Sange si splendoare. Un roman despre familia Borgia - Sarah Dunant

Sange si splendoare. Un roman despre familia Borgia - Sarah Dunant
-20%
Editura:
Anul publicării: 2013
Categoria: Literatura
36,22 lei
45,28 lei (-20,01%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Raftul Denisei


O cronica flamboaianta a uneia dintre cele mai spectaculoase familii din istoria lumii semnata de o maestra a fictiunii istorice.

Spre sfarsitul secolului al XV-lea, frumusetea si prosperitatea Italiei sunt marcate de violenta si coruptie, mai cu seama la Roma si in sanul Bisericii Catolice. Cardinalul Rodrigo Borgia isi foloseste influenta, cumparandu-i pe inaltii prelati, pentru a ajunge Papa Alexandru VI. Un papa spaniol intr-un oras italian insa e prilej de controverse si conflicte pe care doar calitatile de excelent strateg si diplomat ale lui Rodrigo Borgia le pot surmonta. Daca familia Borgia e destinata sa triumfe, acest charismatic politician cu un imens apetit pentru femei si distractii nu se va da in laturi sa-si foloseasca propriii copii, pe Cesare si Lucrezia, pentru a reusi.

Spulberand miturile din jurul familiei Borgia, Sange si splendoare este un roman convingator, riguros si captivant care reinvie lumea acesteia si, totodata, celebreaza forta implacabila a istoriei insesi. Rodrigo Borgia urca in scaunul papal incepand cu anul 1492. Un politician abil, bun cunoscator al firii omenesti si mai ales al slabiciunilor si dorintelor ei, Papa Alexandru VI viseaza sa-si atinga scopurile politice folosindu-se de membrii familiei ca de niste simpli pioni, dar si sa-i pastreze pe acestia in jurul lui, pentru ca are nevoie de tandretea si caldura lor. Lucrezia Borgia e cea dintai victima a masinatiunilor politice ale tatalui ei: in varsta de doisprezece ani cand incepe actiunea romanului, ea va trece prin trei casnicii, in drumul de la inocena copilariei la experienta dureroasa a maturitatii. Prototip al Principelui lui Machiavelli, Cesare, fratele ei, a carui iubire pentru Lucrezia e aproape incestuoasa, devine un razboinic rece, calculat si necrutator, capabil de fratricid– el este, de altfel, autorul moral al mortii fratelui sau Juan. In cursa nebuneasca pentru putere si faima, membrii familiei Borgia scriu cu sange un episod esential din istoria Romei, sursa de inspiratie pentru nenumarate opere de arta care au surprins splendoarea si cruzimea acestor traitori ai secolului XV italian.

Nota istorica

Spre sfarsitul veacului al cincisprezecelea, harta Europei dadea la iveala regiuni pe care ochiul modern le-ar recunoaste in mare parte. Franta, Anglia, Scotia, Spania si Portugalia erau pe cale sa devina entitati geograhce si politice, conduse de monarhii ereditare. Dimpotriva, Italia era inca un conglomerat de orase-stat, de aceea tara era vulnerabila in fata invaziilor. Cu exceptia Republicii Ve netiene, cele mai multe asemenea state se aRau in mainile dinas tiilor familiale: la Milano casa Sforza, la Florenta neamul Medici, la Ferrara familia Este, iar la Neapole si in sudul Spaniei casa de Aragon.

In miezul tuturor statea Roma, barlogul in care felurite familii instarite manipulau cu abilitate pentru a obtine pozitii cat mai bune si, inca mai important, pentru a obtine scaunul papal. In vreme ce bunurile pamantesti ale Papei erau modeste - si pamanturile adesea arendate vicarilor papali - inRuenta sa era uriasa. In calitate de cap al Bisericii, Papa, indeobste italian, controla o vasta retea de inRuenta de-a lungul si de-a latul Europei; iar ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pamant, era capabil si dispus sa confere putere spirituala unor scopuri strategice si politice. De vreme ce carolicis mul domnea atotstapanitor si coruptia in Biserica era endemica, nu era lucru rar sa descoperi papi care-si faceau averi si favorizau cariera si bunastarea rudelor. In unele cazuri, era vorba chiar despre copiii lor nelegitimi.

