Jurnalul unui fotograf - Emanuel Tanjala

Emanuel Tanjala, unul dintre cei mai cunoscuti fotoreporteri din Roma nia, a debutat in presa in anul 1970, lucrand succesiv la mai multe pu blicatii, ca de pilda ziarul Satul socialist si revistele Flacara si Cinema. Pana la inceputul anilor '80 are sapte expozitii de fotografie in Bucu resti, care-i aduc, pe rand, recunoasterea binemeritata si ii reconfirma talentul. Ca urmare a aprecierii de care se bucura, in 1981 primeste o bursa de studii la Perugia din partea guvernului italian. Odata ajuns in Italia, hotaraste sa nu se mai intoarca in tara, astfel ca in 1982 trece Ocea nul si incepe o viata noua in Statele Unite. Desi aici descopera adeva rata libertate, Emanuel Tanjala ramane pentru totdeauna legat sufleteste de spatiul romanesc si mai cu seama de lumea satului, pe care a sur prins-o in fotografii unice, cu valoare de document. Din 1990 revine adesea in tara, unde isi reia activitatea in presa (colaboreaza, printre altele, cu Romania libera, FormulaAs, Prezent, Vacante la tara) si incepe sa pre dea la Centrul pentru Jurnalism Independent. De asemenea, incepe sa colaboreze cu diferite edituri si ilustreaza volumele Piata Universitatii (coord. Irina Nicolau, 1997), Tezaurul toponimie al Vrancei de Gabriela Macovei (2002), Vedere din Parfumerie de Silvia Kerim (2003), Romanii din Covasna fi Harghita. Istorie. Biserica. Scoala de Ioan Lacatusu, Vasile Lechintan si Violeta Patrunjel (2003), Muntele iubirii de Livia Grama (2008). Este coautor (impreuna cu Dan Turturica) al volumului Romania de la New York la Los Angeles (1997). Emanuel Tanjala are o bogata par ticipare la expozitii internationale (in Polonia, Bulgaria, Ungaria, Mexic, Brazilia, Argentina, Cub a etc.), iar fotografiile sale sunt publicate in ziare si reviste importante din Europa si Statele Unite.



Introducere

Sunt multe carti de fotografie pe piata. Majoritatea prezinta procedee de fotografiere, metode de procesare, reguli de folo sire a obiectivelor... Tehnica fotografica abunda in literatura de specialitate; e usor de copiat, din milioane de surse, informatii despre folosirea unui aparat foto. Totusi, faptul ca fotografia foloseste un instrument al tehnicii nu o transforma intr-o stiinta exacta. A fotografia este mult mai mult decat a sti cum sa folosesti filtre sau cum sa te perfectionezi in laboratoarele digi tale. Fotografia capata valoare atunci cand componenta umana intra in rol. Mai mult decat creierul si chiar mai mult decat ochiul, sufletul fotografului, temperamentul, caracterul, perso nalitatea sa sunt cele care fac fotografia.

Nu am stat niciodata sa detaliez despre obiectivele sau tipul camerei cu care am facut o anumita fotografie. Dar mi-a pla cut sa-mi amintesc povestea din spatele acelei fotografii si sta rea de spirit pe care am avut-o atunci cand am declansat. Despre asta voi vorbi aici.

Pentru mine fotografia este un aliat, un prieten, oglinda in care ma vad mereu. Este revelatia care mi-a schimbat viata, este relatia mea cu oamenii si darul pe care mi l-a facut Dumnezeu

Jurnalul unui fotograf intr-o zi. Fotografia este religia mea, magnetul sufletesc care ma tine intr-o permanenta legatura cu tot ce ma inconjoara. Este un spatiu pe care il pipai permanent cu ochiul si cu sufletul, este un legamant pe care il fac in taina cu cei care imi vad foto grafiile. Cred ca prin creatie putem descoperi mai usor universul si il putem cuceri cu dragoste.

Sunt multe detalii pe care le-am captat pe pelicula si, mai nou, pe cardul aparatului meu digital. Cea mai mare parte a fotografiilor facu te inainte de 1981, anul in care am parasit Roma nia, s-au pierdut, din diferite pricini, in perioada exilului meu. M-a durut pierderea lor, dar ma bucur cu atat mai mult pentru cele ramase. Mi-a fost greu sa fac selectia la sange a fotografii lor care sa intre in acest volum. Nu stiu daca am facut cea mai buna alegere, dar vreau ca fotografiile publicate aici, sau oriunde,
sa constituie cartea mea de vizita, spovedania mea in imagini oferita semenilor mei.

Inceputul

Aveam 17 ani cand am pus mana pentru prima data pe un aparat de fotografiat. Il cumparase tatal meu de la un client care venea la el la pravalie. Era o cutie dreptunghiul ara, neagra, in capul careia se afla un mic vizor prin care priveam ceea ce imi placea, dupa care apasam pe un buton primitiv si zgomotos. Pe atunci ma fascinau stancile din Vrancea, din canionul Vaii Putnei, la Colacu, pe care le puteam vedea numai vara, in va cantele petrecute la unchiul Toader. As fi vrut sa le am sub ochi mereu, chiar si atunci cand eram la Bucuresti, in timpul anului scolar. Cum tocmai ce descoperisem acest aparat vechi, de care nimeni din casa nu parea sa se sinchiseasca, am inceput sa-I folosesc. Intr-o zi, am pornit din nou spre Vrancea, im preuna cu toata familia noastra numeroasa. Inainte de asta, am cumparat un film (pe care mi l-a fixat in aparat vanzatorul), mi-am luat si niste rezerve si, odata ajuns la Colacu, am inceput sa fotografiez stancile spectaculoase, care adaposteau o multime

de cuiburi de lastuni, Faceau acele pasari atata zgomot, mai ceva ca o orchestra de muzica contemporana!

