Povestea lui Solomon Northup. 12 ani de sclavie

Povestea lui Solomon Northup. 12 ani de sclavie
-25%
Editura:
Anul publicării: 2014
Categoria: Carti diverse
15,00 lei
20,00 lei (-25%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

12 ani de sclavie este poate cea mai importanta relatare despre sclavie scrisa vreodata, readusa in atentia publicului prin filmul omonim, regizat de Steve McQueen si castigator a numeroase premii.

Northup prezinta detaliile vietii din statele sclavagiste americane si confera personalitate si profunzime oamenilor pe care i-a cunoscut, deopotriva sclavi si stapani de sclavi.

Solomon Northup a fost negru, nascut om liber in statul New York, unde a fost educat si a devenit un violonist iscusit. Atras in Washington cu promisiunea angajarii ca muzicant intr-un spectacol, el a fost drogat si s-a trezit intr-un tarc pentru sclavi, de unde a fost vandut in Sud si a trait 12 ani ca sclav. Evenimentele relatate de el sunt coplesitoare: cumpararea sclavilor, biciuirile, vanatoarea cu caini a fugarilor, siluirea femeilor care atrageau ochii stapanilor si truda necontenita.

Povestea lui Solomon este de suferinta si disperare intensa; el exprima foarte elocvent tot ce a vazut si a simtit pe pielea lui si tot ce nu mai putea sa uite vreodata, oricat de mult si-ar fi dorit.



Povestea lui Solomon Northup, cetatean al statului New York, rapit in Washington City in 1841 si salvat in 1853, de pe o plantatie de bumbac de langa Raul Rosu, in statul Louisiana.



POVESTEA LUI SOLOMON NORTHUP

Capitolul 1

INTRODUCERE - OBARSIA - FAMILIA NORTHUP - NASTEREA SI PARINTII - MINTUS NORTHUP - CASATORIA CU ANNE NORTHUP - DECIZII BUNE - CANALUL CHAMPLAIN - EXCURSIA CU PLUTELE IN CANADA - AGRICULTURA - VIOARA - BUCATARIA - MUTAREA IN SARATOGA - PARKER SI PERRY - SCLAVI SI SCLAVIE - COPIII - INCEPUTUL NECAZURILOR

Intrucat m-am nascut om liber, si vreme de peste treizeci de ani m-am bucurat de binecuvantarile libertatii intr-un Stat liber, si pentru ca dupa aceea am fost rapit si vandut in sclavie, unde am ramas, pana ce, din fericire, am fost salvat in luna ianuarie a anului 1853, dupa o robie de doisprezece ani, mi s-a sugerat ca o relatare a vietii si peripetiilor mele n-ar fi ne interesanta pentru public.

Dupa ce mi-am recapatat libertatea, mi-a fost imposibil sa nu observ interesul sporit in Statele din Nord fata de subiectul Sclaviei. Opere de fictiune care sustineau ca i-ar fi zugravit trasaturile in toate aspectele, fie ele placute sau respingatoare, au circulat intr-o masura fara precedent si, dupa cum am inteles, au creat un subiect fertil pentru comentarii si discutii.

Eu pot vorbi despre Sclavie doar in masura propriilor mele observatii - doar in masura in care am cunoscut-o si simtit-o pe propria mea piele. Scopul meu este de a oferi o relatare impartiala si sincera a faptelor: de a-mi repeta povestea vietii, fara exagerari, lasandu-i pe altii sa decida daca pana si paginile de fictiune prezinta imaginea unei nedreptati mai crude sau a unei robii mai brutale.

Din cate am putut stabili, stramosii mei din partea tatei au fost sclavi in statul Rhode Island. Ei apartineau unei familii pe nume Northup, iar un membru al acelei familii, mutandu-se in statul New York, s-a stabilit in Hoosic, comitatul Rensselaer, luandu-l cu el si pe tatal meu, Mintus Northup. Dupa moartea acelui gentleman, care a avut loc cu vreo cincizeci de ani in urma, tata a devenit om liber, fiind dezrobit potrivit unei prevederi testamentare.

