Fericire intr-o ceasca de cafea
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
Cartea a fost publicata anterior sub titlul Povesti din cafenea
Suntem din nou in cafeneaua Funiculi Funicula, de pe o alee dosnica si intunecata din Tokyo, unde, daca te asezi pe un anumit scaun si ti se toarna o cafea anume pregatita, te poti intoarce in timp. Regulile au ramas aceleasi. Cea mai importanta dintre ele este sa-ti bei cafeaua inainte de a se raci, altfel nu te mai poti intoarce in prezent si ramai suspendat intre doua dimensiuni temporale.
De mai bine de o suta de ani, pe scaunul acela se asaza clientii care vor sa calatoreasca in timp. Intotdeauna vor exista oameni care vor vrea sa revada pe cineva care nu mai este si, chiar daca prezentul nu mai poate fi schimbat, vor avea nevoie sa se impace cu trecutul. Prin cafenea se vor perinda de data aceasta barbatul care vrea sa-si intalneasca prietenul mort in urma cu douazeci si doi de ani, fiul care nu a ajuns la funeraliile mamei sale, batranul politist care nu i-a oferit niciodata un cadou sotiei lui. De asemenea, vom cunoaste un tanar care face calatoria din trecut in viitor, doar ca sa se asigure ca cei pe care ii va lasa in urma vor fi fericiti. In plus, vom afla misterul femeii cu rochie alba care ocupa de obicei scaunul destinat calatoriilor in timp.
Frumos istorisite si pline de caldura, intamplarile din Fericire intr-o ceasca de cafea exploreaza modul cum purtam in noi insemnele trecutului si cat de departe am merge pentru a-i vedea – poate pentru ultima oara – pe cei pe care ii iubim.
„Kawaguchi a gasit o metoda unica de a aborda o tema atat de comuna cum este calatoria in timp si a surprins puterea bucuriei ca mostenire lasata de cei dragi... Fanii Bibliotecii de la Miezul Noptii a lui Matt Haig vor savura aceasta lectura rapida cu note de realism magic si cautare de sine.” Library Journal
„Un roman fermecator despre o cafenea japoneza misterioasa in care clientii care se asaza pe un anumit scaun pot sa se intoarca in timp – dar numai pana cand cafeaua se raceste.” Star Tribune
„O incursiune impresionanta, deosebit de captivanta in dorinta personajelor de a se agata de trecut.” Publishers Weekly
„Personajele ajung la revigoranta revelatie ca au voie sa se bucure de viata, ca nu trebuie sa traiasca chinuite de regrete; ele se elibereaza prin simpla schimbare a perspectivei. Efectul asupra personajelor este acela care se asteapta de la cea mai reusita psihoterapie: reprocesarea trecutului si interpretarea lui intr-o alta cheie... Este usor sa fii cinic si mult mai rar intalnesti un parcurs narativ care sa te lase cu lacrimi sincere de bucurie.” The New York Times
„O poveste frumoasa, un fel de pilda despre un scaun magic dintr-o cafenea in care, daca vrei, poti sa te intorci in timp. O lectura ciudata, insa fermecatoare.” The Sydney Morning Herald
„Plin de suflet, narat intr-o constructie de cuvinte inteligenta, cu o desfasurare convingatoare a relatiilor dintre personaje.” Books and Bao
„O poveste despre relatiile umane, despre ocaziile ratate si despre puterea durabila a iubirii.” The Gryphon
TOSHIKAZU KAWAGUCHI s-a nascut in 1971, la Osaka, Japonia. A fost producator, regizor si scenarist pentru grupul de teatru Sonic Snail. Romanul sau de debut, Pana nu se raceste cafeaua (2015), este o adaptare dupa piesa de teatru pusa in scena de 1110 Productions, care a castigat Marele Premiu la editia a zecea a Festivalului de Drama Suginami. Cartea a fost ulterior ecranizata, cu scenariul scris de autor, filmul cu titlul Cafeneaua Funiculi Funicula avand premiera in 2018. Succesul urias al romanului sau l-a determinat pe Kawaguchi sa scrie patru continuari, care s-au bucurat de aceeasi primire entuziasta din partea publicului.
REVIEW-URI