Tratat despre spirit. Editia a doua, revazuta si adaugita

Pe scara lui Corneliu Mircea, omul, cunoscandu-si fiinta, patrunde (urcand si coborand) in imperiul Fiintei trans-subiective, se regaseste pe el insusi ca Fiinta, nu ca subiect, se confunda definitiv cu Fiinta, contempland-o pe aceea care si ea Se auto-contempla in noi oamenii. Pentru ca Fiinta este si ea infometata, insetata, lacoma de oglindirea in oameni, id est de fiinte in care sa-si oglindeasca nesfarsirea, aducandu-le in acest chip la Fiinta si fiintare. Da, jubilatia si exaltarea; insul poate grai: sunt. Sunt eu insumi. Sunt in Fiinta care se reflecta in sinele tuturor si al fiecaruia. Concluzia si apoteoza: un singur cuvant, flexiunea verbului a fi la prezent, persoana intai singular: sunt. Ori si mai bine zis: Sunt. Dar aceasta-i tot una cu extazul si atunci firesc e sa fie cartea un soi de epitalam, de imn, de cantare…

 N. Steinhardt

REVIEW-URI