Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul fara de plata. Viata, Paraclisul si Canonul

DESCRIERE
Pe vremea imparatiei paganului Maximian, cumplitul muncitor al crestinilor, toata lumea era acoperita cu intunericul paganatatii inchinarii la idoli. Atunci s-a facut mare prigonire pretutindeni celor ce credeau in Hristos. Deci, multi marturisitori ai preasfantului nume al lui Iisus Hristos au fost ucisi. Intre acestia a patimit pentru Hristos si Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, din cetatea Nicomidiei, care se afla in partile Bitiniei. Acest slavit intre mucenici si rabdator de chinuri al lui Hristos, s-a nascut in cetatea Nicomidiei, din tata de neam bun, cinstit si bogat, cu numele Evstroghie si din maica sa, Euvula. Tatal sau era cu credinta pagan, sar- guindu-se cu caldura la inchinarea idolilor, iar maica sa era crestina. Ea a invatat de la stramosii sai sfanta credinta, slujind cu osardie lui Hristos. Deci, fiind insotiti cu trupurile, erau insa despartiti cu duhul, el jertfind mincinosilor zei, iar ea aducand jertfe de laudaadevaratului Dumnezeu. Nascand ea acest prunc, despre care ne este cuvantul, l-a numit pe el Pantoleon, care se talcuieste „cu totul leu”, ca cel ce avea sa fie cu barbatia asemenea cu leul, insa mai pe urma a fost numit Pantelimon,
adica „intru tot milostiv”, pentru ca tuturor s-a aratat ca este milostiv. El tamaduia pe cei bolnavi fara de plata, iar pe cei saraci ii miluia, impartind averile parintesti celor ce aveau trebuinta. Fiind el insa copil, maica sa il crestea in credinta crestina, invatandu-l sa cunoasca pe Unul si adevaratul Dumnezeu, Care este in ceruri, pe Domnul nostru Iisus Hristos; sa creada intr-Insul, sa-I placa Lui cu lucruri bune si sa nu se abata la inchinarea idolilor. Deci, copilul lua aminte la invatatura maicii
sale si cunostea in parte, pe cat putea a intelege in anii copilaresti. Dar, ca paguba si lipsire, maica lui cea buna si invatatoare, inca din tinerete s-a dus catre Domnul, lasand pe copil nevenit invarsta si in intelegerea cea desavarsita. Dupa sfarsitul ei, din nestiinta, copilul a mers in urma ratacirii tatalui sau, fiind dus adeseori de dansul la idoli si invatand paganatatea lor. Deci, pruncul a fost dat mai intai la invatatura gramaticii si, dupa ce a sporit in cartile elinesti, a invatat toata filosofia cea din afara. Dupa aceea, tatal sau l-a dat la mestesugul doctoricesc, la un oarecare Eufrosin, doctor renumit, ca sa se deprinda cu acel mestesug.
Viata paraclis canon Sfantul Mare Mucenic Pantelimon
Categorii de carte
+-- Carte strainaActivity books / Art and craft books / Babies and toddlers books / Childrens fiction books / Christmas books / Colouring books Tweet / Cooking and gardening books / Encyclopedias, general knowledge / English language / Fairy tales and classic stories / Foreign languages / Geography books and atlases / Gift books / Growing up and mental health / History books / Maths books / Music books / Nature and outdoors / Picture books / Puzzles, games and quizzes / Religions / Science books / Sports books / Sticker books
- Carti in dar
- Carti la pret redus
- Jucarii si jocuri
- Beletristica
- Carte scolara
- Carti diverse
- Colectii
- Drept
- IT&Calculatoare
- Limbi straineDictionare / Exercitii, texte / Fara profesor / Ghiduri / Gramatica / Incepatori / Intensiv / Carti diverseDictionare / Exercitii, texte / Fara profesor / Ghiduri / Gramatica / Incepatori / Intensiv / Carti diverseDictionare / Exercitii, texte / Fara profesor / Ghiduri / Gramatica / Incepatori / Intensiv / Carti diverseDictionare / Exercitii, texte / Fara profesor / Ghiduri / Gramatica / Incepatori / Intensiv / Carti diverse
- Literatura pt. copii
