Taramul inocentilor

Romanul se construieste, in fapt, pe destinul lui Sasa Ilici Ostafiev, pornit pe urmele cainelui sau disparut, adevaratul si singurul prieten, despre care afla ca a fost sfasiat de un urs, bolnav, cazut in abis, pe un monolog introspectiv continuu privind singuratatea, libertatea, suferinta, nefiinta, la care se asociaza  proiectia alegorica a zborului de cocori.
Taramul inocentilor este mentinut intr-un registru al prozei poematice, constituit pe descrierea epica propriu-zisa a unei realitati postbelice cumplite, absurde, subumane, ci si pe figurari sugestive, simbolice si parabolice, precum zborul cocorilor (expresie metaforica a libertatii), bataie de clopote, ale caror sunete „cheama” viii, plange mortii, imprastie viforele”, masurand liturgic timpul, cateii pamantului (aparuti in visul cu avalansa de gloante a eroului), varful muntelui (ca deschidere spre „inaltul cerului”).
Pentru romanul Taramul inocentilor, ce incununeaza intreaga sa activitate literara, importanta in contextul literaturii romane de azi, Emilian Marcu merita Premiul Academiei Romane.