Transferul dreptului de proprietate prin vanzare. Studiu de drept comparat

Transferul dreptului de proprietate prin vanzare. Studiu de drept comparat
-10%
Anul publicării: 2014
Categoria: Procedura
49,50 lei
55,00 lei (-10%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Lucrarea Transferul dreptului de proprietate prin vanzare. Studiu de drept comparat, redactata de domnul Serban Mircioiu, abordeaza o tema interesanta, la cunostinta noastra netratata inca monografic in literatura de specialitate din Romania si care este extrem de actuala, deoarece examineaza nu numai solutiile noului Cod civil roman in materie, ci si reglementarile din alte spatii juridice europene, cu atat mai interesante in contextul discutiilor tot mai accentuate asupra unui posibil Cod civil european.

Tema lucrarii prezinta un grad ridicat de complexitate, deoarece se intrepatrunde cu multe institutii fundamentale ale dreptului privat, prezinta particularitati specifice fiecarui sistem de drept national si a presupus o activitate de cercetare ampla, de drept comparat, mai ales din spatiul juridic german (Austria si Germania), dar fara sa fie ignorat sistemul englez, de common law.

De asemenea, este de remarcat amplitudinea istorica a cercetarii, care se intinde de la vechiul drept biblic si pana la ambitioasele proiecte europene de unificare a dreptului privat, cum este Draft Common Frame of Reference.

In acest fel, autorul propune o ambitioasa viziune istorica si comparatista asupra uneia din cele mai interesante si controversate probleme din aria dreptului civil, si anume transferul dreptului de proprietate prin vanzare, iar lectura lucrarii va fi neindoielnic utila teoreticienilor si practicienilor dreptului, dar si studentilor masteranzi si doctoranzi, interesati sa realizeze un studiu aprofundat in domeniu.


CUPRINS
Prefata 9
Abrevieri 19
Introducere 21
Argument 21
Structura 25
1. V ANZAREA SI TRANSFERUL DREPTULUI
DE PROPRIETATE IN ANTICHITATE 27
1.1. Vanzare a si transferul dreptului de proprietate in
dreptul biblic 27
1.2. Elemente ale transferului dreptului de proprietate prin
vanzare-cumparare in oikumene-ul Greciei antice 35
1.2.2. Transferul proprietatii in perioada clasica si
elenistica 39
1.3. Secventa romana: dreptul roman ca model al dezvoltarii sistemelor juridice moderne de transfer al dreptului de
proprietate prin vanzare-cumparare 45
1.3.1. Mancipatiunea 47
1.3.2. In iure cessio 56
1.3.3. Cateva aspecte ale contractului de
vanzare-cumparare roman (emptio-uenditio) 58
1.3.4. Traditiunea (traditia) 78
1.3.5. Justa causa traditianis 86
1.3.6. De la o traditia materiala spre o traditia
spiritualizata 101
1.3.7. Evolutia transferului proprietatii in dreptul
roman postclasic si in perioada lui Iustinian 105
II. EVOLUTIA VANZARII SI A TRANSFERULUI DREPTULUI DE PROPRIETATE IN PERIOADA DREPTULUI COMUN
EUROPEAN (fUS COMMUNE EUROPAEUM) 116
2.1. Clarificari conceptuale 116
2.2. Vitraliu medieval: transferul proprietatii in dreptul
germanic 120
540 TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN VANZARE
2.2.1. Sala, Investitura si Gewere 120
2.2.2. Investitura simbolica, traditioficta si contractul
vasalic 134
2.2.3. Ius ad rem sau epifania medievala a unei institutii hibride situata la granita intre ius in re si ius in
personam 150
2.2.4. Sursele intelectuale medievale ale obligatiei
de a da 153
2.3. Cristalizarea principalelor teorii privind transferul
derivat al dreptului de proprietate 170
2.3.1. Teoria titulus si modus acquirendi - un reper al
unitatii dreptului privat european 170
2.3.2. Fundamentarea principiului transferului
dreptului de proprietate solo consensu - un punct
de cotitura in istoria dreptului privat european 191
2.3.3. Germenii unui transfer"abstract" in doctrina
dreptului privat european 213
III. FIZIONOMIA VANZARII SI A TRANSFERULUI DREPTULUI DE PROPRIETATE IN CODURILE CIVILE
MODERNE 223
3.1. Codul civil austriac (ABGB) - consacrarea in plan
