Maria Cristina Stroiny - Mesaje de la Maestrii Ascensionati. O misiune importanta, Romania. Volumul III

Maria Cristina Stroiny - Mesaje de la Maestrii Ascensionati. O misiune importanta, Romania. Volumul III
-10%
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 304
Preț: 22,50 lei
25,00 lei (-10%)
Disponibilitate: stoc indisponibil

DESCRIERE

Dumnezeu a plantat in Gradina Sa multe flori. Aceste flori sunt stelele si planetele.

   Pamantul este la randul lui o floare din Marea Sa Gradina.
   Domnul este asa de bun, incat spre planeta noastra si-a trimis cei mai priceputi gradinari pentru a ajuta la cresterea acestei flori.

   Cele sapte flori, sapte surori sunt, prieteni dragi, cele sapte stele din constelatia Pleiadelor.
   Locuitorii acestor stele ne ajuta pe noi, romanii, si nu numai.
   Alaturi de ei se afla cei din Sirius, Antares, Altair. Lyra-Vega, Constelatia Pestilor si Orion.
   Au trecut multi ani pana cand aceste fiinte si-au dezvaluit identitatea.
   Ei au considerat ca importante nu sunt numele lor si nici locurile de unde vin, ci faptele lor.
   Ei vor sa ne invete sa devenim oameni adevarati si propriii nostri stapani.
  
Vrem sa va ajutam, spun entitatile de lumina, sa va reveniti si sa va aduceti aminte de adevarata voastra familie, care este universul intreg. Vietile voastre petrecute pe aceasta planeta si desele voastre reintoarceri v-au facut sa uitati de divinitatea din voi. Fie ca aceasta lucrare de mangaiere si aceste portaluri ce se deschid in lume sa va aduca multa alinare. Energiile ce se scurg prin aceste portaluri va vor aduce aminte cine sunteti voi cu adevarat...

Cuprins:

CUVANT INTRODUCTIV... 7

   I. ARTICOLE... 9
Constiinta de grup... 9
Grupul Agni este un experiment... 16
Lumina din campul aurie... 20
Boala - prieten sau dusman?... 24
Pierderea si recuperarea sufletului... 27
Ascensiunea si activarea ADN... 32
Simptomele Inaltarii... 36
Cararea probationala... 40
Avem nevoie de un maestru spiritual?... 44
Deasupra binelui si raului... 51

   II. RASPUNSURI LA INTREBARILE CITITORILOR... 55
Reincarnarea... 56
Procesul de trezire... 65
Initierea... 66
Valurile iluziei... 69
Energia Kundalini... 70
Nivelurile constiintei... 74
Planul astral... 80
Dimensiunea a patra... 82
Dimensiunea a cincea... 84
Saltul cuantic... 85
Nodurile de haos... 87
Controlul emotiilor... 89
Tehnici de relaxare... 91
Despre alimentatie... 94
Afectiuni ale celor 12 zodii... 98
Imbunatatirea sistemului imunitar... 100
Despre Reiki... 104
Copiii de cristal si indigo... 112
Portalul 11. 11. 11... 14
Karma Romaniei... 117
Pamantul azi... 122
Despre rugaciune... 123
Biserica lui Dumnezeu... 123

   III. MARTURISIRI... 127
De ce fac parte din grupul Agni... 128
Sa ne iubim semenii... 131
Cum manifestam iubirea... 133
Eu cea de azi... 136
In echilibru... 140
Privind prezentul... 144
Sete de viata... 146
Nu suntem singuri... 149
Confesiunea unui medic... 154
Iubire celesta... 156
Multumind Cerului si sufletelor inalte... 159
Revenire... 163
Eu si parintele meu de suflet... 167
Grupul care priveste spre cer... 177
Traind in irealitate... 179