Nu-mi amintesc de unde aveam bani sa cumpar filme, dar stiu ca mi se parea o minune ca o imagine pe care o surprindeam

7 Jurnalul unui fotograf

la Colacu sa fie transformata, printr-un proces de developare in substante chimice, intr-o fotografie in felurite tonuri de gri, pe o hartie. M-a fascinat acest miracol si m-am aruncat asupra lui cu curiozitatea celui care descopera o alta lume, un alt uni vers, in care paseam cu un fel de spaima. Am inceput sa citesc carti despre tehnica fotografica, sa vad cum de apare aceasta imagine, cum se imprima si unde se intampla acest fenomen de neimaginat pentru mine. Nu era loc pe care sa il vad si sa nu il imortalizez. Duceam apoi filmele la developat intr-un studio din apropierea casei noastre. Eram incantat de performantele mele: devenisem un amator cu pretentii de profesionist.

Toata copilaria mi-am petrecut vacantele in acest satuc din Vrancea, unde se nascuse tatal meu, unde aveam o multime



8 Emanuel Tanjala

de rude si de prieteni. In livezile si gradinile de aici, nedespar tite de garduri, de unde oricine putea culege si gusta o fructa savuroasa, am invatat s~ apreciez fiecare rod pe care pamantul il daruieste oamenilor. In livada pe care tata o primise moste nire de la bunicul am fotografiat primele mere: niste ionatane, pline de aroma. Aroma n-am putut s-o surprind, dar culoarea fructelor si locul pe creanga, intre ceilalti pomi, le-am foto grafiat fara zgarcenie. Am fotografiat detalii de mere, mere in lazi de lemn, crengi cu mere si mere in mainile noastre. Proba bil din vremea aceea dateaza fascinatia mea pentru orice detaliu de natura, care ma stimuleaza sa il fotografiez, sa il adaug in colectia mea ca pe o bijuterie de pret. Oricate flori, insecte, pasari ori fructe as avea, nu voi rata niciodata ocazia de a le fotografia, daca imi apar din nou in fata ochilor intr-o lumina frumoasa sau un aranjament anume.

Tot pe atunci, nu se putea sa nu merg toamna la cules. In livada, pe scarile de lemn, unele atat de inalte incat aveam sen zatia ca trebuie sa ma agat de cer ca sa nu imi pierd echilibrul, ne povesteam intamplari si faceam glume, cu bucuria sanatoasa a unei vieti simple.

9 Jurnalul unui fotograf

Sentimentul de fericire pe care il aveam cand ma urcam in varful unei scari (de unde se vedea toata Valea Putnei), cand ma suiam intr-un pom inalt sau cand ma cataram pe stancile golase ale Vaii Putnei m-a urmarit permanent. De atunci mi-a placut sa ma desprind de lumea din jur; am inteles ca pot sa progresez numai avansand pe verticala, pentru ca intre cei de pe strada ma simteam incorsetat.

Traiam vremuri in care fiecare isi lua bucatica de libertate pe  ascuns; acolo sus ma simteam cu adevarat liber: sa privesc spre departari, sa gandesc, sa visez, sa ma bucur si sa fotografiez.

Totdeauna am visat sa zbor, insa in anii '60, in Romania comunista, noi, muritorii de rand, nu ne gandeam ca cineva se poate sui intr-un avion ca sa vada lumea de sus. Fotografiind de la inaltime, de pe o scara de pod sau o stanca, de unde nu trebuia sa-i mai dau nimanui explicatii, ma simteam mai liber decat daca as fi zburat. Acolo am primit imboldul de a nu folosi  aparatul ca pe un copiator, ci ca pe un instrument cu ajutorul caruia puteam sa povestesc fara vorbe. Era un fel de truc per sonal, care dovedea, de fapt, cat de neputinciosi eram cand ne serveam de cuvinte, din pricina lipsei de libertate. Fotografia suplinea asadar vorbele pe care nu aveam voie sa le rostesc. Cred ca nici arta scrisului nu te putea ajuta mai mult decat imaginea ca sa arati in ce punct al istoriei ne aflam. De atunci, inaltimile m-au stimulat sa-mi proiectez gandurile mai departe de lumea cu care eram obisnuit.



La inceput mi-au placut peisajele si ma feream de oameni.

Am trait cosmarul fotografiilor statice, multe nereusite, si am  inceput sa invat sa selectez, sa inteleg ca deseori ceea ce atrage ochiul nu poate iesi aidoma intr-o fotografie. In clipa cand am inceput sa ma apropii de oameni, am inteles cata frumusete si taina sunt in fiecare si care este rostul meu in mijlocul priete nilor si al rudelor mele: de a-i descoperi, descifra, descoase prin ro Emanuel Tanjala

Cuprins

Introducere... 5

Inceputul... 7

Fotografii triste cu oameni uitati... 16
Perioada Satul socialist... 22
Perioada Flacara... 36
Perioada Cinema... 58
Sergiu Celibidache... 66

Italia... 73

America 94

Formula AS. Reportajul... Il
O Fotografia ca act de creatie... 141
Alb-negru si lumina... 151

Portretul... 155 Instantaneul... 166

Detaliul in fotografie... 173
Fotografia-document... 182
Fotograful de presa... 189



Pagini: 200
An aparitie: 2013
Format: 13x20 cm
Autor: Emanuel Tanjala