Fiul singuratatii

Se-ntampla ca unele versuri – mustind de peisaje, culori si mirosuri ale copilariei – sa-ti evoce tablouri semnate de pana unor mari pictori, care au revolutionat, la vremea lor, artele; si nu numai cele plastice. E si cazul poetului Balázs F. Attila – un ambasador al culturii romane si al celei maghiare. Unele poeme semnate de acest artist maghiar, roman si slovac, in acelasi timp, par a fi o prelungire a unor picturi ale lui Goya, altele – o descriere a anumitor portrete ale neerlandezului Frans Hals, renumit inclusiv prin arta de a descoperi nuante ale culorii negre: cineva numarase peste douazeci si sase!

Oricat ar excela acest „fiu vitreg al singuratatii” sa completeze paleta de nuante intunecate, credinta in partea luminoasa a lumilor vazute si nevazute ii joaca feste, asa incat ici e gasita o oaza solara, invadata de iubire, speranta si fericire, colo e descrisa o zi de toamna deschisa parca spre o alta toamna, cu orizonturile brazdate de colosii inalturilor: albatrosii cu aripi uriesesti, care, de cum se ratacesc printre oameni, incep, din cand in cand, sa-si redescopere, baudelairean, neinspiratia, ca sa nu spunem stangacia. / Aura Christi

REVIEW-URI