Fotografii de familie, Calator prin doua secole

Rememorand fapte ce au marcat destinul tarii si al familiei sale, persoane si semnificatiile acestora asupra propriei existente, Elena Teodoreanu asterne in paginile acestui volum trecutul familiei, anii formarii profesionale, modul cum a perceput si a trait Revolutia din 1989 sau calatoriile petrecute in tara, in Vest sau in Japonia, in incercarea de a recupera sensurile si conexiunea dintre trecut si prezent. In termenii autoarei „Am inceput sa scriu aceste amintiri, rascolind prin fotografiile familiei, cu gandul sa le citeasca fiul nostru, caci in casa se discuta uneori despre viata noastra din trecut, istoria familiei determinata de istoria tarii, dar fragmente disparate, asa incat simteam nevoia unei ordonari a evenimentelor pe care le traisem, in acele „vremuri interesante”, cum se pare ca spune un proverb sau blestem chinezesc. Apoi, am continuat cu unele istorisiri despre avatarurile din meseria mea, in conditiile „socialismului victorios”, in lupta pentru supravietuire a noastra, a celor urmariti de un dosar patat de eticheta de dusman al poporului, si apoi mi-am amintit de calatoriile profesionale si turistice pe care le-am facut, uneori cu curajul tineretii, in conditiile grele oferite de vremuri, in majoritate cu cel ce mi-a fost alaturi mai mult de o jumatate de secol, bucuros sa-si deschida orizontul inchis atatea decenii din tineretea noastra si sa-si satisfaca pasiunea pentru fotografiat”.

„Cartea este o marturisire de viata in timpuri complicate, cu rasturnari ingrozitoare, in care a fost croita sa-si pastreze bucuria si placerea de a privi pamantul in intregul si istoria lui”.

Prof. univ. dr. Ion Bansoiu

„Decembrie. Atmosfera era intunecata si in acest inceput de iarna si in aceasta societate socialista... Alergatura dupa mancare era istovitoare, elementele esentiale ale vietii, painea, uleiul, zaharul si, eventual, cinci oua pe luna, „se dadeau (se vindeau) pe cartela”. Am mai pomenit despre faptul ca plecand intr-o delegatie si uitand sa‑mi iau paine de acasa, am poposit la Pitesti si am cerut o paine, dar nefiind „arondata” acolo, nu am putut fi servita si m-am multumit cu niste covrigi uscati, care nu erau pe cartela. Asta mi-a reamintit de experienta din satul Ozun, din urma cu inca peste trei decenii, cand am putut cumpara paine, numai cu ajutorul unui coleg care stia ungureste, doar ca acum un roman hotarase daca pot sau nu manca paine in Romania, dincolo de resedinta personala...”

Elena Teodoreanu.

REVIEW-URI