Asa se prezenta situatia in vara lui 1492, cand moartea lui Ino centiu VIII a lasat tronul de la Roma gol, pregatit pentru un nou ocupant.

9

Partea I

AVEM PAPA

Se aRa la varsta cand barbatii ating maximum de intelep ciune, dupa spusele lui Aristotel: trup robust, minte viguroasa, perfect inzestrat pentru noua pozitie.

SIGISMONDO DE CONTI, SECRETAR PONTIFICAL, 1492

Capitolul 1

11 august 1492

Zorile sunt ca o vanataie vaga care se ridica pe cerul noptii la ceasul la care dinspre interiorul palatului se deschide brusc o fereas tra si apare un chip, cu trasaturi distorsionate de vapaia tortelor de dedesubt. In piata, soldatii postati acolo sa mentina pacea sunt adormiti. Dar se trezesc una doua cand ce vocea striga cu putere:

-AVEM PAPA!

In interior, aerul e acrit de sudoarea carnii imbatrani te. In au gust, Roma e un oras al toropelii si al mortii. Vreme de cinci zile, douazeci si trei de barbati au fost incarcerati intr-una dintre marile capele ale Vaticanului care pare mai curand o cazarma. Fiecare dintre ei e un personaj cu greutate si avere, obisnuit sa manance din farfurii de argint si cu o duzina de servitori gata sa-i indepli neasca orice porunca. Si totusi aici nu sunt nici scribi care sa scrie scrisori si nici bucatari care sa pregateasca ospete. Aici au doar un servitor care sa-i imbrace si primesc mese frugale strecurate printr-un chepeng de lemn care se inchide cu brutalitate odata cu ultima portie. Lumina zilei se strecoara pana la ei dinspre ferestruicile asezate undeva sus, in timp ce noaptea o armata de lumanari pal paie sub bolta rotunjita a unui cer pictat, plin de stele si la fel de vast, s-ar zice, ca si firmamentul. Sunt tot timpul impreuna si n-au voie sa iasa decat pentru momentul formal al votului sau ca sa se usureze, dar activitatea nu inceteaza nici la latrine: negocieri si icercari de a convinge peste taraitul urinei de om imbatranit. I cele din urma, cand sunt prea obositi ca sa mai vorbeasca sau simt nevoia sa ceara indrumare de la Dumnezeu, sunt liberi sa se retraga in chiliile lor, un rand de compartimente improvizate construite pe marginile capelei, in care se aRa doar un scaun, o masa si un

13

pat de scanduri usor ridicat; austeritate menita, fara doar si poate, sa le aminteasca de caznele celor porniti pe calea sfinteniei.

Doar ca in vremurile astea numeri sfintii pe degete, mai cu seama in conclavul cardinalilor de la Roma.