legislativa teoriei titulus si modus 223
3.1.1. Etapele elaborarii Codului civil austriac 223
3.1.2. Analiza mecanismului transferului derivat al
dreptului de proprietate in Codul civil austriac 230
3.1.3. Natura juridica a modului de dobandire (Modus)
si raportul acestuia cu titlul (Titel) in Codul civil
austriac 266
3.1.4. Receptarea modelului austriac in unele din
codurile civile moderne europene 272
3.2. Codul civil francez (C.C.) - triumful consensualismului 282
3.2.1. Codul civil francez si Codul civil roman din 1865 282
3.2.2. Etapele elaborarii Codului civil francez 284
3.2.3. Valentele principiului consensualismului 304
3.2.4. Analiza principalelor articole din Codul civil
francez care reglementeaza problematica
transferului derivat al dreptului de proprietate 308
CUPRINS
541
3.2.5. Principiile care guverneaza transferul dreptului de proprietate in Codul civil francez si in Codul
civil roman din 1865 315
3.2.6. Caracterizarea generala a transferului dreptului
de proprietate solo consensu in Codul civil francez
si in Codul civil roman din 1865 318
3.2.7. Exceptii"doctrinare" de la regula transferului
dreptului de proprietate solo consensu 324
3.2.8. Exceptii de la regula transferului solo consensu al dreptului de proprietate, care tin de vointa
partilor 331
3.2.9. Exceptii de la regula transferului solo consensu al dreptului de proprietate, care tin de natura
bunurilor care urmeaza sa fie transferate 332
3.2.10. Exceptii privitoare la efectul transferului
dreptului de proprietate asupra tertilor 339
3.2.11. Obligatia de a da, un atavism al dreptului privat
francez si roman 349
3.2.12. Sursa intelectuala moderna a obligatiei de a da 350
3.2.13. Evolutia doctrinei romane in privinta obligatiei
de a da 354
3.2.14. Definirea contemporana a obligatiei de a da 356
3.2.15. Incercari de redefinire a obligatiei de a da 364
3.3. Consideratii privind transferul dreptului de
proprietate in noul Cod civil roman 368
3.4. Codul civil german (BGB) - principiul abstractiunii -
o paradigma in stiinta dreptului privat modern 391
3.4.1. Friedrich Carl von Savigny si elaborarea
dogmatica moderna a principiului abstractiunii.. 391
3.4.2. Etapele elaborarii Codului civil german 403
3.4.3. Reglementarea actuala a mecanismului
transferului derivat al dreptului de proprietate in
Codul civil german 410
3.4.4. Principiului abstractiunii 443
3.4.5. Exceptii de la principiul abstractiunii 453
3.4.6. Observatii privind principiul abstractiunii si
receptarea sa in unele dintre codurile civile moderne
europene 456
542 TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN VANZARE
IV. PRIVIRE COMPARATIVA ASUPRA PRINCIPIILOR CARE GUVERNEAZA TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PE PLAN EUROPEAN DIN PERSPECTIVA ELABORARII UNUI COD CIVIL
EUROPEAN 460
4.1. Principiile generale care guverneaza transferul derivat al
dreptului de proprietate pe plan european 460
4.2. Avantajele si dezavantajele mecanismelor europene
de transfer derivat al dreptului de proprietate 470
4.3. Vanzare a si transferul dreptului de proprietate din
perspectiva elaborarii unui Cod civil european 486
CONCLUZII 503
BIBLIOGRAFIE 513
POSTFATA 537

Prefata

Este un truism faptul ca dreptul de proprietate este dreptul patrimonial cel mai important, deoarece constituie o adevarata coloana vertebrala a intregului patrimoniu apartinand oricarei persoane; toate celelalte elemente ale patrimoniului au o dependenta directa sau indirecta fata de acest drept, atat in statica si mai ales in dinamica lor, pana la stingere. Fiind un drept real perpetuu, dreptul de proprietate, din momentul nasterii sale, este transmisibil in fiinta sa prin acte juridice inter vivos, in conditiile legii. Si mai mult, ca un corolar al perpetuitatii sale, transmisiunea lui este inevitabila si obligatorie pentru cauza de moarte. Prin transferul dreptului de proprietate de la o persoana la alta se realizeaza circulatia principala a bogatiilor intre membrii societatii.
