Povesti calatoare

Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
Ce inseamna „acasa” atunci cand viata se imparte intre doua lumi? Unde se sfarseste plecarea si unde incepe, cu adevarat, intoarcerea? Povesti calatoare, antologia coordonata de Ciprian Apetrei, este una dintre cele mai ample si mai sensibile radiografii ale diasporei romanesti contemporane. Reunind volumele I-IV, editia integrala aduna zeci de autori din toate colturile lumii, intr-un corpus de marturii despre identitate, dor, ruptura, adaptare si regasire. Sunt povesti despre curaj si fragilitate, despre pierdere si reconstructie, despre vieti traite intre „aici” si „dincolo”, intre „aici” si „acolo”. Fiecare text este o confesiune, dar, impreuna, ele alcatuiesc o harta afectiva a unei generatii aflate in miscare, o memorie comuna a celor care au plecat fara a-si parasi, cu adevarat, radacinile. Prin forta autenticului, prin diversitatea vocilor si prin profunzimea experientelor, volumul Povesti calatoare depaseste statutul de simpla antologie si devine o cronica vie a unei Romanii raspandite in lume, dar unita prin aceeasi limba a inimii. O carte pentru cei plecati. O carte pentru cei ramasi. O carte pentru toti cei care au invatat ca „acasa” nu este doar un punct pe harta, ci un adevar pe care il porti cu tine, oriunde ai fi. - Christian Craciun



REVIEW-URI