Usile au fost zavorate in dimineata zilei de 6 august. Cu zece zile mai inainte, dupa ani de suferinta, Papa Inocentiu VIII cedase in sfarsit in fata oboselii de a incerca sa ramana in viata. Inauntrul odailor din Palatul Vaticanului, fiul si fiica sa asteptasera rabdatori sa fie chemati la capataiul bolnavului, dar clipele sale cele de pe urma fusesera rezervate cardinalilor ponegritori si doctorilor. Nici nu i se racise trupul cand povestile au inceput sa se adune si sa se imprastie precum miasmele canalelor de-a lungul strazilor. Haita ambasadorilor si diplomatilor a tras aer in piept pana si-a umplut plamanii, dupa care a trimis in lung si in lat propriile versiuni ale evenimentelor prinse in buzunarele seilor de cai iuti: cum ca trupul Sanctitatii Sale zacea stafidit, in ciuda unei carafe acum goale care fusese umpluta cu sange stors din venele copiilor fara adapost ai Romei, la porunca unui doctor evreu, care jurase ca avea sa-i salveze viata; cum ca aceiasi baieti secatuiti de sange erau de-acum hrana pentru pestii din Tibru, in vreme ce doctorul fugea din oras. Intre timp, peste asternuturile papale, favoritul Papei, colericul cardinal della Rovere, era atat de prins in schimbul de insulte cu vicecancelarul, cardinalul Rodrigo Borgia, incat nici unul din ei nu bagase de seama ca Sanctitatea Sa nu mai respira. E foarte posibil ca Inocentiu sa fi murit ca sa scape de zarva, pentru ca gal ceava dura de ani buni.

Fireste ca dintr-o asemenea urzeala de cleveteli fiecare trebuie sa aleaga ce anume vrea sa creada; iar stapanitorii isi doresc ca vestile sa fie cam la fel cum e carnea pe care o pun pe masa, mai mult sau mai putin condimentata. Cei care sa puna sub semnul intrebarii ghearele scoase ale cardinalilor sunt putini la numar, dar mai exista si din cei care si-ar putea pune intrebari in legatura cu sangele, din moment ce in oras se stie prea bine ca, de sapta mani bune, singura hrana a Sanctitatii Sale fusese laptele unei doici instalate intr-o anticamera si platita pentru fiecare cupa plina. 0, Doamne, ce mai cale de a merge la ceruri: beat de gustul laptelui de mama.

14

Cat priveste conclavul care avea sa urmeze, ei bine, singura pro fetie cat de cat sigura este ca nu se poate profeti nimic; ca si faptul ca in alegerea urmatorului vi car al lui Christos pe pamant mita si inRuenta vor cantari la fel de mult ca orice insusiri intru sfintenie.

La capatul celei de-a treia zile, in timp ce cardinal ii extenuati se retrag in chiliile lor, Rodrigo Borgia, vicecancelar papal si car dinal spaniol de Valencia, sta si admira privelistea. Deasupra dra periilor bogat ornamentate de pe peretii capelei (cardinal ii mai noi fusesera vazuti incercand sa le traga) e o scena din viata lui Moise: fetele lui Ietro, tinere si pline de viata, cu parul involburat si culorile vesmintelor cantand chiar si in lumina lumanarilor. Capela Sixtina se raleste cu saisprezece fresce ca aceasta - scene din viata lui Christos si a lui Moise - iar cei care se bucura de suficienta putere isi pot alege chilia dupa un loc anume din sirul lor. Ca nu cumva sa-i fie ambitia gresit inteleasa, cardinalul della Rovere s-a plasat sub imaginea in care Christos ii inmaneaza lui Petru cheile Bisericii, in vreme ce rivalul sau principal, Ascanio Sforza, a trebuit sa se mul tumeasca cu Moise tinand strans tablele legii (desi, cu un frate care conduce statul de temut al Milanului, unii ar spune ca Sforza are de partea sa mai mult decat doar cele zece porunci).

Pe fata, Rodrigo Borgia a avut mereu aspiratii mai modeste.

A detinut postul de vicecancelar pe parcursul domniei a cinci pontifi diferiti - o izbanda diplomatica in sine -, ceea ce, pe langa un sir de avantaje, l-a ajutat sa devina unul dintre cei mai bogati si mai inRuenti clerici ai Romei. Exista insa un lucru pe care n-a reusit sa-I intoarca in favoarea sa: sangele spaniol care-i curge in vine. Motiv pentru care scaunul papal i-a scapat. Poate pana acum; caci dupa doua scrutinuri publice s-a ajuns la un impas intre pre tendentii principali, ceea ce face ca voturilor modeste pe care el le tine in mana sa capete o forta mult mai mare.