   IV. O MISIUNE IMPORTANTA: ROMANIA... 185
1. Misiunea Sarbi: Masculin si feminin in echilibru... 186
2. Misiunea Cizer: Varful stelei tetrahedronice este inscris in inima ta... 196
3. Misiunea Vama Veche: La Vama Veche toti am fost unul... 210
4. Misiunea Domasnea: La Domasnea s-a deschis un portal al mangaierii... 222
5. Misiunea Ditrau: In fata portalului initierii... 242
6. Misiunea Apostolache: Simptomele ascensiunii... 271
Sapte flori, sapte surori... 283
Cheia e la tine... 289

NOTA CATRE CITITORI... 293
DATE DESPRE AUTOR... 294
BIBLIOGRAFIE... 295


Fragmente:



pag. 9-10

   Constiinta de grup

   Este important sa realizam ca astazi ceva nou in jurul nostru se intampla. Al cincilea regat, denumit Regatul lui Dumnezeu pe Pamant, isi face aparitia. El este compus din cei ce incep sa devina constienti si din cei ce pot lucra in grupuri, cu totii avand ceva in comun, si anume expansiunea constiintei.
   Intruchipand cele doua mari virtuti, intelepciunea si iubirea propovaduite de Buddha si de Iisus Hristos, discipolii vor fi condusi spre a experimenta tehnica detasarii, a corectitudinii si a nediscriminarii. Toate acestea ii vor conduce la subordonarea personalitatii si folosirea calitatilor personale in interesul si binele grupului din care fac parte.
   Fiecare discipol ar trebui sa dea dovada de multa seriozitate si perseverenta in implinirea rolului sau. Pe parcursul cararii probationale fiecare isi va constientiza propriile defecte si handicapuri, fiind obligat sa lucreze asupra acestora.
   Cu mult timp in urma, maestrii impuneau discipolilor lor supunere totala, ceea ce-i facea sa interactioneze cu karma si destinul discipolilor. Acum aceste practici nu-si mai au rostul. Maestrul trebuie sa prezinte elevilor sai adevarul si nimic mai mult.
   Acela care va folosi sfaturile si sugestiile maestrului va trebui la randul sau sa nu devina dependent de rezultate, caci acestea s-ar putea sa nu apara foarte repede, fapt ce ar putea conduce la descurajare si blocaj.
   Vechile metode trebuie schimbate cu altele noi.
   Discipolul trebuie sa inteleaga ca rezultatele muncii sale depind de rabdarea si disciplina cu care isi conduce viata. Va trebui sa lase rezultatele deoparte si sa lucreze fara atasament pentru a fi de ajutor semenilor sai.
   Fiecare discipol s-a oferit a fi voluntar, fara a fi supus unor presiuni anume, pentru a participa la marea lucrare care are ca scop eliberarea sufletului sau.
   Toti membrii unui grup trebuie sa se completeze reciproc si sa-si utilizeze calitatile pentru a oferi ajutor lumii. Cooperarea mentala cu ceilalti membri ai grupului este foarte importanta, insa ea se realizeaza in timp. Acest lucru poate parea accesibil unor membri ai grupului si greu de realizat pentru altii.
   Sentimentele, reactiile, dorintele si succesul fiecarei persoane in parte nu conteaza, pe cat de importanta devine ridicarea constiintei de grup.
   Fiecare discipol are slabiciuni si limitari care pot deveni niste obstacole pentru alti membri ai grupului. Trebuie inlaturata orice suspiciune, orice critica neconstructiva si avut grija in ceea ce priveste gandurile unora asupra altora. Discipolii trebuie sa tina unii la altii si sa inteleaga ca impreuna inseamna mult. Sa se sustina unii pe altii si sa se ajute la nevoie evitand orice implicare a personalitatii lor. O atentie marita trebuie acordata puritatii trupului, controlului emotiilor si stabilitatii mintii si zilnic trebuie avut ca scop obtinerea lor.



