Va tineti de glume, domnule Feynman! Aventurile unui personaj ciudat - Richard P. Feynman

Va tineti de glume, domnule Feynman! Aventurile unui personaj ciudat - Richard P. Feynman
-20%
Editura:
Anul publicării: 2013
Categoria: Altele
29,60 lei
37,00 lei (-20%)
Promoția expiră la 31.12.2016
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 4 zile lucratoare

DESCRIERE

Cu exceptia lui Einstein, in jurul nici unui om de stiinta nu s-a creat o legenda comparabila cu cea a lui Richard Feynman. Va tineti de glume, domnule Feynman! istoriseste aventuri savuroase– de la spargerea seifurilor cu documentele secrete ale proiectului bombei atomice si de la farsele jucate colegilor pana la stratagemele de cucerire a femeilor in baruri– in care intalnim neastamparul, spiritul ludic si placerea de a gasi solutii neconventionale care l-au facut pe Feynman sa schimbe fata fizicii secolului XX. Rebel, profund original si inde-pendent atat in plan intelectual, cat si in plan social, plin de umor, de fantezie si de viata, preocupat pana la obsesie sa lamureasca toate misterele care-i ieseau in cale, absolut onest, manat de o curiozitate fara limite, gata sa se lanseze in orice aventura– asa ni se infatiseaza Feynman in amintirile sale.


VA TINETI DE GLUME, DOMNULE FEYNMAN!

Richard Phillips Feynman s-a nascut la New York in 1918. Din copi larie, inzestrarile sale exceptionale s-au manifestat in pasiunea pentru experimente si in capacitatea de a descoperi pe cont propriu matematica. A studiat la Institutul Tehnologic din Massachusetts si la Princeton. In timpul razboiului, la Los Alamos, a participat la Proiectul Manhattan pentru construirea bombei atomice. Dupa razboi, a predat la Universitatea Cornell, apoi, din 1951, la Institutul Tehnologic din California. Principala sa contributie in fizica a fost elaborarea metodei integrale lor de drum, care i-a permis sa formuleze o teorie deopotriva riguroasa si intuitiva a electrodinamicii cuantice si pentru care a primit in 1965 Pre miul Nobel (impreuna cu Julian Schwinger si Sin-Itiro Tomonaga). Pre ocuparile sale au cuprins un spectru uimitor de larg: fizica particulelor elementare, proprietatile heliului lichid, informatica, biologie, muzica, desen. Cunoscut pentru nonconformismul lui printre fizicieni, a doban dit si o celebritate publica in 1986, cand a explicat pe intelesul tuturor cauzele dezastrului navetei Challenger. A murit in 1988.

Prefata

Povestirile din aceasta carte au fost culese intermitent, cu prilejul unor discutii libere, in cei sapte ani in care am avut bucuria de a fi percutionist alaturi de Richard Feynman. Fie care povestire in sine mi s-a parut amuzanta, iar culegerea, in ansamblul ei, minunata. Pare greu de crezut ca un om a putut trece in cursul vietii lui prin atatea peripetii nastrusnice. Iar faptul ca a nascocit atatea farse nevinovate e dovada unui mare talent!

Ralph Leighton

Nota la editia brosata publicata de Norton

Interesul permanent aratat lui Richard Feynman la mai bine de zece ani dupa publicarea primei editii a cartii de fata imi aduce aminte de o replica pe care, spre sfarsitul vietii, o rostea deseori, clipind din ochi:"Inca n-am murit!"

R. L.

Introducere

Sper ca acestea nu vor fi singurele memorii ale lui Richard Feynman. Amintirile cuprinse in cartea de fata dezvaluie cu fidelitate o buna parte din personalitatea sa - nevoia aproape irepresibila de a rezolva probleme, nazdravania provocatoare, intoleranta indignata fata de falsitate si ipocrizie, talentul de a-l invinge pe cel care incearca sa i-o ia inainte. Scandaloasa, socanta, dar in acelasi timp calda si foarte umana, cartea aceas ta prilejuieste o lectura minunata.