Acestea sunt, printre altele, motivele pentru care putem afirma ca transmiterea dreptului de proprietate prin acte juridice intre vii, in primul rand, prin contractul de vanzare-cumparare, este o operatie juridica de prima importanta legislativa, practica si doctrinara. Asa se explica faptul ca ea constituie si trebuie sa constituie o tema centrala de cercetare pentru stiinta dreptului privat, cu implicatii in continutul intregului drept pozitiv.
Avand ca fundament principal alegatiile de mai sus, in care se obiectiveaza si exprima o realitate de necontestat, autorul lucrarii pe care o prefatam si-a propus si a reusit sa cerceteze si sa desfasoare un discurs stiintific original si inedit pentru doctrina de specialitate romaneasca asupra mecanismului juridic care are ca efect transferul dreptului de proprietate, in principal prin vanzarecumparare, in evolutia sa din antichitate si pana in zilele noastre in dreptul privat, aplicat si aplicabil spatiului european. Rezultatul acestui discurs stiintific este un studiu de drept comparat in care sunt analizate diferitele mecanisme de transfer al dreptului de proprietate, in anatomia si functionalitatea lor, consacrate in sistemul celor trei coduri civile moderne care au influentat intregul drept privat din Europa Continentala: Codul civil francez (1804), Codul civil austriac (1811) si Codul civil german (1900). Evident ca, in demersul sau, autorul are in vedere si modul de rezolvare a acestei
10 TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN VANZARE
probleme in dreptul privat roman, atat sub imperiul vechiului Cod civil (1865), cat si a noului Cod civil (2011), impreuna cu legislatia civila conexa.
Abordarea stiintifica profunda, problematizata si contributiva a subiectului nu este la indemana oricarui jurist, din cauza complexitatii si dificultatii sale, ceea ce presupune o temeinica pregatire in intreaga materie a contractelor si a drepturilor reale. De asemenea, o astfel de intreprindere necesita cunoasterea obligatorie a limbilor franceza si germana, pentru a putea consulta bibliografia originala in materie, precum si multi ani de studiu si reflectie adanca asupra fenomenului contractual.
Realizarea si aparitia prin publicare a acestui studiu de drept comparat constituie un eveniment remarcabil in peisajul stiintei dreptului privat din tara noastra. Aceasta mai ales pentru faptul ca lucrarile stiintifice de drept comparat apartinand autorilor romani sunt rare, sporadice si nu intotdeauna suficient de documentate, profunde si creative.
Chiar in debutul lucrarii sale, autorul marturiseste ca tema de care se ocupa este, asa cum aratam mai sus, deosebit de complexa si cercetarea ei stiintifica presupune confruntarea cu numeroase si indiscutabile dificultati originale, indeosebi in specificul dreptului comparat. Aceste dificultati au putut fi si au fost biruite prin calitatile indiscutabile ale autorului. Fara a putea fi considerat prea afabil, este necesar sa invederez ca autorul are o buna pregatire profesionala pe intreaga suprafata a dreptului privat, flind un jurist a carui valoare este deja cunoscuta si validata prin cateva studii si articole publicate pe aceasta tema in revistele de specialitate. De asemenea, nu mai putin este de remarcat ca a studiat o vasta bibliografie juridica straina, ceea ce i-a permis sa deceleze specificul dreptului comparat si sa patrunda in buna parte in subtilitatile culturii juridice franceze, germane si austriece, precum si a celei nationale. In acest scop, autorul a reusit sa cerceteze sau sa consulte in original, pe langa bibliografia noastra, un numar considerabil de lucrari de specialitate aflate in bibliotecile de profil din cateva state europene, cum sunt:
Austria, Germania, Franta sau Italia.
Continutul ideatic al lucrarii este o dovada convingatoare a calitatilor incontestabile de cercetator stiintific ale autorului, a pasiunii sale obiectivata in perseverenta, tenacitatea si curiozitatea cu care se apleaca asupra institutiilor si mecanismelor juridice prin care se realizeaza transferul prin acte intre vii a dreptului de proprietate.
