Mircea Ursuta - Codul rutier. Actualizat la 6 februarie 2017. Include noua Procedura de ridicare a vehiculelor, intrata in vigoare la 21 ianuarie 2017

Mircea Ursuta - Codul rutier. Actualizat la 6 februarie 2017. Include noua Procedura de ridicare a vehiculelor, intrata in vigoare la 21 ianuarie 2017
-10%
Anul publicării: 2017
Preț: 24,21 lei
26,90 lei (-10%)
Disponibilitate: stoc indisponibil

DESCRIERE

Legislatia rutiera a suferit modificari importante in perioada scursa de la aparitia ultimei editii a prezentei lucrari (iulie 2016), modificari pe care le-am inserat in text si pe care le-am prezentat in sinteza in studiul introductiv.

Cea mai importanta modificare vizeaza intrarea in vigoare la 21 ianuarie 2017 a H. G. nr. 965/2016, publicata in M. Of. nr. 1035 din 22 decembrie 2016, prin care se reglementeaza o procedura nationala de ridicare a autoturismelor stationate neregulamentar. Aceasta hotarare de guvern are la baza un proiect lansat in dezbatere publica la data de 24 iunie 2016, proiect care se regaseste in editia anterioara (iulie 2016) a prezentei lucrari, textul final fiind complet diferit fata de cel prezentat in dezbatere publica – in studiul introductiv se gaseste o scurta analiza a acestor modificari legislative.

De asemenea, a fost pronuntata Decizia nr. 4/2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in mecanismul hotararii prealabile, prin care s-a stabilit ca procesul-verbal privind sanctionarea depasirii limitei de viteza poate fi intocmit si de catre un alt politist decat operatorul radar.

La fel ca in cazul editiilor precedente, am incercat sa imbunatatim prezenta lucrare, astfel incat aceasta sa constituie un instrument util de lucru pentru practicienii dreptului, dar si pentru orice cetatean ce este confruntat cu o problema de aplicare a legislatiei rutiere.

Am pastrat, la final, tabelul care cuprinde o sinteza a aplicarii normelor rutiere in materia constatarii contraventiilor la regimul rutier.

Tabelul este util atat politistilor rutieri care sunt chemati sa constate contraventii rutiere, cat si persoanelor sanctionate, care pot verifica foarte rapid daca incadrarea juridica facuta de agentul constatator este cea corecta.

Practic, tabelul cuprinde, in ordine alfabetica, incalcarile normelor rutiere, temeiul de drept al sanctiunilor, cuantumul amenzii si eventualele sanctiuni complementare ce urmeaza a fi aplicate – puncte de penalizare, suspendarea dreptului de a conduce, retinerea certificatului de inmatriculare etc. Ultima coloana indica valabilitatea dovezii de circulatie in ipoteza aplicarii unei sanctiuni complementare mai grave.

Conferentiar dr. MIRCEA URSUTA
Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea
Avocat, Baroul Bihor


Ed. ingrijita de: Mircea Ursuta
Anul aparitiei: 2017
Format: 16X18 cm
Nr. pagini: 312

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.1364 sec