Psihologia existentialista si psihoterapia ortodoxa (Hierotheos Vlachos)

Psihologia existentialista si psihoterapia ortodoxa (Hierotheos Vlachos)
-10%
Editura:
Anul publicării: 2011
Categoria: Carti diverse
13,05 lei
14,50 lei (-10%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Nevoia universala de terapie si raspunsul Bisericii

O caracteristica specifica lumii de azi, care a ajuns la o evidenta extrema in orice colt al lumii, este cautarea unei forme eficiente si cuprinzatoare de psihoterapie sau, mai general spus, de terapie a individului. Peste tot oamenii sunt invadati de probleme si prin urmare de boli de natura„psihica”. Aceste boli sunt, din perspectiva psihoterapiilor laice, fie expresia unor dezechilibre psihice datorate unor factori diversi, specifici comunitatilor umane aglomerate, fie incercari sustinute de evadare din lumea reala, devenita insuportabila, intr-una imaginara, fantastica, dar tocmai din aceasta cauza cu efecte degenerante asupra psihicului. O alta cauza majora a bolilor pare sa fie, cel putin in viziunea lui Victor Frankl, fondatorul logoterapiei, lipsa de sens a vietii, care se manifesta sub forma unui asa-numit vid existential. Se pare ca aceste probleme, care nu sunt simple aporii teoretice, tind sa devina din ce in ce mai mult expresii ale unor stari care rascolesc practic viata si o deturneaza de la cursul ei firesc si sanatos. Acesta ar fi motivul pentru care fenomenele din aceasta categorie sunt numite probleme sau crize existentiale. In consecinta, pentru toate aceste boli si probleme se cauta prin orice mijloace leacul cel mai potrivit. De aici provine probabil si explozia scolilor de psihologie si psihoterapie in modernitate, fiecare dintre ele cu o oferta psihoterapeutica spectaculoasa, pe masura principiilor care stau la baza teoriilor lor constitutive. In scurte cuvinte, solutionarea propusa de scolile laice de psihoterapie se poate reduce, in genere, la incercarea scoaterii individului din criza si a„reechilibrarii” sale psihice. Nu este locul aici sa analizam valoarea, veridicitatea si eficienta acestor forme de terapie, desi un asemenea demers clarificator pare a fi destul de necesar si asteptat, ci sa constatam prezenta lor masiva deja, chiar si in spatiul romanesc. Din aceasta cauza, cel putin, consideram ca mesajul acestora nu mai poate fi trecut cu vederea. De partea cealalta Biserica, al carei mesaj fundamental este chemarea universala spre dobandirea vesnicei Imparatii a cerurilor impreuna cu Mantuitorul Hristos, a avut dintotdeauna o grija atenta pentru solutionarea problemelor existentiale ale oamenilor, adaptata perfect fiecarei epoci istorice. Ca o adaptare fireasca la conceptele culturii contemporane a aparut, nu de multa vreme, si termenul de„psihoterapie ortodoxa”, ca o provocare adresata tuturor, inclusiv psihoterapiilor din afara Bisericii, dar si ca o iesire venita in intampinarea oamenilor care traiesc, totusi, intr-un anume mediu, pliat pe coordonate culturale specifice modernitatii si post-modernitatii, esential diferite de cele de acum cateva sute de ani de pilda. Insa, ce se intelege prin acest concept oarecum nou in spatiul bisericesc? Departe de a fi o inovatie sau o forma de secularizare a fondului credintei crestine, psihoterapia ortodoxa nu este nimic altceva decat acelasi crez al Bisericii lui Hristos prezentat, dar mai ales practicat, dupa un principiu foarte concret si anume: promovarea artei vindecarii sufletului prin mijlocirea invataturii Sfintilor Parinti (atat cei vechi, cat si cei mai noi). Este adevarat ca acest curent nu apare doar ca o desfasurare dinamica a Traditiei, ci si pe fondul unei reale nevoi de terapie in interiorul comunitatii. In momentul de fata putem afirma ca asistam la dezvoltarea unui adevarat gen literar dedicat psihoterapiei ortodoxe”. Remarcabil este de asemenea faptul ca autorii acestor studii, aproape fara exceptie, sunt persoane care dovedesc atat o buna cunoastere a faptelor duhovnicesti ale Traditiei, cat si o patrunzatoare intelegere a tipului de mentalitate dominanta astazi in lume, impreuna cu problemele specifice care insotesc civilizatia  contemporana. Unul