- Manuale scolareLimba romana / Matematica / Cunoasterea mediului / Dezvoltare personala / Arte vizuale si lucru manual / Limbi straine / ReligieBiologie / Chimie / Desen plastic / Educatie muzicala / Engleza / Geografia romaniei / Istoria romanilor / Limba romana / Matematica / Limbi straine / Limba moderna Franceza / Limba moderna Engleza / Educatie tehnologica / Altele / Limba Germana / RELIGIEBiologie / Desen artistic / Educatie muzicala / Fizica / Geografia romaniei / Istoria romanilor / Limba romana / Limbi straine / Limba moderna Engleza / Matematica / Religie / Altele / EDUCATIE TEHNOLOGICA / Limba FrancezaBiologie / Chimie / Educatie muzicala / Elem. de teh. gen. / Fizica / Geografie / Informatica / Istorie / Latina / Limba engleza / Limba franceza / Limba germana / Limba italiana / Limba si lit. romana / Logica si argumentatie / Matematica / Religie / AlteleBiologie / Chimie / Contabilitate / Economie / Educatie muzicala / Fizica / Geografie / Informatica / Istorie / Latina / Limba engleza / Limba franceza / Limba germana / Limba italiana / Limba si lit. romana / Matematica / Psihologie / Religie / AlteleBiologie / Chimie / Contabilitate / Desen tehnic / Economie / Educatie muzicala / Fizica / Geografie / Informatica / Istorie / Limba engleza / Limba franceza / Limba germana / Limba si lit. romana / Matematica / Religie / Altele / Limba LatinaBiologie / Chimie / Contabilitate / Economie / Filozofie / Fizica / Geografie / Informatica / Istorie / Limba engleza / Limba franceza / Limba germana / Limba italiana / Limba si lit. romana / Matematica / Religie / Altele
- MedicinaAlergologie / Cardiologie / Chirurgie / Dermatologie / Fiziopatologie / Generala / Ginecologie / Medicina interna / Medicina legala / Naturista / Neurologie / Oftalmologie / ORL / Ortopedie / Pediatrie / Psihiatrie / Stomatologie / Urologie / Anatomie / Carti diverse
- Multimedia
- Stiinte economice
- Stiinte exacte
- Stiinte umaniste
- Materiale didacticeTruse / Simulatoare si manechine / Planse / Microscoape / Sectiuni microscopice / Mijloace audiovizuale / Modele si macheteTruse / Mecanica / Electricitate / Optica / Termodinamica si caldura / Osciloscoape si detectoare / Planse / Mijloace audiovizuale
- Birotica si papetarieAccesorii table magnetice / Agende / Agrafe, pioneze, ace cu gamalie / Benzi adezive si dispensere / Cabinete, flipcharturi si hartie / Capsatoare, capse, decapsatoare / Cosuri pentru hartii / Ecusoane si accesorii / Elastice, accesorii ambalare / Foarfeci / Mape pentru birou / Panouri, suporti, aviziere / Perforatoare de birou / Seturi pentru birou / Suporti articole birou / Table magnetice, plannere / Tavite, suporti documente / TipizateArticole hartie dest. speciala / Blocnotesuri si blocuri de desen / Caiete de birou, registre, reper / Etichete autoadezive / Hartie imprimante si copiatoare / Notesuri si cuburi autoadezive / PlicuriAscutitori / Corectoare / Creioane mecanice, creioane / Instrumente de scris de lux / Linere / Markere cerneala pe baza de apa / Markere cu destinatie speciala / Markere pentru CD/DVD / Markere pentru desen / Markere pentru textile / Markere permanente / Markere table si flipcharturi / Markere universale / Mine creion mecanic / Pixuri cu gel / Pixuri cu mecanism / Pixuri de unica folosinta / Pixuri fara mecanism / Pixuri metalice / Pixuri multifunctionale / Rezerve pixuri / Rigle / Rollere / Seturi pix si stilou / Stampile, tusuri, tusiere / Stilouri si rezerve / TextmarkereAccesorii arhivare / Bibliorafturi / Caiete mecanice / Clipboarduri pentru documente / Cutii si containere / Dosare de prezentare / Dosare din carton / Dosare din plastic / Dosare suspendabile / Folie protectie documente / Indecsi si separatoare / Mape de plastic / Mape din carton / Mape si serviete / Punga de cadouriArticole igiena si curatenie / Detergenti pentru bucatarie / Detergenti pentru pardoseli / Produse curatat diverse / Produse vasul toaletei/baie / Servetele si hartie igienicaAcuarele si seturi pictura / Adeziv / Lipici / Ascutitori / Caiete scolare format A4, A5 / Caiete speciale / Carioci si markere / Carnetele A6, A7 / Creioane si creioane colorate / Foarfeci pentru copii / Genti, rucsaci si penare scolare / Ghiozdane / Instrumente de desen / Instrumente de scris / Plastilina si materiale modelaj / Portofele / Radiere / Uz didactic
- Reviste si integrame
Edituri
+-- ARAMIS [-25%]
- PRESTIGE [-20%]
- TREI [-25%]
- NATIONAL [-18%]
- POLIROM [-14%]
- CORINT [-40%]
- FARMA MEDIA [-15%]
- BUSINESSTECH [-35%]
- CARTEX [-30%]
- ROXEL [-35%]
- C.H.BECK [-14%]
- HUMANITAS [-17%]
- CORUT PAVEL
- RAO GRUP EDITORIAL [-25%]
- METEOR PRESS [-15%]
- SHIK [-26%]
- UNIVERSITARA [-14%]
- 3D MEDIA COMMUNICATIONS [-30%]
- MIX [-18%]
- NICOL [-10%]
- ALL [-10%]
- ...alte edituri
REVIEW-URI