Si totusi, ea ocoleste cheia de bolta a vietii sale: stiinta.  Aceasta apare din cand in cand, ca fundal al vreunei peripetii, dar niciodata in centrul existentei sale, asa cum generatii in tregi de studenti si colegi stiu ca a fost. Dar poate ca punerea intre paranteze a stiintei e singurul mod de a aduce la lumina asemenea povesti fermecatoare despre el si despre opera sa: provocarea si insatisfactia, emotia care incununeaza desco perirea, bucuria de a intelege stiinta, care a fost sursa fericirii in viata lui.

Din studentie imi aduc aminte ce simteai cand participai la cursurile lui. Statea langa catedra, zambind fiecaruia dintre noi, pe masura ce apaream, batand cu degetele un ritm complicat pe bancul pentru experiente. Cand cei din urma sositi isi ocupau

 Pentru o prezentare ampla a contributiilor stiintifice ale lui Feynman, vezi Lawrence M. Krauss, Omul cuantic, Humanitas, Bucuresti, 2013. (N ed.)

8

VA TINETI DE GLUME, DOMNULE FEYNMAN!

locurile, lua creta si incepea s-o invarteasca rapid intre degete, asa cum un scamator jongleaza cu cartile de joc, zambind fericit si misterios, de parca s-ar fi gandit la o gluma secreta. Apoi, continuand sa zambeasca, ne vorbea despre fizica, dia gramele si ecuatiile ajutandu-ne sa ne apropiem de perspectiva lui. Dar zambetul si scanteia din privire nu erau provocate de vreo gluma secreta, ci de fizica. Era bucuria fizicii! Iar aceas ta bucurie devenea contagioasa. Am avut norocul sa fim si noi contaminati. Este acum randul nostru sa traim bucuria vietii in stilul lui Feynman.

Albert R. Hibbs, Institutul Tehnologic din California

Curriculum Vitae

Cateva elemente biografice: m-am nascut in 1918 intr-un orasel numit Far Rockaway, la periferia New Yorkului, aproape de ocean. Am locuit acolo pana in 1935, cand aveam sapte sprezece ani. Am plecat apoi la MIT [Institutul Tehnologic din Massachusetts] pentru patru ani, iar prin 1939 m-am dus la Princeton. Pe cand eram la Princeton am inceput sa lucrez la Proiectul Manhattan, si, in cele din urma, in aprilie 1943, am ajuns la Los Alamos, unde am lucrat pana prin octombrie sau noiembrie 1946, cand am inceput sa predau la Cornell.

M-am casatorit cu Arlene in 1941; ea a murit de tuberculoza in 1946, pe cand lucram la Los Alamos.

Am ramas la Cornell pana in 1951. Am vizitat Brazilia in vara lui 1949, iar apoi, in 1951, am petrecut o jumatate de an in Brazilia, dupa care m-am mutat la Caltech, unde ma aflu si acum.

Am fost in Japonia la sfarsitul lui 1951 pentru doua sapta mani, si am revenit acolo dupa un an sau doi, imediat ce m-am casatorit cu a doua sotie, Mary Lou.

Acum sunt casatorit cu Gweneth, care e englezoaica, si avem doi copii, Carl si Michelle.

R. P. F.

PARTEAI

DE LA ROCKAWAY LA MIT

Repara radiourile doar gandindu-se!

Pe la unsprezece-doisprezece ani, mi-am amenajat acasa un laborator, care consta dintr-o lada veche de lemn, in care am pus rafturi. Aveam si un resou, la care imi faceam cartofi prajiti. Aveam si un acumulator, si un banc electric, pentru a proba becurile.

