Poemele infinitului

„Astern lumina in straturi tot mai subtiri.

Invat sa numar inapoi,

din infinit in infinit.

Ma rasucesc inspaimantat

si aproape ma desprind de pe propriile oase.

Spatiul imi trece in sange

prin crestetul care ma aduna.

Necontenit ma risipesc pe ramurile copacului luminii.

De jur-imprejur timpul intretesut cu vesnicia.

Ochiul mortii topit in sangele meu

ca zapada unui luceafar,

ochiul abisului taiat in cruce,

de patru ori cate patru,

pana-n infinit.”

REVIEW-URI