Henry B. Northup, Esq. din Sandy Hill, un distins avocat si omul caruia, gratie Providentei, ii sunt indatorat pentru actuala mea libertate si intoarcerea la sotia si copiii mei, este o ruda a familiei pe care au servit-o stramosii mei si de la care au preluat numele pe care-l port eu insumi. Acestui fapt ii poate fi atribuit interesul staruitor pe care mi l-a purtat.

La catva timp dupa ce a fost eliberat, tatal meu s-a mutat in orasul Minerva din comitatul Essex, statul New York, unde eu am vazut lumina zilei in luna iulie a anului 1808. Nu am insa de unde sa stiu exact cat timp a ramas el in locul acela. A plecat apoi in Granville, comitatul Washington, in apropiere de locul numit Slyborough, unde a muncit cativa ani la ferma lui Clark Northup, de asemenea o ruda a vechiului sau stapan; de acolo, a trecut la ferma Alden, din Moss Street, aflata nu departe spre nord de satul Sandy Hill; iar de acolo a plecat mai departe, la ferma pe care o detine in prezent Russell Pratt, situata pe drumul care duce de la Fort Edward la Argyle, unde a ramas pana la moartea sa, in a douazeci si doua zi a lunii noiembrie 1829. A lasat in urma sa o vaduva si doi copii - pe mine si pe [oseph, fratele meu mai mare, care traieste in prezent in comitatul Oswego, langa orasul cu acelasi nume; mama a murit in timpul captivitatii mele.

Desi s-a nascut sclav si a muncit in conditiile nefavorabile la care este supusa nefericita mea rasa, tata a fost un om respectat pentru harnicia si integritatea lui, asa cum sunt gata sa depuna marturie multi dintre cei care l-au cunoscut bine si care mai sunt in viata. El si-a vazut linistit toata viata de indeletnicirile agricole, fara sa caute vreodata sa se angajeze ca servitor, slujbe mai dezonorante ce par sa fie special destinate fiilor Africii. Pe langa faptul ca ne-a oferit o educatie care o depasea pe cea acordata de obicei copiilor de conditia noastra, el a dobandit, prin sarguinta si cumpatare, o situatie materiala care i-a permis dreptul la sufragiu. Obisnuia sa ne povesteasca despre inceputurile vietii lui si, desi a nutrit mereu cele mai calde sentimente de bunatate, ba chiar si de afectiune, fata de familia in casa careia fusese sclav, el a inteles ce insemna sistemul Sclaviei si ne vorbea cu tristete despre degradarea rasei sale. A incercat sa ne insufle sentimentul moralitatii si ne-a invatat sa ne punem increderea si credinta in Domnul Dumnezeu, care-Si priveste toate creatiile la fel, fie ele cele mai umile sau cele mai mandre. De cate ori nu mi-am amintit mai tarziu sfaturile lui parintesti, in timp ce zaceam intins intr-o coliba" de sclavi, in tinutul indepartat si nesanatos al statului Louisiana, suferind de pe urma ranilor nemeritate pe care mi le facuse un stapan neomenos si tanjind doar la mormantul care-l inghitise pe tata, care sa ma apere de biciul opresorului. In curtea bisericii din Sandy Hill, o piatra modesta marcheaza locul unde se odihneste el, dupa ce si-a indeplinit cu cinste indatoririle ce revin clasei umile in care Domnul i-a harazit sa traiasca.
Pana atunci muncisem in principal alaturi de tata la ferma.

Orele libere care-mi erau ingaduite le petreceam de obicei fie citind, fie cantand la vioara - o placere care a fost cea mai mare pasiune a tineretii mele. Mi-a fost, mai tarziu, si o sursa de consolare, prilejuindu-le momente de desfatare oamenilor simpli printre care ma azvarlise soarta si abatandu-mi gandurile, pret de cateva ore, de la contemplarea dureroasa a propriului meu destin.

