Un picior de sprijin - Oliver Sacks

Un picior de sprijin - Oliver Sacks
-20%
Editura:
Anul publicării: 2013
Categoria: Literatura
23,20 lei
29,00 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

In aceasta carte, medicul Oliver Sacks devine pacient: un accident suferit pe munte il sileste sa petreaca mai multe luni in spitale si intr-un centru de recuperare. Situat acum de cealalta parte a„baricadei“, pacientul Sacks inregistreaza cu patrundere simptomele si evolutiile asociate bolii sale (o ruptura de cvadriceps), descoperind grava falie existenta intre medic si pacient, dar si solidaritatea ce ia nastere intre oameni aflati in aceeasi stare. In acelasi timp insa, cercetatorul Sacks desfasoara un intens efort de obiectivare, de intelegere a mecanismelor neoropsihice ale suferintei. Patrunzatoarelor observatii realizate pe propriul sau caz, el le adauga rezultatele unor cercetari in mare parte ignorate, ca si ecouri din marea literatura a lumii, pentru a crea un tablou viu al conditiei pacientului si al cortegiului de framantari asociate bolii. Un picior de sprijin este astfel un puternic indemn deopotriva la o regandire a relatiei medic-pacient si la o aprofundare a intelesurilor acordate in mod traditional bolii si, in general, suferintei umane.

Oliver Sacks s-a nascut la Londra in 1933. Si-a facut studiile la Londra, Oxford, California si New York. Locuieste la New York, unde este profesor de neurologie si psihiatrie la Colegiul de Medicina Albert Einstein, fiind primul detinator al titlului onorific Columbia University Artist. Este autornl volume lor Migraine, Awakenings (Revenirea la viata, Humanitas, 2012), A Leg ta Stand On, The Man Who Mistook His Wife for a Hat (Barbatul care Isi confunda sotia cu o palarie, Humanitas, 2005, 2011) Musicophilia (Muzicofilia, Humanitas, 2009, 2012), Seeing Voices (Vazand glasuri, Humanitas, 2013), An Anthro pologist an Mars si The Island of the Colourblind. Filmul facut dupa cartea sa Awakenings, care poarta acelasi titlu, a fost nominalizat la Premiul Oscar.

Oliver Sacks

Doftoricia [...] ar vrea totdeauna experienta dovedirii faptului sau. Asadar, Platon dreptate avea sa spuie ca un om, pentru a fi un adevarat doftor, ar fi nevoie sa fi patit toate bolile pe care vrea sa le tamaduiasca si necazurile cu imprejurarile despre care are de judecat [...]. Cu adevarat in acela m-as increde. Deoarece ceilalti ne duc ca si cei care zugravesc marile, stancile si limanurile, sezand la masa lor, si pun o corabie sa se preumble printre ele fara habar. Aruncati-l in valtoarea lor. El nu stie pe unde s-o apuce.

Montaigne, Eseuri, voI. II, 3. 13 [trad. rom. Mariella Seulescu, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971, p. 647]

Prefata


Thom Gunn a scris randuri minunate despre"imprejurarile" in care se poate naste poezia. Stiinta dispune de propriile im prejurari, nu mai putin ca arta: uneori, ele sunt reprezentate printr-o metafora onirica, precum serpii lui Kekule; uneori pot fi o analogie, precum marul lui Newton; alteori, pot fi un eve niment, in sensul literal al termenului, lucrul-in-sine care infloreste, subit, intr-o semnificatie nebanuita, precum"Evrika!" lui Arhimede in baie. Fiecare astfel de imprejurare este o evrika sau o epifanie.

In cazul medicinii, imprejurarile sunt date de boala, vatamari, pacienti. Pentru aceasta carte, imprejurarea a fost o vatamare ciudata sau, cel putin, o vatamare cu efecte ciudate, rezultand dintr-un accident pe munte, in Norvegia. Medic de profesie, nu mai fusesem pana atunci in postura de pacient; acum eram deopotriva medic si pacient. Intelegand ca rana mea (o leziune grava la un picior, dar fara complicatii la nivelul muschilor si nervilor) era simpla si banala, am fost uimit de profunzimea efectelor resimtite; un fel de paralizie, de instrainare a piciorului, care l-a redus la stadiul de"obiect" ce nu parea sa aiba legatura cu restul corpului meu; un abis de efecte bizare, ba chiar ingrozitoare. Nu stiam cum sa inlatur acele efecte si ma temeam ca nu ma voi reface niciodata. Am descoperit abisul groazei, simtindu-mi vindecarea ca pe o minune, si de atunci groaza si minunea au devenit un simtamant profund, aflat la panda inapoia vietii, ascuns, ca sa spun asa, dincolo de pojghita obis nuita a sanatatii.

