna Mihaela Damean reprezinta o contributie stiintifica originala si valoroasa si aduce, odata publicata, un spor important in cunoasterea istorica. Sunt convins ca dna Mihaela Damean este pe un drum bun in privinta acestei analize, ca a muncit serios si ca este autentic interesata de subiectul ales. (Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu)

Nr. de pagini : 244
Anul aparitiei : 2013

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.188 sec