PREFATA
11
Structura lucrarii este bine conceputa, fiind alcatuita din patru capitole. Primele doua capitole sunt consacrate analizei mecanismelor transmiterii dreptului de proprietate in cursul istoriei, respectiv in antichitate, si apoi in toata perioada dreptului comun european. Astfel, dupa o scurta si interesanta prezentare a tabloului general al vanzarii si transferului dreptului de proprietate in dreptul biblic si in dreptul Greciei Antice, s-a acordat un spatiu larg dreptului roman, privit ca model al constructiei si evolutiei sistemelor juridice moderne de transfer al dreptului de proprietate prin vanzare, inclusiv in opera legislativa a lui Iustinian .Corpus iuris civilis". In acest context, este de retinut constatarea conclusiva a autorului, in sensul ca transferul dreptului de proprietate in dreptul roman si mecanismele sale de realizare au urmat o cale sinuoasa de la unitate catre dualismul clasic, revenind apoi spre unitate in perioada postclasica si sfarsind prin reintoarcerea la dualism in epoca lui Iustinian. Asa se explica faptul ca toate acestea pot fi decelate in dinamica dreptului roman: separatie versus unitate, consensualism versus traditiune si cauzalitate versus abstractiune. In orice caz, in epoca lui Iustinian, transferul proprietatii putea si era definit prin binomul: contract de vanzare-cumparare si traditiune. De altminteri, acest mecanism dual exista in mare si astazi in dreptul statelor europene de limba germana; mai mult, el a fost aplicat si in dreptul francez pana la Codul civil din 1804, in care este consacrat totusi principiul consensualismului. O constatare se impune a fi retinuta: liniile directoare sau reperele mecanismelor de transfer al dreptului de proprietate in zilele noastre, prin contractul de vanzare-cumparare, au fost conturate in dreptul roman. Concluziile autorului au vocatia de a confirma aceasta realitate.
Capitolul al doilea cuprinde analiza transferului dreptului de proprietate prin vanzare in dreptul care s-a aplicat in perioada Evului Mediu si pana la intrarea in vigoare a codurilor civile moderne, perioada pe care unii o denumesc .ius commune" sau"dreptul comun european" iar altii, .I'Ancien Droit", in traducere vechiul drept. Intr-un numar redus de pagini, autorul ne ofera dovada unei intelegeri clare si cuprinzatoare, corecte si avizate a evolutiilor care au avut loc in acest domeniu in intreaga perioada aratata. Asa cum pe drept cuvant se concluzioneaza, in vremea dreptului comun european, s-au conturat toate cele trei teorii moderne referitoare la mecanismele transmiterii dreptului de proprietate prin vanzare care, asa cum se va invedera in continuare, isi
12 TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN VANZARE
gasesc astazi aplicarea. In primul rand, este vorba de teoria titulus sau modus acquirendi, construita pe soclul dreptului roman clasic, potrivit careia transferul dreptului de proprietate opereaza numai in prezenta obligatorie a doua elemente: titlul, prin care se intelege vanzarea-cumpararea sau alta justa cauza, urmata de traditia; este teoria sau conceptia consacrata in textele Codului civil austriac din anul 1811. Cea de a doua teorie sau conceptie a fost fundamentata teoretic de scoala dreptului natural si de unii juristi iluministi cum a fost Hugo Grotius, care leaga transferul dreptului de proprietate de momentul formarii sau incheierii contractului de vanzare-cumparare; la aceasta constructie s-a ajuns in urma unui indelungat proces de spiritualizare a elementului traditia si inmultirii traditiunii fictive; in acest fel, s-au pus bazele intelectuale ale consacrarii transferului dreptului de proprietate sala consensu, in alti termeni, prin realizarea acordului de vointe, adica simpla incheiere a contractului, fara a fi necesara traditiunea sau predarea lucrului; aceasta teorie a fost apoi consacrata in Codul civil francez din 1804. Si in sfarsit, in aceeasi perioada, s-a conturat si cea de a treia teorie care a pus accentul pe elementul traditia, in care s-a inclus si vointa de a transfera dreptul de proprietate; pe cale de consecinta, existenta si valabilitatea actului obligational intervenit intre parti sunt indiferente realizarii transferului dreptului de proprietate. Aceasta ultima teorie, preluata si dezvoltata de marele jurist Savigny, a stat la baza elaborarii principiului abstractiunii consacrat in Codul civil german (BGB) din 1900.
Capitolul al treilea are cea mai mare intindere si, dupa cum este si firesc, ocupa locul central in cuprinsul acestei monografii, avand ca problematica anatomia si fiziologia mecanismului vanzarii si transferului dreptului de proprietate, asa cum sunt reglementate de: Codul civil austriac, Codul civil francez, inclusiv vechiul si noul Cod civil roman si Codul civil german.