Bancul pentru becuri mi-l construisem singur. Am cumparat de la un magazin de maruntisuri cateva fasunguri pe care le puteai monta pe un suport de lemn, si le-am legat cu cabluri de telefon. Stiam ca, prin diferite combinatii de legare in serie si in paralel, puteam obtine diferite tensiuni. Dar habar n-aveam ca rezistenta becului depinde de temperatura, astfel ca socote lile mele nu se potriveau cu ce se intampla pe banc. Insa nu conta, cand toate becurile erau in serie, luminand la jumatate din puterea lor, straluceau minunaaaat - era tare frumos!

Montasem si o siguranta, asa incat, daca aparea un scurt circuit, aceasta se ardea. Fiindca aveam nevoie de sigurante mai sensibile decat cele din casa, mi le fabricam singur din foita subtire de staniol infasurata in jurul patronului unei sigu rante vechi arse. In paralel cu siguranta aveam un bec de 5 wati, iar daca siguranta se ardea, tot curentul trecea prin bec, care incepea sa lumineze. Deasupra becului pusesem o hartie de la acadele, asa incat, cand sarea siguranta, vedeam un sem nalluminos rosu. Era tare nostim!

Ma pasionau radiourile. Am avut la inceput aparat cu ga lena, si ascultam la casti, in pat, inainte de culcare. Cand

14 VA TINETI DE GLUME, DOMNULE FEYNMAN!

mama si tata ieseau seara in oras si se intorceau tarziu, intrau la mine in camera sa-mi scoata castile - si se intrebau ingrijo rati ce mi-o fi strecurat in cap radioul dupa ce adormisem.

Cam pe vremea aceea am inventat o alarma, bazata pe o idee foarte simpla: o baterie puternica si o sonerie obisnuita, legate cu niste fire. Cand se deschidea usa de la camera mea, se inchidea circuitul, iar soneria incepea sa taraie,

Intr-o noapte, mama si tata s-au intors tarziu din oras si, atenti sa nu-l trezeasca pe copil, au intrat pas-pas in camera mea ca sa-mi scoata castile. Dintr-odata, soneria a inceput sa faca un taraboi grozav - BONG BONG BONG BONG BONG BONG!!! Am sarit din pat, strigand fericit:"Functioneaza! Functioneaza!"

Aveam o bobina de la un Ford - din acelea folosite la aprindere -, si am legat-o la bornele unui tub cu argon: la fie care scanteie se producea o descarcare purpurie in tub. Intr-o zi, ma jucam cu bobina, urmarind cum scanteile gaureau har tia, cand, deodata, hartia a luat foc. N-am mai putut s-o tin in mana, flacara era cat pe ce sa-mi arda degetele, asa ca am aruncat-o intr-un cos metalic pentru gunoi, plin de ziare. Zia rele ard repede, se stie, si a aparut o flacara imensa. Am inchis usa camerei, ca nu cumva mama - care juca bridge cu niste prietene, in sufragerie - sa-si dea seama ca aveam un incen diu in camera, am luat o revista si am acoperit cu ea cosul, ca sa inabus focul. Dupa ce focul s-a stins, am luat revista de pe cos, iar camera s-a umplut de fum. Cosul era prea fierbinte ca sa-I apuc cu mana, asa ca l-am apucat cu un patent si l-am scos pe fereastra, ca sa iasa fumul. Insa, cum afara batea van tul, focul s-a aprins din nou, si nu mai aveam revista la inde mana. Am bagat cosul inapoi in camera, ca sa iau revista, iar atunci am observat draperiile de la fereastra - era al naibii de periculos! Ei bine, am luat revista, am scos din nou cosul afara, de data asta avand revista la indemana, si am aruncat hartii le arzande in strada. Am iesit din camera, am inchis usa in urma

REPARA RADIOURILE DOAR GANDINDU-SE!

15

mea, i-am spus mamei"Ma duc la joaca", iar fumul a iesit in cet pe fereastra.

Mi-am facut de lucru si cu motorase electrice, si am con struit un amplificator pentru o celula fotoelectrica pe care o cumparasem, asa incat sa zbamaie o sonerie cand puneam mana in dreptul celulei. N-am ajuns sa fac chiar tot ce-mi do ream, fiindca maica-mea ma trimitea mereu la joaca. Rama neam totusi destul timp acasa si mesteream in laboratorul meu.