In ziua de Craciun a anului 1829 m-am insurat cu Anne Hampton, o fata de culoare care traia pe atunci in vecinatatea noastra. Ceremonia a fost oficiata in Fort Edward de catre Timothy Eddy, Esq., magistrat, care a ramas si in prezent cetatean de vaza al orasului. Anne locuise multi ani in Sandy Hillla domnul Baird, proprietarul restaurantului "Vulturul", apoi in familia reverendului Alexander Proudfit din Salem. Acest domn a prezidat, multi ani, 2 Traducerea mai corecta ar fi "baraca", dar in toata cartea s-a folosit termenul incetatenit in limba romana prin romanul Coliba unchiului Tom (n. trad.) societatea prezbiteriana din asezarea respectiva si era renumit pentru eruditie si cucernicie. Anne continua sa-si aminteasca plina de recunostinta bunatatea exceptionala si sfaturile excelente ale acelui barbat minunat. Ea nu-si poate stabili linia exacta a descendentei, dar prin venele ei curge sangele a trei rase. Este greu de precizat daca predomina cea rosie, cea alba sau cea neagra. Dar combinatia lor, care a stat la originea ei, i-a daruit un chip aparte si in acelasi timp placut, asa cum rareori se poate vedea. Desi aduce oarecum cu progenitura unui alb si a unei mulatre, nu poate fi totusi definita in mod exact ca apartinand acestei clase din care, am omis sa mentionez, a facut parte mama mea.

Eu tocmai trecusem pragul majoratului, implinind varsta de douazeci si unu de ani in luna iulie a aceluiasi an. Lipsit de sfaturile si de ajutorul tatei, cu o sotie care depindea de mine pentru subzistenta, am decis sa intru in afaceri si, ignorand obstacolul culorii pielii si constientizarea statutului meu umil, mi-am permis luxul sa visez la un viitor mai bun, gandindu-ma ca o casuta modesta inconjurata de cativa acri de teren ar fi trebuit sa-mi rasplateasca truda si sa-mi asigure mijloacele necesare obtinerii fericirii si confortului.

De cand ne-am casatorit si pana in prezent, iubirea pe care am purtat-o sotiei mele a fost sincera si neclintita, si doar aceia care au simtit blandetea luminoasa pe care un tata o revarsa catre odrasla sa imi pot aprecia afectiunea pentru copiii care ni s-au nascut de atunci. Consider ca se cuvine si ca trebuie sa mentionez aceste lucruri pentru ca aceia care vor citi paginile ce urmeaza sa poata intelege amaraciunea suferintelor pe care am fost sortit sa le indur.

Imediat dupa casatorie, am inceput sa ne ocupam de gospodari rea vechii cladiri galbene care se afla pe atunci in capatul satului Fort Edward, si care intre timp a fost transformata intr-un conac modern, fiind locuita in ultima vreme de capitanul Lathrop. Este cunoscuta ca Fort House. In cladirea aceasta s-au tinut uneori sedintele tribunalului dupa organizarea comitatului. Ea a fost de asemenea ocupata de Burgoyne in anul 1777, fiind situata in apropierea fortului vechi de pe malul stang al raului Hudson.

In timpul iernii am fost angajat impreuna cu altii la repararea canalului Champlain, in sectiunea al carei superintendent era William Van Nortwick. David McEachron a fost seful direct al celor alaturi de care am muncit. Din economiile facute din leafa mea pana la deschiderea canalului, in primavara, am putut sa cumpar o pereche de cai si alte lucruri necesare in domeniul navigatiei.