, Ingana o rugaciune scurta catre Maica Preacurata, isi ia palaria de cardinal si porneste cu pasi usori de-a lungul coridorului de marmura dintre chiliile improvizate pana ajunge in dreptul celei pe care o cauta.

Inauntrul ei, oarecum secatuit de caldura si politichie, sta un tanar cu o burticica bahica si o fata pastoasa. La cei saptesprezece ani ai sai, Giovanni de Medici este cel mai tanar cardinal numit

15

vreodata de Sfantul Colegiu, si inca nu s-a hotarat in slujba cui sa se puna.

- Vicecancelare! se ridica tanarul dintr-un salt. (Adevarul e ca nu poti sa te lupti la nesfarsit cu problemele bisericesti si mintea ii alunecase spre imaginea sanilor albi ca laptele ai unei fete cu care impartea patul la Pisa, pe cand se aRa acolo la invatatura. Avea ea ceva - poate un anumit ras sau poate mirosul pielii - incat, atunci cand tanarul simte nevoia de alinare, se freaca de corpul ei in gand.) Iertare, nu v-am auzit.

- Dimpotriva, eu sunt cel care trebuie iertat. Te intrerup din rugaciune!

- Nu... Nu tocmai.

Ii ofera singurul scaun, dar cardinalul Borgia il respinge cu o miscare a mainii, instalandu-si dosul amplu pe patul de scanduri. - Aici e numai bine pentru mine, zice el cu un aer jovial, lovind salteaua cu pumnul.

Tanarul Medici il priveste: fix. In vreme ce toti ceilalti sunt toro piti de caldura cotropitoare, e remarcabil cum un asemenea om voinic continua sa fie cat se poate de vioi. Lumina lumanarilor scoate in evidenta o frunte lata sub o claie de par alb cu tonsura de rigoare, un nas mare si incovoiat, buze pline si un gat gros. Nu iti venea, nu puteai sa spui despre Rodrigo Borgia ca ar fi aratos; era prea batran si prea solid pentru una ca asta. Totusi, odata ce te-ai uitat la el nu-ti este usor sa-ti dezlipesti privirea, pentru ca in ochii aceia intunecati si iuti exista o energie mult mai tanara decat anii lui.

- Dupa ce am trecut prin alegerea a patru papi, aproape ca am ajuns sa indragesc - cum sa le numim? -"provocarile" vietii de conclav. (Vocea, ca si trupul, produc impresie, o voce plina si adanca, cu urmele accentului spaniol impodobind gutural anumite cuvinte.) Dar mi-aduc si acum aminte cum a fost prima oara. Nu eram mult mai mare decat esti dumneata acum. Si atunci era tot august - o luna cat se poate de rea pentru sanatatea sfintilor nostri parinti, din pacate. Inchisoarea noastra nu era atat de minunata ca acum, fireste. Tantarii ne mancau de vii si patul imi dadea dureri de oase. Si totusi, am supravietuit. (Si rade, cu hohot puternic, aproape fara sa-si dea seama si fara nici un artificiu.) Desi nu aveam

16

un asemenea tata remarcabil care sa ma indrume, bineinteles. Lorenzo de Medici ar fi mandru sa te vada luandu-ti locul in con clav, Giovanni. Imi pare sincer rau ca a murit. E o pierdere nu doar pentru Florenta, ci pentru toata Italia.

Tanarul isi inclina capul. Fii atent, fiule. Roma zilelor noastre este o vagauna a ticalosiei, locul unde s-a adunat ca intr-un nucleu tot ce este rau. Sub roba tine o scrisoare: sfaturi de la tatal sau despre cum sa patrunda in cuibul de vipere al politicii bisericesti, sfaturi din partea unui om care avea darul sa alunece pe stratul cel mai subtire de gheata avand aerul ca danseaza. Sunt putini cei in care poti avea incredere. Pastreaza-ti gandurile pentru tine pana ajungi sa stai bine pe picioarele tale. De la moartea lui Lorenzo, in urma cu doar cateva luni, tanarul cardinal invatase scrisoarea pe dinafara, desi acum si-ar dori cu disperare ca vorbele sa fie mai putin generale, mai precise.