Am cumparat cateva aparate de radio de la talcioc. Nu prea aveam bani, dar erau foarte ieftine - radiouri vechi, stri cate, pe care le cumparam ca sa le repar. Era destul de simplu sa-ti dai seama de ce nu functionau - ba atarna vreun fir pe-afara, ba vreo bobina era rupta sau desfasurata -, asa ca pe unele le puteam repara. La unul din aparatele astea am prins intr-o seara postul din Waco, Texas - eram in al noualea cer!

La acelasi radio cu lampi am prins un post din Schenectady.

Toti copiii - cei doi veri ai mei, sora-mea si cativa pusti de prin vecini - ascultam intr-o camera de la parter un serial po litist. Ei bine, am descoperit ca puteam asculta aceeasi emisiu ne, difuzata din Schenectady, cu o ora mai devreme, la radioul din laboratorul meu. Asa ca eu stiam ce urma sa se intample, si, atunci cand stateam cu totii in jurul radioului de la parter, ziceam:"Cutare n-a aparut de multa vreme, pun pariu ca vine si-i salveaza pe astia." Si doua secunde mai tarziu, pam-pam, apare! Ii lasam cu gura cascata, si mai preziceam si altele. Pe urma s-au prins ca ceva era in neregula, ca aflasem eu cumva. Asa ca a trebuit sa recunosc ca ascultam emisiunea cu o ora mai devreme in camera mea. Pe urma, va dati seama ce s-a in tamplat. Nu mai aveau rabdare sa astepte. Urcau cu totii in laboratorul meu si ascultau, la radioul amarat care tiuia, se rialul politist.

Locuiam pe-atunci intr-o casa mare, pe care bunicul o la sase mostenire copiilor, altfel eram destul de saraci. Era o casa de lemn, foarte mare, si eu intindeam fire peste tot, aveam

16 VA TINETI DE GLUME, DOMNULE FEYNMAN!

prize in toate camerele, asa ca puteam da drumul la radiourile din laboratorul meu de la etaj. Mai aveam si un difuzor - nu unul intreg, doar partea fara palnie.

Intr-o buna zi, cand aveam castile pe urechi, le-am conec tat la difuzor si am observat ceva: daca atingeam difuzorul cu degetul, auzeam un zgomot in casti. Asa am descoperit ca difuzorul putea functiona ca microfon, si pentru asta nici nu aveai nevoie de baterii. La scoala, am invatat despre Alexan der Graham Bell, iar eu am facut o demonstratie cu difuzorul si castile. Pe atunci nu stiam, dar cred ca acesta era tipul de telefon folosit la inceput de Bell.

Aveam deci un microfon, puteam vorbi din laboratorul meu de la etaj asa incat sa se auda in camerele de jos, folosind amplificatoarele din radiourile cumparate de la talcioc. Sora mea J oan, cu noua ani mai mica decat mine - avea vreo doi-trei ani pe-atunci -, asculta cu mare placere o emisiune a unui anume Unele Don, care canta cantecele despre"copiii buni". Unele Don primea carti postale de la parinti, in care ii scriau ca. Jvlary Cutare isi serbeaza ziua de nastere sambata asta, pe Flatbush Avenue nr. 25".

Intr-o zi, verisoara mea Frances si cu mine i-am spus lui Joan sa ramana jos, fiindca era o emisiune deosebita, pe care trebuia neaparat s-o asculte. Noi am urcat in laboratorul meu si am inceput sa transmitem:"La microfon e Unele Don. Cu noastem o fetita foarte draguta, pe care o cheama J oan si locuieste in New Broadway; ziua ei va fi in curand - nu azi, ci in data de cutare. E o fetita tare scumpa." Am cantat un cantecel si pe urma am incropit o melodie:,, Deedle leet deet, doodle doodle loot doot; deedle deedle leet, doodle loot doot doo..." Dupa ce am terminat emisiunea, am coborat si am intrebat-o pe Joan daca i-a placut."A fost bine", a zis ea,"dar de ce ati cantat din gura?"