8 PREFATA

Profund tulburat si deconcertat de aceste efecte ciudate - intr-un anume fel, rezonante centrale ale unui traumatism periferic - si in absenta unor asigurari suficiente date de medicul meu, i-am scris eminentului neuropsiholog A. R. Luria din Moscova. In raspunsul sau, acesta a precizat:"Asemenea sin droame pot fi obisnuite, dar sunt rareori descrise." Cand m-am vindecat in urma vatamarii si m-am intors la meseria mea de medic, mi-am dat seama ca, intr-adevar, avea dreptate. De-a lun gul anilor am examinat cateva sute de pacienti, toti prezentand tulburari stranii ale imaginii corp orale si ale sinelui corporal, ale caror cauze erau neurologice si care, in mod esential, erau similare cu cele pe care le resimtisem. In ultimul capitol al acestei carti evoc, pe scurt, implicatiile observatiilor mele. Sper sa public ulterior o monografie detaliata asupra acestui subiect.

Se intrepatrund aici mai multe teme: fenomenele neuropsi hologice si existentiale specifice asociate cu traumatismul meu si cu vindecarea; problematica specifica situatiei de pacient si apoi revenirea in lumea exterioara; complexitatea relatiilor medic-pacient si dificultatile dialogului intre acesti parteneri, mai ales cand acesta se axeaza pe o enigma care-i deruteaza pe amandoi; aplicarea observatiilor mele in cazul unui grup mare de pacienti si evaluarea implicatiilor si semnificatiilor acestora - totul conducand in final la o abordare critica a neurologiei contemporane si la o viziune a ceea ce ar putea fi medicina neurologica a viitorului.

Acest ultim punct n-avea sa se precizeze decat multi ani mai tarziu, cu ocazia unei lungi calatorii cu trenul de la Boston la New York, in timpul careia am citit magistralele Studies in Neurology (1920) ale lui Hemy Head; parcursul sau mi s-a parut a fi foarte asemanator cu al meu, atat in privinta descrierii efec telor pe care le-a avut asupra sa un nerv sectionat, cat si in pri vinta conceptelor mai generale, privind imaginea corporala si muzica trupului. Am scris ultimul capitol pe panta unui munte

PREFATA 9

din Costa Rica, incheind astfel odiseea inceputa pe acel munte funest din Norvegia.

Exceptand ultimul capitol, nu am prezentat materialul clinic intr-o maniera sistematica. Aceasta carte poate fi privita si ca un fel de roman sau de nuvela neurologica, a carei sorginte se regaseste intr-o experienta personala si intr-un fapt neurologic, asa cum a exemplificat Luria in The Man with a Shattered World si in celelalte. meurografii" ale sale.

Am fost puternic sprijinit si incurajat de Luria, cu care am avut privilegiul sa intretin o corespondenta intensa din 1973 pana la moartea sa, in 1977. Intr-o scrisoare, Luria imi trans mitea:"Esti pe cale sa descoperi un domeniu absolut nou... Te rog, publica-ti observatiile. Poate vei reusi astfel sa schimbi abordarea«veterinara» a tulburarilor periferice si sa deschizi calea unei abordari medicale mai profunde si mai umane." Dedic aceasta carte regretatului Luria, pionier al unei medicini noi si de mai mare profunzime, ca semn al admiratiei si grati tudinii mele.

Londra& New York O. W. S.

1

PE MUNTE

Lumea aceasta, cu tacerea ei de nepatruns, nu avea nimic ospi talier, il admitea pe vizitator numai in baza vointei si pe garantia lui - nu-l intampina, adica tolera intrusul si prezenta lui intr-un fel nelinistitor, fara sa-si ia nici o raspundere, iar ceea ce lasa sa se desprinda r..] era impresia unei amenintari linistite si elementare, nu chiar a unei dusmanii, ci doar a unei indiferente ucigatoare.