- Spune-mi, Giovanni... Rodrigo Borgia isi coboara vocea prea din cale-afara, ca si cum ar anticipa secretele pe care sunt gata sa si le impartaseasca: Cum faci fata probei asteia de trecere prin labirint?

- Ma rog lui Dumnezeu sa gasim omul potrivit care sa ne conduca.

- Bine spus! Sunt convins ca tatal dumitale rostea cuvinte grele la adresa coruptiei din Biserica si te prevenea impotriva asa-zisilor prieteni care vor sa te atraga pe calea gresita.

Actualul colegiu al cardinalilor e sarac in oameni de valoare si ar fi bine sa fii rezervat si mereu in garda. Fara sa vrea, tanarul isi ridica o mana spre piept, sa verifice daca scrisoarea e bine ascunsa. Fii cu bagare de seama la cei care vor sa te ispiteasca, oameni rai care nu se lasa pana nu te doboara, mizand pe tineretea care te face o prada usoara. Ce mai calea-valea, nici macar privirea de soim a vicecan celarului nu poate sa razbeasca prin doua randuri de tesatura si sa citeasca secrete, nu?

Afara, un strigat strapunge aerul, urmat de zgomotul unei arche buze; la timpuri noi, arme noi. Tanarul isi inalta iute capul spre inaltul ferestrei intunecate.

- Nu te nelinisti. E doar o incaierare obisnuita.

- 0, nu... Nu-mi fac griji.

17

Povestile sunt bine-cunoscute: se stie ca in perioada dintre dom niile a doi papi, Roma devine brusc de nestapanit, rafuieli vechi sunt reglate prin lovituri de cutit pe alei intunecate, altele noi se clocesc sub acoperirea unui val de banditism general care aluneca voios de la talharie la incaierare si crima. Dar oamenilor care au beneficiat prea mult de favoruri, lor le este rezervat ce e mai rau, pentru ca au cel mai mult de pierdut.

- Ia sa fi fost aici cand a murit ultimul papa della Rovere, Sixt IV - desi nici macar Lorenzo de Medici n-ar fi putut sa-si faca fiul cardinal la varsta de zece ani, nu? Rodrigo rade iarasi. Nepotul lui era atat de mult detestat, incat multimea i-a devalizat casa mai iute decat o invazie a lacustelor. Cand s-a terminat con clavul, nu mai ramasesera decat peretii si grinzile. Totusi, presupun ca te simti ca acasa stand aici sub lucrarea facuta de mainile protejatilor tatalui durnitale. Isi ridica privirea spre fresca de pe peretele din spate al chiliei - un grup de siluete subtiri ca trestia si atat de gratioase incat parca ar continua sa se miste sub penelul pictorului: E facuta de acel Botticelli, nu?

- Da, Sandro Botticelli.

Stilul ii este la fel de familiar tanarului Horenrin ca si Tata!

Nostru.

- Ce om talentat! E minunat cat de mult... cat de mult reu seste sa imbrace spiritul in carne. Am crezut mereu ca Papa Sixt a fost din cale-afara de norocos sa puna mana pe el, avand in vedere ca erau abia trei ani de cand omul urzise o conspiratie menita sa duca la uciderea propriului patron, tatal dumitale, si la disparitia intregii familii Medici. Din fericire, esti prea tanar sa-ti amintesti nelegiuirea.

Dar nu atat de tanar incat sa-i fie vreodata ingaduit sa uite. Sin gurullucru mai sangeros decat atacul insusi fusese razbunarea. - Din fericire, a supravietuit si a prosperat. In ciuda familiei della Rovere, adauga Rodrigo cu un zambet.