dintre cei mai importanti si cunoscuti reprezentanti ai acestui gen literar este mitropolitul grec al Navpaktos-ului, Hierotheos Vlachos, autorul multor lucrari dedicate psihoterapiei ortodoxe, intre care cea prezenta, intitulata Psihologia existentialista si psihoterapia ortodoxa. Avem in fata o lucrare structurata in doua parti: in prima parte este prezentata logoterapia lui V. Frankl, iar in partea a doua este dezvoltata o interesanta sinteza a psihoterapiei ortodoxe, pe care autorul o pune oarecum in paralel cu logoterapia. Cu toate acestea, trebuie retinut dintru inceput faptul ca in aceasta carte nu se fac echivalari de nici un fel intre cele doua realitati, care pornesc in demersul terapeutic de la premise diferite: psihoterapia ortodoxa este teocentrica, in timp ce logoterapia este antropocentrica. In demonstratia sa mitropolitul Hierotheos porneste de la faptul binecunoscut celor familiarizati cu invatatura Bisericii ca intreaga traditie biblica si patristica contine o multitudine de expresii precum: vindecarea, tamaduirea sau terapia sufletului si, de asemenea, de la convingerea ca Ortodoxia este in esenta o metoda terapeutica si o educatie terapeutica. Conceptul mai nou de„psihoterapie”, desi nu are o ascendenta patristica, se revendica, in ceea ce priveste semnificatia termenului, din aceeasi etimologie, si isi propune in principiu sa faca cat mai multe cu putinta pentru insanatosirea sufletului omului. Insa, cu toate ca notiunea de psihoterapie este intalnita si in spatiul asa-numitelor stiinte umaniste, intelesul conceptului de psihoterapie ortodoxa este cu totul diferit de tehnicile moderne, care isi propun o investigatie analitica a psihicului pacientului si de aici gasirea unor solutii omenesti de echilibrare psihica. Psihoterapia ortodoxa isi propune in principal sa-l aseze pe om intr-o relatie corecta cu un Dumnezeu viu si din interiorul acesteia sa I se inchine Lui dupa lege. Asadar, sa-l orienteze pe om spre Cel ce are puterea reala de a tamadui, spre Acela despre care se spune ca poate„vindeca toate bolile” (Psalmul 102, 3). Trebuie mentionat aici ca sensul primar al cuvantului grecesc ,,terapia" este acela de„inchinare sau adorare a lui Dumnezeu”, ulterior el va dobandi si sensul de„tamaduire” sau„vindecare”. Biserica marturiseste ca este de ajuns o credinta puternica in Iisus Hristos ca omul sa treaca peste orice impas, peste orice problema, oricat de dura ar fi aceasta. Exemple arhetipale in acest sens sunt tamaduirile Mantuitorului mentionate in Evanghelie, pentru care El cerea bolnavilor doar o credinta neclintita in Fiul lui Dumnezeu. Daca necredinta ne poate prabusi in cea mai neagra deznadejde, credinta– remarca Sfantul Isaac Sirul– este in stare sa-l ridice pe om deasupra oricarei neputinte si sa-l ajute sa depaseasca chiar limitele firii:„Indoiala din inima baga groaza in suflet, iar credinta poate intari vointa, chiar daca ni s-ar taia un madular”. Din acest motiv, psihoterapia ortodoxa prevede abia in al doilea rand o serie de randuieli pe care credinciosul sa le aiba in vedere in ceea ce priveste dobandirea sanatatii sufletului, precum si a unor relatii iubitoare cu semenii in interiorul comunitatii. Asadar, praxis-ul (nevointa), care poate gasi echivalente formale si in alte traditii sau scoli terapeutice, urmeaza numai dupa marturisirea exacta a credintei in Dumnezeul treimic al Scripturii si al Sfintilor Parinti. Prin urmare, practicile terapeutice sunt cuprinse in dezvoltarea inspirata a sfaturilor pe care Parintii le dau pentru infrangerea patimilor egoiste si dobandirea virtutilor, de regula sub indrumarea unui duhovnic. Dar de aici nu trebuie trasa concluzia ca in Ortodoxie terapia se reduce la factorul uman si la ceea ce crede sau face acesta in cadrul procesului terapeutic. Din perspectiva spiritualitatii ortodoxe, remarca Hierotheos Vlachos, terapia presupune o legatura cu Dumnezeu, mijlocita de energiile Sale necreate.Vindecarea sufletului nu poate avea loc decat in atmosfera Duhului Sfant:„De aceea si terapia sufletului este in realitate dobandirea si in acelasi timp rodul Sfantului Duh”. Putem remarca, asadar, ca