Nastasia, Un amor de aproape un an

«Am învăţat ceva în răstimp, Sfinte Părinte: că marea, copleşitoarea, unica iubire nu moare niciodată. Dar că la o adică, ea poate muri o dată, de două ori, de trei ori şi aşa mai departe. Şi că numai de-asta n-o putem uita niciodată. Niciodată!»

Ion Mărculescu a mai publicat până acum două romane: Cioara şchioapă şi Quatrocente.

Acum, în acest roman-jurnal, pe un ton adesea violent, încărcat de amărăciune şi hilaritate deopotrivă, autorul reafirmă într-un stil sacadat certitudinea unei imposibile omogeneităţi a căutării de sine. Şi că nu putem fantasma, după cum nu am putea trăi fără a ne înfrunta cu cinism iluziile. Iar comunicarea cu ceilalţi ar putea să însemne şi o teribilă confesiune către tine însuţi, o poveste unică alcătuită din fâşii de trăire, incompatibile, nebune şi incoerente.
Dacă amesteci lucrurile la întâmplare ca să afli adevărul, spune autorul undeva, singurul adevăr ar fi întâmplarea însăşi…

REVIEW-URI