Dreptul comertului international. Curs universitar

Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
Cursul trateaza institutiile fundamentale ale dreptului comertului international, si anume: definitia, obiectul, importanta si izvoarele; participantii de nationalitate romana la comertul international, cu speciala privire asupra societatilor, persoanelor fizice, statului roman si societatilor cu regim juridic european de nationalitate romana; participantii nerezidenti la activitati de comert in Romania, cu speciala privire asupra principiilor si formelor de participare; contractul de vanzare internationala de marfuri, ca pilon juridic al comertului international, cu speciala privire asupra izvoarelor, incheierii, interpretarii, formei, probei, continutului, efectelor si regimului prescriptiei; contractele de intermediere in comertul international, cu speciala privire asupra contractului de agentie; contractul de transport de marfa in comertul international; contractul de asigurare de marfa in comertul international.
Cuprinsul lucrarii
Cartea ofera o sinteza completa a dreptului comertului international: notiuni, izvoare (interne, conventii, dreptul UE, uzante, reguli-model), participanti romani si straini (societati, persoane fizice, statul, forme europene), principii si cadre institutionale, precum si analiza principalelor contracte (vanzare, intermediere, transport, asigurare), cu formare, interpretare, Incoterms, raspundere, daune, forta majora si prescriptie.
Puncte forte
Analiza este bazata pe principalele izvoare ale dreptului comertului international, si anume, in special, pe conventiile internationale, precum Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri (Viena, 1980) si Conventia asupra prescriptiei in materie de vanzare internationala de marfuri (New York, 1974); reglementarile de soft law, precum Principiile UNIDROIT (2016) si regulile Incoterms (2020); reglementarile pertinente privind raporturile juridice dintre profesionistii din dreptul roman; reglementarile relevante din dreptul comparat. Totodata, cursul analizeaza principalele lucrari doctrinare in materie, romane si straine, sursele de documentare relevante accesibile pe Internet, precum si practica arbitrala pertinenta, mai ales a Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
Public tinta
Cursul este destinat cu prioritate studentilor facultatilor de drept, dar el constituie un important instrument de documentare si studiu pentru practicienii dreptului comertului international, teoreticienii juristi si economisti, precum si pentru orice persoana care este interesata de cunoasterea institutiilor fundamentale ale dreptului comertului international.
REVIEW-URI