pag. 96-97

  ... de vindecare". Aceasta se poate manifesta prin raceli frecvente, gripa, diaree, transpiratie abundenta, urina inchisa la culoare, eruptii cutanate, dureri de cap si alte simptome neplacute, toate cauzate de eliminarea rapida a reziduurilor toxice acumulate in tesuturi si organe.
   Simptomele pot dura cateva zile sau saptamani, in functie de gradul de toxicitate, dar imediat dupa ce aceste reziduuri au fost indepartate din organism, simptomele vor disparea. Chiar si atunci cand renuntati la anumite alimente, cum ar fi zaharul, fainoasele si laptele de vaca pasteurizat, puteti prezenta simptome asemanatoare cu ale celor ce renunta la droguri, alcool sau tutun. Aceste simptome includ: dureri de cap, oboseala, iritabilitate, insomnie, tensiune nervoasa, dureri articulare, transpiratii si frisoane precum si pofta intensa pentru substantele la care s-a renuntat. Deoarece fructele curata mai intens decat legumele, o cale de a scadea viteza detoxifierii si a micsora severitatea reactiilor de curatare este sa adaugati la regimul dumneavoastra mai multe legume si mai putine fructe, mai ales in timpul primelor luni. Cele mai bune in acest sens sunt sucul de morcovi, varza si mugurii proaspeti.
   Unul sau doua oua pe saptamana sunt suficiente pentru nevoile alimentare ale omului. Cel mai bun mod de a prepara ouale este fierberea usoara sau pregatirea sub forma de ochiuri moi, pentru o buna digerare.
   Pestele oceanic este o sursa excelenta de proteine si uleiuri ce ajuta la fluiditatea sangelui, dizolva cheagurile si inlatura excesul de colesterol si depozitele de grasimi din vasele sanguine, imbunatatind astfel circulatia si prevenind crizele cardiace.
   Cerealele contin grasimi, vitamine, minerale si fibre vegetale, fiind considerate alimente complete, insa numai cerealele integrale asigura o nutritie eficienta.
   Leguminoasele se alatura cerealelor integrale ca surse vegetale de aminoacizi esentiali, pentru acest motiv ele fiind adesea servite impreuna in dietele fara carne. Exemple de asociere cereale - leguminoase: naut si mei, linte si orez, porumb si bob, orez si fasole.
   Daca sunt lasate sa incolteasca inainte de consum, leguminoasele pot fi mancate crude. Mugurii sunt bogati in vitamine, enzime si aminoacizi si sunt mult mai usor de digerat decat leguminoasele ca atare.
   Legumele sunt cele mai eficace alcalinizante, in special daca sunt consumate crude in salate sau in sucuri proaspat extrase. Clorofila din compozitia lor protejeaza organismul impotriva cancerului, neutralizeaza toxinele si ajuta la pastrarea in stare pura a fluidelor vitale.
   Radacinoasele sunt bogate in minerale si pline de energia stabilizatoare a pamantului in care se dezvolta. Hreanul stimuleaza ficatul si vezica biliara, ghimbirul are proprietati digestive, ceapa ajuta la eliminarea congestiei si diminueaza excesul de mucus din tractul digestiv. Usturoiul inhiba cresterea tumorilor, stimuleaza activitatea globulelor albe, mareste productia de anticorpi, distruge bacteriile si virusurile periculoase.
   Frunzele de verdeturi contin cantitati abundente de clorofila, unul dintre cei mai buni epuratori si detoxifianti naturali. Verdeturile elimina mirosul neplacut al corpului.
   Fructele sunt racoritoare, usor de digerat si metabolizat, dar numai mancate pe stomacul gol. Fructele proaspete realizeaza o mai eficienta curatare a tractului digestiv comparativ cu legumele.
   O metoda buna de detoxifiere si de echilibrare a PH-ului in intreg tubul digestiv este sa mancati numai fructe proaspete pentru o perioada de una pana la sapte zile. Ar fi bine sa va opriti la un singur sortiment de fructe, cele mai...

