Anna de Duiliu Zamfirescu - Colectia Hoffman clasic

Anna de Duiliu Zamfirescu - Colectia Hoffman clasic
-15%
Preț: 8,50 lei
10,00 lei (-15%)
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 1 - 6 zile lucratoare
Editura:
Anul publicării: 2017
Categoria: Proza diversa

DESCRIERE

Incheind seria Comanestenilor, Anna este, din punct de vedere stilistic, si fructul suprem al influentei maiorescicne asupra lui Duiliu Zamfirescu; fara ca acest roman monden sa poata multumi, in fond, gustul criticului, care, socotind arta „idee emotionala in forma frumosului”, punea accentul pe idee si cerea literaturii mai multa substanta, mai mult adevar al vietii, decat cuprindea frivola viziune sociala de la capatul ciclului epic ce culminase in crearea figurii lui Tanase Scatiu.
„Ideea“ romanului Anna nu este, prin urmare, maioresciana, ci tipica pentru Duiliu Zamfirescu, finul observator al sufletului feminin, al nuantelor lui erotice, analistul simtamintelor epurate.

Dar aluziile filosofice care impregneaza aceasta proza, ca si stilul ei academic, sunt de coloratura maioresciana. Caci pesimismul lui Schopenhauer, - scepticismul inalt, platonizant (si Duiliu Zamfirescu mergea la Platon prin Lumea ca vointa si reprezentare, asa cum marturiseste intr-o scrisoare trimisa din Roma, in martie 1898), pe care il profesa Maiorescu (criticul era totusi numai sceptic, nu pesimist, -  in prefata la traducerea Aforismelor, el respingea net ideea caracterului pozitiv al durerii), patrunsese adanc, datorita propagandei maioresciene, in constiinta unor paturi ale intelectualitatii romanesti de la sfarsitul veacului trecut. Iar Eminescu, al carui vizionarism liric initial, desprins din nebuloasa heliadesca, tinea de spiritul romanticilor primi, al lui Novalis, al lui Jean Paul, dar mai ales al lui Schelling, suferise si el, tot sub directiunea magistrului de la Convorbiri, puternicul soc pesimist.

Astfel ca ideile intunecate ce se filtreaza prin proza de acum a lui Duiliu Zamfirescu trebuie considerate ca provenind din acelasi izvor. Ascendentul intelectual al lui Maiorescu face ca peste societatea zugravita in Anna sa pluteasca o atmosfera schopenhaueriana; stilul academic al romanului dovedindu-se in perfecta concordanta cu preceptul stilistic maiorescian, ce, nazuind spre clasicism (conceptia artei ca stare a purei contemplatii, prin anihilarea vointei, poate fi inteleasa si in sensul lui Goethe, ca obiectivitate apolliniana, idealul ci expresiv realizandu-se in formele clasice), nu ajunge a fi, din pacate, decat academism.
Departe de amploarea si complexitatea viziunii romanului social, Anna - opera conceputa intr-o zona rarefiata a imaginatiei - rasfrange insa chipul palid al societatii inalte romanesti de la finele secolului trecut; chip idealizat aici, intocmai ca in tabloul boierimii idilice din Viata la tara, ori in imaginea eroismului educat din In razboi. Si desi nu s-ar putea spune ca, fata de lipsa de consistenta epica a eroului masculin, capitanul Comanesteanu, figurile feminine - Anna, Portia, Berta, Urania si Elena Milescu - au mai multa vitalitate artistica, totusi aceste figuri palide incearca sa adune intr-o singura faptura ideala, ca tot atatea trasaturi armonizate dupa un delicat canon, intr-o unitate si mai palida si mai generala, fiinta feminitatii insasi, in conturul ei de parfum. Contur al unei plasmuiri umane fantomatice, asadar, in alcatuirea careia nobletea sufleteasca, renuntarea si patriotismul se unesc cu slabiciunea, dezordinea simturilor si adulterul.
Atunci cand viata vie, adevarata, brutala arunca, prin incendiul pasiunii, sufletele in lupta unul cu altul, in romanul lui Duiliu Zamfirescu femeile rivale, tanjind dupa acelasi barbat, care de fapt nu apartine niciuneia, domolesc flacarile luptei, fara ca totusi sa astampere focul, fie prin convenienta sociala, care le supune formelor blande, fie - ceea ce e mai grav - prin chiar inclinarea lor intima: in momentul cand conflictul ar trebui sa devina acut, Berta imbratiseaza pe Anna, Anna imbratiseaza pe Elena; astfel impletirea e desavarsita, fantoma ideala triumfa. Viziunea satisface academismul, caci acest tip ideal de femeie se identifica cu „statua alba cu surasul ei bland” ce sta „senina deasupra haosului”, a lui Maiorescu, - obiect al schopenhauerianei contemplatii.


Aici pesimismul creste firesc, ca o floare cultivata cu grija, dar si puternic dezvoltata in acrul de sera al lumii sfarsitului de veac. Cuprins de o neliniste fara nume, trandavia nu lipsita de voluptate ameninta sa inece sufletele in apa ei tulbure: „Plictiseala si stenahoria erau adevaratii dusmani ai societatii acestia”. Activitatea, fericirea nu sunt acum decat sperante inselatoare, care ascund adanca inertie a fiintei si poarta pecetea unei crude si dureroase ironii: „Nu numai nu putea pleca, dar inca trebuia sa para acelasi, sa faca vizite, sa fie lcricit, fiindca era copilul rasfatat al soartei”. Si, insotit ca de un leit-motiv, de aura ironica ce ghilimelele o consfintesc, „copilul rasfatat al soartei” ajunge simbolul filosofici lui ceea ce nu se poate, al „fugarei nazuinte” catre „tipul ideal, erou, poet si stapan, acel generos produs al fortei creatoare, nestatornic prin legea firii sale”.
I. NEGOITESCU

Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 132
Format: 13x20

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de aceiași autori

Created in 0.113 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.