Thomas Mann, Muntele vrajit [trad. rom. Petru Manoliu, RAO, Bucuresti, 1999, p. 525]

Ziua de sambata 24 a inceput sub un cer acoperit si trist, dar pentru restul zilei se anuntase timp frumos. Puteam pomi sa urc devreme, prin livezi si paduri, socotind ca la pranz voi ajunge in varf. Poate ca pana atunci avea sa se insenineze, asa ca urma sa am parte de o priveliste minunata de sus - muntii mai putini inalti dimprejur intinzandu-se pana la fiordul Har danger, vizibil si el in intregime."Urcatul pe munte" evoca escaladarea de stanci cu corzi. Nu era insa vorba despre acest tip de catarare, ci pur si simplu de un traseu de munte abrupt. Nu intrevedeam vreo problema deosebita sau vreo dificultate. Eram puternic ca un taur, in deplinatatea fortelor, la zenitul vietii. Abia asteptam plimbarea, cu incredere si buna dispozitie.

Mi-am intrat repede in ritm - un ritm rapid si suplu, care sa acopere rapid terenul. Pornisem devreme si, in jurul orei sapte, urcasem probabil la 700 de metri. Ceata matinala incepea deja sa se risipeasca. Apoi am patruns intr-o padure intunecoasa de conifere, unde a trebuit sa-mi domolesc pasul, atat din cauza radacinilor noduroase care imi apareau in cale, cat si pentru ca eram incantat de universul vegetatiei pitice adapostite de padure; ma opream deseori pentru a privi cu atentie o noua feriga, un muschi, un lichen. Chiar si in acest ritm, am iesit din padure putin dupa ora noua si am ajuns la poalele marelui con care forma muntele propriu-zis, dominand fiordul de la o inaltime de 1 800 de metri. Spre surprinderea mea, aici se afla un gard

14 UN PICIOR DE SPRIJIN

cu O poarta, pe care am descoperit cu si mai mare surprindere urmatorul anunt:

ATENTIE LA TAUR!

Era scris in norvegiana, iar pentru cei care nu intelegeau limba fusese adaugat un desen amuzant cu un individ proiectat in aer.

M-am oprit si am privit desenul cu atentie, scarpinandu-ma in cap. Un taur? La inaltimea asta? Ce sa caute un taur acolo? Nu vazusem nici macar oi pe pasunile si in fermele pe care le lasasem in urma. Va fi fost, poate, un fel de gluma a unui satean sau a unui excursionist aflat in trecere, dotat cu un neobisnuit simt al umorului. Sau poate ca va fi existat un taur adus, vara, sa pasca iarba rara si vegetatia pitica de pe intinsele pasuni de munte. Bun, gata cu speculatiile! Tot inainte, catre varf Terenul se schimbase din nou. Acum era foarte bolovanos, cu stanci imense din loc in loc; dar mai erau si o patura subtire de humus ierbos, pe alocuri noroita de ploaia din noaptea trecuta, si cativa arbusti - nutret suficient pentru un animal care ar fi avut tot muntele la dispozitie ca sa pasca. Poteca era mult mai abrupta si destul de bine trasata, dar mi-am dat seama ca nu era foarte umblata. Nu era tocmai cea mai populata parte a lumii. Nu vazusem alt turist in afara de mine si imi imaginam ca localnicii erau prea ocupati cu agricultura, cu pescuitul sau cu alte activitati pentru a face o scurta calatorie de placere pe muntii din zona. Cu atat mai bine! Muntele imi apartinea in intregime! Cu toate fortele inainte - desi nu-i puteam zari varful inca, urcasem deja, dupa cate imi dadeam seama, pana la 1 000 de metri, iar daca panta ramanea doar abrupta, fara alte complicatii, aveam sa ajung in varf in jurul pranzului, asa cum prevazusem. In pofida pantei foarte abrupte, am continuat sa avansez cu un pas alert, binecuvantandu-mi energia si rezistenta, dar mai ales picioarele puternice, antrenate timp de multi ani prin exercitii

PE MUNTE 15

grele si ridicare de greutati in sala de gimnastica. Cvadricepsi puternici, un corp viguros, respiratie buna si o rezistenta remar cabila - ii eram recunoscator naturii pentru cat de bine ma dotase. Insusi faptul ca-mi impune am exercitii fizice indelun gate, in special lungi antrenamente de inot si urcusuri inde lungate, era un fel de a-i multumi naturii folosind din plin trupul puternic cu care ma inzestrase. In jurul orei 11, cand ceata s-a risipit complet, am vazut pentru prima oara varfului muntelui ca intr-o strafulgerare - nu foarte departe de mine - voi reusi sa ajung acolo la pranz. O usoara negura persista din loc in loc, uneori imprejurul stancilor, si le facea greu de perceput. De departe, cate un bolovan parea un imens animal ghemuit si isi dezvaluia realitatea doar cand ma apropiam. Uneori, cuprins de indoiala la vederea acestor forme, ma opream pentru a le distinge mai bine... Dar cand s-a intamplat, n-am avut nici un fel de dubiu!