pag. 142-143

  ... au aparut, iar noi, adultii, am inceput sa ne certam si sa ne invinovatim reciproc pentru situatia in care ne aflam.
   Tot ce cladisem cu atat de mult efort isi pierduse farmecul si devenise precum o capcana. Toate aceste sentimente negative alimentau energetic haosul pe care noi insine il creasem. Bucuria disparuse si traiam o profunda dezamagire, nu casa era problema ci cei care o locuiau. Am descoperit ca fiecare dintre noi avea despre sine o imagine falsa, iluzorie. A fost o lectie destul de dura revelatia propriei noastre identitati, fiecare cu intentiile si interesele sale reale. Cum era posibil, cand totul parea perfect, ca situatia sa se schimbe intr-atat de negativ? Aceasta intrebare era pertinenta in acele momente, insa tot raul spre bine atata timp cat afli lucruri importante despre tine insuti si despre cei din jurul tau...
   Aflati in aceasta situatie extrem de stresanta, aparitia bolilor fizice acute si destul de grave nu a mai fost o surpriza. Toti stim ca o boala fizica ne dezechilibreaza mental si emotional avand ca rezultat confuzia, frica si neincrederea. Amanam continuu a hotari diverse lucruri, unele chiar foarte simple. Aveam o anume frica de a nu gresi in deciziile mele, imi pierdusem increderea si ma simteam ca o pasare in colivie.
   Ma straduiam sa inteleg care era sursa acestor probleme si intrucat nu aveam nicio viziune clara, am cerut ajutor Domnului si mentorului meu spiritual. Atunci Maestrii Luminii mi-au acordat sprijin, aratandu-mi sursa problemelor si indicandu-mi caile si metodele de redresare. Imi pierdusem autocontrolul si traiam in blocaj psihic si dezechilibru emotional. Cauza acestora era hiperbolizarea negativa si atasamentul exagerat de intreaga situatie creata, In acest mod se nasc monstrii, noi singuri ii cream, apoi ii hranim, si dupa ce au crescut suficient de mari incep sa ne devoreze fara sa avem habar de ce se intampla.
   Asa s-a intamplat si in cazul meu personal. Cunoasterea spirituala ne deschide ochii asupra puterii creatoare a omului. Noi putem crea uratul dar si frumosul deopotriva. Vedeti, noi suntem problema, dar tot noi suntem si solutia. Aceste timpuri de mari framantari reprezinta momentul oportun pentru a incepe o lucrare mai presus de toate, o lucrare cu noi insine prin care sa invatam sa devenim creatorii propriului nostru destin. Atata timp cat ne dorim, sprijinul divin este total in astfel de momente.
   Schimbarea si vindecarea mea m-au convins ca totul este posibil daca ai o minte deschisa si iubesti detasat, fara sa astepti vreo recompensa. Aceasta iubire este eliberatoare si iti da o tarie de exceptie in fata oricarei situatii. Practicand meditatia si urmand in paralel un tratament naturist pentru echilibrare hormonala si metabolica, am reusit sa ma pun pe picioare. Un bun autocontrol emotional si psihic este cheia sanatatii fizice.
   Vazand lucrurile dintr-o alta perspectiva, aceste asa-zise crize devin o adevarata provocare, un joc de strategie cu rezolvari multiple. Ca la sah, dupa o partida pierduta nu mai faci aceleasi greseli, iar asta inseamna evolutie. Este asemenea unui proces de slefuire, dupa mult praf, zgomot si temperaturi inalte ia nastere o minune de bijuterie, aceeasi alchimie petrecandu-se si cu omul.
   Aceasta perioada m-a invatat sa devin un optimist si sa vad in situatiile dificile oportunitati de a invata ceva nou. Acum stiu cum sa tratez aceste situatii, initial adopt o pozitie de observator, ma proiectez undeva deasupra problemei, de unde incerc sa analizez obiectiv si impartial fiecare element. Aceasta pozitie este una de echilibru mental in care poti fi total neutru, cantarind totul corect. Al doilea...