Intr-o zi, primesc un telefon:"Domnule, sunteti cumva Ri chard Feynman?""Da.""Aici e hotelul cutare. Avem un radio

REPARA RADIOURILE DOAR GANDINDU-SE!

17

care nu merge, si vrem sa-I reparam. Am inteles ca ne-ati pu tea ajuta.""Dar eu sunt doar un copil", am zis,"nu cred ca...""Stim, dar va rugam totusi sa treceti pe la noi." Era un hotel tinut de o matusa de-a mea, eu insa habar n-aveam. Am ajuns acolo cu o surubelnita mare in buzunar - intamplarea asta e povestita si acum in familia mea. Eu eram mic, asa ca orice surubelnita parea imensa in buzunarul meu de la spate.

M-am dus la radio si am incercat sa-I repar. Habar n-aveam ce sa-i fac, dar mai era acolo un mester bun la toate, si nu mai stiu care din noi a observat ca butonul pentru volum se invar tea in gol. Omul a strans surubul, si radioul a functionat.

Urmatorul radio pe care am incercat sa-I repar nu mergea deloc. Dar a fost simplu: cablul de alimentare era intrerupt. Pe masura ce reparatiile deveneau mai complicate, ma perfectio nam si eu. Mi -am cumparat din New York un miliampermetru, si l-am transformat intr-un voltmetru cu mai multe scale, fo losind fire subtiri de cupru de lungimi potrivite (calculate de mine). Nu era foarte precis, dar era suficient de bun ca sa-mi dau seama daca intre diferitele contacte din aparatul de radio tensiunea era aproximativ corecta.

Oamenii ma chemau sa le repar radiourile in primul rand fiindca treceam prin Marea Criza. N -aveau bani sa cheme un depanator si auzisera de un pusti care cerea mult mai putin. Asa ca ma urcam pe acoperisuri sa repar antene, faceam tot felul de chestii dintr-astea. Am invatat lucruri tot mai compli cate. Pana la urma, am incercat sa adaptez un aparat care functiona cu tensiune continua la tensiune alternativa, m-am chinuit mult sa scap de bazait, si nu mi-a iesit prea bine. N-ar fi trebuit sa ma apuc de-asa ceva, dar nu mi-am dat seama.

Una dintre misiuni a fost intr-adevar senzationala. Lucram pentru un tipograf, iar omul avea un prieten care stia ca repar radiouri. A venit la tipografie sa ma ia cu masina. Era tare sarac - avea o rabla de masina - si m-a dus la el acasa, intr-un cartier amarat. Pe drum l-am intrebat ce are radioul."Cand il

18 VA TINETI DE GLUME, DOMNULE FEYNMAN!

deschid", mi-a spus el,"face un zgomot, care dispare dupa un timp, si totul e in regula, dar pe mine ma deranjeaza zgomotul asta de la inceput". Mi-am zis:"Ce naiba! Daca omul e sarac lipit, ar putea sa suporte si el un mic zgomot pentru o vreme." Tot drumul pana la el acasa mi-a repetat:"Tu chiar te pricepi la radiouri? Cum sa te pricepi, cand nu esti decat un pusti?" El ma intimida incontinuu si eu imi ziceam:"Ce se framanta atata? E doar un mic zgomot."

Ajunsi la el acasa, am cercetat radioul si i-am dat drumul.

Un mic zgomot? Dumnezeule! Am priceput imediat de ce bietul om nu putea suporta. Aparatul s-a cutremurat, a scos ragete si urlete - WUH BUH BUH BUH BUH - o galagie infer nala. Pe urma s-a linistit si a inceput sa mearga normal."Cum se poate una ca asta?" m-am intrebat eu.

