Prof. Dr. Sorin Buzinschi - Epigenetica in practica medicala. Ghid pentru clinician

Prof. Dr. Sorin Buzinschi - Epigenetica in practica medicala. Ghid pentru clinician
-30%
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 220
Categoria: Generala
Preț: 80,50 lei
115,00 lei (-30%)
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 3 - 5 zile lucratoare

DESCRIERE

Epigenetica in practica medicala.
 
Sub presiunea unor modificari majore ale patologiei din ultimele decenii, cercetarea medicala a adus in prim plan achizitiile geneticii si ale ramurii sale cele mai noi, epigenetica.
 
Datele care isi regasesc un numitor comun in teritoriul epigenetic cuprind interrelatiile gene-nutritie, responsabile pentru derularea unor secvente metabolice care duc la obezitate, diabet zaharat de tip 2, boli cardiovasculare si cancer.

Sunt cuprinse in acest areal si modificarile mecanismelor imune, particularitatile instalarii si evolutiei proceselor infectioase si chiar modularea comportamentala si reactia fata de stres. Pe acest fundament a fost posibila intelegerea holistica a patogenezei bolilor multifactoriale pornind de la programarea nutritionala din viata fetala cu efecte manifeste in perioada de viata adulta sau la batranete.

In baza achizitiilor epigenetice a aparut necesara o reevaluare conceptuala care imbogateste medicina clasica cu noi instrumente de lucru si permite un progres in terapeutica unor afectiuni fixate in protocoale standardizate. Intelegerea globala a patologiei varstelor este ingreunata de diviziunea profesiei medicale intre ramurile sale, decurgand din cantitatea uriasa de informatie a fiecarei specialitati, fiecare cu un teritoriu bine delimitat si fara interferente (deseori) cu alte discipline. Abordarea epigenetica traverseaza hotarele formale trasate de segmentarea pe specialitati si varsta pornind de la realitatea unei continuitati biologice de la etapa embrionara si pana la moarte.

Descifrarea modului in care modificarile epigenetice afecteaza dezvoltarea progresiva a unor afectiuni s-a bazat pe studii epidemiologice, clinice si experimentale. Relevant pentru lucrare este faptul ca alaturi de argumentele derivate din patologia umana, in structura sa au fost incluse studii experimentale pe animale de laborator supuse in diferite etape unor modificari de nutritie. Acestea au adus date de reglare endocrina si metabolica, au permis observarea modificarilor ultrastructurale, ale meti-larii ADN, ale exprimarii unor gene, manipularea nutritiei fiind asemanatoare ca efecte cu procesele ce implica subiectii umani.

Organizarea pe capitole dezvolta:

- efectele programarii metabolice asupra dezvoltarii fetale si ulterioare, marile teorii ale programarii (genotipul economic, fenotipul economic, teoria raspunsului adaptativ preventiv);

- modificarile epigenetice ca sursa de patologie cardiovasculara cu detalierea dinamicii fenomenelor aterogene inca din perioade timpurii de dezvoltare si inductia hipertensiunii arteriale prin modificari sistemice si renale

- configuratia genetica si epigenetica in obezitate, in diabetul zaharat de tip 2 si in sindromul metabolic, fiind cunoscuta dezvoltarea epidemica a acestor afectiuni;

- nutritia ca reglator epigenetic si interventia unora dintre principalele molecule cu efect asupra homeostaziei generale (acidul folic, vitamina D si acizii grasi polinesaturati);

- interventia factorilor genetici si epigenetici in infectiile copilului si reglarea interactiunii gazda-agenti infectiosi prin microflora intestinala;

- raspunsul organismului prin interfata sa cu microorganismele din mediu ca sursa de patologie acuta sau cronica.

De-a lungul lucrarii, atentia autorului a fost indreptata asupra temelor care se adreseaza pediatrului care este provocat sa descopere caile prin care dezvoltarea optima din prima perioada a vietii poate oferi sanatate pentru urmatoarele.


Lucrari ale Prof. Dr. Sorin Buzinschi ca prim autor sau coautor:

Dragomirescu M., Buzinschi S., Novac E. — Socul infectios, Edit. Academiei RSR, Bucuresti, 1979

Dragomirescu M., Novac E., Buzinschi S. — Patogenia infectiilor, Edit. Facla, Timisoara, 1980 Maiorescu M., Anca I., Buzinschi S., Dumbrava D. - Bolile diareice acute ale sugarului si copilului mic, Edit. Academiei RSR, Bucuresti, 1985 (traducerea cartii in limba rusa 1991)

Buzinschi S. — Curs Pediatrie, Univ. Transilvania, Brasov, 1997

Buzinschi S. — Note de Curs Pediatrie, Univ. Transilvania, Brasov, 2001

Buzinschi S. — Pediatrie practica pentru medicii de familie, Edit. Transilvania Expres, 2003

Buzinschi S. (coord.) — Elemente de nutritie pediatrica, Edit. Lux, Brasov, 2006

Nr. de pagini: 220
Anul aparitiei: 2017
Pentru a vedea fragmente din carte dati click pe imaginea de mai jos:

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.1810 sec