Civilizatia romana in Dacia

Intr-un timp relativ scurt, Imperiul Roman si-a savarsit opera la nordul Dunarii. Cata vreme a existat ca provincie romana, viata din Dacia nu a fost impietrita, fiind integrata intr-o necurmata miscare, ca a norilor ori ca unduirea continua a valurilor. Romanii au venit cu stilul lor de viata, cu legile, cu sistemul economic si social din pragul secolului al II-lea. Dar lumea romana a evoluat, si Dacia odata cu ea. In vremurile cand cucereau Dacia, romanii inca mai credeau in expansiune. Amintirea secolului de aur al lui Augustus era inca vie. Cine s-ar fi gandit ca, peste o suta de ani, toti oamenii liberi din Imperiu vor deveni „romani”? Cine s-ar fi gandit ca, peste mai putin de o suta de ani, imparatii vor fi africani, traci ori arabi? Dacia s-a lasat cuprinsa de „coplesitoarea” lume romana. Incadrarea in Imperiul Roman a fost, la inceputurile sale, un proces dur, prin pierderea civilizatiei si identitatii anterioare, semnificative fiind disparitia limbii si a religiei daco-getice, caci orice actiune de „globalizare” se face cu pierderi si transformari de identitate. Inutilitatea intrebarii Cum ar fi fost altfel? este dovedita de faptul ca nici dacii zisi „liberi”, cei necuprinsi in Imperiul Roman, n-au reusit sa-si pastreze identitatea, acestia fuzionand cu alte populatii si disparand din istorie prin secolul al IV-lea. In noile conditii istorice, autohtonii din provincia Dacia se amesteca si ei cu alte populatii si, astfel, se romanizeaza. Primind beneficiile civilizatiei lumii romane si contribuind, la randul sau, la imbogatirea acesteia cu posibilitatile sale umane si materiale, Dacia a devenit parte a „celui mai minunat taram al umanitatii cunoscut pana in acea vreme” (Pierre Grimal). (Mihai Barbulescu) Pentru dacii tineri, inrolarea in armata romana insemna drumul catre o conditie sociala si economica mai buna, caci, la sfarsitul stagiului militar, deveneau cetateni atat ei, cat si urmasii lor. Adevarata scoala a dacilor era armata. Acolo invatau ori isi perfectionau latina, iar cei care nu stiusera carte pana atunci deprindeau sa scrie si sa citeasca. Constatau ca lumea este mai mare decat plaiul natal, vedeau teritorii indepartate din Europa ori din Asia si veneau in contact cu neamuri diferite. Se obisnuiau cu alt regim alimentar si de igiena corporala. Consumau ulei de masline, iar spalatul in rau era inlocuit cu imbaierea la terme. Isi descopereau mai bine trupul si felul cum trebuie ingrijit. Vedeau case solid construite, animale domestice si soiuri de plante mai productive, deprindeau meserii si descopereau procedee tehnologice noi. Aflau si pretuiau valoarea banilor. Se supuneau regulilor si disciplinei militare, invatau ce inseamna rigoarea si frumusetea camaraderiei, se conformau legilor statului si normelor de comportament in societate. Li se inocula ideea ca fac parte dintr-un corp social bine definit, important si respectat (ori temut) de populatie, care asigura faimoasa pax romana. Ce scoala mai buna pentru a deveni roman ar fi putut exista decat sfertul de secol petrecut intr-un mediu cu totul diferit de rudimentara lume rurala din care proveneau?! (Mihai Barbulescu)

REVIEW-URI