Dupa ce am angajat cativa lucratori destoinici care sa ma ajute, am incheiat contracte pentru transportarea de plute mari din cherestea de la lacul Champlain la Troy. Dyer Beckwith si domnul Bartemy din Whitehall m-au insotit in cateva asemenea drumuri. In timpul sezonului de navigatie pe canal, m-am familiarizat cu arta si tainele plutariei - cunostinte care mi-au permis mai tarziu sa-i aduc unui stapan vrednic de lauda servicii profitabile si sa-i uluiesc pe taietorii de lemne saraci cu duhul de pe tarmurile plantatiei Bayou Boeuf.

Intr-una dintre calatoriile mele spre lacul Champlain, am fost convins sa fac o vizita in Canada. Ajuns in Montreal, am vizitat catedrala si alte locuri de interes din orasul acela, dupa care mi-am urmat excursia catre Kingston si alte localitati, acumuland cunostinte care mi-au slujit ulterior, asa cum se va vedea spre sfarsitul acestei istorisiri.

Dupa ce am terminat contractele pe canal in mod satisfacator pentru mine si pentru beneficiari, nedorind sa raman cu bratele incrucisate, acum, cand navigatia pe canal fusese iarasi suspendata, am semnat un alt contract cu Medad Gunn, pentru taierea unei mari cantitati de lemne. Aceasta a fost activitatea mea in iarna 1831-1832.

Odata cu revenirea primaverii, Anne si cu mine am definitivat planul preluarii unei ferme din vecinatate. Eu fusesem obisnuit de la varsta cea mai frageda cu muncile agricole, si era o ocupatie pe gustul meu. De aceea am intrat in discutii pentru o parte din vechea ferma Alden, unde locuise anterior tatal meu. Cu o vaca, un porc si o pereche de boi frumosi de jug pe care-i cumparasem recent de la Lewis Brown, din Hartford, ca si alte bunuri personale si obiecte, am pornit spre noua noastra casa din Kingsbury. In anul acela am plantat douazeci si cinci de acri cu porumb, am insamantat campuri intinse cu ovaz si am inceput sa lucrez pamantul atat cat mi-o ingaduiau mijloacele de care dispuneam. Anne se ocupa de corvezile gospodariei, in timp ce eu trude am sarguincios pe camp.

Am locuit acolo pana in 1834. In timpul iernii am fost solicitat de numeroase ori sa cant la vioara. Ori de cate ori tinerii se adunau ca sa danseze, eu eram nelipsit. Vioara mea devenise bine cunoscuta in toate satele din jur. La randul ei, Anne capatase o oarecare faima ca bucatareasa in decursul perioadei indelungate pe care o petrecuse la Taverna "Vulturul" si de aceea, in timpul proceselor de la tribunal si la ocaziile publice, era angajata, pe un salariu bun, in bucataria de la Sherrill's Coffee House.

Dupa aceste servicii ocazionale ne intorce am intotdeauna acasa cu bani frumosi, astfel incat, cantand la vioara, gatind si lucrand pamantul, am ajuns in scurt timp sa strangem destul, ba chiar sa ducem o viata fericita si prospera. Poate ca ar fi fost mai bine pentru noi daca am fi ramas la ferma Kingsbury, dar a sosit clipa cand a trebuit sa intreprindem urmatorul pas catre destinul crud care ma astepta.

In martie 1834, ne-am mutat in Saratoga Springs, intr-o casa care-i apartinea lui Daniel O'Brien, pe latura nordica a strazii Washington. Pe atunci, Isaac Taylor detinea in capatul nordic al lui Broadway o pensiune mare, cunoscuta drept Washington HaU. El m-a angajat ca vizitiu la trasura si in slujba aceea am lucrat timp de doi ani. Dupa aceea am avut angajamente in general in sezonul balnear, la fel ca si Anne, in hotelul United States si alte localuri din oras. In timpul iernii m-am bizuit pe vioara, dar am contribuit si cu multe zile de truda grea la construirea caii ferate dintre Troy si Saratoga.