Realitatea plenara n-a fost nici ambigua, nici echivoca. Intal nirea s-a petrecut cand, iesit brusc din ceata, ocoleam o stanca mare cat casa, care ma impiedica sa vad in fata. Practic am cal cat pe obstacolul a carui prezenta imi era ascunsa de marea stanca - un animal enorm, cu un imens cap incornorat, cu un formidabil trup alb si cu o colosala fata de culoarea laptelui se afla acolo, ca o bariera pe carare. La inceput n-a parut deranjat de aparitia mea; statea asezat, nepasator, multumindu-se sa-si rasuceasca capul catre mine. Intr-o secunda s-a schimbat sub ochii mei, animalul magnific metamorfozandu-se intr-un monstru hidos. Mi s-a parut ca enorma sa fata alba creste mereu, iar ochii lui iesiti din orbite incep sa sclipeasca ostil. Fata i se facea din ce in ce mai mare, incat aveam impresia ca va cuprinde intregul univers. Taurul a devenit infiorator - oribil dincolo de orice ima ginatie, infricosator prin forta, rautate si viclenie. Toate trasaturile lui imi pareau ca poarta pecetea infernului. La inceput fusese un monstru - acum era Diavolul.

16 UN PICIOR DE SPRIJIN

Pe moment am reusit sa-mi pastrez stapanirea de sine - sau aparenta unei stapaniri de sine - si, cu absoluta"naturalete", ca si cum m-as fi intors dintr-o scurta plimbare, m-am rasucit cu 180 de grade si, cu precautie si abilitate, am inceput sa cobor. Dar deodata - ingrozitor! - nervii mi-au cedat, m-a cuprins frica si am inceput sa alerg ca un descreierat; fugeam nebuneste, orbeste, coborand furibund pe poteca abrupta si noroioasa, pierzandu-ma uneori in peticele de ceata. Panica dementiala, orbeasca - nimic nu poate fi mai rau pe lume si nimic nu poate fi mai periculos. Nu pot spune cu exactitate ce s-a intamplat. Cred ca in timpul alergarii mele nebunesti pe poteca inclinata am facut la un moment dat un pas gresit - cel mai probabil, am calcat pe o piatra care se clatina sau am calcat in gol. E ca si cum as fi fost lovit de amnezie partiala - imi amintesc ce s-a intamplat"inainte" si"dupa", dar nicidecum ce s-a intamplat"intre" aceste momente. Imi amintesc, pur si simplu, ca alergam nebuneste, constient de panta abrupta si de bufuiturile pasilor grei, nestiind daca erau ai taurului sau ai mei, apoi, brusc, zaceam langa o stanca ascutita si scunda, cu piciorul stang rasucit, grotesc, sub corp si simtind in genunchi o durere cum plita, cum nu mai cunoscusem vreodata. Sa fii viguros si plin de forta la un moment dat si, in momentul imediat urmator, sa fii, practic, neputincios, sa fii intr-un varf de forma fizica si, brusc, sa fii invalid, sa fii in deplinatatea capacitatilor tale si, deodata, sa fii privat de ele - mintii ii vine greu sa inteleaga o asemenea schimbare subita si nu conteneste sa caute explicatii.

Intalnisem fenomenul la altii - la pacientii care suferisera rani sau lovituri bruste, iar acum observam ce se intampla chiar cu mine insumi. Primul meu gand a fost ca s-a intamplat un accident si ca fusese grav ranit cineva pe care il cunosteam. Apoi a inceput sa prinda contur faptul ca victima eram eu; mi-am spus ca nu era ceva foarte serios. Pentru a ma convinge, m-am ridicat sau, mai degraba, am incercat sa ma ridic, dar n-am reusit, caci piciorul meu stang era moale, nu-i puteam controla

PE MUNTE 17

miscarile si a cedat sub mine ca o macaroana. Nu putea suporta nici o greutate, a cedat sub mine cand am indoit genunchiul, facandu-ma sa urlu de durere. Pe moment, atonia si fragilitatea genunchiului meu, totala neputinta de a prelua controlul si aparenta paralizie a piciorului ma ingrozeau mai mult decat durerea. Apoi, groaza, care ma cuprinsese irepresibil, a cedat locul unei"atitudini profesionale".

"OK, doctore, mi-am spus, vrei sa ai amabilitatea de a exa mina acest picior?"

