Podul de catifea (Antologie de poezie)

Podul de catifea (Antologie de poezie)
-10%
Anul publicării: 2012
Categoria: Poezie
13,50 lei
15,00 lei (-10%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

"Una dintre marile placeri pe care le ofera creatia lui Czesław Miłosz este sentimentul de a vedea realitatea dintr-o perspectiva lucida."
Seamus Heaney

"Miłosz ne-a oferit o serie de contraadevaruri care tempereaza si adancesc perspectiva poetica americana. El ne-a invatat sa reflectam asupra categoriilor istorice, a sentimentului ca specia umana exista datorita memoriei, memoriei istorice, in care rezida speranta noastra. Intr-o epoca a relativismului, Miłosz a cautat valorile perene."
Edward Hirsch

"Ca si Blake, Mickiewicz, Dostoievski, Gombrowicz si alti cativa scriitori la care revine frecvent in eseurile sale, Miłosz este un scriitor a carui creatie creste pe solul contradictiilor. Cea mai importanta dintre ele se refera la limbajul poetic, la incongruenta dintre limba si realitate."
Stanisław Barańczak

Fragment:

Cantec
Gabrielei Kunat

Ea

Pamantul se desparte de-un tarm pe care stau,
arborii lui si iarba lucesc tot mai departe.
Castani inmuguriti, mesteacan de lumina,
nu va voi mai vedea.
Va-ndepartati cu oameni obositi,
cu leganatul soare precum un steag spre noapte,
ma tem de-nsingurare, eu am doar trup si-atat
- stralucitor in bezna, o stea cu maini crucis,
incat mi-e groaza sa ma vad. Pamant,
tu nu ma parasi.

Corul

Din rauri dusa-i gheata, frunze-au crescut bogat,
pluguri arat-au campul, hulubi zboara-n zavoi,
bat caprioare muntii, cantari de nunti razbat,
flori mandre se inalta, gradini se scalda-n aburi.
Copiii joaca mingea, topaie-n camp cat trei,
femei spala-n paraie si luna pescuiesc.
Noian de bucurie-i pe pamant, fara pamant nu-i chef,
sortit pamantului e omul, pamant sa aiba.

Ea

Eu nu te vreau, nu-mi esti ispita. Du-te, frate, senin,
atingerea inca-ti mai simt, ceafa inca imi arde.
Noptile noastre patimase amare-au fost, cenusa de nor,
iar zorii-au dat buzna rosind, peste lacuri
primii pescarusi trec si tristetea ma-mpinge sa plang,
dar nu mai pot, zac numai
numarand ceasul zorilor, ascultand rece fosnet
din plopii sui, uscati. Ai mila, Doamne, de mine.
Desparte-mi pamantul de lacoma gura,
spala-ma de falsele-i canturi.

Corul

Cumpana plange, pestii in plase tresalta,
a paine calda miroase, merele napadesc masa,
amurguri coboara pe scari, iar ele-s din trup frematand,
totu-i zamislit din pamant, iar el perfectiune inseamna.
Se-apleaca grele vapoare, merg frati de arama,
vite se misca alene, fluturi coboara in mare,
cosuri alearga-n amurg iar zorii adasta in meri,
totu-i zamislit din pamant si-n pamant se va-ntoarce.

Ea

O, doar un bob in mine fara rugini de-ar fi,
macar un bob in stare sa reziste,
in leaganu-aplecat as fi putut dormi
si pe-nserat, si-n zori.
Bland as fi asteptat miscarea sa-nceteze
si adevarul sa se-arate brusc
si aparat de un nou chip, strain
sa vad floarea de camp, piatra de camp.
Atunci ei, traitorii in sperjur,
ca algele pe fundul unui golf,
ar fi ca niste ace din paduri
pentru acel ce vede padurea dintre nori.
Dar in mine nimic nu-i, doar groaza,
nimic, doar negru val gonind.
Sunt vifor ce dispare si umfla sumbre ape,
vantoasa ce se duce fara-ntors,
un fulg de papadie pe lunca neagra-a lumii.

Ultimele voci

In foale, la rau, ciocanul izbeste,
un om plecat coasa repara
si-i lumineaza capu-n foc.
Aschia prima-n tinda se-aprinde,
argatii pe masa pun capul,
abur e-n strachini, greierii canta.
Insulele - fiare in somn,
lacul se-asterne in cuib si toarce,
un fir de nor se-ngaduie deasupra.
(Vilnius, 1934)

