Cu toc sau fara

Obiect practic, accesoriu de moda, simbol al identitatii culturale sau al statutului social – pantoful are o multitudine de valente. In Imperiul Otoman, eunucii morti erau batuti cu papucii ca sa le fie iertate greselile lumesti. In Franta, Caterina de Medici a lansat moda pantofilor cu toc dupa ce i-a adoptat in speranta ca asa va fi mai inalta si mai atragatoare decat una dintre rivalele ei. Tot in Franta, mai tarziu, Flaubert va fi atat de preocupat de picioarele si botinele femeilor, incat unii il vor considera fetisist. Hrusciov se pare ca si-a folosit pantoful pe post de obiect contondent in timpul unei sedinte ONU, in timp ce creatori ca Manolo Blahnik si Christian Louboutin ridica pantofii si sandalele la rang de obiecte de arta si de lux. Astfel de povesti ii dau Aurorei Liiceanu ocazia sa arate cat de importante au fost dintotdeauna incaltarile pentru noi, dar si sa explice resorturile psihologice aflate la baza anumitor comportamente ale noastre sau sa anticipeze evolutia acestor comportamente.

„Cand Mario Vargas Llosa a fost rugat sa scrie o prefata pentru Doamna Bovary, nu s-a gandit ca asta il va arunca intr-o aventura. A studiat cele treisprezece volume de corespondenta a lui Flaubert, scriitor cu o viata interioara extrem de complicata si o viata exterioara posaca si retrasa. Se pare ca, in copilarie, Flaubert obisnuia sa observe atent botinele femeiesti. Ca atare, este autobiografic episodul in care Justin, baiatul care lucra la farmacie, o roaga pe servitoare sa-i dea voie sa lustruiasca botinele Emmei Bovary, pe care le atinge cu dragoste respectuoasa, ca pe niste obiecte sfinte.
Pantoful ca simbol al culturilor, civilizatiilor si epocilor a fost o tema de documentare constanta pentru Flaubert. L-au interesat piciorul si invelisul sau social, pantoful. «Piciorusul ei delicat, acoperit de un pantof cu toc, impodobit cu un trandafir negru», scrie el. Se stie ca in biroul lui Flaubert, printre scrisori, pastrate cu sfintenie, erau si haine si alte obiecte ale amantei lui – o suvita de par, papucii pe care ea, Louise Colet, ii purtase in prima lor noapte de dragoste si pe care adeseori, dupa cum ii spune in scrisori, el ii scotea din sertar ca sa-i mangaie cu tandrete si sa-i sarute plin de iubire.”