- Tata avea cuvinte de lauda la adresa mintii ascutite a Emi nentei Voastre, vicecancelare. Stiu ca o sa am multe de invatat de la domnia voastra.

- A, da! Vad ca ai de pe-acum istetimea si simtul lui diplo matic, spune el, si zambetul i se topeste intr-un hohot de ras.

18

Flacara lumanarii de pe masa tremura in ritmul suRului sau, iar trasaturile generoase danseaza in lumina ei. Barbatul cel tanar simte cum o broboana de sudoare i se scurge din par si o sterge cu mana. Isi simte degetele murdare. La polul opus, Rodrigo Borgia continua sa fie perfect ne afectat de caldura.

- Ei bine, trebuie sa ma ierti daca ma port cu o anumita afec tiune paterna. Si eu am un fiu care are nevoie de indrumare in urcusul pe treptele ierarhiei bisericesti. A, dar il cunosti, desigur. Ati invatat amandoi la Pisa. Cesare te pomenea adesea drept un bun prieten. Si un student remarcabil intr-ale dreptului si retoricii.

- Exact ce pot spune si eu despre el.

In public. Nu intre patru ochi. Nicidecum. Intre patru ochi, tanarul si falosul Borgia era mult prea inconjurat din toate partile de anturajul lui spaniol ca sa poata fi prietenul cuiva. Cu atat mai bine, pentru ca oricat de multi bani ar fi avut in spate (si avea cu gramada; cand venea undeva la cina abia vedeai tesatura hainei de bijuteriile cusute pe ea) un bastard din neamul Borgia n-ar fi putut fi in veci egalul social al unui Medici legitim. Era totusi un baiat destept si-i mergea mintea cu o asemenea viteza, incat in orice disputa publica era capabil sa spuna esentialul, nascocind argu mente ca un sir de panglici colorate care-i ieseau din cap, pana cand negrul parea sa se transforme in alb, iar raul devenea doar o alta nuanta de gri. Pana si laudele tutorilor sai aveau aerul sa-I plictiseasca: traia mai mult prin carciumi decat prin salile de clasa. Dar, la drept vorbind, nu era nici pe departe singurul.

Tanarul Medici se bucura ca este invaluit in umbra. Nu i-ar placea defel ca asemenea ganduri sa se arate la lumina zilei. Desi emblema de pe blazonul Borgia infatiseaza un taur, toata lumea stie ca familia are in sange viclenia vulpii.

- Sa stii ca admir felul in care iti urmezi menirea si nazuinta spre bine, cardinale. Rodrigo Borgia se apleaca si-si asaza incetisor mana pe genunchiul lui. Va cantari cu prisosinta in ochii lui Dum nezeu. (Face o pauza.) Dar ma tem ca nu si in analele omenesti. Tristul adevar este ca vremurile in care traim sunt cat se poate de corupte si fara un papa capabil sa poata face fata apetitului lupilor care-i dau tarcoale, nici el, nici Italia nu vor supravietui.

19

In timp ce dosul mainii e gros ca o halca de carne, degetele ii sunt surprinzator de elegante, ingustate spre varf si perfect ingri jite si, pret de o clipa, tanarul se trezeste gandindu-se la femeia care cinsteste patul vicecancelarului de la o vreme. Se spune ca este o adevarata Venus in carne si oase: cu piele alba ca laptele, par de aur si suficient de tanara pentru a-i fi nepoata. Barfa e spoita cu dezgust la gandul impreunarii dintre o asemenea dulceata si o asemenea putreziciune, dar mai e si invidie la mijloc; cat de lesne se lasa atrasa frumusetea de magnetul puterii, indiferent de aspectul barbatului.

- Vicecancelare, daca va aRati aici ca sa-mi cercetati votul...

