Calcaiul lui Magellan

Aparente reportaje de calatorie, bogat impanate cu referinte livresti, poemele lui Octavian Soviany sint, totodata, incursiuni prin arhivele  prafuite ale istoriei, promenade nostalgice prin trecutul artei si al literaturii. Autorul construieste aici harta, puternic personalizata, a unei Europe bintuite de aspiratia secreta a propriei sale nimiciri, pune pe hirtie frisoane thanatice, e obsedat de fortele distructive ale istoriei.
Citeva poeme de dragoste aduc putina lumina, ici-colo, in acest univers, configurat in culori sumbre, cu un accentuat sentiment al zadarniciei. Astfel incit, si in Calciiul lui Magellan, Octavian Soviany se dovedeste, inainte de toate, un poet al prafului si al pulberii.

„Ca la toti marii melancolici, realul e si pentru Soviany intr-o masiva hemoragie de substanta; iar textele lui sint incercari disperate de oprire sau macar de compensare a ei. Si tot din excesul atrabilar ii vine lui Soviany si reflexul thanatofor– adica asocierea imediata a oricarei gesticulatii cu semantisme funebre. Spus simplu, la orice s-ar gindi, Soviany se gindeste de fapt la Moarte.” (Radu Vancu)
 
„Omul e vulnerabil, apasat de viata (…) Important e ce face Soviany, ca poet, din aceasta conditie a vulnerabilitatii, care e a noastra, oricind, oriunde… Uimitoare imi pare capacitatea lui de a scoate, din esec si din trauma, din angoasa si disperare, o poezie puternica in fiecare vers, aparent atit de simplu si atit de tranzitiv.” (Daniel Cristea-Enache)

Nr. de pagini : 120
Anul aparitiei : 2014

REVIEW-URI