pag. 200-201

   Unii lucreaza cu anumite energii fara control. Uneori, prin gandirea lor, ajung sa faca rau confratilor lor fara a intelege acest lucru. Aceste persoane au dobandit aceste energii, haruri, in vietile trecute, prin program de intrajutorare. Lor le trebuie indrumatori. Apare o problema atunci cand indrumatorii nu sunt atat de bine pregatiti pentru a le da toate raspunsurile. Deoarece nu sunt educati, acesti oameni care se afla alaturi de noi folosesc mai degraba negativ aceste energii. Sa nu credeti ca cei ce adopta intr-o viata un program de intrajutorare vor repeta la nesfarsit acest program. De multe ori ei se abat din drum si de aici apar probleme. Harurile se pot intoarce impotriva noastra daca nu sunt directionate corect.
   Dar cum puteti sa controlati aceste energii? In primul rand trebuie sa cereti acordul entitatilor diriguitoare ale acestei planete, sa cereti ajutorul si sustinerea lor pentru a conduce aceste energii. Cine nu face acest lucru si crede ca poate singur sa manevreze energiile, mai degraba isi face un rau atat lui insusi cat si urmasilor.
   Multi dau vina pe partea intunecata a lucrurilor, insa cea mai mare problema este raul din noi, natura noastra inferioara. Oamenii in general manifesta dezechilibre. Unii dintre voi doriti sa faceti numai fapte bune si nu mai vreti sa infaptuiti raul. Numai ca in viata cele doua parti, binele si raul, trebuie echilibrate. Pentru a cunoaste natura binelui trebuie sa ai o mare intelepciune, insa voi nu manifestati inca dimensiunile superioare ca sa aveti adevarata intelepciune. Buddha si Hristos au manifestat pe Pamant intelepciunea si iubirea. Multi oameni sunt mesageri ai iubirii insa nu si ai intelepciunii. Degeaba iubesti, cand iubesti prost. Iubesti posesiv, atasat, interesat. Daca nu veti aduce in voi cele doua calitati, iubirea si intelepciunea, lucrurile nu se vor aseza. Omul intelept manifesta iubirea, caci nu poti sa fii un om intelept fara sa ai in tine iubirea. El stie sa iubeasca altruist, este atent pe cine si cum iubeste. Iubirea si intelepciunea trebuie aduse in echilibru iar cei ce nu vor face asta nu vor rezista dimensiunilor superioare. Stiti voi ca atunci cand credeti ca faceti bine cuiva, de multe ori ii faceti rau? Singura solutie este detasarea.
   Omul care munceste sa devina intelept incepe sa se ataseze de intelepciune. Cel ce devine iubitor se ataseaza de iubire. Cel intelept se crede foarte intelept si nu mai lasa frau liber intelepciunii sa curga spre el, iar cel iubitor se crede atat de iubitor, incat nu mai accepta un alt nivel al iubirii. De aici apar problemele, si sunt atatea exemple in jurul nostru.
   Ce manifestati mai mult in voi? Ati putea cu un singur cuvant sa exprimati principala voastra calitate? Voi trece pe la fiecare si as vrea sa aud acel cuvant care va defineste. Cine sunteti voi - de exemplu iubitor, rabdator si asa mai departe...
   Azi vrem sa vorbim despre calitatile voastre. Vrem sa retineti acel cuvant, iar eu va voi spune daca manifestati acea calitate cu adevarat. Veti vedea astfel care este situatia reala a fiecaruia.
   X: Credinta. Tot timpul l-am avut in fata pe Bunul Dumnezeu si pe Iisus Hristos. Fara credinta nu as fi izbutit sa fac nimic.
   Raspuns: Da, este adevarat ce spui, este vorba de credinta in Iisus Hristos. Ce-ti lipseste tie insa este credinta in propria persoana, aceasta trebuie sa creasca. Mai trebuie sa crezi si in oameni, asa cum sunt ei. Sufletul tau a facut o separare: Hristos si omul. Trebuie sa-i accepti pe oameni asa cum sunt ei si sa-i aduci spre inima ta, nu sa fugi de ei.
   X: Bunatatea.



