De ce ne e frica de bucurie si ne simtim vinovati in fata fericirii?

Traim intr-o lume ranita. Cu totii stim asta. Suferim, purtam in spate traume, suntem ingrijorati pentru ziua de maine. Si aceasta lume are cea mai adanca nevoie de bucurie. Nu de o veselie falsa, ci de acel ras care tasneste din tine ca o eliberare. Care spune: „Chiar si aici, chiar si asa, eu ma voi bucura. Voi trai”.

Bucuria nu este un lux, este un element de rezistenta. Nu este necunoastere, este fapta de credinta. Bucuria este atitudinea pe care o luam in fata intunericului. Este un mod de a spune intunericului: „Nu te voi lasa sa ma inghiti”.

Sfantul Porfirie spunea: „Crestinul trebuie sa fie bucuros. Nu lasa tristetea sa-si faca cuib in tine. Bucuria este de la Hristos”.

Sfantul Serafim de Sarov ii saluta pe oameni cu cuvintele: „Hristos a inviat, bucuria mea!”. Nu zicea: „Hristos a inviat, plangeti!”. Nici „Hristos a inviat, infricosati-va”. Ci zicea: „Radeti, bucurati-va, praznuiti, moartea si-a pierdut puterea”.

Exista ceva in mine, in tine, in noi toti, pe care niciun intuneric nu-l poate stinge. Suntem fiii Invierii. Fiii Luminii. Ne bucuram si dam slava lui Dumnezeu pentru asta. Nu ne e frica, nici rusine sa radem, nu trebuie sa dam socoteala pentru bucuria pe care o simtim ca fii ai lui Dumnezeu.

REVIEW-URI