TAO al banilor

TAO al banilor
-25%
Editura:
Anul publicării: 2008
15,00 lei
20,00 lei (-25%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: stoc epuizat
stoc epuizat

DESCRIERE

TAO al banilor - Walter Lübeck.

Această carte fascinantă despre bani conţine numeroase exerciţii care ne pot ajuta să descoperim semnificaţia spirituală a banilor, dar şi a ocupaţiilor şi posesiunilor.
"Abordarea corectă a banilor şi a tuturor aspectelor legate de ei – care nu poate fi alta decât abordarea spirituală – poate deveni cel mai minunat şi mai eficient exerciţiu de dezvoltare a personalităţii noastre.
Putem deveni cu toţii purtători ai luminii, dacă vom înţelege semnificaţia profundă, ezoterică, a circuitului banilor şi dacă vom transforma procesul de primire şi de cedare a banilor într-un exerciţiu energetic. Această viziune ne va amplifica energia personală, permiţându-ne să transferăm apoi asupra altora vibraţiile noastre pozitive. Putem începe prin a recunoaşte şi a aplica noi înşine Tao al banilor. Această cale ne va ajuta să înţelegem că acest mediu financiar, absolut omniprezent pe planeta noastră, poate fi folosit într-o altă manieră decât la ora actuală, devenind o graţie şi o binecuvântare pentru umanitate."

Citiţi cartea pentru a afla care este legătura dintre bani, posesiuni, ocupaţii şi centrii de forţă sau pentru a afla cărei tipologii umane îi aparţineţi, pornind de la criteriul banilor.

Afirmaţii vindecătoare:
"-Voi primi întotdeauna toate lucrurile de care voi avea nevoie dacă mă voi deschide plin de încredere în faţa universului.
-Observ şi folosesc chiar acum ocaziile de a schimba lumea, acţionând astfel pentru un viitor mai bun.
-Particip la marea varietate a lumii înconjurătoare plin de bucurie şi de curiozitate.
-Îmi folosesc talentele pentru a plăcea şi pentru a-mi îmbogăţi semenii.
-Mi-au fost date aceste capacităţi pentru a răspândi iubirea în lumea în care trăiesc.
-Lumea are grijă de mine, iar eu am grijă de lumea în care trăiesc.
-Înţeleg semnificaţia profundă a vieţii mele şi urmăresc să o îndeplinesc, pentru a îmbogăţi astfel lumea în care trăiesc şi pe mine."

Va oferim pentru delectare un fragment din carte:

"Dorinţa mea este să vă învăţ cum puteţi trata banii pentru a deveni fericit şi pentru a răspândi această fericire în jurul dumneavoastră. Pentru aceasta, va trebui să vă obişnuiţi să priviţi acest instrument minunat, care poate fi folosit pentru vindecarea personală şi socială, într-o lumină nouă. Numai atunci când veţi înţelege dimensiunea spirituală a banilor vor putea deveni aceştia un talisman purtător de noroc în viaţa dumneavoastră, în adevăratul sens al cuvântului. Aşadar, care este semnificaţia ezoterică a dolarului (sau a oricărei alte monede naţionale)?

Cuvântul „ezoteric” este adeseori tradus prin „ascuns”. Percepţiile importante sunt cel mai bine ascunse atunci când sunt foarte evidente. Deloc întâmplător, calitatea ezoterică a banilor este aceea de mijloc de transport al energiei, lucru vizibil pentru toată lumea. La fel ca şi sângele din corpul uman, care transportă substanţele nutritive către celulele individuale, banii transportă energia către celulele individuale ale societăţii, spre exemplu, către mine sau către dumneavoastră. Când omul îşi primeşte salariul pentru munca prestată, el beneficiază practic de propria sa energie cheltuită cu munca (o parte din plusvaloarea creată de el), sintetizată sub această formă. Ulterior, el dă o parte din ei altor persoane, în schimbul produselor sau serviciilor oferite de aceştia. Întrucât ar fi foarte greu să punem direct energia în portofelul nostru, ne folosim de acest simbol unanim recunoscut care denotă valoarea de piaţă a serviciilor sub forma unui preţ exprimat în bani. Ei bine, ce-i atât de ezoteric în această privinţă? Simplu: dacă banii reprezintă un instrument de stocare şi transport al energiei, care poartă amprenta realizărilor personale ale celui care îi cheltuieşte, ei trebuie să dispună şi de alte calităţi energetice în afară de „vibraţia valorii”. Aceste calităţi apar la iveală în funcţie de maniera în care abordează individul munca sau bunurile materiale.

Dacă risipim inutil banii pe lucruri de care nu avem cu adevărat nevoie, este posibil să ne facem rău, nouă sau altor persoane, fără măcar să ne dăm seama ce facem. Lucrurile nu se opresc însă aici: aceşti bani se vor încărca cu această vibraţie negativă, transferând-o celor cu care vor intra în contact. Această influenţă poate fi mai mult sau mai puţin intensă, în funcţie de tăria de caracter a celui în cauză, de starea sa momentană de spirit şi de cantitatea de bani de care este vorba. Invers, banii cheltuiţi cu respect şi într-o stare mentală conştientă, de bucurie, primind în schimb servicii cu adevărat necesare, la valoarea corectă, vor răspândi în schimb această vibraţie minunată, armonioasă şi plină de iubire, în întreaga societate. De aceea, ori de câte ori cheltuim bani, avem posibilitatea să dăruim comunităţii în care trăim un dram din fericirea noastră, din împlinirea şi bucuria pe care le trăim. Sună grozav, nu-i aşa? Tocmai acesta este scopul pentru care există banii, unul din numeroasele şi minunatele instrumente pe care Creatorul ni le-a pus la dispoziţie pentru a ne juca cu ele. Tot ce avem de făcut este să renunţăm la prejudecăţile în care ne-am complăcut până acum, să înţelegem noua viziune asupra banilor, mult mai armonioasă şi mai spirituală, şi să trăim în consecinţă. Pentru a înţelege mai bine cum putem folosi acest minunat instrument de transformare personală şi socială, vă propun să analizăm mai amănunţit în ce constă perspectiva spirituală asupra banilor.

Ştiinţele ezoterice au afirmat dintotdeauna că obiectele materiale poartă amprenta structurii energetice a celui care le manipulează. Spre exemplu, un mediu poate face afirmaţii precise în legătură cu o persoană, pornind numai de la amprenta energetică a unei haine purtate cândva de aceasta (aceleaşi rezultate se pot obţine şi cu ajutorul unui pendul). Există oameni care îşi înfăşoară cărţile de Tarot în mătase, pentru a le proteja astfel împotriva energiilor altor persoane. Vindecătorii care se folosesc de cristale le purifică energetic înainte de fiecare folosire, pentru ca acestea să nu transmită decât vibraţia dorită de ei. Exerciţiile spirituale sunt practicate de multe ori în camere purificate energetic, de pildă, prin arderea unor beţişoare parfumate sau prin practicile Reiki de gradul II. Acelaşi tip de cunoaştere poate fi aplicat şi banilor, care trec prin numeroase mâini şi sunt practic saturaţi cu vibraţii energetice extrem de diferite."

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.181 sec