pag. 290-291

   La nivel cosmic va avea loc o anumita aliniere planetara rar intalnita, ce va avea ca scop trezirea la viata a omului si abordarea unei viziuni realiste asupra tuturor problemelor de interes comun.
   Oamenii vor deveni mult mai deschisi decat au fost vreodata spre lucrarea spirituala si se vor implica in tot ce este nou si original.
   Vor avea loc modificari profunde pe intreaga planeta, sistemele de credinta se vor schimba, iar relatiile dintre oameni vor fi altele.
   Pamantul va trece prin cutremure, inundatii, explozii vulcanice si alte fenomene meteorologice pentru a se purifica si a ne atrage atentia catre sistemele ce trebuie schimbate.
   Sistemul imunitar uman va face fata cu greu invaziei de virusuri si de bacterii. Cei ce se vor conecta cu natura si cu mediul inconjurator in aceasta perioada de tranzitie vor face fata incercarilor ce vor urma.
   In acest moment, Pamantul trece de la o veche organizare la una noua. Aceste schimbari au o natura haotica si deosebit de solicitanta pentru corpul nostru emotional, caci emotiile noastre devin mai instabile pe zi ce trece.
   Pamantul se misca printr-o faza de tranzitie caracterizata prin haos, absolut normala schimbarii de la un nivel de ordine la altul mai inalt, perioada in care perturbarile si tulburarile cresc.
   Astfel, campurile de rezonanta ale campului nostru trec si ele la alt nivel de echilibru, de la cel subatomic, atomic, pana la cel celular, afectandu-ne organele si sistemele. Acestea creeaza presiuni interne ce se manifesta prin schimbari fizice care iau uneori forma bolilor, iar alteori se prezinta ca stari de oboseala si de agitatie, precum si de instabilitate emotionala.
   Traim momente propice in care putem constientiza ca destinul nostru nu este fixat dinainte. Totul depinde de constienta, de alegerea si vibratia noastra.
   Trebuie sa fim constienti ca avem posibilitatea de a alege si libertatea de a opta, caci viitorul nostru este deschis la schimbare.
   Pregatim propriul nostru viitor prin fiecare alegere sau manifestare. Important este sa nu ne legam de vechile tipare.
   Va trebui sa pastram o atitudine de compasiune fata de noi insine si fata de altii, ceea ce va duce la ridicarea vibratiei si schimbarea in bine a propriului destin.
   Daca ne dorim relatii pline de iubire, trebuie sa mentinem cu noi vibratia acestor relatii, atragand oameni plini de iubire. Cel ce traieste stari de frustrare, de nemultumire si de neiertare, mentinand o vibratie negativa, va atrage spre el persoane negative.
   Pentru a ne schimba vibratia trebuie sa ne schimbam gandirea si perceptiile emotionale gresite.
   Totul depinde de alegerile noastre.
   In noi este in acelasi timp si Dumnezeu si diavolul, ra¬iul si iadul, insa depinde de noi ce latura vrem sa manifestam, caci nimeni nu este scutit de consecintele actiunilor sale.
   Omul isi modeleaza destinul viitor chiar in acest moment. Individul este cel care detine cheia pentru schimbarea societatii, doar prin relatiile pozitive cu si¬ne si cu ceilalti.
   Noi detinem cheia propriei noastre eliberari si iluminari, iar pentru asta trebuie sa ne traim viata intr-o maniera divina.
   Iesind din tiparele iubirii si unindu-ne cu vibratia conflictului, viata noastra poate deveni pe loc un iad.


Nr. de pagini: 304
Anul aparitiei: 2012

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.8715 sec