Absolut profesional, impersonal, fara menajamente fata de mine insumi, exact ca un chirurg care se ocupa de un"caz", mi-am apucat piciorul si l-am examinat - palpandu-l, miscan du-l intr-o parte si-n alta. Am rostit cu voce inceata constatarile, ca si cand m-as fi adresat unei grupe de studenti:

"Observati, domnilor, genunchiul nu se misca, soldul nu se misca... Veti sesiza, legat de cvadriceps, ca a fost smuls din ro tula. Dar, desi s-a detasat, nu este retractil- este total hipotonic, ceea ce poate duce la ideea unei leziuni a nervului. Rotula s-a desprins din ligamente si poate fi intoarsa - asa! - ca un rulment cu bile. Este total dislocata, n-o mai tine nimic. In privinta genunchiului - in acest moment, mi-am insotit vorbele de ges turi - o anormala amplitudine a jocului, permitand miscari de tip patologic. Poate fi flexat fara nici o rezistenta - in acel mo ment, am flexat cu o mana calcaiul catre fese - si, de asemenea, poate fi hiperflexat, fara dislocare aparenta." Ambele miscari mi-au smuls strigate de durere."Da, domnilor- am conchis, rezu mandu-mi observatiile - este un caz fascinant!° ruptura totala a tendonului cvadricepsului. Muschiul, paralizat si atonie - pro babil, o leziune a nervului. Articulatia genunchiului, instabila - posibila dislocare catre spate. Ruptura posibila a ligamentelor incrucisate. Nu va pot spune nimic exact despre leziunile osoa se - dar ar putea fi vorba despre una sau mai multe fracturi. Umflatura considerabila, probabil in urma scurgerii lichidelor

18 UN PICIOR DE SPRIJIN

tisulare si articulare, dar nu poate fi exclusa o ruptura a vaselor sanguine."

Cu un suras satisfacut pe buze, m-am intors catre publicul invizibil, ca si cum as fi asteptat aplauze. Apoi, deodata, atitu dinea si masca"profesionala" pe care o adoptasem s-au prabusit si mi-am dat seama ca acel"caz fascinant" eram eu - eu insumi, faptura handicapata si, poate, riscand sa mor. Piciorul meu nu mai servea la absolut nimic - era mai grav decat in situatia in care ar fi fost rupt. Eram absolut singur, aproape de varful unui munte, intr-un loc pustiu, slab populat. Cel mai ingrozitor era ca nimeni nu stia unde sunt: as fi putut muri acolo fara sa-i treaca prin gand cuiva sa ma caute.

Nicicand nu m-am simtit atat de singur, de pierdut, de para sit, fara cea mai slaba speranta de ajutor. Pana in acel moment, nu constientizasem teribila si tragica mea singuratate. Nu ma simtisem"singur" nici cand urcasem zburdalnic muntele (nu ma simt astfel cand ma bucur de ceva). Nu m-am simtit singur cand mi-am examinat rana (am inteles ce tip de confort interior imi oferise imaginea inchipuita a"grupei de studenti"). Acum, brusc, mi s-a infatisat grozavia solitudinii mele. Mi-am amintit ca, acum cateva zile, cineva imi vorbise despre"un englez nebun" care se aventurase pe acelasi munte cu doi ani in urma si fusese gasit mort de frig, dupa o saptamana, cu amandoua picioarele rupte. Ma aflam la o altitudine si la o latitudine unde, chiar si in luna august, in timpul noptii temperatura scade sub zero grade. Ori ma descopereau inainte de caderea noptii, ori n-aveam sa supravietuiesc. Dar, pentru a avea sansa sa fiu vazut, trebuia sa cobor de la acea inaltime, ceea ce presupunea, fireste, ca mijloacele mele fizice sa-mi permita acest lucru. O secunda, am nutrit chiar speranta ca as putea cobori tot muntele de unul singur, cu piciorul meu fara vlaga; doar mai tarziu aveam sa inteleg cat de tare ma afundasem in iluzii. Mi-am spus ca totusi, daca ma mobilizez si fac tot ce e cu putinta, am o oarecare sansa de a reusi.

Cuprins

Prefata........................................... 7

1. Pe munte......................................... Il

II. Devin pacient..................................... 33
III. La portile infernului................................ 95

IV. Revenirea la viata 105

V. Solvitur ambulando 125

VI. Convalescenta 141

VII. Intelegerea 189

Postfata 1991 209

Bibliografie adnotata 233

Multumiri 235



Autor: Oliver Sacks
Traducere: Ioana Ilie
Format: 13x20 cm
An aparitie: 2013
Pagini: 240

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.765 sec