Am inceput sa ma plimb de colo-colo framantandu-mi mintea, si m-am gandit ca poate lampile nu se incalzesc in ordinea corecta - in amplificator toate lampile sunt gata de functionare, dar nu intra nici un semnal, sau intra un semnal de altundeva, sau e ceva in neregula la partea de radio frecventa, asa ca preia cine stie ce semnal. Pe urma, cand circuitul de ra diofrecventa ajunge sa functioneze normal, iar tensiunile sunt cele corecte, totul e in regula.

Tipul imi zice:"Ce faci? Ai venit sa repari radioul, si tu te plimbi de colo-colo.""Ma gandesc", ii zic eu. Pe urma imi spun:"Ia sa scot lampile si sa inversez ordinea lor in circuit." (Pe vremea aia, multe radiouri foloseau aceleasi lampi in locuri diferite.) Asa ca am schimbat lampile intre ele si am dat drumul radioului: era bland ca un mielusel; am asteptat sa se incalzeasca, dupa care a functionat perfect - nici un zgomot.

Cand cineva n-are incredere in tine, iar tie iti reuseste ceva de genul asta, trece la polul opus, vrea sa se revanseze. Omul mi-a adus alti clienti, si s-a apucat sa le spuna tuturor ce geniu colosal eram eu:"Repara radiourile doar gandindu-se!" Nu-i trecuse niciodata prin minte ca in felul asta poti repara un radio.

Cuprins



Introducere 7

Curriculum Vitae...................................... 9

PARTEA 1: DE LA ROCKAWAY LA MIT

Repara radiourile doar gandindu-se!........................ 13
Pastai de fasole........................................ 24
 Cine a furat usa?....................................... 29
Latina sau italiana?..................................... 40
Incerc mereu sa ma fofilez............................... 43
Seful sectiei de cercetari chimice de la Metaplast Corporation............................ 51

PARTEA A II-A: ANII PETRECUTI LA PRINCETON

Va tineti de glume, domnule Feynman!............... 59

Euuuuuuu!............................................ 66

O harta a pisicii?....................................... 69
Monstrii sacri......................................... 77
Amestecarea vopselelor................................. 81
 Un alt fel de lada cu scule................................ 84
Citirea gandurilor...................................... 88
Savantul amator........................................ 91

PARTEA A III-A: FEYNMAN, BOMBA ATOMICA SI ARMATA

Inginer proiectant...................................... 99
Testarea copoilor....................................... 104

354

CUPRINS

Los Alamos privit de jos 107

Spargatorul de seifuri 136

Unchiul Sam n-are nevoie de tine! 155

PARTEA A IV-A: DE LA CORNELL LA CALTECH,

CU UN INTERMEZZO BRAZILIAN

Distinsul profesor...................................... 165
Aveti vreo intrebare?................................... 176

Vreau dolarul meu! 181

S-o intreb direct? 184

Numere norocoase 192

O Americana, autra vezI 199

Omul care stie o mie de limbi 219

Am inteles, domnule Big!................................ 220
O oferta care trebuie refuzata............................. 231

PARTEA A V-A: LUMEA UNUI FIZICIAN

Sunteti amabil sa rezolvati ecuatia Dirac?................... 239
O corectie de 7 la suta................................... 249
De treisprezece ori..................................... 259

Habar n-am! 261

Oare asta se numeste arta? 263

Este electricitatea foc?.................................. 282
Judecand cartile dupa coperte............................. 291

Cealalta greseala a lui Alfred Nobel. 306

Apropierea fizicienilor de cultura.......................... 316
La Paris ne-am lamurit.................................. 322

Stari mentale alterate 334

Stiinta cultului cargo.................................... 342



Titlu: Va tineti de glume, domnule Feynman!
Subtitlu: Aventurile unui personaj ciudat
Format: 13x20 cm
An aparitie: 2013
Pagini: 360

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Cărți noi - Altele

Categorii de carte

Edituri

Transport in Bucuresti

Livrare gratuita in Bucuresti

Carti pentru premii scolare

oferta_premii_scolare.jpg

ANPC

anpc_banner.jpg
Created in 0.879 sec