Proloagele - Volumul I

Adu-ti aminte ca, nu dupa multa vreme, vei lasa pe toate cele vazute, cerul si pamantul, oamenii si lucrurile. Adu-ti aminte ca esti nimic, cu trupul si cu sufletul, ca putin necaz de tulbura pe tine, putina durere te arde pe tine, un cuvant prost te rascoleste pe tine. Deci, pentru ce nu te desparti tu putin de viata aceasta? Eu iti spun tie ca esti dator a te muta de aici, si, sus, inlauntrul portilor ceresti, sa-ti faci tie cort si, acolo, de-a pururi sa petreci. Ci te roaga lui Dumnezeu pana la moarte, ca sa te primeasca pe tine cu milostivire, si, la vremea aceea, sa-ti deschida tie degraba, iar pana ce esti pe pamant, pleaca-ti genunichii catre Dumnezeu: sus sa-ti ai sufletul, iar cu fata de-a pururi sa acoperi pamantul, ca sa te vada pe tine, ca mai mult petreci ostenindu-te in rugaciune si adu-ti aminte de cele viitoare si rele si bune. Ca acestea aduc frica lui Dumnezeu, si aduc lucrurile cele sufletesti. Ca saraci suntem toti si nu avem pe nimeni ajutor si sprijinitor, decat numai pe Dumnezeu.

Drept aceea, despartindu-ne cu sufletul de toate, sa ne ingrijim de noi insine. Adu-ti aminte de pacatele tale si de osandirea ta. Adu-ti aminte ca esti om muritor, bolnavicios si patimas, spurcat si necurat. Adu-ti aminte ca esti om cu viata mahnita si plina de primejdii, care pe multi, si buni si rai, intelepti si neintelepti, bogati si saraci, i-a pierdut. Adu-ti aminte ca esti om, avand oase smerite, de la picioare si pana la cap, neputand suferi nici osteneala de o zi si nicio noapte sa priveghezi. Adu-ti aminte ca ai gresit lui Dumnezeu cu fapta, cu cuvintele si cu gandurile. Adu-ti aminte ca ziua si noaptea te lupti cu leul si cu sarpele. Adu-ti aminte cate suflete sunt sub pamant, care n-au luat in seama frica lui Dumnezeu si acum nu castiga odihna rugandu-se, ci, intru cele mai de jos ale firii, isi plang ratacirile lor, lenevirea si desfatarea, precum si vatamarile certurilor lor. Adu-ti aminte ca, dupa putina vreme, vei muri si te vei osandi. Sa nu incetezi a grai acest mic cuvant, ci sa-l scrii in sufletul tau si in inima ta si sa-l legi pe el de grumazul tau si anume:„Gresit-am Doamne, milueste-ma!”. Mai buna iti este tie aceasta, decat o corona imparateasca, pentru ca aceea pe multi in munca pogoara, iar acest cuvant in viata vesnica duce. Intru acestea sa te inveti si intru acestea de-a pururea sa fii.

Nr. de pagini: 543
Anul aparitiei: 1999