Strigatul din oglinda

E greu cand toate - ncep sa se incline,In asteptarea zilei cea din urma.Si - n miezul negru - al soarelui din tineUn vierme, intruna, scurma si scurma.Un misterios dicteu: te subtieziCum scandura - nselata de talasii sterpi.Si te - nlantuie vedenii: niste serpiCu sangele rece, stranii si obezi.Si vezi ca propria - ti viata esteO casa mare - ajunsa in declinSi unde locuieste, acum, un strainCe nu se da - ’napoi sa te deteste,Tragand, la geam, din lulea, adanc si rar:O lulea de visin cu varf de chihlimbar.Vi s - a intamplat vreodata sa va uitati in oglinda si sa nu vedeti nimic sau sa vedeti un chip strain, imbatrinit, si sa auziti un strigat care sa fie chiar strigatul vostru? Asta i s - a intamplat lui Mircea Barsila, poet pe care l - am simtit intotdeauna ca facand parte din grupul acelora care, ca si mine, isi extrag lirismul din zonele cele mai adanci ale psihismului, iar imageria lor se intinde pe o plaja pe cat de larga, pe atat de intinsa, de la in - semnele unei ruralitati ancestrala la datele unei culturi insusite temeinic, de la vraja rostirii arhaice la magia muzicii atonale. Poeme scrise in amurg, dar care pastreaza inca darele de lumina din zori... - Mircea Petean

REVIEW-URI