Codul civil austriac a consacrat teoria titulus si modus, potrivit careia mecanismul transferului dreptului de proprietate este alcatuit din doua componente: titlul si modul. Titlul sau contractul produce exclusiv efecte obligationale; prin intermediul titlului sau contractului de vanzare, cumparatorul dobandeste numai un drept de creanta, caruia ii corespunde obligatia vanzatorului de a-i transmite dreptul de proprietate; transferul dreptului de proprietate se realizeaza prin modus, ceea ce inseamna predarea bunurilor mobile sau, dupa caz, intabularea in cartea funciara a imobilului.
PREFATA
13
Existenta si valabilitatea titlului sau contractului, in acceptiunea sa de act obligational, este o conditie sine qua non pentru existenta, valabilitatea si eficacitatea modului de dobandire. Acest mecanism are la baza trei principii: principiul cauzalitatii, principiul traditiunii si principiul unitatii. Analiza desfasurata de autor este densa, subtila si convingatoare, nu de putine ori partizana si chiar admirativa fata de virtutile acestui sistem juridic, care a fost, de altfel, receptat si in alte coduri civile moderne: Codul civil elvetian (1911), Codul civil olandez (1992) si in Codul civil spaniol (editia 1981).
Spre deosebire de Codul civil austriac, in Codul civil francez a fost si este consacrat mecanismul transferului dreptului de proprietate solo consensu, ceea ce confera contractului de vanzarecumparare puterea directa si capacitatea exclusiva de a transmite singur si prin el insusi acest drept de la vanzator la cumparator. Autorul explica avizat imprejurarile care au determinat si ratiunile pe care s-a fundamentat adoptarea acestui sistem; astfel, sunt prezentate in sinteza toate dezbaterile trecute, precum si cele contemporane despre avantajele si dezavantajele sistemului, prezentare din care putem deduce si pozitia critica a autorului referitoare la acest mecanism. In aceeasi ambianta ideatica, in subsidiar, sunt analizate si textele Codului civil roman din 1865 in care s-a obiectivat si la noi acelasi mecanism solo consensu. In esenta, sistemul are la baza principiul unitatii, prin care se intelege ca singur acordul de vointa al partilor este suficient pentru a opera transferul dreptului de proprietate, fara a fi necesar si un al doilea act juridic care ar avea exclusiv menirea de a asigura executarea obligatiei nascute din actul obligational. Autorul nu uita sa ne invedereze si exceptiile care au existat si exista de la regula transferului dreptului de proprietate solo consensu. De asemenea, este pe larg abordata si problema opozabilitatii transferurilor proprietatii fata de tertele persoane.
In contextul analizei acestui mecanism, este pusa in discutie pertinenta obligatiei de a da, pe care autorul o califica grav si acuzator ca fiind"un atavism al dreptului privat francez si roman". Astfel, dupa ce este prezentata sursa intelectuala a obligatiei de a da, se procedeaza la un larg expozeu al evolutiei doctrinei referitoare la aceasta si se insista asupra problemei definirii sale si controverselor existente, mai ales in spatiul doctrinei juridice franceze, referitoare la pertinenta existentei ei in ambianta realitatilor si trebuintelor prezente. Aceasta cu atat mai mult cu cat punerea in
14 TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN VANZARE
cauza a obligatiilor de a da a generat discutii prin reflectare si in lucrarile mai recente ale unor autori romani, insotite si de incercari de redefinire a acestora. Este de retinut faptul ca autorul contesta cu hotarare existenta obligatiilor de a da, sustinand ca ele sunt obligatii de a face care, prin intermediul fictiunii juridice, contribuie la realizarea transferului dreptului de proprietate. Desi avem rezervele noastre cu privire la o atare calificare, opinia autorului se impune a fi luata in considerare de catre doctrina de specialitate, chiar daca exista suficiente motive pentru a fi pusa in cauza.