scopul, dar si finalitatea psihoterapiei ortodoxe este realizareaunei continue relatii cu Dumnezeu, iar persistenta sufletului in aceasta relatie inseamna persistenta in starea lui fireasca de sanatate. In consecinta, se poate intelege, ca„finalitatea psihoterapiei ortodoxe nu este doar o anumita stare de eliminare a pacatelor si a patimilor care genereaza bolile psihice, ci ea nazuieste spre o reorientare a energiilor sufletului catre primirea vederii duhovnicesti a lui Dumnezeu, ceea ce in minunatul limbaj al Traditiei inseamna indumnezeirea omului. Numai atunci cand omul ajunge pe aceasta ultima treapta a vietii duhovnicesti se poate considera ca procesul terapeutic s-a incheiat”. Asadar, in starea de indumnezeire omul nu se mai preocupa de patimi, ci lasa loc bucuriei si nesfarsitei comuniuni cu Dumnezeu. Aceasta este viata vesnica in sanul Imparatiei lui Dumnezeu. Scoala logoterapiei, asa cum am amintit mai sus, este prezentata de mitropolitul Navpaktos-ului in prima parte a cartii de fata. Din multitudinea de curente terapeutice pe care autorul le-a cercetat, logoterapia reprezinta o alegere motivata calitativ. Hierotheos Vlachos a observat in logoterapie o forma terapeutica care, prin unele caracteristici specifice, s-ar apropia intr-o anumita masura de viziunea teologica si duhovniceasca a Sfintilor Parinti ai Bisericii. Esenta logoterapiei consta in incercarea de a gasi un sens real al vietii, care totodata este unic si personal, specific fiecarui individ in parte. Conform logoterapiei, putem descoperi un sens in viata in trei moduri: prin crearea unui lucru sau prin realizarea unei munci, printr-o intalnire cu alta persoana, adica prin iubire, si prin atitudinea pe care o avem in fata suferintei inevitabile. Asadar, in viata toate energiile trebuie canalizate spre implinirea sensului, fapt care are darul de a-l scoate pe pacient din„vidul existential”, boala specifica lumii moderne, in care domina starea de gol, de neputinta, lipsa de motivatie pentru orice lucru etc. Dar si reciproca poate fi valabila, adica tocmai datorita absentei unui astfel de sens viata individului se prabuseste in vidul existential. Din acest punct de vedere logoterapia isi propune sa-l proiecteze pe individ oarecum in viitor, ca, prin preocuparea de sensul propriei vieti, sa scape de cercurile vicioase ale nevrozelor, care-l inchid pe bolnav intr-o autocentrare egotica. Logoterapia are de asemenea in vedere gasirea unui sens in diferite situatii sau evenimente imprevizibile ale vietii, dar mai cu seama in suferinta. Aceasta pentru ca suferinta inceteaza a mai fi suferinta in momentul in care omul ii descopera un sens, cum ar fi de pilda sensul purificarii sau al sacrificiului. Poate ca aportul cel mai important al logoterapiei, in calitate de stiinta terapeutica, este afirmarea necesitatii unui suprasens in viata omului. Aceasta teza provine cu siguranta din observarea caracterului limitat al lumii si al tuturor sensurilor care se leaga de ea. Dar aceasta finitudine a sensurilor lumii intra in contradictie cu dorinta omului de a poseda„ceva” nelimitat sau setea de a se impartasi de o realitate inepuizabila, fara sfarsit. Acest fapt ar putea dovedi o existenta care depaseste capacitatile noastre intelectuale limitate si careia ii sta in putere sa ne ofere un sens vesnic. Logoterapia insa nu numeste in nici un fel acest sens ultim al vietii. Probabil ca acest lucru este lasat in sarcina unei alte„stiinte”. In final, intuim in structurarea pe care Hierotheos Vlachos a ales-o pentru cartea sa, plasand psihoterapia ortodoxa dupa prezentarea logoterapiei lui Frankl, o sugestie legata de identitatea suprasensului. Fara sa nege efortul logoterapiei in gasirea unui sens vietii, mitropolitul grec subliniaza faptul ca„tocmai teologia ortodoxa ofera cel mai mare sens, care este indumnezeirea, comuniunea si unitatea cu Dumnezeu. Din aceasta perspectiva, se vede marea valoare si  semnificatie a traditiei neptice, a asa-numitei psihoterapii ortodoxe in epoca contemporana”.

Nicusor Deciu

Nr. de pagini : 150
Anul aparitiei : 2011

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.367 sec