Imn

Nu este nimeni intre tine si mine.
Nici planta bandu-si seva din hauri de pamant,
nici fiara, dar nici om,
nici vantul printre nori in preumblare.
Desavarsite trupuri ca geamul transparent sunt.
Nemistuite flacari ca apa ce spala obositele talpi de trecatori.
Cei mai verzi pomi ca plumbul au inflorit azi-noapte.
Nisip este iubirea, gurii uscate dat.
Ura, cana de sare acelui insetat.
Izbucniti, rauri; ridicati-va bratele,
capitale! Eu, fiul sfant al cernoziomului, voi reveni in cernoziom
ca si cand n-am existat,
ca si cand cantul, cuvantul le-ar fi creat
nu inima mea, nu sangele meu,
nu a mea durata,
ci un glas nestiut, impersonal,
chiar valu-n mers, chiar vantu-n cor, chiar leganatul copacilor
cu coroana-ntomnata.
Nu este nimeni intre tine si mine,
dar forta data mi-e.
Pe sesuri de pamant pasc muntii albi,
se duc in mare, in cascada lor,
din ce in ce mai noi sori se inclina
peste-acel rau marunt si negru, unde-am vazut lumina.
Nu sunt nici intelept, nici priceput, nici credincios,
dar mi s-a dat putere, si ea sfasie lumea.
Valul greu de tarm se izbeste
si voi pleca, in intinderea eternelor ape ma voi intoarce,
iar tanarul val urma mi-o va-nveli cu spuma. O, bezna!
Colorata de-a zorilor geana,
ca smuls plaman din fiara mursecata,
te legeni bland, te duci la fund.
De cate ori n-am inotat cu tine
incremenit in miez de noapte,
auzind o voce peste biserica ta infricosata,
strigatul ciufilor, fosnetul negrei ierbi in tine-au crescut
si-au licarit doua mere stand pe masa
sau foarfeca deschisa lucea -
iar noi eram asemenea:
merele, foarfeca, bezna si eu -
sub luna argintata, nemiscata,
asiriana, egipteana si romana.
Se primenesc primaveri, se unesc barbati si femei,
copii somnorosi pe pereti mainile-si plimba,
sumbre uscaturi deseneaza cu degetu-n saliva,
se preschimba forme, se descompune ceea ce parea de neinvins.
Dar intre tarile nascand din adancul marilor,
intre ulitele stinse pe al caror loc
se ridica munti construiti din planeta cazuta,
fata de tot ce a trecut si va mai trece
se apara ce-i tanar, pur ca pulberea-n soare,
neiubind raul, nici binele iubindu-l,
trimis la ale tale uriase picioare,
ca sa-l zdrobesti, sa-l batatoresti,
ca suflul tau sa invarteasca roata,
iar de la acest gest sa tremure schelaria firava,
pentru a-i da lui foamea si altora sare, vin, paine.
Nimic de tine nu ma desparte.
Daca sunt soldat, aripa de pe coif esti tu,
obuzul, glontul valvatailor cand ochim cu tine departe,
tu dai tot ce merita orice faptura vie.
Daca plugar eu sunt, tu cu palmele mele trudesti la moartea
buruienilor din ogor si seci baltile
pana dau roadele si ca mana picura vodca
in smerite gatleje de popoare sub sete.
Celui visand puterea, tu, neagra draperie,
pe jos te-ntinzi, acoperind casele oamenilor.
In ceata da stapanul cu talpa de bronz
si sloiuri se rup ca de fier
si corul slavind legiuitorul suie la cer,
inainte ca potopul sa ne cuprinda.
Inca glasul cornului e mut
sa-i cheme pe cei in vai raspanditi.
Roata carului ultim inca-n brazda nu suna.
Intre mine si tine nu e nimeni demult.
(Paris, 1935)

Nori

Nori, grozavii mei nori,
inima cum bate, ce regret al taranii-n plansori,
nori, nori albi si nescrisi,
ma uit la voi in zori cu ochii-nlacramati
si stiu ca ma mana dorinta, trufie,
si cruzime, samanta dispretului;
cos asternut pentru moarta somnie,
iar cele mai vii culori ale minciunii mele
au mascat adevarul. Atunci imi plec ochii
si viforu-l simt cum rece ma trece
inflacarat, uscat. O, sunteti maretie,
pazitori ai acestei lumi, nori! Sa adorm fie,
noaptea-n bratele ei sa ma ia.
(Vilnius, 1935)

Precuvantare

Tu, cel pe care nu l-am putut salva,
Asculta-ma.
Vorba simpla-ntelege-mi, de alta mi-e jena.
Jur, n-am in mine magia cuvintelor.
Iti vorbesc prin tacere ca norul, copacul.
Tot ce ma-ntarea pentru tine era muritor.
Finalul epocii l-ai luat ca pe-un nou inceput,
Inspiratia urii ca pe-un lirism frumos,
Forta oarba ca pe ceva perfect.
Iata valea apelor noastre lente. Podul enorm
Pierdut in albe ceturi. Iata orasul frant,
Vant ducand spre groapa ta pescarusii,
Cand eu discut cu tine.
Ce-i poezia ce nu poate salva
Semintii si nici oameni?
Neadevar oficial,
Cant de betivani cu gatul deodata retezat,
Lecturi dintr-un iatac de domnisoara.
O poezie buna am vrut, fara sa stiu,
Izbavitoru-i tel tarziu l-am inteles,
Asta, doar asta este salvarea.
Au pus peste morminte mei sau mac
Mancare pentru mortii-pasari care vin.
Pun pentru tine-aici, cel de demult, o carte
Sa nu te mai abati de-acuma pe la noi.
(Varsovia, 1945)

Intalnire

Mergeam in zori de ziua pe campul inghetat,
Aripa-n rosu se trezea, tot noapte-i.
Si brusc tasni un iepure in fata,
Unul din noi cu mana-l arata.
A fost demult. Azi nu mai este nimeni,
Nici iepure, nici cel ce-l aratase.
Iubire, unde-s oare si-ncotro merg
Mana-n licar, gestul fugii, grunjii -
Nu din regret intreb, ci din reflectii.
(Vilnius, 1937)

Nr.  de pagini: 168
Anul aparitiei: 2012

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de același autor

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.286 sec