Din cuprinsul lucrarii nu puteau lipsi constatarile si consideratiile privind mecanismele transferului dreptului de proprietate in conceptia si sub imperiul dispozitiilor in materie ale noului Cod civil. Astfel, inca de la inceput, autorul constata ca legiuitorul nostru actual a inteles sa mentina mecanismul solo consensu cu valoare de regula generala sau principiu, de la care insa exista si importante exceptii. Astfel, se releva ca domeniul de aplicare a acestui principiu se circumscrie numai la transferul prin vanzare a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile certe sau individual determinate la momentul incheierii contractului de instrainare. Dintre exceptiile cele mai importante de la regula consensualismului fac parte: vanzarea bunurilor de gen, a bunurilor viitoare, vanzare a dupa mostra sau model, in cazul contractului de furnizare, in ipoteza vanzarii silite in oricare dintre formele sale. De asemenea, exceptia de cea mai mare importanta o intalnim in cazul vanzarii de bunuri imobile; astfel, conform art. 1.676 coroborat cu art. 885 alin. (1) NCC, drepturile reale asupra imobilelor se dobandesc, atat intre parti, cat si fata de terti, numai prin inscrierea in cartea funciara, pe baza actului sau faptului care a justificat inscrierea. Desi la prima vedere s-ar putea sustine cu argumente convingatoare ca transferul dreptului de proprietate opereaza prin efectul conjugat al celor doua acte juridice, contractul de vanzare-cumparare si intabularea in cartea funciara, autorul considera ca acest transfer opereaza doar in temeiul unui act juridic, in cazul de fata contractul de vanzare-cumparare, urmat de indeplinirea unei operatiuni pur materiale, constand in intabularea dreptului in cartea funciara; asadar, intabularea este un simplu fapt material, fara a putea fi calificat un act juridic real, asa cum se procedeaza in dreptul austriac. Aceasta calificare a operatiei intabularii se apreciaza ca este impusa si justificata pentru motivul ca noile reglementari in materie nu prevad necesitatea obtinerii consimtamantului la intabulare din partea proprietarului tabular.
PREFATA
15
Discursul stiintific al autorului in acest capitol al lucrarii se incheie cu infatisarea caracteristicilor mecanismului prin care se realizeaza transferul dreptului de proprietate in conceptia si reglementarea Codului civil german. Astfel, transferul dreptului de proprietate, fara a deosebi intre bunurile mobile si bunurile imobile, este guvernat de actiunea a trei principii: principiul separatiei, principiul abstractiunii si principiul traditiunii. In centrul acestui mecanism se plaseaza principiul abstractiunii care a antrenat, asa cum afirma autorul, o veritabila schimbare de paradigma in constructia transferului dreptului de proprietate in spatiul dreptului german. Paternitate a acestui principiu apartine lui Friedrich Carl von Savigny care, in sec. al XIX-lea, l-a fundamentat din punct de vedere stiintific. Aportul decisiv al marelui jurist la elaborarea si fundamentarea lui este pe larg si competent analizat in lucrare. Mai mult, se arata ca demersul sau a fost continuat si desavarsit de un alt eminent jurist german, Rudolf von Jehring, de catre unii dintre fostii sai studenti, precum si de alti reprezentanti ai scolii istorice a dreptului si ai pandecticii germane. Si in sfarsit, teoria lui Savigny a fost consacrata si legislativ in textele Codului civil german, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1900.
Avand in vedere principiile enuntate mai sus, sunt analizate mecanismele transferului dreptului de proprietate prin vanzare, pe de o parte, asupra bunurilor mobile si, pe de alta parte, asupra bunurilor imobile. Astfel, in cazul bunurilor mobile, transferul dreptului de proprietate necesita existenta a doua acte juridice: actul juridic obligational, care este contractul de vanzarecumparare, si actul juridic, numit real, care consta in acordul instrainatorului si al dobanditorului asupra transferului de proprietate. Conform principiului abstractiunii existenta si valabilitatea actului real nu depind de existenta si valabilitatea actului obligational; intre cele doua acte nu este o legatura cauzala necesara. Pe langa aceste acte, potrivit principiului traditiunii, pentru transferul dreptului de proprietate, mai trebuie sa aiba loc si predarea materiala a bunului sau bunurilor in cauza. De asemenea, in ipoteza vanzarilor de bunuri imobile, actul obligational si actul real trebuie sa fie urmate de inscrierea in cartea funciara, care are efect constitutiv sau, dupa caz, translativ de drepturi reale.
In finalul acestui capitol, autorul ne infatiseaza felul si limitele in care modelul sau mecanismul german a fost preluat si este aplicat in dreptul privat al altor state europene cum sunt Grecia si Estonia.


Conf. univ. dr. Flavius A. Baias Decan Facultatea de Drept Universitatea din Bucuresti
Colectia: Biblioteca de drept privat (monografii si teze de doctorat)
Data aparitiei: Ianuarie 2014
Format: A5
Pagini: 530

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 1.431 sec