- Eu? Nu, nu, nici gand. Eu nu sunt decat un miel in turma

aceasta plina de putere. Ca si dumneata, nu am alta dorinta decat sa-I slujesc pe Dumnezeu si sfanta maica noastra Biserica.

Ochii barbatului varstnic scanteiaza. Se spune ca, in vreme ce Giuliano della Rovere are un temperament tocmai bun de fript carnea, cel mai de temut este zambetul unui Borgia.

- Nu. Si daca insist este doar pentru ca am mai vazut aseme nea treburi si ma tem ca un impas ne-ar putea impinge in mainile cuiva chiar mai putin capabil decat mine.

Giovanni ramane cu ochii la el, uimit de puterea unui om care poate sa minta atat de Ragrant si totusi sa dea impresia ca-ti tine inima in palma. Oare asta sa fie secretul sau? In ultimele zile, a avut ocazia sa-I vada la treaba; a bagat de seama cu cata harnicie urzeste fire cercetand neobosit dilemele celorlalti, cum este primul care sare sa-i ajute pe cei mai in varsta sa ajunga la chiliile lor sau care simte nevoia sa se usureze atunci cand negocierile se impotmo lesc si se cer stimulente noi. De cateva ori, tanarul se dusese spre latrine si, ajuns acolo, conversatiile se oprisera brusc. Si aproape de fiecare data se aRa acolo si vicecancelarul, dand din cap radios, cu burta lui mare si scula tinuta slobod in mana, de parca ar fi fost cea mai fireasca postura de pe lume pe care cardinalii lui Dum nezeu sa o adopte unii fata de altii.

Inauntrul chiliei, aerul e gros ca o supa.

- Sfanta Fecioara si voi sfintilor toti! Daca nu suntem atenti, o sa fierbem de vii la foc mic, ca Sfantul Cyrinus.

20

Rodrigo isi vantura palma pe la nas cu un aer teatral, apoi baga mana adanc in interiorul rob ei si scoate un Racon de sticla cu un dop sofisticat de argint.

- Pot sa-ti ofer ceva care sa te ajute?

- Nu, nu, multumesc.

Isi afunda deget in fiola si se unge cu generozitate. Cand tana rul simte izul de iasomie, isi aminteste ca, in ultimele zile, i-a detectat urmele - alaturi de alte cateva arome - prin spatiile pu blice. Oare fiecare tabara se identifica prin miros, aidoma unei haite de caini?

Cardinalul isi vari tacticos la loc sticluta in adancul robei in timp ce se ridica sa-si la ramas-bun. Dupa care, brusc, pare sa se razgandeasca.

- Giovanni, mi se pare ca semeni prea mult tatalui dumitale ca sa nu-ti dai seama ce se petrece aici. Asa incat am sa-ti spun ceva ce nu am spus niciodata in public. Si isi inclina trupul cor polent ca sa fie mai aproape de fata tanarului: Nu te alarma. Ia ceea ce-ti spun drept un tribut platit familiei tale: o lectie despre cum se misca valurile inRuentei cand aerul devine gros ca o branza puturoasa. Della Rovere nu are cum sa castige alegerile, indife rent cum ar parea lucrurile acum.

- De unde stiti? spune tanarul cu repeziciune, surpriza - si poate tarnaierea - invingand reticenta pe care isi jurase sa o arate.

- Stiu pentru ca, pe langa faptul ca sunt capabil sa numar, am privit cu atentie in inimile oamenilor de aici. (Surade, dar acum nu mai respira aceeasi veselie.) La urmatorul scrutin public tabara lui della Rovere va culege mai multe voturi, ceea ce-l va plasa inaintea lui Sforza, dar nu suficient incat sa-i asigure o victorie totala. Cand se va ajunge aici, Ascanio Sforza, care n-ar fi un papa rau, desi ar tine prea mult partea Milanului in detrimentul Flo rentei - si al dumitale - ca sa-I putem rabda vreodata, are sa intre in panica. Si pe buna dreptate. Pentru ca o papalitate pe care ar controla-o della Rovere ar fi una care l-ar favoriza pe cel care pla teste cel mai bine. Iar banii de care se foloseste acum ca sa-si cum pere drumul spre scaun nici macar nu sunt ai lui. Stii de unde vin? Din Franta! Inchipuie-ti! Un cardinal italian cumparat de Franta. Sunt sigur ca ti-au ajuns la urechi zvonurile. Sa fie o defaimare

