Sensul vietii si al suferintei. Comentariu la Ecclesiast si Iov (Petre Semen)

Sensul vietii si al suferintei. Comentariu la Ecclesiast si Iov (Petre Semen)
-10%
Editura:
Anul publicării: 2010
Categoria: Religie
16,20 lei
18,00 lei (-10%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Talmudul spune ca atunci cand cel drept il asupreste pe cel nelegiuit, Dumnezeu ia apararea celui nelegiuit, fiindca dreptul isi pierde calitatea de placut lui Dumnezeu atunci cand se ridica, fie si doar cu mintea, impotriva aproapelui sau. Dar ce se intampla cand cel drept este ispitit de deznadejde in fata nelegiuirii tot mai crescande si aparent, biruitoare? Ii este ingaduit celui care isi traieste viata dupa poruncile lui Dumnezeu sa se pogoare cu sufletul in„intunericul si in umbra mortii” spirituale? Problema sensului vietii atunci cand dreptatea lui Dumnezeu pare sa lipseasca din lume devine mult mai sfasietoare pentru cel care cunoaste legea Domnului decat pentru cel ale carui cai sunt departe de Viata. Cartea„Sensul vietii si al suferintei. Comentariu la Ecclesiast si Iov” scrisa de Parintele Profesor Petre Semen si publicata in 2010 la editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, incearca sa raspunda acestor intrebari nascute din angoasa vietii traita in razboiul nevazut, intr-un mod inedit: prin analiza a doua din cele mai profunde creatii veterotestamentare, Ecclesiastul si Cartea Iov. Cartea pare a fi structurata pe trei concepte cheie: dreptatea omului nascut sub pacatul lui Adam, desertaciunea si suferinta. Ceea ce ii uneste pe autorii celor doua carti este statutul lor de oameni drepti inaintea semenilor si a lui Dumnezeu. Desertaciunea este dusmanul lor comun: pentru Ecclesiast, problema desertaciunii vietii, iar pentru Iov, aparenta desertaciune a suferintei, a lipsei de sens a acesteia. Suferinta este catalizatorul  cugetarilor lor. Suferinta cea mai grea a dreptului pus la grea incercare nu se limiteaza la cea fizica. Ecclesiastul sufera in fata propagarii nelegiuirii oamenilor. Pesimismul declarat al autorului decurge, printre altele, din suferinta cauzata de nesiguranta vietii omului, la care se adauga si lipsa evidenta a semnelor sanctiunii divine pentru multele nelegiuiri comise de cei rai, ca si inevitabila si dureroasa realitate a mortii. Tema suferintei la Iov este usor diferita. Pe Iov il intriga nu atat durerea trupului covarsit de neputinte si bolile aduse de„dezbinator” ci faptul ca a fost, aparent, parasit de Dumnezeu. Insa in Cartea Iov se evidentiaza o logica diferita de cea pe care este axat Ecclesiastul, o logica numita de Parintele Semen, a paradoxului divin, total diferita de logica umana:„experienta lui Iov se poate reitera cu fiecare om in parte. Numai ca educarea prin mijloace coercitive nu poate avea valente universale. Chiar daca, intr-adevar, nimeni nu iese din suferinta asa cum a intrat, totusi suferinta pe unii ii topeste, iar pe altii ii impietreste definitiv, incat ea devine un adevarat examen pe care il poti trece sau nu...” (p. 105). Pe langa tema majora, aceea de a dezlega, cu slabele mijloace omenesti, problema suferintei, autorul lui Iov a vrut sa ofere un minunat exemplu de rabdare in suferinta, dar nu in ultimul rand,„sa combata dorinta dintotdeauna nesabuita a mintii omenesti de a scruta planurile providentei divine”. Citind cartea Parintelui P. Semen,„Sensul vietii si al suferintei. Comentariu la Ecclesiast si Iov”, intelegem ca sensul vietii si al suferintei este cel de a-L descoperi pe Dumnezeu (asa cum o arata, dealtfel, marturiile celor multi care s-au convertit in inchisoare, pe campul de lupta, in boala sau in timpuri de prigoana). Suferinta poate fi traita de om spre propriul folos duhovnicesc, ea devenind un itinerar care ii aduce adevarata maturitate spirituala. Chiar daca nu este dorita, ea trebuie acceptata cu resemnare fiindca este un prilej de inaintare in comuniunea cu Dumnezeu.

Nr. de pagini : 639
Anul aparitiei : 2010

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de același autor

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.119 sec