In Saratoga obisnuiam sa cumpar articolele necesare familiei mele din magazinele domnilor Cephas Parker si William Perry, doi domni fata de care, pentru multele lor acte de bunatate, am nutrit sentimente de mare consideratie. Acela a fost motivul pentru care, doisprezece ani mai tarziu, am ales sa le expediez scrisoarea care va fi reprodusa mai tarziu si care, in mainile domnului Northup, a reprezentat mijlocul norocoasei mele salvari.

Pe cand locuiam in hotelul United States, am intalnit frecvent sclavi care-si insotisera stapanii din Sud. Erau intotdeauna bine imbracati si ingrijiti, ducand aparent o viata usoara, parand afectati doar de putine dintre obisnuitele necazuri. De multe ori au intrat in conversatie cu mine pe tema Sclaviei si aproape de fiecare data am descoperit ca nutreau o dorinta secreta de libertate. Unii si-au exprimat setea fierbinte de evadare si m-au consultat cu privire la cele mai bune metode prin care se puteau elibera. In toate cazurile insa teama de represalii, care ar fi urmat cu certitudine dupa recapturare si intoarcerea la stapani, s-a dovedit suficienta pentru a-i impiedica sa incerce. Intrucat toata viata respirasem aerul liber al Nordului si eram constient ca nutream aceleasi sentimente si afectiuni care-si gasesc locul in inima omului alb; mai mult inca, constient de o inteligenta egala cu a multor oameni din randul celor cu o piele mai deschisa la culoare, eram prea ignorant, sau poate prea independent, pentru a concepe cum putea cineva sa fie multumit sa traiasca in starea cumplita de sclavie.

Nu puteam pricepe justitia acelei legi, sau religii, care sustine sau recunoaste principiul Sclaviei si niciodata, sunt mandru s-o spun, n-am sovait sa sfatuiesc pe oricine care mi s-a adresat sa profite de ocazia care i s-ar fi ivit si sa nazuiasca la libertate.
Am locuit in Saratoga pana in primavara anului 1841. Asteptarile promitatoare care ne ispitisera, cu sapte ani in urma, sa parasim ferma noastra linistita de pe malul estic al Hudsonului nu se implinisera. Desi traiseram mereu in conditii confortabile, nu prosperaseram. Societatea si relatiile din aceasta statiune faimoasa in toata lumea nu erau indicate pentru a pastra obiceiurile simple din industrie si economie cu care fusesem eu obisnuit, ba chiar, dimpotriva, le inlocuisera cu altele, care tindeau spre ineficienta si extravaganta.

La momentul acela eram parintii a trei copii: Elizabeth, Margaret si Alonzo. Fata cea mai mare avea zece ani, Margaret era cu doi ani mai mica, iar Alonzo abia implinise cinci primaveri. Ei ne umpleau locuinta de bucurie. GIascioarele lor tinere ne mangaiau auzul. Multe visuri frumoase am cladit impreuna cu mama lor pentru micut ii nevinovati. Cand nu munceam, ma plimbam cu ei, imbracati in vesmintele cele mai bune, pe strazile si prin crangurile din Saratoga. Prezenta lor era o incantare pentru mine si-i strangeam la piept cu tot atata dragoste si caldura de parca pielea lor intunecata ar fi fost alba ca neaua.

Pana la momentul acela, istoria vietii mele nu prezenta nimic iesit din comun - nimic altceva decat obisnuitele sperante, iubiri si stradanii ale unui om de culoare banal, care inainta modest prin lume. Am ajuns insa apoi la o cotitura in existenta mea; am ajuns in pragul unei nedreptati, tristeti si disperari de nedescris. Intram in umbra norului, in negura deasa in care aveam sa dispar in scurta vreme, pentru a fi ascuns de ochii semenilor mei si lipsit pentru multi ani grei de lumina dulce a libertatii.


Data aparitiei: Martie 2014
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 224
Format: 130x200

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.654 sec