21

grosolana? Doar ca in orasul asta defaimarea e de obicei mai putin dezgustatoare decat adevarul insusi. Borgia scoate un un suspin exagerat: Ar fi un dezastru, fireste: o putere straina instalata in camera papala. Drept care, ca sa-si doboare rivalul, Ascanio Sforza va face apel la mine.

Face o pauza, parca pentru a lasa cuvintele sa-si faca efectul. - Pentru ca in acea clipa am sa fiu singurul care ar putea impie dica apa sa se reverse intr-acolo.

- Sa faca apel la Eminenta Voastra? Dar... Iti mai spun o data, fiule: pana nu te obisnuiesti cu toate, ai face bine sa te folosesti mai mult de urechi decat de gura. Dar credeam... Si isi lasa vorbele neterminate.

- Ce ai crezut? Ca un papa Borrja ar fi tot un strain, spune el, reinviind accentele guturale ale numelui sau. Un om care i-ar ridica doar pe cei din neamul sau si ar fi mai loial Spaniei decat Italiei. (Pret de o clipa, in ochi i se zareste o strafulgerare de manie nemascata.) Spune-mi - oare unui papa Medici i-ar pasa mai putin de Sfanta Maica Biserica doar pentru ca isi iubeste familia si e de fel din Florenta?

- Cardinale Borgia, nu am avut nici o intentie...

- Sa ma jignesti? Nu. Si nici eu n-am avut. Familiile puternice

trebuie sa-si vorbeasca deschis. Nici nu ma astept la mai putin.

Surade, pe deplin constient ca simpla comparatie dintre cele doua poate fi luata drept o jignire.

- Da, sunt un Borgia. Cand imi imbratisez copiii vorbim in limba materna. Dar desfid pe oricine care ar spune ca sunt mai putin italian decat cei care acum sunt gata sa-si bage nasul in cufe rele frantuzesti. Daca mitra papala e scoasa la vanzare - si Dum nezeu mi-e martor ca nu eu am inceput o asemenea operatie -, atunci macar sa pastram targuI intre peretii incaperii asteia. Suspina din nou si-l prinde de umar: A! Ma tem ca m-a luat gura pe dinainte. Vezi! Ai reusit sa-mi smulgi adevarul. Sangele tatalui curge cu adevarat in vinele durnitale. Ce politician grozav a fost! Isi tinea mereu degetul intins sa vada dincotro bate vantul, ca sa-si poata indrepta panzele, daca simtea vreo schimbare, si sa mentina cursul lin al corabiei pe care o conducea.

22

Cuprins

Nota istorica

9

PARTEA 1 Avem Papa

11

PARTEA A II-A Iubire si casatorie

47

PARTEA A III-A

Invazia o. 135

PARTEA A IV-A

Rivalitate o. 199

PARTEA A V-A

Suferinta unui tata 257

PARTEA A VI-A

Un divort prea papal 291

PARTEA A VII-A

Renuntarea la purpura

Iacta est alea 323

PARTEA A VIII-A

Femei in stare de razboi 369

PARTEA A IX-A

Un sacrificiu de familie o. 421

PARTEA A X-A Despartirea de familie

473

Epilog istoric 505

Bibliografie 507

Multumiri


Pagini: 512
An aparitie: 2013
Format: 13x20 cm
Titlu: Sange si splendoare
Subtitlu: Un roman despre familia Borgia
Traducere: Carmen Sandulescu


 

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 1.396 sec